Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 1056

DEPENDENTELE - Anturajul

Cristina Roman
Tags: dependeta; educatie; egoismul; adolescenti; copii; Duhul Sfant; vindecare;
 

Anturajul rău

„Îngrijeşte-te de sufletul copilului tău şi restul va veni de la sine. Dacă sufletul nu e bun, atunci nu-i folosesc lui la nimic averile. Dar dacă sufletul îi e întărit în credinţă, plin de virtute şi curat, atunci nici chiar sărăcia nu-l poate vătăma. Copiii noştri sunt o mare comoară. Să avem, deci, grijă de ei şi să facem tot ce putem să nu-i pierdem, căci cel viclean stă gata să ni-i fure. Copiii sunt averea noastră cea mai de preţ şi numai pentru ei facem tot ce facem. Pentru averea pe care le-o vom lăsa ne zbatem, dar pentru ei înşişi, nu. Îngrijeşte-te de sufletul copilului tău şi restul va veni de la sine. Dacă sufletul nu e bun, atunci nu-i folosesc lui la nimic averile. Dar dacă sufletul îi e întărit în credinţă, plin de virtute şi curat, atunci nici chiar sărăcia nu-l poate vătăma.” - (Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, p. 38)

Scriam în articolul nostru anterior cu privire la situația complicată a persoanelor cu diferite dependențe că o cauză crucială a căderii în ispită este presiunea grupului, a anturajului. Desigur, în absența discernământului și a experienței de viață, cei mai vulnerabili sunt copiii și tinerii. Pe copii, sfântul grec Iacob Tsalikis îi sfătuia să nu aibă anturaje şi nici să se îndepărteze de părinţii lor, chiar cu preţul de a fi consideraţi de către ceilalţi drept nesociabili. Mai sfătuia, de asemenea, ca nimic să nu ia de la străini, nici măcar o bomboană sau ceva răcoritor de băut, pentru că este mare pericolul de narcotice care decimează tineretul astăzi. Spunea astfel în acest sens: „De la omul pe care nu-l cunosc nici anafură eu nu iau, pentru că-ți poate zice că este anafură şi de fapt să nu fie, ci să aibă în interior alte lucruri demonice”.

Presiunea anturajului la copii. Cum îi ajutăm să facă față

Mai devreme sau mai târziu majoritatea copiilor intră în colectivitate, se lovesc de oameni noi, de noi caractere și comportamente, nu de puține ori bulversante pentru ei. De fiecare dată desprinderea copilului de mediul familial și familiar este aproape o traumă, chiar și în cazul copiilor proveniți din familii dezorganizate. Atașamentul față de persoana reper din viața lor, mamă, tată, bunică etc., generează în sufletul și în mintea celor mici vulnerabilitate. Se văd deodată expuși unui mediu nou, provocator, în care cumva, deși supravegheați și ghidați (la grădiniță, școală), trebuie să se integreze și să se descurce singuri. Se vor izbi de jocuri pentru dominație, pentru putere, de lupta pentru întâietatea asupra aceluiași lucru, pentru însăși apartenența lor recunoscută și solidă la un grup care să îi ajute să se simtă securizați emoțional. Este foarte important ca odată reveniți acasă, copiii să aibă parte de discutarea celor întâmplate peste zi, de explicații cu privire la anumite tipuri de comportamente, să fie sfătuiți cum să interacționeze la următoarele lor contacte colective. Părinții pot ajuta enorm și doar prin simplul fapt de a-l oglindi pe copil. Aceasta înseamnă să îl asculte și să emaptizeze cu nedumerirea lui, cu suferința lui, cu frustrarea lui. Să evite să catalogheze alte persoane, să nu îl certe și să nu îl inhibe pe copil, ci cu duhul blândeții să îl asigure de iubire, de locul și rolul lui important în familie și de faptul că fiecare nouă zi îl pregătește să devină tot mai puternic, capabil, descurcăreț și cu o stimă de sine ridicată, sănătoasă. Critica excesivă duce la adulți narcisiști, îngăduința excesivă duce la caractere slabe și lipsa asumării de sine. Așadar, de contactul cu diferite grupuri nu îi putem feri întru totul pe copii. Ceea ce putem și trebuie să facem ca adulți responsabili, ca părinți, ca bunici, ca nași de botez, unchi și mătuși, este să le clarificăm caracteristicile și pericolele a ceea ce numim anturaj - anturaj periculos.

