Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 133

Meditație de iarnă

Valeriu Tănasă
Tags: Craciun; Boboteaza; sat; colinde;
 
Suflarea iernii face minuni. Simțim realmente că aduce bucurie, liniște și pace din Cer. Toate cele de afară au încremenit, surprinse sub povara înghețului ca într-un tablou zugrăvit de un pictor genial și sfânt.

În haloul invernal se vede cum viața răsare și învie din mormântul morții. Aidoma unui bob de grâu ce se află sub brazdă și moare, condiție primordială pentru a răsări de sub pământ , urmând a învia și a se ridica planta pentru a se înălța mai târziu cu spicul înflorit și plin de rod spre soarele dumnezeiesc.

Privesc pe geam și sunt impresionat că orice mișcare a încetat. Gerul și vântul rece a amorțit toate ale naturii: copacii, păsările, pământul și…la urmă și pe oameni.

Oile sunt singurele care domolesc asprimea iernii cu blândețea lor.  Mai mult, îmi pare că încălzesc cu tremurul inimii lor răceala anotimpului rece. Din altă parte a ogrăzii cocoșul strigă, prin glasul unic, la iarnă, să-și potolească furia. Un câine, din răsăritul satului, trezit de lemnele ce crapă în gerul și întunericul nopții -, începe să latre în liniștea cosmică a naturii.

Ninge peste veșnicia satului în tăcerea plină de taină a fulgilor. O pasăre din adâncul pădurii vine în așezarea umană pentru hrană și pentru a se împărtăși din comuniunea veche a Raiului.  Câteva veverițe „vizitează” beciurile gospodarilor de unde își amintesc că și anul trecut au primit nuci de Praznicul Nașterii Domnului.

Pe ulițele dosnice ale satului, Tradiția Sfântă plânge fiindcă din cauza lipsei copiilor… aude în întuneric pașii groparilor ce se apropie să-i sape mormântul.

Peștera în care se naște în fiecare an Fiul Omului e pe cale de a fi cucerită de uriașii amenințători ai urgiei fărădelegilor.

În orașe, trompetele regimentelor nu mai sună deșteptarea și stingerea cum se întâmpla când fiii satelor serveau patria sub Drapel.

Doar câte un colonel bătrân de la “Cultul eroilor” se precipită în fiecare seară pe lângă monumentul „Eroului Necunoscut”.

Din țările occidentului Europei și ale lumii întregi, românii  plecați în jertfa bejeniei, trimit lacrimi fierbinți prin “clopotul dorului” pentru copiii lăsați de izbeliște pe Crucea țintuită a dragostei Domnului nostru Iisus Hristos.

De aceea plâng apele României în fiecare an La Nașterea Domnului și la Bobotează, fiindcă suferința copiilor și a părinților „Daciei edenice”, nu o poate stinge nimeni. Nimeni… decât noi înșine, prin întoarcerea la pocăință, având în avangardă…credința și dragostea. Așa să ne ajute Domnul Dumnezeu!            

Scrisorile lui Moș Crăciun

Poezie de Maria Gabor

Acunsă-n somn de mine, în vise mă adun.

Parcă eram eu pusă de bunul Moș Crăciun,

Să îi sortez bilete, scrisori și rugăminți,

Venite  de la oameni, nepoți, bunici, părinți.
Nici gând să le fac față, dar vreau totuși să pot.

Dar câte cereri, Doamne, de unde le mai scot ?!

La jucării, la dulciuri, la brazi este ușor.

Săracii vor avere, bogații mai mult vor.

Bolnavii sănătate, mulți dintre sănătoși

Vor drepturi, alte ordini sunt chiar pretențioși.

Cei mici doresc putere, cei mari mai mari să fie,

O parte însemnată vrea pace, bucurie.

În fine, tot ce are Pământul cu-a lui fire

Se cere și se cere, vin cereri în neștire!

Sortez, sortez întruna, nu mă opresc un pic.

Îmi spun în gând: ”Iisuse, nu-mi mai doresc nimic!”

Nu-mi termin bine gândul, când ușa de perete

Trântită e de vântul adus de două ghete.

Și zboară-afară totul, scrisori și scrisorele,

Îmi mai rămân pe masă doar două bilețele...

Mă uit în jur speriată, n-am ce să mai adun.

Aștept să fiu certată de blândul Moș Crăciun,

Dar înțeleg deodată, cu vântul ce-a venit,

Că cererile toate s-au și îndeplinit.

Își scoate haina Moșul și își dă barba jos.

Cad la pământ cu frică: era Iisus Hristos!

Când mă trezesc, pe masă, pomelnicele mele

Sunt pline de dorințe și cereri bune, rele.

Iar Viii sunt cu morții și Morții-s printe vii...

Îmi iartă, Bun Iisuse, ce cer!  Dă-mi Tu ce știi!

        

 

 

07-01-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu