Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii

Mihai-Alexandru Vladu

Sfinti intre noi (609) - Mihai-Alexandru Vladu - 31-05-2025
  Simt să construiesc această teză succintă, plecând de la două dimensiuni ale omului, printre multe altele. În primul rând, omul este iconic reprezentând, în fapt, prima icoană din istoria lumii, prin faptul că poartă chipul lui Dumnezeu în el. În al doilea rând, omul este ființă dialogică, prin excelență. Aceasta înseamnă că numai prin dialogul viu, prin comuniune de la inimă la inimă, omul își poate actualiza treptat rostul ființial de a se îndumnezei. Omul nu se poate recunoaște pe sine ca icoană decât privindu-și lăuntrul în cadrul întâlnirii cu lăuntrul aproapelui său. Se recunoaște ca și chip iconic numai admir&...citeste mai mult
De ce Ortodoxia? (785) - Mihai-Alexandru Vladu - 05-02-2025
Am observat, de-a lungul timpului, două direcții de înțelegere a Ortodoxiei. Una dintre acestea este comună celor din afara Ortodoxiei, definind-o, mai mult sau mai puțin, ca un cumul de dogme, canoane și principii, împreună cu un specific al cultului bine determinat. În aproape toate circumstanțele ce determină o asemenea caracterizare, Ortodoxia este definită prin raport comparativ, față de religia sau filosofia la care sunt părtași cei ce cugetă în acești termeni. A doua direcție de înțelegere a Ortodoxiei este circumscrisă chiar contemplării intelectuale a ortodocșilor înșiși, de cele mai multe ori înțelegerea noastră fiind profund reducționistă, la nivelul participă...citeste mai mult
Un altfel de pelerinaj (753) - Mihai-Alexandru Vladu - 21-09-2024
        Fiecare pelerinaj reprezintă un prilej de a ne testa existența sau limitele anumitor virtuți, cum ar fi: credința, răbdarea, tăcerea, smerenia, rugăciunea, îngăduința, postirea, milostenia precum și altele asemenea, într-un cuvânt, dragostea. Dragostea față de aproapele dar, mai cu seamă, dragostea față de Dumnezeu și de sfinții Săi. Păcat că ne îndemnăm pe noi înșine la pelerinaje destul de rar, ținând cont de faptul că grijile inerente ale vieții nici nu ne-ar permite să le  întreprindem cât de des ne-am dori, spre slava lui Dumnezeu. Oare așa să fie? Nu este deloc așa, căci putem apuca pe drumul aceluiași pelerinaj în fi...citeste mai mult
Lamuriri dogmatice si duhovnicesti (1568) - Mihai-Alexandru Vladu - 30-04-2024
Întrebări și răspunsuri Am o întrebare legată de interviul despre Cununie: "Femeile ar trebui să știe de la început că primul „copil” pe care-l vor avea este bărbatul lor." Cum adică? Puteți dezvolta, vă rog? Mulțumesc! Am specificat că "Femeile ar trebui să știe de la început că primul „copil” pe care-l vor avea este bărbatul lor", deoarece există o diferență funcțională, fundamentală, între bărbat și femeie, în favoarea femeii. Aceasta este reprezentată de harisma maternității. Nu știu dacă am specificat în interviul ascultat de dumneavoastră, dar această harismă a femeii o face să dea naștere nu numai pruncilor, dacÄ...citeste mai mult
Domn si Sfant (1094) - Mihai-Alexandru Vladu - 30-06-2023
  Domn și Sfânt Pe a norilor cărări  Cât cuprinzi cu ochii zări, Pe al soarelui descânt Unde șade tot ce-i sfânt, Printre munții de lumină Unde toată clipa-i tihnă, Colo,-n cel din urmă cer, Stă un voievod stingher Și se roagă de ispas C-a sa țară-i de pripas, Că-i robită de străin Și se-nchină la vecin, Nu i-o-ncearcă strămutare Stă tot între munți și mare, Are bogăția-n fiare Și tot sufletu-i o doare Și tot urlă din țărână Ca pruncuțul înspre mumă, Tot doinește spre tărie Că o-ncearcă moarte vie, Și-i e limba-ndurerată Că ai săi nu se deșteaptă, Și-i e inima zdrobită Că se vede tescuită Și se știe încolți...citeste mai mult
Poezii (1069) - Mihai-Alexandru Vladu - 31-03-2023
Arpegii divine   Mă iartă, Doamne,-n slăbiciune Să-mi cânte sufletul pe strune Să-nalțe pururi în tărie, Din adâncimi de moarte vie, O simfonie ziditoare Cu-arpegiuiri înălțătoare. Pe-a inimii, de duh, vioară Îngenunchiind, în miez de seară Să sune imnuri descântate De primeniri descătușate Și-n armonii cerești, de-o clipă, Să zboare ruga pe-o aripă, Cu note vii, nemângâiate Din făptuiri de mult uitate Să urce-n ceruri pe solfegii Săracii triști precum și regii. Pe-a minții harpă suitoare Să se-ntrevadă lungi izvoare Ce-adapă a duhului splendoare Cu sfiiciune și candoare. Violoncele-nmănuncheate Se rup de-a gândului cetate...citeste mai mult
Satul, dimensiune a tezaurului neamului romanesc (1173) - Mihai-Alexandru Vladu - 24-03-2023
Înainte de încerca să articulez un mod de înviere a principiilor ordonatoare a vieții satului, din perspectivă personală, cred că este extrem de important să integrăm satul în dimensiunea complexă a schimbărilor petrecute de-a lungul timpului. Pentru a duce la bun sfârșit acest demers, mă voi referi la sat la modul ideal, jalonând printre valorile sale fundamentale. Dintru început, trebuie ținut cont de faptul că satul, prin sine însuși, nu poate exprima o realitate obiectivă. Acest concept prinde contur numai atunci când exprimăm satul ca o realitate a comunității țăranilor autentici. Plecând de la acest aspect, mă voi limita, în cadrul acestui articol,...citeste mai mult
Latura estetica a educatiei (1545) - Mihai-Alexandru Vladu - 28-02-2023
  „Școala însemnează ordine și chibzuință de fiecare clipă.”[1] Premise Subiectul este atât de complex și interesant încât îmi va fi  imposibil să încerc o abordare exhaustivă dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi pune câteva gânduri în ordine, în sensul cerut de titlul eseului. Când fac apel la conceptul de estetică mă refer la ceea ce este frumos, în sensul de bine, de ziditor, de devenire în Adevăr. Înainte de toate, cred că este deosebit de important a se creiona mediul de școală, căruia i se vor circumscrie diversele laturi ale educației, între care cea estetică joacă un rol, în opinia mea, directo...citeste mai mult