S-au împlinit 418 ani de la moartea domnitorului Mihai Viteazul, unul din cei mai mari Români din toate timpurile, primul unificator al celor trei țări care formează România de astăzi.
Mihai Viteazul a fost comemorat cu această ocazie în Biserica de lemn construită pe locul fostei Catedrale ctitorite de marele domnitor la Alba Iulia. Slujba de pomenire a fost oficiată în Biserica „Sfânta Treime” și „Sfântul Siluan Athonitul” de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei împreună cu un sobor de clerici, între care şi preotul paroh Florin Botezan.
„Ne aflăm într-un spațiu binecuvântat în care Voievodul Mihai Viteazul, înainte de a intra triumfal în Cetatea Alba Iuliei, a construit Catedrala «Sfânta Treime», între anii 1596-1598”, a spus ierarhul. „Aici mai era o biserică, precum și un așezământ monahal. Despre edificiul mitropolitan și mai ales despre frumoasa biserică ctitorită de Voievodul unificator vor scrie cronicarii Miron Costin, Gheorghe Brancovici, Radu Popescu, în cronica Țării Românești, și chiar Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, în Hrisovul de danie al satului Merișani. Prin cuvinte elogioase, toți aceștia evidențiază importanța acestui locaș de spiritualitate și cultură și de misiune pentru românii ortodocși din Transilvania”, a amintit IPS Irineu.
Biserica „Sfânta Treime” și „Sfântul Siluan Athonitul” din Alba Iulia, ridicată în perioada 1988-1992, se află pe locul fostei Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei și al Catedralei ridicate de Voievodul Mihai Viteazul.
Biserica Mitropoliei nu s-a păstrat, fiind dărâmată în totalitate de regimul habsburgic în anul 1714, urmând ca numeroase materiale să fie folosite la construirea bisericii ortodoxe a parohiei „Maieri II” din Alba Iulia.
La fel ca și vechea bisericuță ctitorită de Domnitorul Țării Românești, biserica memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia are ca hram „Sfânta Treime”, simbol al unității de credință și de neam al celor trei Țări Românești. Sfințirea lăcașului de cult a avut loc la 26 noiembrie 2006, moment în care biserica a primit și cel de-al doilea hram, fiind ocrotită de Sfântul Siluan Athonitul.
Despre Mihai Viteazul, Patriarhul Daniel spunea anul trecut că a fost „un domnitor român profund credincios, un apărător al crucii şi al Bisericii strămoşești”.
Cu prilejul comemorării sale, am ales să vă prezentăm 7 aspecte din viața duhovnicească a acestui mare domnitor.
Mihai Viteazul a moştenit dragostea pentru valorile ţării şi ale Bisericii străbune din familie. Educaţia creştină pe care a primit-o din partea mamei l-a făcut nestrămutat în credinţa sa. Mama sa, Teodora, care se trăgea din neamul Cantacuzinilor, a fost înmormântată la Mănăstirea Cozia, unde a murit ca monahie.
Pe când era Ban al Craiovei, domnitorul Alexandru al III-lea a dispus în mod arbitrar decapitarea lui, fiind acuzat în mod nedrept de trădare.
În drumul spre locul execuţiei, Mihai cere voie să intre în biserica din apropiere, pentru a se ruga. În faţa icoanei Sfântului Nicolae din Biserica Albă – Postăvari, situată în mahalaua cu acelaşi nume, Mihai făgăduieşte, în schimbul vieţii, ridicarea unei mănăstiri cu hramul „Sfântul Nicolae”.
Înainte de execuţie, călăul, impresionat de lumina feţei tânărului Mihai, şi neîndrăznind să-l ucidă a aruncat securea şi a fugit. Văzând minunea, boierii au cerut stăruitor domnitorului iertarea celui condamnat la moarte, iar domnitorul a fost silit să o acorde.
Prin luptele purtate, a apărat nu doar țara sa, ci întreaga creștinătate de atacurile popoarelor migratoare.
Ca membru al Ligii Creştine, Mihai Viteazul a fost recunoscut de aceasta ca un apărător al credinţei, iniţiatorul Ligii, papa Clement al VIII-lea, numindu-l „cavaler al lui Hristos şi apărător al creştinătăţii”.
În calitate de ban, a ctitorit Mănăstirea Mihai Vodă, înzestrând-o cu toate cele de trebuinţă, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că a fost scăpat de securea călăului.
„Din nefericire şi această biserică a fost răstignită de regimul comunist prin demolarea ansamblului bisericii şi translarea ei în anul 1985”, a subliniat Patriarhul Daniel.
„Mihai a sprijinit negreşit Biserica, fiind pictat în mai multe lăcaşuri de cult la locul închinat ctitorilor. Este reprezentat pe peretele Mănăstirii Călui, deşi aceasta era ctitoria Buzeştilor. De asemenea, este pictat şi la Biserica „Cuvioasa Parascheva“ din Râmnicu Vâlcea, unde tatăl său contribuise material”, relatează prof. dr. Toma Rădulescu, într-un interviu pentru Ziarul Lumina.
Mihai Viteazul este și ctitorul Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia.
„Stareţul Serghie era, pentru Mihai Viteazul, la fel cum era Daniil Sihastrul pentru Ştefan cel Mare, el ţinând cont de sfaturile sale”, mai spune istoricul Toma Rădulescu.
Ulterior, stareţul de la Tismana a fost pus de Mihai Viteazul Episcop la Mucaci.
Legătura sa cu monahii era una foarte bună. Înainte de a intra în Transilvania, în 1599, a trimis călugării în misiune, pe drumuri numai de ei ştiute să le spună românilor de peste munţi că va veni un principe ortodox care-i va elibera, ridicând astfel toată Transilvania în picioare.
În groaznica toamnă a anului 1600, atunci când domnitorul Mihai a fost înfrânt şi trădat, mănăstirile din Ţara Românească au fost cele care l-au sprijinit financiar pentru a merge în audienţă la Rudolf al II-lea, la porţile Vienei. Atunci când el a fost gonit de toţi aici, în biserică a aflat sprijin.
În 1585 au trecut la greco-catolicism o parte din reprezentanţii bisericii kievene, aceştia vrând să-i atragă şi pe arhiereii din Transilvania. Atunci, Mihai Viteazul a luat toate măsurile pentru a evita această situaţie problematică.
„Prin activitatea sa, încercările uniate de pe teritoriul Transilvaniei au fost întârziate cu peste 100 de ani, iar acesta este un argument pentru caracterul şi direcţia luptei sale”, a subliniat Prof. Toma Rădulescu.
După ce a ajuns şi domn al Transilvaniei, Mihai a impus şi construirea unei catedrale ortodoxe în marginea oraşului Alba Iulia, catedrală ce va fi subordonată Mitropoliei Ţării Româneşti.
Când marele domn a făcut unirea celor trei țări la 1600, Ortodoxia reprezenta liantul național. O dovedesc câteva cronici scrise de autohtoni și străini, din vremea lui Mihai Viteazul. Aceste documente „susțin faptul că românii erau conștienți de originea lor comună, că vorbeau aceeași limbă și erau ortodocși”, după cum afirmă cercetătorul Ionuț Țene, care enumeră patru cronici în acest sens.
Principalii sfătuitori ai domnitorului muntean au fost clerici ai Bisericii Ortodoxe. Apropierea sa faţă de Biserica strămoşească a contribuit la fermitatea şi demnitatea politicii externe a celui ce a fost considerat „un apărător al creștinătății” și „un principe european în adevăratul sens al cuvântului”.
Sursa: Basilica
Citeste si: | De acelasi autor: |