CREDINȚĂ NECLINTITĂ

Jertfa unirii (1918 – 1919)

                        “Și ne-mbiau la cina de iubire”

                                                           Dante Aligheri, vers din Divina Comedie

Mulțimea celor 800 000 de români ortodocși, care au trecut la cele veșnice pe câmpul de luptă din primul război mondial, pentru unitatea Țării, -  este o jertfă de sânge, care ar trebui să miște către durere și recunoștință pe orice român și pe oricare persoană de pe acest pământ care lucrează compătimirea în sufletul său.

Din nefericire, asistăm la o insensibilitate înspăimântătoare.

Aducem aminte că pierderile de la începutul războiului au fost catastrofale și au fost o pedeapsă a Divinității pentru viața imorală a bogaților și “marilor” boieri români. Abia după chemarea la arme de către Rege a oamenilor curați din popor, a țăranilor, România a învins cu ajutorul lui Dumnezeu și a câștigat mult teritoriu.

Gândul îmi spune că toți acești eroi, opt sute de mii, au fost naționaliști și în majoritate covârșitoare ortodocși, dar fără să urască alte neamuri, chiar dușmane fiindu-ne. Doresc să accentuez pentru a le apăra memoria că nici într-un caz nu au fost șovini.

Și dacă unii au făcut-o din neștiință sau slăbiciune omenească, datoria noastră este să ne rugăm pentru ei, fiindcă eroii de la 1918 sunt aceia care ne-au deschis ușa către infinitul dumnezeiesc.  

De ce uităm așa de ușor faptul că pentru a se înfăptui idealul unirii s-au jertfit opt sute de mii de români în războiul de reîntregire din anii 1916 – 1919?!! Îi cinstim și venerăm de multe ori de fațadă;  fără frângere de inimă … adică doar la Înălțare și poate în alte câteva împrejurări, dar e așa de insignifiant. Și le suntem datori cu un imposibil de plătit preț de RECUNOȘTINȚĂ! Dar eu cred cu toată inima că nu refuză nici compătimirea noastră care e născută din iubire.

Suntem în anul 2019 și se cuvine să amintim că, deși războiul întâi mondial s-a încheiat oficial în 1918, Armata Româna și toată suflarea românească dimpreună cu Regele Ferdinand, regina Maria și primul ministru Ionel Brătianu au fost nevoiți să mobilizeze Armata Română pentru a răspunde actului de război pe care l-a declanșat conducătorul bolșevic al ungurilor Bela Kun.

Să nu uităm Armata Română! Dar înainte, ca un drapel nevăzut stă Credința neclintită. Pot s-o asemăn cu munții Carpați prinși de o tempestă severă. Carpații rămân neclintiți, ieșind biruitori din potopul de nori și apă. Așa sunt și sufletele răstignite pe Crucea Unirii de la 1918. Mai pline de lumină și decât Carpații. Poate că în aceasta constă taina: că noi nu ne purificăm pentru a izbuti să vedem lumina dumnezeiască. Și pentru că tot suntem în rătăcire și nu am întrezărit un ideal, atunci să începem după puterea fiecăruia nevoința în vederea drumului către Lumină. Lipsa de ideal ne face să orbecăim prin istorie și să ajungem pentru veșnicie victimele întunericului. Tot de lipsă de ideal era preocupat marele savant Mircea Eliade în perioada interbelică fiindcă simțea pericolul care era inevitabil pentru România. Nu s-a înțeles clar că unirea nu o face un tratat, fie el și Trianonul. Astfel s-a ajuns la dezmembrarea din 1940, cu consecințe așa de dezastruoase  care, e posibil, să nu se mai rezolve niciodată.

Se omite conștient că în perioada interbelica (1918 – 1940), “pe pământul țării fărădelegea se instituise ca putere legală în stat, ignorând și voința poporului și, mai ales, Biserica lui Hristos” (Virgil Maxim).

Acum în timpul care a rânduit Domnul să fim noi trăitori ai României, situația este identică cu aceea din perioada interbelică. Îmi veți spune că totuși, la noi domnește democrația. Dar ce este democrația? „Democrația e arta de a sacrifica poporul în interes personal…Crima democrației e că a pus la mezat Patria. Două mari neajunsuri ne-au pulverizat puterile și au contribuit la eclipsa conștiinței noastre de stăpâni: Etnocrația nu se poate întemeia pe teoria claselor și nu se poate realiza prin mijlocul partidelor. Clase și partide înseamnă război de nimicire între părțile alcătuitoare ale națiunii”. (Nichifor Crainic)

Nu ne nimicim noi unii pe alții de la Revoluție?!!! De ce? Fiindcă forțe obscure conduc România ignorând voința poporului și umilesc Biserica lui Hristos.

Ce e de făcut? Să ne inspirăm din istoria creștin ortodoxă a Neamului. Cum a unificat Moldova, Ștefan cel Mare și Sfânt? Ne amintim că prin Cruce și luptă. Sfântul Ștefan a avut Biserica de Mamă și de Tată pe Dumnezeu.

Să ne inspirăm și din copleșitoare luptă a Sfântului Neagoe Basarab. În șapte ani de domnie a reușit ca prin credință și moralitate să dezvolte Țara Românească cât alți domnitori nu au reușit într-o sută de ani. Dar pe deasupra a reușit ca Domn, cu așa de multe griji să primească rugăciunea inimii și să scrie Învățăturile către fiul său Teodosie, care uimesc prin profunzime și fericesc pe orice român ortodox, catolic chiar și ateu, fiind, nu poate rămâne insensibil la trăirea Domnitorului Neagoe Basarab. Și apoi a ajutat fără zăbavă, centrul Ortodoxiei, mănăstirile de la Sfântul Munte Athos. În concluzie pentru a răzbi și a salva România este neapărată nevoie de Credință neclintită.