Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 3016

Lingurița de la Sfânta Împărtășanie nu constituie un pericol pentru sănătate

Cristina Roman
Tags: Sfânta Împărtăşanie; Sfintele Taine;
Lingurița de la Sfânta Împărtășanie nu constituie un pericol pentru sănătate

 

Putem constata astăzi, deşi numai în situaţii izolate, solicitarea exagerată a unor credincioşi ca pentru împărtăşirea lor cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului să fie întrebuinţate mai multe linguriţe, sterilizate succesiv în timpul întrebuinţării lor. Aceasta, pornind de la frica pe care ei o manifestă, aceea de a nu se contamina cu unele boli transmisibile, prin împărtăşire. Împotriva acestei frici, trebuie în primul rând subliniat faptul că Sfânta Împărtăşanie ni se dă "spre sănătatea sufletului şi a trupului" şi că în nici un caz primirea ei nu ne poate îmbolnăvi. Acest fapt este accentuat în repetate rânduri în rugăciunile cuprinse în Canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtăşanii.

În faţa unor astfel de pretenţii nefundamentate, preotul trebuie, cu răbdare, să-i lămurească pe credincioşi asupra faptului că Sfânta Împărtăşanie o primim spre viaţă, şi încă spre viaţă veşnică, şi în nici un caz spre boală sau spre moarte. Prin urmare, atingerea linguriţei de buzele noastre ni-L dăruieşte pe Hristos în chip euharistic, ori aceasta trebuie să genereze în inimile noastre bucuria şi dorinţa neîncetată de a ne împărtăşi cu El, şi în nici un caz frica de îmbolnăvire. Dacă prin această folosire succesivă a linguriţei ne-am putea îmbolnăvi, atunci cei dintâi pasibili de contaminare ar fi preoţii, pentru că ei potrivesc, adică consumă după fiecare Sfântă Liturghie tot ceea ce a rămas în Sfântul Potir, după împărtăşirea credincioşilor. Or, că lucrurile nu stau aşa, ne-o demonstrează realitatea, pentru că nici un preot nu s-a îmbolnăvit ca urmare a potrivirii Sfintelor Taine din Potir. 

Sfânta Împărtăşanie nu este cauză a îmbolnăvirii noastre, ci izvor de viaţă şi de sănătate. Or, acest fapt trebuie ştiut de către credincioşii noştri, ei fiind învăţaţi despre roadele minunate ale Sfintei Împărtăşanii în viaţa lor, în cadrul programelor catehetice desfăşurate în parohie. Trebuie să precizăm de asemenea faptul că o astfel de solicitare, aceea de a fi împărtăşiţi cu linguriţe separate, vine întotdeauna din partea credincioşilor puţin integraţi în viaţa liturgică a Bisericii, aceştia necunoscând realităţile credinţei creştine. Astfel de solicitări nu trebuie niciodată încurajate şi nici îndeplinite, pentru că a accepta folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşire, fie şi numai pentru a-i menaja pe cei mai slabi în credinţă, înseamnă mai degrabă a le spori mereu susceptibilitatea în ceea ce priveşte posibilitatea îmbolnăvirii lor prin împărtăşire. De asemenea, pentru cei credincioşi, care niciodată nu şi-au pus problema îmbolnăvirii lor prin împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă, această practică devine smintitoare sau chiar poate introduce şi în inima lor aceeaşi îndoială şi teamă. 

În concluzie, o astfel de solicitare, pe lângă faptul că este absurdă, vădeşte şi necredinţa în realitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Aceasta întrucât, cei care cred că primirea Sfintei Împărtăşanii cu aceeaşi linguriţă poate îmbolnăvi, nu ştiu şi nu cred de fapt că ea ne dăruieşte sănătate şi viaţă, pentru că ni-L dăruieşte, de fapt, pe Însuşi Hristos-Viaţa noastră. ( Sursa: Pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu – articol Ziarul Lumina )

Pr. asist. Silviu Tudose, de la Facultatea de Teologie din București completează: “Din motive practice, pentru a nu se prelungi excesiv timpul împărtăşirii, dar şi pentru a fi evitate eventualele profanări, a fost introdusă linguriţa. Ea se confecţionează dintr-un metal preţios, se sfinţeşte şi se foloseşte numai pentru împărtăşire. Tâlcuitorii cultului au văzut în ea un simbol al cleştelui cu care îngerul din vedenia proorocului Isaia a luat un cărbune aprins şi i-a atins buzele (Isaia VI). Desigur că, în cazul lui Isaia, cărbunele aprins era chip al insuflării sale de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Pentru noi, însă, cărbunele este chip al Sfintei Împărtăşanii, numită în rugăciuni „cărbune şi foc arzător“. Sub chipul unui cleşte apare linguriţa şi în iconografia Bisericii (de exemplu, în mâna stareţului Zosima, care o împărtăşeşte pe Cuvioasa Maria Egipteanca, după mulţi ani de pocăinţă). Rămâne de neînţeles teama unora, atât preoţi, cât şi credincioşi, de a se împărtăşi cu aceeaşi linguriţă. Unii fac chiar tot posibilul ca ea să nu se atingă de buzele celui care se împărtăşeşte. Până una alta, cei care se tem ar trebui să se gândească la „izvorul cel fără de moarte“ şi să nu se mai îndreptăţească folosind argumente anterioare secolului al IX-lea când, aşa cum am văzut, practica Bisericii era alta. Dacă Biserica şi-a însuşit împărtăşirea cu linguriţa, înseamnă că nesocotirea ei este un semn al lipsei de ascultare şi, în fond, al necredinţei”.   (Sursa - Ziarul Lumina) 

Mitropolitul Nicolae din Messogia şi Lavreotiki: Este posibil ca Sângele şi Trupul Domnului să ne infecteze? “De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nici o îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre. Câţi nu cred în miracolul Învierii Domnului, câţi ironizează naşterea Lui din Fecioară, câţi neagă frumosul miros ale sfintelor moaşte, câţi desconsideră sfintele moaşte, câţi uneltesc împotriva Bisericii noastre, câţi cer să dispară şi cea mai mică urmă de credinţă din sufletele noastre, este normal ca să încerce să se folosească şi de această nouă gripă ca să se ia de Sfânta noastră Împărtăşanie. [...]” Nota bene: Mitropolitul Nicolae a fost medic şi cercetător în biomedicină la Universitatea Harvard, precum şi fost preşedinte al comisiei de Bioetică a Bisericii din Grecia. (Sursa: Un mitropolit grec despre gripa porcină, Sfânta Împărtășanie și… confesiunile fără Taine și Duh)

Teologul Jean-Claude Larchet: Cum să admitem ca preoții să semene asemenea îndoieli? “[...] Într-adevăr, mulţi credincioşi se pot tulbura de comentariile [protoiereului mitropoliei Sfinţiei Voastre], apropiindu-se de Sfânta Împărtăşanie cu îndoieli apărute în urma acestora, fapt care poate avea consecinţe grave pentru viaţa spirituală a credincioşilor dar şi pentru sănătatea lor. Într-adevăr, aşa cum citim în rugăciunile de înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi conform învăţăturii părinţilor noştri, dacă nu ne apropiem cu multă credinţă şi cu curăţenie sufletească, Împărtăşania ne va fi nu spre mântuire şi vindecare, ci „spre judecată, sau spre osândă” şi putem ajunge neputincioşi cu sufletul şi cu trupul, împărtășindu-ne cu nevrednicie” (Rugăciunea întâi înainte de Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare). 

Măsurile preconizate de [protoiereul mitropoliei] sunt departe de a proteja credincioşii de boli, ba chiar îi îmbolnăvesc din pricina lipsei de credinţă pe care o exprimă şi o inspiră! Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie, atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?

