Adresăm aceste rânduri tututor părinților tineri, mamelor în mod special, ca o îmbărbătare cu privire la misiunea care începe să se simtă a fi tot mai dificilă, aceea de a crește copii bine educați și sănătoși mintal și emoțional, pregătiți pentru viață și societate, dar mai ales ca fii ai lui Dumnezeu.
Dinamica societății este amețitoare și aduce schimbări dramatice pe termen scurt. Nici inteligența, nici deschiderea minții la nou, nici confortul fiananciar, nici sănătatea trupească nu sunt suficiente pentru a putea face față tuturor celor tot mai cu putere impuse de tăvălugul globalizării și secularizării. Singura armă în lupta cu nebunia generalizată este îmbisericirea, prin care înțelegem o viață trăită din pruncie în biserică, în ritmul Bisericii, cu asumare și credință.
"Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?" (Matei 6, 22-33)
Înainte de Revoluția din 1989, libertatea religioasă era îngrădită, numărul credincioșilor practicanți era mai mic, iar grupul cel mai numeros la slujbe era format indeosebi din vârstinici din mediul rural. Și totuși, deși ateismul era agresiv propagat, deși în școală nu se studia Religie, valorile morale din ansamblul societății erau mult mai de la sine înțeles: respectul, politețea, importanța studiilor, a disciplinei, siguranța în locurile publice, sănătatea relațiilor de familie... Desigur, multe dintre acestea erau și rezultatul unor constrângeri care astăzi ar fi catalogate drept încălcări ale drepturilor omului, altele ascundeau dureri sufletești și traume psihice. Nu idealizăm nicio epocă, nu suntem nostalgici, dar oricine ar putea admite că rușinea nu era o floare atât de rară, că lucrurile și mai ales oamenii, nu erau atunci de unică folosință, că rata divorțurilor era mai scăzută, că familiile erau mai numeroase, fiindcă oamenii aveau o reziliență mult mai mare la greutăți, la efort, la frustrare.
Societatea contemporană a ajuns fără de veste să creeze dependență de confort, de răsfăț, să nască oameni egocentrici, fără scrupule, fără repere, fără educație solidă, fără de Dumnezeu. Deprofesionalizarea generalizată, determinată de superficialitatea studiilor, de inflația de diplome fără fond, afectează grav bunul mers al diviziunii sociale. Părinții din ziua de astăzi, indiferent de pregătirea lor profesională, trebuie să fie pentru copiii lor în egală măsură educatori, medici, psihologi, nutriționiști, companioni de joacă, șoferi, prieteni... Ne abținem de la generalizări absurde, dar nu putem să nu observăm și să nu subliniem că dacă în alte vremuri frecventarea școlii asigura bagajul de cunoștințe necesar chiar și pentru performanță fără a împovăra părinții cu ajutorul la teme și cu meditații care debutează acum de la clasele primare, în zilele noastre școala produce analfabetism funcțional, relativizează disciplina, transformă incluziunea în discriminare pozitivă, iar pe de altă parte încurajează o competitivitate neconstructivă, pune presiune inadecvat de mare și debalansată pe elevi, care ajung să trăiască dese momente de anxietate, de stimă de sine scăzută și de pierdere a oricărui entuziasm pentru studiu individual și progres.
Pe de altă parte, viața și tiparele comportamentale ale copiilor noștri sunt bulversate și de accesul facil și necontrolat la internet, care este o hidră cu multe capete grotești, o imensă poartă spre evadarea în irealitate, în plăceri vinovate și în dependențe.
Contribuie din plin la îmbolnăvirea copiilor noștri și supra oferta din toate felurile de magazine, de la alimente nesănătoase cu duiumul, la gadgeturi și accesorii colorate și atrăgătoare, la lumini și zgomot, la nevoia de adrenalină și zbucium, care sabotează grav o structură solidă de gândire, de analiză și de decizie.
Adăugăm presiunea anturajului, a comparației cu ceilalți, fie că este vorba despre bunurile materiale, fie că este vorba despre călătorii, practicarea de sporturi sau petrecerea timpului liber, la care absolut oricine se crede îndrituit, indiferent dacă muncește sau nu, dacă performează sau nu, dacă respectă reguli de bun simț sau nu, dacă merită sau nu, la urma urmei.. Meritocrația este cu totul sugrumată de sistemul care sprjină consumerismul fără discernământ.