Ne ajută în acest sens sfaturi ale unor părinți sfințiți, care din dragoste și purtare de grijă au lăsat pentru noi toți cuvinte pline de înțelepciune și de învățătură. După cum spunea Clement Alexandrinul: „Pedagogul nostru este Dumnezeu Iisus Cuvântul, Care conduce  întreaga omenire, Însuşi iubitorul de oameni”. Totodată, “... ascultarea este o artă, dar şi o deprindere care se învaţă cu perseverenţă şi autocontrol. Calitatea ascultării poate fi influenţată de faptul că uneori participăm la o discuţie cu o opinie deja formată, atât despre ceea ce se spune, cât şi despre persoana care ne vorbeşte sau de faptul că putem desconsidera cu uşurinţă pe cei care au puncte de vedere diferite de ale noastre. Atunci doar auzim, nu ascultăm. Această realitate stă de multe ori la baza unor mari conflicte între părinţi şi copii, indiferent de vârsta acestora, conflicte care se pot desfăşura după un scenariu dureros de asemănător, dar jucat de actori diferiţi.

Ce vrea să îmi spună copilul meu?

Există momente când copiii izbucnesc cu o violenţă total neînţeleasă şi şocantă pentru părinţi, uneori chiar pe un cer aparent senin, adică fără ca scena conflictului să fie atunci clar definită. De regulă părintele, martor şi participant la această izbucnire, rămâne iniţial prins într-o stare de perplexitate, care trece uneori prea repede în furie şi ripostă, pentru că se percepe ca victima unui eveniment nedrept şi nemotivat. Apar întrebări grele şi atitudini contradictorii, fie de răceală pedagogică, fie de grijă exagerată. Cel mai frecvent, aceste izbucniri nu ascund boli organice, ci boli sufleteşti care invariabil transmit un mesaj: lăsaţi-mă să fiu, mă doare, nu mă vedeţi, am nevoie de afecţiune, de spaţiu pentru a creşte, am nevoie să fiu auzit, să fiu văzut cu adevărat.

Vindecarea este un dar al Duhului Sfânt

Sunt izbucniri cataclismice de furie adunată în timp, care nu şi-a găsit mai devreme ascultare şi răspuns. Sunt focare închistate de dureri neiertate, care irump la suprafaţă ca lava vulcanică. În spatele lor sunt multe momente de neascultare adevărată, de lipsă de atenţie la nevoile reale ale copilui, dar care provin direct dintr-o lungă neascultare a sufletului nostru, din propriile traume nerezolvate. Din păcate, nu există soluţii magice şi nici rezolvări în „mâine va fi mai bine, o să trecem şi peste asta”. O astfel de izbucnire arată un mare bagaj, deja adunat. E nevoie de timp, de răbdare, e nevoie să învăţăm ascultarea, începând chiar cu noi înşine şi să folosim comunicarea, în încercarea de a reda cât mai exact trăirile ascunse în meandrele sufletului şi de a începe un dialog sincer, atent, empatic. Poate fi nevoie de ajutorul psihologului, al psihiatrului, de tehnicile de psihoterapie care urmăresc atât exteriorizarea cât şi vindecarea prin acceptare şi iertare a trecutului.

Dar în mod cert e nevoie de sprijinul duhovnicului şi de tratamentul Sfintelor Taine, pentru că noi putem descoperi şi uneori înțelege, putem aşeza în ordine şi deprinde artele ascultării, comunicării, respectului reciproc, putem învăţa chiar responsabilitatea, dar nu putem vindeca. Vindecarea este un dar al Duhului Sfânt şi tot ce facem, indiferent cum am numi acest proces, este doar drumul către acest Dar.” – Psiholog Andreea Hefco, Doxologia

Dragostea, înțelegerea, respectul – pilonii creșterii unor copii sănătoși emoțional

„Principala cale de comunicare cu copiii o reprezintă dragostea şi înţelegerea. Asta aşteaptă din partea noastră copiii de orice vârstă. Dacă cel mic nu a avut parte în copilărie de dragoste, aceasta poate să-i afecteze viaţa pe mai departe. La urma urmei, infractorii, de regulă, se nasc fie din copii dezavantajaţi, fie din copiii fără părinţi, din şcolile-internat ori din orfelinate. Desigur, şi un copil dintr-o familie înstărită, care nu duce lipsă de nimic, poate să o apuce pe căi rele. Totuşi, prezenţa averii nu pare a fi un indiciu al iubirii părinteşti. Îmi amintesc că un preot a vizitat o puşcărie de minori. Stând înaintea acestora, a citit în privirile lor un singur lucru: în copilăria lor nu au avut parte de iubire. Când un adolescent părăseşte casa ori intră într-un anturaj rău, el caută, de fapt, ceea ce îi lipseşte în familie: dragostea, înţelegerea şi respectul. Mai mult, autoritatea celui mai mare. Prin urmare, sarcina părinţilor este să creeze în familie toate condiţiile încât copiii ajunși la adolescență să nu caute să fugă „într-o ţară îndepărtată” sau să caute altceva în afara casei. El trebuie să simtă că familia lui îl susţine, îi poartă de grijă şi îl înţelege. Familia să fie precum o adunare a celor mai buni şi credincioşi prieteni.” - (Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 95-97)

