Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 2428

Rostul suferinţelor

Dr.conf.univ. Ana Sofroni
Tags: suferinţă; desăvârșire; pocăinţă; curăţia;

„Suferinţa e singura condiţie
de purificare a sufletului”
(Părintele Arsenie Boca)

Oare cine în viaţa asta e lipsit de suferinţe? Nu există suflare de om să nu le aibă, fiindcă suferinţele sunt ca un atribut obligatoriu al vieţuirii pământeşti. Ele sunt sprijinitoarele credinţei şi purificatoarele sufletului, fac să se reverse asupra păcătoşilor mila lui Dumnezeu şi totodată îndepărtează de la ei păcatele din cauza cărora au ajuns să sufere. Căci acei care-s în suferinţă, se căiesc mai tare ca de obicei de păcatele şi greşelile ce le-au săvârşit în viaţă, şi cu umilinţă se roagă la Dumnezeu să fie iertaţi. Deci dau dovadă de pocăinţă, iar ea, pocăinţa, dimpreună cu rugăciunea, face să se reverse asupra oamenilor necăjiţi mila Domnului, şi asta lor le aduce mare uşurinţă de păcate. Mai mult ca atât, în sufletul cu durere apare şi nădejdea în mântuire, ceea ce dovedeşte că persoana respectivă îşi îndreaptă voinţa spre cele duhovniceşti. O asemenea stare le este proprie absolut tuturor acelora care suferă, fie că au de suferit de o boală sau de alta, de o oarecare umilinţă sau nedreptăţire; sau o clevetire, o defăimare le-au provocat dureri; însă nici pe departe nu toţi aceştia, ba chiar foarte puţini dintre ei, îşi dau seama de adevăratul rost al suferinţelor – acela de a purifica sufletul! Şi, neînţelegând omul de ce l-au năvălit suferinţele, devine nemulţumitor şi cârtitor faţă de toţi şi de toate, pomenindu-se de la aceasta cu luminosul dar al mântuirii ce i-l întindea Dumnezeu, dispărut şi, poate chiar pentru totdeauna, cu totul pierdut. Că nemulţumitului i se ia darul!

Ce îl face, totuşi, pe om să fie neîngăduitor faţă de suferinţele sale, cu nemaipomenită îndrăzneală să fugă de ele? Asta e firea lui, care mereu tânjeşte după plăceri şi viaţă uşoară, care neglijează înfrânările, uitând de orice măsură a poftelor şi desfătărilor trupeşti şi răsfăţându-se în mulţimea dorinţele egoiste. De vreme ce eu-lui i se slujeşte cu nespusă ardoare, cu bună seamă că se creează condiţii întru totul favorabile pentru sălăşluirea diferitelor vicii în fiinţa omenească. De, şi-o face omul cu mâna sa!

Sfinţii Părinţi, neobosit săvârşind fapte de milostenie sufletească faţă de aproapele, ne explică clar rostul suferinţelor în viaţa omului creştin. Rostite din inimă curată, toate sfaturile lor fac parte din milostenia sufletească. Ele întotdeauna parcă ar fi leac tămăduitor pe rănile sângerânde ale sufletului. Afară de asta, mai servesc şi ca ajutor duhovnicesc în întărirea puterii de voinţă, a răbdării şi smereniei, a întregii noastre credinţe. Fac să pătrundă în suflet liniştea care ne împrăştie tulburările şi ne sloboade de îngrijorările inutile. Astfel, vorba duhovnicească săvârşeşte mare rânduială în gândirea aceluia ce suferă. Un asemenea om, fiindu-i sufletul adus în rânduiala cuvenită, poate să devină creştin în înţelesul deplin al cuvântului, poate să fie om drept înaintea lui Dumnezeu. Despre aşa creştini Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Of, dacă aţi şti ce bucurie şi dulceaţă îl aşteaptă în Rai pe un suflet drept! Aţi fi de acord să înduraţi în această viaţă toate necazurile, persecuţiile şi umilinţa cu mulţumire.1 Aici să avem în vedere că suntem sfătuiţi de Sfântul nu pur şi simplu să ne împăcăm cu povara grea a suferinţelor, cum ştim că o fac toţi drepţii, ci şi să mulţumim Bunului Dumnezeu că şi nouă ne-a trimis suferinţe. Fiindcă de la dânsele vom avea un câştig enorm – lumină în calea spre mântuire!