Ce mai pot face părinții când vin la propriu și la figurat note de plată ale acestor alegeri și tipare nesănătoase? Abia atunci, când de multe ori e prea târziu, conștientizează că s-a distrus o viață, un suflet, că s-a ajuns la dependență, la boală, la depresie, la disperare și nefericire. Abia atunci realizează că au căzut în plasa, în capcana unor diabolice încrengături, măiastru împletite să cuprindă și să sufoce însuși darul divin al vieții.
Dragi părinți, fiți vigilenți de dinainte de a se naște pruncii voștri! Rugați-vă dinainte de a-i primi în viața voastră, spovediți-vă și împărtășiți-vă regulat, participați la Sfânta Liturghie cât mai des, citiți Scriptura și Sfinții Părinți! Iar când darul de prunci vă este trimis de Domnul spre binecuvântare, înmulțiți încă și mai mult rugăciunea și pregătirea sufletească, incluzându-i și pe ei de mici. Nu este de ajuns ca pruncii sa fie botezați pentru a fi protejați de rele. Singurul scut de apărare este Sfânta Împărtășanie ca rod al mărturisirii credinței întregii familii, sunt Sfintele Taine:Sfânta Liturghie, Spovedania, Sfântul Maslu.
Nu așteptați ca mai întâi copiii să guste din toate ale vieții și mai apoi, eventual cu de la sine putere, să aleagă calea mântuitoare a credinței și a bisericii, fiindcă în multe cazuri va fi prea târziu. Desigur, Dumnezeu primește cu iubire și iartă oricui se pocăiește, dar rănile din trup și din suflet nu se mai șterg cu adevărat niciodată, iar de urmările lor vom da socoteală până la Judecata de Apoi.
Părinți, nu vă lăsați păcăliți de mirajul cool al ședințelor de yoga și de mindfulness incluse în programele școlare și extra-școlare, nu amestecați lucrurile, nu luați cele sfinte în derizoriu. Un copil care nu primește împărtășania de când este bebeluș, o va respinge cu siguranță mai târziu. Un copil adus la slujbe, chiar dacă se plictisește când este mic, se îmbibă de puterea sfințitoare a harului divin, a rugăciunii comune, exersează răbdarea și liniștirea pe care muzica bisericească o exercită asupra minții și sufletului. La biserică pot interacționa cu alți copii asemenea lor, pot observa cutumele firești de ținută și de comportament, iar încetul cu încetul deprind dulceața rugăciunii și ajung să respingă ei înșiși, asumat, tiparele răului în societate.
Rugați-vă împreună cu copiii voștri seară de seară de când sunt încă mici, învățați-i să se închine la fiecare masă, la școală când încep a-și mânca pachețelul de acasă, chiar și la restaurant, dar faceți și voi asta deodată cu ei, ca un exemplu de mărturisire a credinței. Închinati-vă cu toții la trecerea pe lângă biserici și mănăstiri, rugați-vă și acasă în fața sfintelor icoane, învațați-i să înceapă orice lucru cu rugăciune către Dumnezeu, către Maica Domnului, către sfântul ocrotitor și către îngerul primit la botez.
Călătoriți împreună în pelerinaje, la locuri sfinte, citiți-le și cumpărați-le cărți cu învățături de credință pe înțelesul lor. Implicați-i în tradițiile bisericii, cultivați învățarea de colinde, de pricesne, luați-i cu voi la parastasele de obște, lasați-i să se ocupe și ei de aprinderea lumânărilor, de împărțirea prinoaselor, de mici fapte de milostenie și generozitate.