Familia numeroasă, un avantaj

Atunci când familia este numeroasă, când copilul nu este singur la părinți, când în familie sunt veri și fini și nași de vârste relative apropiate, care petrec constant timp împreună, copiii se călesc de mici atât cu diferențele dintre ei, cât și cu modul unitar de a gândi și de a trăi al familiei, fiind astfel mai puțin disponibili și interesați de aparteneța la un anturaj. Din păcate, în zilele noastre cele mai multe familii se opresc la a avea un copil, de teama că nu vor avea mijoacele materiale necesare pentru creșterea lui după standardele lumii. Este o capcană și o greșeală atunci când fără a ține cont de voia lui Dumnezeu, de părintele duhovnic, se face o așa pragmatică planificare familială.

“Cum poate fi apărat copilul de influenţa celor de-o vârstă cu el, dacă aceştia au viziuni necreştine asupra lumii? Cea mai bună metodă este să ai mai mulţi copii. Dacă sub acelaşi acoperiş locuiesc măcar trei copii, atunci cel mai mare va fi exemplu pentru ceilalţi, iar cel mare trebuie, desigur, să fie educat cu conştiinţa că a fi mai mare nu înseamnă a da comenzi, ci a răspunde pentru cei care sunt mai mici şi mai slabi. (...) De aceea, cea mai bună metodă prin care putem feri copiii de influenţe negative este să avem mai mulţi copii. Dacă aşa ceva nu se poate, trebuie să fim conştienţi că în unele perioade din viaţă nu părinţii, ci cei de-o seamă cu copilul îl influenţează mai mult. De aceea, părinţii trebuie să încerce să îi formeze un mediu de comunicare cât mai convenabil, dar într-o manieră foarte delicată. Astfel, copilul ar trebui să aibă ca prieten cu autoritate pe cineva cunoscut şi de către părinţi. Sigur că cei mici nu trebuie obligaţi să se împrietenească cu cineva anume sau să vorbească doar cu cei care vin. Va trebui să acceptăm că vom deveni pentru copii mai puţin interesanţi decât colegii sau prietenii de o vârstă cu ei. De aceea, toate aceste lucruri trebuie să fie pe deplin conştientizate”. - (Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 263-264)

Rugăciunea părinților

“Anturajul rău strică învăţătura bună. Copilul poate să fie bun, dar altcineva poate să aibă influenţă rea asupra lui. Un pustnic obişnuia să sfătuiască pelerinii despre educarea copiilor:

– Încă sunt trist, pentru că nu m-am dus la spovedanie înainte de 18 ani. Sunt încă trist din cauza aceasta. Când un copil are 6–7 ani, trebuie să aibă un părinte duhovnic. Aşa să faceţi. Deci, de îndată ce vă întoarceţi de la Sfântul Munte la casele voastre, daţi atenţie copiilor, catehizaţi-i şi păziţi-i, în special cu rugăciunile voastre. Rugaţi-vă aşa cum s-a rugat şi patriarhul Iacov pentru copiii săi. Rugaţi-vă aşa: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, apară, ajută şi ai grijă de copiii mei”. Faceţi-vă cruce în timp ce vă rugaţi şi cântaţi un imn Maicii Domnului. Vegheaţi asupra lor. Să ştiţi exact unde se duc noaptea şi cu cine se însoţesc. Acesta este sfatul meu către toţi mirenii.” - (Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 67)

Când urechile par surde și vorba spusă la pereți, imposibilul poate fi atins prin RUGĂCIUNE