Iar cei cu credinţa slabă şi care se îndoiesc pot să se lipsească de Sfânta Împărtăşanie. Dar cum să admitem că preoţii, al căror rol este de a întări credinţa credincioşilor şi de a ne fi exemplu, pot să semene asemenea îndoieli acolo unde altfel nu ar exista sau să întărească îndoielile acolo unde există deja? Astfel de cuvinte şi atitudini atacă inima credinţei noastre, căci El, Cel care a învins moartea, Hristos Cel Atotputernic, Doctorul suprem al sufletelor şi trupurilor, care are puterea de a vindeca bolile sufletului, minţii şi trupului şi care face în fiecare zi o mulţime de minuni dăruind credincioşilor prea Sfântul Său Trup şi Sânge, este prezentat ca o posibilă sursă de boală şi este supus unor măsuri profilactice?

Din păcate, asemenea denigrări s-au răspândit deja în unele ţări. Ştim că preoţii din Patriarhia Antiohiei sunt învăţaţi să toarne de la distanţă Trupul lui Hristos în gura credincioşilor, astfel încât să nu rişte ca Sfânta Linguriţă să le atingă gura; mai ştim că în unele parohii din SUA, Sfânta Împărtăşanie se dă cu linguriţe de plastic de unică folosinţă (puteţi vedea chiar şi fotografii ale acestei practici pe internet). Oare o să ajungem într-o zi să punem vreun antiseptic sau antibiotic în Sfântul Potir? Este important ca episcopii din Europa de Vest să ia măsurile necesare ca astfel de practici nelegiuite să nu pătrundă şi în continentul nostru. [...]”

Mărturii despre primirea Sfintei Împărtășanii de către unii oameni bolnavi

Sfântul Ioan Maximovici ia împărtășania scuipată de o bolnavă de turbare. “O cunoştinţă apropiată de-a vlădicăi, O. Skopicenko povesteşte că o femeie, Menşikova, a fost muşcată de un câine turbat şi, neglijând regulile elementare legate de tratamentul muşcăturilor, s-a îmbolnăvit de turbare. Când vlădica a împărtăşit-o pe muribundă, ea fu cuprinsă de una din crizele specifice bolii şi, dând afară spumă pe gură, ea scuipă şi Sfânta împărtăşanie. Dar Sfintele Taine trebuie consumate, aşa că vlădica le-a ridicat de pe jos şi le-a înghiţit, însoţitorii care erau cu el n-au apucat decât să strige: „Ce faceţi ? Turbarea este foarte molipsitoare !”. Dar vlădica le-a răspuns liniştit: „N-o să se întâmple nimic, doar sunt Sfintele Taine”. Și, într-adevăr, nu i se întâmplă nimic”. (Sursa: Sfântul Ioan Maximovici, “Predici și îndrumări duhovnicești”, Editura Sophia, București, 2006)

Sfântul Nicolae Planas: Împărtășirea leprosului. “Altă întâmplare dovedește credința neîndoielnică și evlavia ce-o avea în săvârșirea sfințitelor sale datorii. Acolo, în parohia sa, pe o stradă îngustă, se ascundea un lepros într-o stare gravă. I se mâncaseră buzele, din cauza înfricoșătoarei boli. Odată, Părintele a mers să-l împărtășească, dar gura lui distrusă n-a putut primi Sfântul Trup al Domnului, care a căzut alături. Fără nicio șovăială, Părintele s-a aplecat și cu gura sa a luat mărgăritarul dumnezeiesc care căzuse și l-a “consumat”. Asta s-o audă și cei care șovăie să se împărtășească, pentru că se tem de microbi! Într-adevăr, mare blasfemie! Dumnezeul viilor și al morților, Care a făcut cerul și pământul să fie biruit de microbi! Aiureli ale necredinței celei întunecate. Cât despre bolnavul acesta, l-a descoperit Poliția și l-a trimis la azilul de leproși împreună cu fiica lui, care și ea se molipsise. Cu toate acestea, Părintele n-a pățit nimic”. (Sursa: Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, Editura Evanghelismos, București, 2002)

Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii. “Un fapt asemănător s-a întâmplat și în 1942, la Ioanina. Predicatorul preot Benedict Petrachis (+1961), după Sfânta Liturghie la bisericuța din Cadro, s-a dus la spitalul din acea localitate unde se găsea și secția TBC, ca să împărtășească pe bolnavi. Un bolnav care se găsea într-o stare gravă, imediat ce s-a împărtășit a vomat pe cearceaf. Imediat părintele Benedict a luat cu lingurița, a mâncat, și a dat poruncă  încât cearceaful să fie ars. Doctorii l-au văzut și s-au îngrozit: Ce face, nebunul?, au strigat. Peste puțin timp îl veți vedea cu TBC. Dar nici peste puțin timp și nici peste mult timp nu l-au văzut cu tuberculoză. Harul Tainei nu a lăsat să se întâmple nimic”.

*

“Răposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicator luminat, predica chiar și la spitalul Sotiria, unde alții nu se apropiau de frica tuberculozei. Acolo îl însoțea părintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculoși și săvârșea Sfânta Liturghie. Într-o zi, un doctor, care urmarea predicile, s-a apropiat de predicator și i-a spus: “Domnule Panagopulos, este imposibil ca preotul să consume conținutul Sfântului Potir. Se împărtășesc atâția bolnavi din acesta și după cum este cunoscut, microbul se transmite prin salivă. Ce face deci preotul cu Trupul și Sângele Domnului, care rămâne? Îl varsă în chiuvetă? Acesta nu este însă un păcat mare?” - Un astfel de lucru nu se întâmplă niciodată, a răspuns predicatorul. Hristos nu se infectează cu microbi. Și din nemuritoarele Taine nu există niciun pericol de infectare. Doctorul însă nu putea să creadă. Atunci acela l-a sfătuit sa urmărească Liturghia și la sfârșit să se așeze undeva, încât să vadă mișcările preotului în timpul consumării conținutului Sfântului Potir. Așa s-a și întâmplat. Doctorul a văzut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a văzut chiar cum punea vin ca să nu rămână nici urmă din Trupul și Sângele Mântuitorului. De atunci doctorul nu numai c a crezut, ci se împărtășea și el cu bolnavii”.

*

“Există creștini cărora le este frică să se împărtășească ca nu cumva să ia microbi! Dacă ar fi fost așa, nu ar mai fi trăit niciun preot, deoarece ei la sfârșit consuma conținutul Sfântului Potir din care se împărtășesc mereu sute de credincioși cu boli diferite. Cu toate acestea, niciun preot nu a pățit niciodată nimic. Trupul și Sângele Domnului sunt foc. Una din multele întâmplări care dovedesc incontestabil acest adevăr este și următoarea: când mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (+ 1962) era predicator în Attica, a mers cândva la spitalul Sotiria. Acolo i-au adus asistenții o tavă mare cu multe lingurițe.

De ce ați adus toate acestea?

Ne-au spus doctorii să împărtășiți cu acestea pe bolnavi, începând de la cei mai ușor bolnavi și apoi pe cei grav bolnavi.

Nu este nevoie de aceasta, a răspuns cu credință preotul.

Într-adevăr, la Sfânta Liturghie a împărtășit normal pe bolnavi și apoi s-a apropiat de ușile împărătești ca să consume Sfânta Euharistie. A făcut aceasta ca să îl vadă toți, ca să înțeleagă doctorii că Sfânta Euharistie este foc care arde totul”. (Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Ed. Egumenita, București, 2009)

a consemnat Cristina Roman

 

 

06-09-2014
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu