Comunicarea minunata directa intre Sfântul Apostol Pavel si Sfântul Ioan Gura de Aur

 

În această zi binecuvântată, când primim cu mare bucurie și evlavie cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, inimile noastre se umplu de recunoștință față de Dumnezeu pentru acest dar neprețuit. Prin bunăvoința și grija Preacuviosului Părinte Stareț Efrem Vatopedinul și a întregii obști athonite, acest cinstit cap va fi pus spre închinare alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, pentru ca noi, românii ortodocși, să primim binecuvântarea acestui mare ierarh și învățător al Bisericii cu prilejul sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie la București, cu 251 de ani în urmă (1774).

 

Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne în memoria Bisericii universale atât ca un mare teolog și predicator, cât și ca un mare postitor și rugător. Născut în secolul al IV-lea, încă din tinerețe, a iubit rugăciunea și citirea Sfintei Scripturi. De aceea, în Sfânta Liturghie euharistică pe care Sfântul Ioan a lăsat-o Bisericii, el ne învață să ne rugăm spre a înțelege și noi cuvintele Sfintei Scripturi: „Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoașterii Dumnezeirii Tale și deschide ochii gândului nostru spre înțelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri”¹.

 

Sfântul Proclu, ucenic devotat al Sfântului Ioan Gură de Aur, a fost martor ocular al unei întâmplări minunate. Conform relatării din Viața Sfântului Ioan Gură de Aur², pe când Sfântul Proclu se afla la reședința Sfântului Ioan Gură de Aur, în timp ce Sfântul Ioan Gură de Aur alcătuia tâlcuirile sale la epistolele pauline, Sfântul Proclu l-a văzut pe Sfântul Apostol Pavel aplecat asupra urechii Sfântului Ioan Gură de Aur pentru a-l îndruma în tâlcuirea epistolelor sale³.

 

Această minunată întâmplare ne arată că lucrarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în explicarea Cuvântului lui Dumnezeu nu era numai rod al studiului și al înțelepciunii omenești, ci mai ales al unei inspirații sfinte directe. Sfântul Apostol Pavel, „vasul ales” al lui Hristos, l-a învrednicit pe Sfântul Ioan Gură de Aur să primească lumină sfântă pentru tâlcuirea textelor apostolice. Sfântul Apostol Pavel este autorul biblic căruia Sfântul Ioan Gură de Aur îi arată o atenție cu totul deosebită, deoarece, în afara comentariilor sale la epistole pauline, el i-a dedicat Sfântului Apostol Pavel o serie de șapte panegirice (Omilii despre Pavel), în care Sfântul Ioan Gură de Aur realizează un portret spiritual al Sfântului Apostol Pavel cu totul deosebit, arătând că Sfântul Apostol Pavel este mai mare decât Abel, decât Noe, decât Avraam, decât Isaac, Iacob și Iosif, decât Iov, Moise și David, decât Ilie și Ioan Botezătorul⁴.

 

Prima trăsătură care îl fascina pe Sfântul Ioan Gură de Aur era energia extraordinară a Sfântului Apostol Pavel. Nu o energie oarbă, ci una luminată de iubire sfântă pentru Hristos și pentru Biserica Sa. Apostolul străbătea „absolut tot pământul pe care îl privește soarele - pe acesta, ca și cum ar fi devenit înaripat, l-a străbătut în întregime, nu călătorind pur și simplu, ci smulgând spinii păcatelor și semănând cuvântul evlaviei, alungând rătăcirea, aducând înapoi adevărul, făcând din oameni îngeri, sau mai degrabă făcând îngeri din oameni care fuseseră demoni”⁵. Prin prezența sa fizică sau prin scrisorile sale, prin discursurile sau prin faptele sale, prin ucenicii săi sau prin el însuși, Pavel îndrepta pe cei care cădeau și întărea și mai mult pe cei care se țineau tari⁶. Poate cel mai impresionant aspect al portretului paulin constă în descrierea inimii apostolului. Sfântul Ioan Gură de Aur nu ezită să afirme că acesta ar putea fi numit „inima lumii întregi, izvorul miliardelor de bunătăţi, izvodul şi temeiul vieţii noastre”⁷. Această imagine grandioasă nu este doar o figură retorică, ci exprimă o realitate duhovnicească profundă: Sfântul Apostol Pavel și-a lărgit inima până la dimensiunile unei iubiri universale, atotcuprinzătoare.

Sfântul Ioan Gură de Aur și Apostolul Pavel sunt legați printr-o afinitate spirituală deosebită care depășește distanța temporală de aproape patru secole. Sfântul Ioan Gură de Aur l-a considerat pe Sfântul Apostol Pavel nu doar un model de predicator, ci adevăratul său învățător în arta cuvântului sfânt și în înțelegerea tainelor dumnezeiești:  „Sfântul Pavel a fost modelul său în munca debordantă care a fost și a lui: pregătirea catehumenilor pentru botez, numeroasele predici, zelul misionar etc.”⁸. Această admirație se reflectă nu doar în cele șapte omilii laudative închinate Apostolului Pavel, ci și în peste 240 de omilii la epistolele pauline, în care teologul din Antiohia își dezvoltă propria gândire în dialog constant cu textul paulin. Atât Sfântul Apostol Pavel, cât și  Sfântul Ierarh Ioan au fost mari oratori ai creștinismului - primul prin epistolele sale care au modelat teologia timpurie, cel de-al doilea prin predicile sale care au luminat viața Bisericii din secolele IV-V până astăzi. Aceasta ne arată legătura minunată sau comuniunea dintre Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii în tâlcuirea Sintelor Scripturi.

 

Cinstitele moaște pe care le primim astăzi poartă în ele semnul acestei comuniuni spirituale deosebite. Odorul sfânt de la Mănăstirea Vatoped, cu urechea dreaptă păstrată neputrezită, este mărturia vie a acelei minunate comunicări când Sfântul Apostol Pavel i-a șoptit Sfântului Ioan Gură de Aur înțelesuri duhovnicești adânci.

Această ureche, care a auzit glas de apostol, care a primit direct inspirația dumnezeiască pentru tâlcuirea Scripturii, rămâne ca o icoană a ascultării omului credincios față de Dumnezeu și a deschiderii inimii lui către Cuvântul Său. Prin această minune, Dumnezeu ne arată că sfinții nu sunt izolați în slavă, ci continuă să lucreze împreună pentru mântuirea lumii. Sfântul Apostol Pavel, deși a murit ca martir cu secole înainte, în anul 67 după Hristos, el a continuat să ajute Biserica prin îndrumarea celui care avea să devină unul dintre cei mai mari predicatori ai creștinătății, prin Sfântul Ioan Gură de Aur († 407).

Din viața Sfântului Ioan Gură de Aur aflăm că în 16 aprilie 404, în sâmbăta Sfintelor Paști, Sfântul Arhiepiscop Ioan a fost scos de ostașii împărătesei Eudoxia din biserica arhiepiscopală a Constantinopolului și închis în reședința arhiepiscopiei. Amintim că Sfântul Ioan critica dezmățul și zarva produse în jurul unei statui de argint ce o înfățișa pe Eudoxia. În reședința arhiepiscopiei a stat sub forma de arest la domiciliu până după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (20 iunie 404), când, din ordinul împăratului Arcadius, a fost exilat în Cucuz, o localitate din Turcia de astăzi. După trei ani, împăratul Arcadius ia decizia, la insistențele împărătesei Eudoxiei, să-l exileze în localitatea Pityus, pe țărmul răsăritean al Mării Negre, pentru a fi cât mai departe de Constantinopol și Antiohia. Sfântul Ioan Gură de Aur nu supraviețuiește călătoriei și trece la cele veșnice în 14 septembrie 407, la Comana, în Pont. A fost înmormântat în Comana, iar în biserica de aici se păstrează și astăzi sarcofagul în care au fost depuse prima dată sfintele oseminte ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

 

După 31 de ani, adică în 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al arhiepiscopului Proclu al Constantinopolului, a adus moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol. Pentru că asupra cetății și a împărăției veniseră în acea vreme multe nenorociri, poporul considera că toate relele erau o pedagogie dumnezeiască, pentru nedreptățile pe care împărăteasa Eudoxia le făcuse Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Astfel, Sfântul Proclu, noul arhiepiscop al Constantinopolului, l-a îndemnat pe împăratul Teodosie al II-lea să aducă moaștele fericitului Arhiepiscop Ioan în cetate ca un semn de împăcare. Cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Ioan au fost luate și puse într-o raclă de aur, iar când soborul a ajuns la Constantinopol, însuși împăratul a îngenuncheat și s-a rugat cu lacrimi ca sfântul să ierte fărădelegea mamei sale, Eudoxia, care fusese pricina morții lui.

 

Sfintele sale moaște au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Conastantinopol în anul 438, de către arhiepiscopul Proclu al Constantinopolului. Cu mult timp înainte de căderea Constantinopolului sub turci (1453), printr-un edict dat de către împăratul Ioan Tsimiskes (969-976), moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost trimise de la Constantinopol la Mănăstirea Marea Lavră, în Sfântul Munte Athos. În luna iulie a anului 1284, împăratul Andronic al II-lea cel Bătrân (1282-1328) a trimis mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur la Mănăstirea Filotheu, unde se păstrează, spre cinstire, până astăzi. Însă la Mănăstirea Vatoped se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan Gură de Aur,  dăruit acestei mănăstiri de către împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino, ca mare odor pe care îl primim și noi astăzi spre închinare în Bucureşti.

Sfântul Ioan Gură de Aur a hirotonit peot pe Sfântul Cuvios Gherman şi diacon pe Sfântul Cuvios Ioan Casian din Dobrogea. În acest context, prezența moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur în România nu este doar o ocazie de închinare și rugăciune, ci și o chemare la o ascultare mai profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Așa cum Sfântul Ioan Gură de Aur a fost vrednic să primească inspirația directă de la Sfântul Apostol Pavel pentru tâlcuirea Scripturii, tot astfel și noi suntem chemați să ne deschidem inimile pentru a asculta glasul lui Dumnezeu în viețile noastre.

 

 

Aducerea acestor sfinte moaște la București, spre a fi cinstite alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, este un act de mare însemnătate spirituală. Așa cum în secolul al V-lea Sfântul Proclu a adus moaștele Sfântului Ierarh Ioan de la Comana la Constantinopol pentru împăcarea și binecuvântarea Capitalei imperiale, tot astfel și astăzi aceste sfinte moaște vin să aducă binecuvântare asupra Capitalei noastre și asupra întregii țări.

În acest an în care comemorăm 251 de ani de la Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București (1774), primirea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur are o semnificație cu totul specială. Cei doi mari sfinți, deși trăitori în epoci diferite, se unesc în rugăciunea lor comună pentru poporul român și pentru poporul grec, pentru întreaga Ortodoxie.

 

Ne rugăm ca Domnul nostru Iisus Hristos, prin mijlocirile Maicii Sale Preacurate, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale tuturor sfinților, să ne păzească în dreapta credinţă și să ne învrednicească de viața veșnică, spre slava Preasfintei Treimi! Amin.