Sfaturile Sfântului Serafim de Sarov vădesc clar că el a fost un bun alinător de suferinţe. Acelaşi lucru îl putem spune şi referitor la sfaturile altor Părinţi duhovniceşti. De exemplu, când pătrundem cu luare-aminte în sensul predicilor Preacuviosului Părinte Arsenie Boca, pe dată simţim că de la ele se revărsă o putere iluminatoare deosebită. Spunea Părintele Arsenie, pornind de la credinţă, că ea „[…] ne dă linişte sufletească în orice împrejurare ne-am găsi”, adăugând mai departe: „[…] liniştea sufletească o mai asigură şi convingerea că suferinţele pe care le avem de dus, inevitabil sunt cu un rost, pe care neînţelegându-l limpede, nu-l aprobăm cu uşurinţă… Suferinţa, mai ales cea inevitabilă, poate fi întoarsă în favorul nostru, când o acceptăm. Cu asta se face dintr-o dată uşoară. Dacă suntem aşa de slabi în faţa suferinţei, aceasta dovedeşte cât de slabi creştini suntem.2 Deci cine e tare în credinţă, acela e tare şi în suferinţă! E tare şi răbdător o acceptă. Răbdarea aici face un lucru extraordinar, fiind ea „[…] leacul cel mai puternic care ne ajută să trecem prin încercările grele şi îndelungate3. Unul din efectele ei excepţionale e redat prin bine cunoscutul proverb românesc - „Cu răbdarea treci şi marea”. Din semnificaţia lui desprindem că prin efort continuu şi ferm dispuşi să ajungem la punctul dorit, înfruntând orice obstacol fără a ne lăsa câtuşi de puţin dezamăgiţi, noi, cu propriile puteri, putem cuprinde ceva enorm, de necuprins. Ademenitor lucru? Bineînţeles că da! Cum atunci să nu ne încurajeze sfaturile mângâietoare ale Sfinţilor Părinţi, care cu dragoste părintească ne alină suferinţele şi ne îndeamnă pe toţi să le suportăm cu răbdare atât în viaţa noastră de toate zilele, cât şi în cazuri aparte, când atacurile celui rău par a fi peste puterile noastre!? Aşadar, aceste sfaturi ne îndreaptă spre minunatul necuprins al desăvârşirii duhovniceşti! Însă cel mai bine ne vorbeşte despre suferinţă, din acest punct de vedere, din nou Părintele Arsenie Boca, când o determină ca „simbolul nesfârşitei posibilităţi de desăvârşire4.

Deseori persoanele aflate în suferinţă se tânguiesc că anume peste dânsele au dat necazurile, pe când alţii nici că ar şti de ele. Dacă gândim aşa, cum rămâne atunci cu rânduiala lucrurilor ce vine de la Dumnezeu? E bine ştiut doar că El toate le rânduieşte numai şi numai spre binele omului şi niciodată nu greşeşte. Poate pilda Sfinţilor ne va ajuta aici să ne lămurim definitiv? Să privim la vieţile lor, care sunt modele de dreaptă vieţuire pentru fiecare creştin: câte suferinţe au mai avut de tras ei pe parcursul traiului pământesc! Unii au suferit din cauza persecuţiilor, alţi din cauza clevetirilor nejustificate, a bolilor grele. Da câte aveau de îndurat ei, acei care mai târziu au devenit Sfinţi, din cauza ispitelor diavoleşti! Însă cu smerenie primind totul, şi-au păstrat sufletul curat şi s-au învrednicit de daruri alese de la Dumnezeu, pe care cu dragoste le-au pus în slujba semenilor.

Suferinţele de boală ale unor Părinţi duhovniceşti sunt cu adevărat incredibile. Să luăm, de exemplu, suportarea timp de trei ani a durerilor de hidropizie de către Sfântul Serafim de Sarov5. Toţi fraţii de mănăstire îl compătimeau şi căutau să-l ajute cumva, îl sfătuiau să se adreseze la medici, însă el nimic nu accepta, ci suferea totul în tăcere. Le spunea Sfântul: "Eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici." Răsplata i-a venit într-adevăr de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i s-a arătat în timp ce călugării, cu binecuvântare de la dânsul, înălţau rugăciuni pentru însănătoşirea lui: s-a atins Fecioara Maria cu un toiag de burta Sfântului Serafim şi lichidul ce i se adunase în corp imediat a ieşit afară prin incizia făcută. Drept dovadă a acestui miracol de tămăduire, pentru totdeauna i-a rămas doar o cicatrice în locul inciziei. Vedem aici cum îndelunga suferinţă i-a adus Sfântului nu doar tămăduire trupească, ci şi lumină dumnezeiască în suflet pentru toată viaţa.

E de neconceput în imaginaţia unui simplu creştin îmbinarea vieţii pline de virtuţi a Sfântului Paisie Aghioritul cu suferinţele bolii de cancer ce l-a afectat la bătrâneţe6. Însă Sfântul nu a deznădăjduit în mila lui Dumnezeu, cu nimic absolut nu s-a arătat nemulţumit pentru o aşa rânduială a lucrurilor, de care el a avut parte. Şi precum avea darul de a cunoaşte dinainte gândurile omului şi adesea ştia din timp despre ce vor să-l întrebe creştinii, dându-le răspuns anticipat, tot aşa el vine să ne limpezească şi nedumerirea noastră privind boala de cancer de care suferea, căci citim într-o lucrare de a sa următoarele: „Vedeţi, Dumnezeu îngăduie ca Sfinţii să se chinuiască pentru greşeli mici, ca să avem noi pildă, şi astfel să înfruntăm ispitele cu răbdare, cu rugăciune, dar şi cu bucurie.7 Deci noi, puţin credincioşii de azi, de la Sfinţi trebuie să învăţăm şi suferinţele a răbda. Totodată, încă un lucru se cere a fi înţeles aici: dacă lor, Sfinţilor cu viaţa îmbunătăţită, Domnul le trimite atâtea suferinţe, atunci de câtă suferinţă ar avea nevoie nişte păcătoşi de-alde rătăciţii de azi, pentru a-şi purifica de-a binelea sufletul? De aceea, se prea poate, şi carul unora dintre noi e mai plin, în comparaţie cu alţi semeni. Totuşi, oricât de încărcat şi de greu ar fi el, la măsura suferinţelor Mântuitorului Iisus Hristos nu se ajunge niciodată. Fiul lui Dumnezeu pe nedrept a suferit de la oameni lovituri, scuipări, înjosiri, piroane în mâni şi în picioare, cununa de spini, a fost răstignit ca să-şi piardă viaţa, a fost îngropat, dar toate acestea au culminat cu Învierea Lui din morţi. Răbdând suferinţele, Hristos a luat asupra Sa păcatele oamenilor, căci pe ale Sale nu le avea, şi ne-a arătat că prin suferinţă se câştigă viaţa cea veşnică. Ne-a arătat cum se învinge răul. Iată ce ne spune despre o asemenea victorie Părintele Arsenie Boca: „Răbdarea răului, primirea umilinţei la care te supune, este, în lumea aceasta, cea mai uriaşă putere asupra răului. Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Iisus pe cruce. El, […] a primit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ; căci, ca un Dumnezeu, ştia ce putere are umilinţa.”8 Însuşi Iisus Hristos ne-a lăsat învăţătură despre răbdarea suferinţelor. Ne-o spune Matei în Evanghelia sa: „Atunci vă vor da la chinuri şi vă vor ucide, şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina numelui Meu […]. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.”9

Primii creştini, urmând lui Iisus Hristos, cu neînfricare înfruntau umilinţele, batjocura şi chinurile îngrozitoare din partea puternicilor lumii de atunci. Ei au crezut fără şovăire că răbdarea răului e calea cea aleasă pentru învingerea vrăjmaşului. Credinţa lor era mare şi de neclintit, până la jertfire de sine. Ei au primit mucenicia din partea răufăcătorilor ca pe o adevărată izbăvitoare de păcate. Toate acestea i-au învrednicit de coroana sfinţiei.

Destul de mult rău există şi în timpurile noastre. Suntem de el atacaţi cu înverşunare şi zi şi noapte, dar nu întotdeauna reuşim să-l înfruntăm. Din lipsă de răbdare, bineînţeles.

Doamne, ajută-ne să răbdăm suferinţele, ca să ajungem la mântuire!

02.02.2015, Brescia (It.)                            Dr. conf. univ. Ana Sofroni

2 Preasfinţitul Daniil Stoenescu. Părintele Arsenie – Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cadelniţă de aur // Ieromonah Arsenie Boca. – Ediţia a II-a. - Sinaia: Editura Charisma, 2009. – (Din caietul Maicii Timoteia de la Prislop).

3 Paisie Aghioritul, Cuviosul. Cuvinte duhovniceşti. Vol. V: Patimi şi virtuţi / Cuviosul Paisie Aghioritul; Traducere din limba greacă de Ieroschim Ştefan Nuţescu; Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos. – Bucureşti: Editura Evanghelismos, 2007, p. 290.

4 Arsenie Boca, protosinghel. „Cuvinte vii” / Părintele Arsenie Boca; Tipărită cu binecuvântarea Pre Sfinţitului Dr. DANIIL STOENESCU, Episcop-locţiitor de Vârşeţ. – Ed. a 2-1, rev. – Deva: Charisma, 2006, p. 65.

5 A vedea sursa citată din Internet.

6 http://www.pemptousia.ro/2013/02/un-martor-ocular-descrie-ultima-zi-a-parintelui-paisie-aghioritul-la-spital/

7 Paisie Aghioritul. Op. citată, p. 291.

8 Arsenie Boca. Opera citată, p. 70.

9 Matei 21, 18-44.

19-05-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Paraschiva Sili - 22-05-2015:

Mereu  am fost de parerea ca  credinta sincera in Dumnezeu te ajuta sa depasesti toate greutatile,suferintele.



CARTI/produse despre:
Suferinţă, Desăvârșire, Pocăinţă, Curăţia,