Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 165

DEPENDENTELE: Pr. Răzvan Ionescu, despre pericolele mediilor digitale

Tags: retele socializare; dependeta; media digitala; Facebook; online;
 

Părintele Răzvan Ionescu, prodecanul Centrului de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris și parohul parohiei româneşti „Sf. Parascheva și Sf. Genoveva” din Paris, le-a semnalat sâmbătă tinerilor participanţi la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO) Vaslui despre pericolele care se ascund în mediile digitale şi a punctat importanţa socializării în afara acestora.

Clericul a susţinut o conferinţă pe tema „Swipe and Scroll vs timpul de calitate petrecut în Biserica lui Hristos – o invitaţie de suflet pentru tânărul de azi”.

„Ne punem întrebarea cât este de folos. Apropo de scroll-ul evocat în titlul întâlnirii de astăzi, acoperă un fenomen, se întâmplă ceva cu acest scroll, cu această derulare. De ce? Pentru îţi vine să derulezi continuu. Dar când întâlneşti un om viu în faţa ta, un om care are ceva real să-ţi spună şi te atinge de la suflet la suflet, nu-i şi acela un fel de scroll, că-ţi vine să nu te mai desparţi de el? Adică, noi avem nişte mecanisme în noi prin care îl îndrăgeşti pe cel care simţi că-ţi dăruieşte prin însăşi prezenţa lui. Numai că unul este felul prezenţei fizice, faţă către faţă, şi alta este să derulezi nişte informaţii, nişte realităţi care vin de la distanţă, cu un mecanism care a fost inventat să fie aşa special, nu are limită”.

„Acest mecanism ne pune nişte întrebări. De ce nu are limită, de ce e făcut să nu aibă limită? Pe Facebook dacă derulezi paginile nu se mai termină niciodată. Doar nu s-a inventat socializarea azi, ce înseamnă această socializare? Să-l întâlneşti pe celălalt, de exemplu, întâlneşti mărturia lui”.

„M-am ferit de Facebook cât am putut, până când Înaltpreasfinţitul nostru (n. red.: IPS Iosif), acum vreo şase ani, ne-a zis că oamenii sunt pe Facebook, să ieşim în întâmpinarea lor. Am ieşit şi chiar sunt prezent sau am fost prezent foarte tare, dar nu e paradoxal că oameni care locuiesc în proximitate se întâlnesc mai uşor acolo decât se întâlnesc unul cu altul?”, a subliniat Părintele Răzvan Ionescu.

El a precizat că „exerciţiul cel mai greu e să te întâlneşti cu cineva, pentru că presupune şi dificultăţi”.

„E mai uşor să ai ceva la dispoziţie şi să facă lucrul respectiv aşa cum îi dictezi tu. Pentru prima oară în istorie sistemele sunt făcute de aşa manieră încât au o atractivitate cu care nu te poţi lupta”.

„Spune un cercetător contemporan că problema nu este că te atrage ecranul respectiv, ci că în spatele ecranului există un colectiv de oameni tehnici care lucrează – psihologi, neurologi, etc. – care dezvoltă tehnici de aşa manieră încât să devină irezistibil ceea ce îţi propun ei acolo. Asta este lumea în care trăim. Voi, care sunteţi la vârsta adolescenţei, v-aţi trezit pur şi simplu plonjaţi în lumea aceasta”.

Părintele i-a îndemnat pe tineri să conştientizeze, la pachet cu beneficiile, riscurile la care se supun prin utilizarea mediilor digitale.

„Suntem într-un timp în care nu ne putem dispensa de lucrurile acestea. Cumva trebuie să le folosim, dar cum, asta trebuie să învăţăm. Şi problema noastră este că cei care propun aceste produse le propun de aşa manieră, încât sunt de nerefuzat, la nivel psihologic cel puţin. Nu ştiu câţi dintre părinţi pot să spună copiilor lucrul acesta, astfel încât copiii să nu se simtă ameninţaţi că părinţii nu-i înţeleg, nu-i lasă să comunice”.

„Socializarea aceasta într-adevăr este fascinantă pentru că stinge distanţele, poţi să ai legătură cu oameni de foarte departe şi acesta este un punct pozitiv până la urmă. Poţi să întâlneşti oameni fără limite aproape. Problema este în propria ta gospodărie, ce devii folosind lucrurile acestea?”.

„Ne punem şi noi întrebarea, când suntem pe scroll-ul acela şi dăm încontinuu, la nivel de conţinut al trăirii una e să derulezi informaţie, şi sunt lucruri care ne interesează, pe de altă parte, Biserica într-un chip uimitor şi provocator în acelaşi timp, ne propune aspecte care ne duc către esenţialul a ceea ce am putea trăi în această lume. Asta am constatat eu”.

„Oamenii scot bani din atenţia noastră pe internet şi din prezenţa noastră acolo. Like-urile, comentariile şi ceea ce simţiţi dumneavoastră că trebuie să scrieţi acolo ca să vă bucuraţi unii pe alţii sunt materia primă pentru aceştia să-şi crească afacerea şi să vă ţină cât mai mult acolo”.

Părintele Răzvan Ionescu i-a învăţat pe tineri să pună accent pe preţuirea de sine şi să aibă încredere în ajutorul lui Dumnezeu.

„În Franţa am învăţat foarte repede, încă din primii ani când am ajuns acolo, că dacă tu nu te respecţi pe tine, ceilalţi te calcă direct în picioare. Dacă tu nu îţi acorzi preţuire, ceilalţi nici atât. Dacă tu îţi pui problema real în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei tale, cu onestitate, cine sunt eu? Am slăbiciuni? Să nu le ascund, ci să le lucrez. Să încerc să fac ceva cu viaţa mea”.

„În viaţa Bisericii, prin Sfânta Liturghie, prin faptul că venim în faţa lui Dumnezeu spunând ceea ce constatăm încetul cu încetul, că fără El nu putem face nimic, în clipa în care ne predăm în întregime, Dumnezeu are în cine lucra şi se petrec lucruri fascinante”.

Conferinţa este disponibilă integral, în format video, online.

  • Părintele Constantin Necula s-a arătat, la rândul său, îngrijorat cu privire la consumul de droguri în rândul tinerilor din România. „Toată lumea privește doar la urmările fizice, accidente masive, pierderi pe conștiință, căderi. Oameni buni, o generație întreagă își pierde sensul!” a subliniat clericul.

„E lucrul cel mai grav la care este supusă acum România. Și nu vine nimic din spate să susțină rebranduirea în sens a acestor copiilor.”

El a făcut aceste afirmații săptămâna trecută, la Conferința „DA vieții fără droguri”, organizată la Sibiu de autoritățile județene.

Clericul a evocat voluntariatul făcut la organizația Crucea Albastră, când a interacționat cu tineri consumatori de droguri: „Gândiți-vă când în copil e cineva pe care nu-l cunoști”, a povestit Părintele Constantin Necula.

„E drama prea mare ca să ne mai putem permite doar conferințe, simpozioane și întâlniri”, a continuat clericul.

„România e a noastră. Nu trebuie să vină nimeni de nicăieri ca să rezolve situația noastră. Treziți-vă! Nu are cine veni de nicăieri pentru a ne reînvăța limba română, statura română și ajutorul acesta între oameni.”

„Într-o țară care țipă continuu, trebuie să ne păstrăm calmul și să ne aducem aminte că există o vorbă liniștită, cuminte, vorba cronicarului: mult pot puținii buni împreună”, a spus Părintele Necula.

„Trebuie să dăm României o alternativă. Iar alternativa este: «Dacă stăm împreună, nu ne învinge nimeni». Nu există politică? Nu e nimic. Noi suntem politica antidrog. Nu există finanțare? Nu-i nimic. Noi suntem finanțarea antidrog. Nu există voință? Deși asta pare că acum, dintr-o dată, a devenit foarte la modă. Dăm noi din voința noastră, pentru ceilalți.”

„Asta înseamnă un trup social sănătos, să se ofere, să dăruiască, să nu își bată joc de oameni.”

12-10-2023
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu