Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Domn al Țării Românești

„Domn cu atâta dor de frumusețe cum nu mai avusesem altul înaintea lui…” - Nicolae Iorga                

“Nu este ușor să urmezi viața unui sfânt, dar încercarea este înălțătoare”, acesta este îndemnul sublim care ni-l oferă Sfântul Neagoe.                                                                                                

La 26 septembrie, în Sinaxarul românesc este pomenit Sfântul Voievod Neagoe Basarab, domn al Țării Românești, între anii 1512-1521.

Copilăria lui Neagoe s-a petrecut în familia Craioveștilor care începând cu propria-i mamă, i-a transmis tinerei mlădițe primele învățături legate de  virtuțile credinței strămoșești. O parte din copilărie și tinerețe și-o petrece la mănăstirea Bistrița, aflând acolo multe din comorile  duhovnicești și culturale, viu prezente prin monahii de acolo. La mănăstirea Bistrița, tânărul Neagoe a aflat multe din cărțile Vechiului și Noului Testament, precum și multe vieți de sfinți, dar și scrieri ale unor Sfinți Părinți, cum ar fi Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Simeon Noul Teolog, Calist al Constantinopolului etc. sau multe alte scrieri religioase  sau filosofice. Apoi în liniștea mănăstirilor deprinde și primele cunoștințe de limbă slavonă, turcă, maghiară etc.

Ca domnitor al Valahiei încheie o serie de relații cu Veneția și Papalitatea. Prin viața sa sfântă a adus liniște în relațiile cu vecinii și cu Poarta, toate acestea au adus binefaceri, prosperitate și bună rânduială în țară.

Prima faptă de seamă, indicată de Protosul Gavriil, a reprezentat-o aducerea în țară a moaștelor Sfântului Patriarh Nifon și săvârșirea unui adevărat ritual al unei împăcări postume între ierarh și Radu cel Mare.

Posibil ca nicăieri să nu mai apară această legătură strânsă și vie dintre Neagoe Basarab și mentorul său, Sfântul Patriarh Nifon, exprimând toată trăinicia unei legături în duh, care îi unea pe cei doi. Sfintele moaște au ajuns în cel din urmă la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, mângâind sufletele creștinilor până astăzi.

Învățătura primită de la Sfântul Nifon a fost temelia pe care a zidit Sfântul Neagoe credința, nădejdea și dragostea; virtuți prin care a primit de la Domnul sfințenia.

„Fiule Neagoe, gătește-ți sufletul de ispită și în fiecare zi îmbrățișează cu dragoste Crucea Mântuitorului Hristos, înțelegând puterea și slava ei.

Ia aminte că Iov nu a fost lăudat pentru faptele lui bune, deși nu era nimeni drept ca dânsul pe fața a tot pământul, ci a fost lăudat pentru suferința și răbdarea lui.

Amintește-ți de cuvântul Hrisostomului, care spune că numai un singur lucru este înfricoșător, că numai de o singură tulburare trebuie să ne temem, anume de păcat! Basme sunt toate celelalte, chiar dacă ar fi vorba de dușmănie, de ură, de viclenie, de grăire de rău, de pierderea averilor, de surghiun, de ascuțișul sabiei, de boală și de moarte, de războiul întregii lumi! Oricum ar fi acestea, ele sunt vremelnice și pieritoare, se petrec într-un trup muritor și nu vatămă deloc sufletul care priveghează.

De un singur lucru să te temi, anume de a te despărți de dragostea lui Hristos. Iar de dragostea Lui nimeni și nimic nu ne poate despărți, decât numai păcatul.

Fiul meu, răbdarea suferințelor ne face mai tari ca diamantul și ne aseamănă cu Fiul lui Dumnezeu.”

“Fiul meu nu uita de povețele mele atunci când Dumnezeu te va chema să cârmuiește țărișoara aceasta.

Păzește credința pravoslavnică și nu te amăgi cu basmele ereticilor. Să știi că pentru nimic altceva nu a căzut Constantinopolul, decât pentru aplecarea spre credința cea papistășească ce s-a făcut la Ferrara și Florența. Dar dacă tu vei păzi neschimbat adevărul credinței așa cum a fost el mărturisit la cele șapte Soboare, atunci Domnul îți va păzi țărișoara și nici un dușman nu te va birui”.

Viața sa duhovnicească îl așează într-o lumină aparte, întrecându-i pe mulți  înaintași contemporani de-ai săi. Deși a trecut aproape o jumătate de mileniu de la sfârșitul său pământesc, steaua Sfântului Neagoe luminează cu strălucire pe cerul României.

După cum dovedesc documentele, mărturiile și duhul înmiresmat ce-l poartă numele său, Neagoe Basarab a fost un sprijin al Ortodoxiei de pretutindeni.

Iubirea și setea infinită după cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, l-a impus în sfera tiparului bisericesc, tipărind astfel, în anul 1512, prima carte, și anume Sfânta Evanghelie.

Tetraevangheliarul tipărit de către Ieromonahul Macarie în primul an de domnie al Voievodului Neagoe cunoaște o rapidă și vastă răspândire peste hotarele Țării Românești, ajungând până în bibliotecile din Moscova și cele din Serbia, ale Mănăstirii Hopovo.

Însă una din cele mai impresionante dovezi, în care se oglindește personalitatea culturală a Voievodului român este geniul de scriitor filocalic. În opera sa nemuritoare, - Învățăturile lui Neagoe Basarab către Fiul său Teodosie, -Domnitorul român se dovedește un profund cunoscător al Sfintelor Scripturi, reușind pe această temelie să dezvolte o adevărată enciclopedie a identității și patriotismului neamului românesc. De aceea, marele Voievod Neagoe Basarab este pentru români un simbol unic, care nu poate fi explicat prin cuvinte.

Prin toată trăirea sa creștinească, domnul Neagoe Basarab a pășit aidoma tuturor sfinților, pe calea urcușului duhovnicesc, războindu-se cu patimile și biruindu-le, primind iluminarea harului și ajungând la măsura desăvârșirii în Hristos, la îndumnezeire.

Sprijinul total al acestor afirmații îl aflăm în textul Învățăturilor în care Neagoe Basarab prin cuvinte simple și smerite reflectă măreția unui văzător de Dumnezeu: „Eu, robul lui Dumnezeu, măcar de sunt și mai păcătos decât toți oamenii, ci însă ce am putut pricepe, despre orice parte, n-am putut afla alt rai mai bun și mai dulce decât fața Domnului nostru Iisus Hristos. Că acela, fraților și fiii mei, este Raiul și Acela este Domn.  Acela, este veselia și bucuria tuturor bucuriilor”.

Despre rostul omului pe pământ

Cuvânt dăruit de sfântul Nifon, Domnului Neagoe și Doamnei Despina înainte de a lua drumul bejeniei, izgonit fiind de Domnul Radul cel Mare în mod cu totul nedrept.

„Fii mei, copilașii mei născuți în lacrimile surghiunului.

Fiecare om are sădită în sufletul său râvna de a-I închina toată viața lui Dumnezeu. Aceasta este rostul vieții pământești și așa spunem în Biserică, la sfintele slujbe: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. Și tot poporul așa mărturisește, preotul, călugărul, împăratul și sluga cea mai de jos. Căci cine slujește acum lui Dumnezeu și mai încolo slujește diavolului, acela minte lui Dumnezeu și nicicând nu slujește Lui. Știu că nu vreți a vă despărți de mine dar voia lui Dumnezeu cu voi este alta. Rămâneți în mijlocul acestui neam și trăiți în țărișoara asta așa cum v-am învățat și nimic nu ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu!

Despărțirea dintre Sfântul Nifon și Neagoe a fost foarte grea și dureroasă. Personal, Postelnicul Neagoe Basarab la acea dată, - i-a însoțit pe Sfântul Nifon și ucenicii săi, Macarie și Ioasaf, până ce s-au suit în corabia ce urma să-i ducă la Muntele Athos. Doamna Despina va găsi, târziu după plecarea Sfântului Neagoe la Domnul, în Orologhionul său această rugăciune, scrisă în ziua plecării Sfântului Nifon din Țara Românească; ‘’Slavă Ție, Doamne pentru toate! Astăzi m-am despărțit de Patriarhul Nifon, omul binecuvântat al lui Dumnezeu. Inima mea plânge fără putință de a fi mângâiată și nimeni nu o poate liniști. Și cum ar putea fi potolită arsura inimii mele? Plâng cu lacrimi fierbinți, ca un prunc îndepărtat de sânul maicii căruia i s-a luat sânul cel curgător al dragostei dumnezeiești. O, Doamne, oare voi putea eu păstra comoara pe care părintele mi-a lăsat-o în inimă? Voi păzi eu focul aprins de sfinția sa, încât nimic să nu mai iubesc mai mult decât pe Tine. Doamne, Tu știi neputința mea!.... “

Domnul Neagoe a izbutit cu o râvnă cum la puțini s-a mai întâlnit și a ajuns el însuși Sfânt. Prin dragostea care a primit-o de la Sfântul Nifon, Neagoe ajunge Domn al Țării Românești. Timp de 10 ani, Domnul Iisus Hristos îl ajută să aibă o domnie care va uimi prin înnoirea care a adus-o țării. Apoi a zidit Mănăstirea de la Argeș, comparabilă cu Sfânta Sofia de la Constantinopol.

Zidirea în chipul Crucii de la Curtea de Argeș are menirea de a opri timpul pentru țoți românii care o cercetează și de a-i transcende în Împărăția Veșniciei.