Părintele Porfirie îi sfătuia pe părinţi ca întotdeauna să vorbească cu Dumnezeu despre copiii lor în rugăciune. „Învăţaţi-vă să-I vorbiţi lui Dumnezeu despre copiii voştri; decât să-i tot mustraţi, mai bine vorbiţi despre ei cu Dumnezeu.” Atunci, Dumnezeu îl va veghea cu harul Său pe copil, îl va păzi şi El însuşi îl va învăţa şi-l va creşte. „Cel care îl aduce pe copil la viaţă poate totul. […] Către El să ne îndreptăm şi Lui să-I cerem cu rugăciuni fierbinţi, încă din clipa zămislirii, să-i fie pruncului tefere trupul şi sufletul. Şi El, cu dumnezeiasca lucrare a Duhului Sfânt, Se va îngriji şi de trup, şi de suflet. Iar rugăciunile să nu înceteze, ci, născându-se pruncul şi crescând, să crească odată cu el şi rugăciunile voastre, ca să arătaţi cu adevărat că lăsaţi în grija lui Dumnezeu buna creştere a copilului vostru. Iar când copilul se află sub ocrotirea şi paza lui Dumnezeu, să fiţi siguri că niciodată nu se va abate din calea cea dreaptă.”

Dacă vorbim cu Dumnezeu despre copiii noştri, prin mijlocirea Lui vom vorbi şi cu ei în chipul cel mai adevărat, cel mai drept şi cel mai rodnic. Pentru că atunci când părinţii îşi spun păsul lui Dumnezeu, El le vorbeşte mai departe copiilor cu harul Său, care se face întotdeauna auzit. „Orice ai vrea să le spui, spune-le în rugăciunile tale. Copiii nu vor auzi cu urechile lor, dar vor auzi ce vrem să le spunem când harul dumnezeiesc vine de-i luminează.” De aceea, Părintele Porfirie îndeamnă: „Să vă rugaţi cât mai mult pentru copiii voştri.” „Pentru rugăciunea voastră […], Dumnezeu le va vorbi copiilor” şi-i va ajuta să fie mai buni. Unei femei care avea probleme cu copiii ei, părintele îi spune: „Roagă-te, şi Dumnezeu o să vorbească sufletului lor şi ai să vezi că toţi or să se facă buni cu adevărat.”

Vedem adesea cum copiii resping sfaturile părinţilor şi au obiceiul să li se împotrivească. Când vine harul însă, nu se mai întâmplă aşa. Tatăl a doi copii istoriseşte că Părintele Porfirie i-a dat aceste sfaturi: „Tot ce vrei să spui acestui copil, care are o fire mânioasă, spune-I lui Dumnezeu. Îngenunchează înaintea Domnului şi cu ajutorul harului Său vorbele tale vor ajunge la copil.” Iar despre celălalt copil al meu mi-a spus: „Acest copil ascultă ce-i spui, însă ai grijă, ascultă, dar uită cu uşurinţă. Prin urmare vei îngenunchea iarăşi şi vei cere ajutorul harului lui Dumnezeu, pentru ca sfaturile tale părinteşti să cadă pe pământ bun şi să poată da roade.”

„Când vrei să spui ceva copilului tău – îi îndemna Părintele Porfirie pe părinţi -, spune-i mai bine Maicii Domnului, şi ea le va împlini pe toate. Rugăciunea ta va fi ca o îmbrăţişare în duh, care-i va cuprinde pe copiii tăi şi-i va cuceri. Vezi tu, câteodată noi vrem să-i luăm în braţe, şi ei nu se lasă. Însă niciodată nu vor refuza o îmbrăţişare în duh.” La această „îmbrăţişare în duh” prin rugăciune îndeamnă iarăşi părintele spunând: „Mama nu trebuie să se mulţumească cu mângâieri simţite, ci să se deprindă cu mângâierea duhovnicească a rugăciunii. De-l va mângâia fără rugăciune, copilul o va respinge. Când însă, fără să-l mângâie, face în taina inimii rugăciune fierbinte pentru el, copilul simte în inima lui mângâiere duhovnicească, de neînţeles pentru el, care-l mână către mama sa. Ca lumânarea să se mistuie maica în rugăciune pentru copilul ei! Să se roage în tăcere, cu mâinile ridicate către Domnul, si să-l îmbrăţişeze în taină pe copil.”

Rugăciunea părintelui pentru copilul său e chip ceresc al iubirii ce-i poartă; căci văzând cu ochii smereniei ce strâmtorată şi neputincioasă e dragostea sa omenească, îşi lasă copilul în grija dumnezeieştii iubiri, atotputernică şi nemărginită. Adică, după cum spune Părintele Porfirie, lasă „dragostea lui Dumnezeu, care înnoieşte şi preschimbă, să grăiască doar ea”. - Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, Editura Sophia

 

06-07-2023
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Dependeta, Educatie, Egoismul, Adolescenti, Copii, Duhul Sfant, Vindecare,