"Nu este om fără de supărare, fără de încercare, fără de necaz, dar de fiecare dată ajutorul trebuie căutat mai întâi la Dumnezeu, în rugăciune și biserică. Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului, şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă, deci, unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului". ( Ap. Iacov, 5)
Dragi părinți, nu sunteți nici retrograzi, nici anacronici, alegând biserica ca parte a vieții voastre de familie de fiecare zi, nu sunteți inconștienți mergând împotriva curentului, a tăvălugului. Se cere jertfă, da, se cere anduranță, se cere împotrivire, curaj, eroism, dar să nu uităm că: "Cei ce seamăna cu lacrimi, cu bucurie vor secera!" (Ps. 125)
Avem promisiunea Mântuitorului Iisus Hristos că va fi cu noi neîncetat („Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” ( Matei 28, 19), că nu trebuie să ne temem, chiar dacă suntem minoritari - ”Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția. Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde furul nu se apropie, nici molia nu o strică. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”, că putem birui necazurile și răul cu binele - „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33).
În încheiere, aducem mijlocitor către inimile tuturor părinților responsabili și iubitori pe Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și ale sfinției sale cuvinte pline de putere și de har:
„Vin la mine sute de părinţi care, plângând cu lacrimi în ochi, mă roagă să le ajut copiii, fiindcă se droghează, sau au prieteni răi, sau îi înjură, le cer bani, ca să joace cărţi prin cluburi sau alte jocuri de noroc, iar când aceştia nu au bani să le dea, îi ameninţă şi chiar îi bat! Aşa ajung unii părinţi să-şi blesteme şi ceasul şi clipa în care i-au adus pe lume! Am văzut părinţi plângând cu lacrimi amare, pentru halul în care au ajuns copiii lor, spunând că era mai bine de mii de ori dacă nu îi aveau! Fiindcă atunci ar fi avut un singur necaz şi-o singură supărare, din pricină că n-ar fi avut copii, pe cînd aşa, au mii de necazuri şi supărări, din pricina cumplitelor probleme pe care le fac în fiecare zi, de le este ruşine să se arate în lume. De aceea, mă roagă să îi ajut cu rugăciunile mele, pentru izbăvirea copiilor lor. Insă când îi întreb ce-au făcut ei sau ce fac în acel moment pentru izbăvirea acelor făpturi nefericite, îmi răspund aproape toţi că nu pot face nimic, din pricină că le-au scăpat de sub control, de îndată ce au ajuns la vârsta adolescenţei!
Iar eu le spun: „Era firesc să se întâmple aşa. De vreme ce nu aţi folosit deloc anii copilăriei, aşteptând să vină adolescenţa ca să vă ocupaţi de copiii voştri, era firesc să culegeţi aceste roade, ba încă şi mai rele. Copilul este ca o plămadă. Cu cât este mai moale plămada, cu atît mai uşor se plăsmuieşte. La fel stau lucrurile şi cu copiii. Cu cât este copilul mai mic, cu atît se modelează, se formează, se educă şi se desăvârşeşte mai lesne. Acum, că v-aţi amintit şi voi că aveţi copii, sau mai degrabă ei v-au amintit acest lucru prin greşelile lor, cu pretenţiile şi cu căderile lor şi, în general, prin toată purtarea lor necuviincioasă, acum este prea târziu. Căci şi-au luat zborul precum o pasăre. Şi, odată ce pasărea şi-a luat zborul, anevoie se lasă prinsă, ca să nu spun că nu mai poate fi prinsă deloc!
Educarea unui copil este alfa şi omega tuturor îndatoririlor pe care le au părinţii faţă de această existenţă umană pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o aduc pe lume! Se poate socoti cu îndreptăţire că acei părinţi care au eşuat în ce priveşte educaţia propriilor copii, au eşuat în TOATE! În TOATE, mă auziţi? Fiindcă, dacă presupunem că există părinţi care şi-au închinat toată viaţa extinderii proprietăţilor lor industriale şi înmulţirii banilor, ajungând mari magnaţi, însă nefăcând nimic pentru o chibzuită educare a propriilor copii, vă spun că, nu numai că nu le-au oferit nimic acelora, dar chiar s-au luptat şi s-au ostenit să creeze oameni trândavi, leneşi şi călcători de lege! Da! Vă încredinţez de adevărul spuselor mele. Au plămădit nişte călcători de lege!
Şi ştiţi de ce? Din pricină că banul, cînd se află în mâinile unor oameni corupţi, le face rău şi celor ce au acei bani, dar şi altora pe care îi trag după ei. Fiindcă cei dintâi îi cumpără pe ceilalţi şi îi folosesc ca pe nişte fiinţe fără voinţă, când, unde şi pentru ce vor. În orice caz, nu pentru ceva bun! Nu ştiţi oare că se zice că: „Banul corupe conştiinţe"? Cuvânt mai potrivit despre înrâurirea pe care o au banii asupra conştiinţei omului şi mai ales în ce priveşte cumpărarea conştiinţelor oamenilor, de la începutul lumii, eu unul n-am auzit. Şi nu trebuie să mergem prea departe pentru a găsi pilde. Oare Iuda nu L-a vândut pe Iisus pentru bani? Pentru treizeci de arginţi? Asta oare nu ne este de ajuns? Nu vă este de ajuns pentru a vă încredinţa de puterea distrugătoare a banului, folosit de oamenii fără Dumnezeu? Şi, prin urmare, cei ce nu se îngrijesc de creşterea întru Dumnezeu a copiilor lor, ce credeţi că plăsmuiesc? Plăsmuiesc Iude! Fiindcă îşi adună comori aici pe pământ, nepăsându-le de Împărăţia Cerurilor.
De altminteri, de cele adunate aici, nici măcar ei nu apucă să se bucure, dar nici copiii lor, prost crescuţi, nu pot să le păstreze. Şi ştiţi de ce? Fiindcă, pe de o parte, părinţii au fost atinşi de acea boală cumplită, care este iubirea de arginţi. Şi vor muri în îmbrăţişarea acesteia! Toate celelalte bunuri, lăsate de Dumnezeu oamenilor, îi lasă indiferenţi. Prin urmare, vor muri fără a se putea bucura de ele! Iar copiii lor, din pricina decăderii, nu le pot păstra! Fiindcă a păstra bunurile este mai anevoie decât a le dobîndi!".
„Prin urmare, dacă nu există o educaţie corectă, nu există nimic. Iar educaţia corectă nu se face cum vrem noi şi, mai ales, nu se face când vrem noi! Aceste două elemente trebuie să aibă un punct comun de pornire şi, în mod obligatoriu, trebuie să coexiste. Iar punctul de pornire coincide întru totul cu momentul conceperii copilului. Se continuă pe toată perioada sarcinii şi tot creşte, din ziua naşterii până la deplina maturitate a copilului. De aceea, cele ce vă spun sunt de mare însemnătate, aşa că vreau să fiţi cu mare băgare de seamă! Grija părinţilor pentru copil, începe chiar din clipa în care copilul se află în pântecele maicii sale! Da! Chiar de atunci! Mă veţi întreba: Ce putem face noi pentru fătul şi, în general, pentru un copil aflat abia în pântecele maicii sale? Vă răspund: Voi singuri nu puteţi face nimic! Însă Acela ce a îngăduit conceperea acelui copil, poate TOTUL! Într-adevăr, există oare mai mare minune, decît minunea conceperii unui copil? Cu siguranţă, nu! De aceea, noi ne vom adresa Aceluia şi Lui îi vom cere prin rugăciuni fierbinţi, să se îngrijească de desăvârşirea trupească şi sufletească a copilului conceput, chiar din perioada în care se află în pântecele maicii sale. Iar Acela, prin Dumnezeiescul Har al Sfântului Duh, se va îngriji de amîndouă.
Însă rugăciunile noastre nu se opresc aici. Ba dimpotrivă! După naşterea pruncului, pe măsură ce creşte, noi trebuie să ne înteţim rugăciunile. Astfel dovedim că încredinţăm lui Dumnezeu însuşi buna educare a copilului nostru. Iar când copilul se află sub directă şi neîntreruptă supraveghere şi îngrijire, fiind apărat de Dumnezeu, atunci putem fi încredinţaţi că niciodată n-o va apuca pe un drum greşit". - (Părintele Porfirie. Străvăzatorul, înaintevăzătorul, tămăduitorul - Bunavestire 2002)
Citeste si: | De acelasi autor: |