Viața în Hristos: suferința, Scripurile, iubirea, iertarea, Liturghia, recunoștința

Suferința
SuferinÈ›a în vremurile noastre este limbajul comun al omenirii. SuferinÈ›a este întotdeauna foarte benefică dacă o primim cum trebuie. Dacă facem din durerea suferinÈ›ei energie pentru convorbirea noastră cu Dumnezeu, atunci suferinÈ›a devine foarte preÈ›ioasă, fie că este o suferință de bunăvoie sau fără de voie. […] Și, desigur, atunci când suferim pe nedrept, durerea acestei suferinÈ›e este de mare preÈ› înaintea lui Dumnezeu È™i poate să susÈ›ină dialogul nostru cu Domnul, de la Care vom primi vindecare, vom primi totul È™i nu vom duce lipsă de nimic.

Sfânta Scriptură

Cred că dacă ne facem obiceiul de a citi Sfânta Scriptură ca pe o rugăciune, în duh de rugăciune, ca È™i cum ar fi fost adresată nouă, scrisă pentru noi personal, atunci întotdeauna inspiraÈ›ia noastră, însuflarea noastră va spori. Citirea Scripturii în acest fel ne va aduce mari foloase în rugăciune È™i în orice lucru pe care îl facem înaintea lui Dumnezeu. […] Cred că trebuie să-i încurajăm pe creÈ™tini să citească cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu toÈ›i ortodocÈ™ii nu citesc Scripturile. Unii le citesc tot timpul. Prin viaÈ›a liturgică pe care o avem în Biserica Ortodoxă noi suntem cel mai bine întemeiaÈ›i ca să înÈ›elegem cuvântul lui Dumnezeu, mai mult decât cei din afara TradiÈ›iei ortodoxe. TradiÈ›ia ortodoxă este cheia care ne deschide nouă înÈ›elegerea cuvântului lui Dumnezeu. AÈ™a că este o ruÈ™ine să deÈ›inem această cheie în TradiÈ›ia noastră È™i să nu o folosim.

Iubirea de vrăjmași

Iubirea de vrăjmaÈ™i este un mare dar al Sfântului Duh. Omul nu-È™i poate iubi vrăjmaÈ™ii dacă nu este plin de Duhul Sfânt. PrezenÈ›a Duhului Sfânt în om alungă din acesta teama de moarte È™i lupta pentru supravieÈ›uire. Atunci omul e în stare să-i iubească pe toÈ›i È™i să-i ierte pe toÈ›i, pentru că cel mai mare duÈ™man, care este moartea, a fost alungat din el È™i nu-i mai este frică de nimic. De aceea, Sfântul Siluan spune că iubirea de vrăjmaÈ™i dă mărturie de prezenÈ›a Duhului Sfânt È™i a adevărului lui Dumnezeu în persoana omului.

Liturghia
Liturghia trebuie să devină centrul vieÈ›ii creÈ™tinului, atât pentru preot, cât È™i pentru laici. O trăim formal pentru că nu ne pregătim pentru Liturghie. Liturghia, ca să fie trăită cum trebuie, are nevoie de pregătire. Când ne pregătim pentru Liturghie, naÈ™tem în inima noastră înclinaÈ›ii duhovniceÈ™ti: de smerenie, de credință arzătoare, de pocăință È™i de dragoste pentru Dumnezeu. Cu acestea în inimă venim la întrunirea Bisericii, aducând ceva È™i noi, un mic dar de la Dumnezeu, în această adunare bisericească. Acest mic dar ne va uni cu trupul lui Hristos, cu toÈ›i ceilalÈ›i credincioÈ™i È™i cu sfinÈ›ii, È™i ne va învrednici să intrăm în părtășie cu harul care este în Liturghie. […] Atunci când preotul È™i oamenii vor înÈ›elege măreÈ›ia acestui dar pe care îl primesc prin Liturghie, să dea mica lor viață È™i să ia viaÈ›a nesfârÈ™ită a lui Dumnezeu, bineînÈ›eles că vor avea o altă atitudine față de Liturghie. Vor fi cu mare băgare de seamă È™i deosebit de recunoscători lui Dumnezeu, foarte mulÈ›umindu-I că le-a dat o asemenea cinste, că i-a învrednicit să se renască prin harul înnoirii.

Iertarea
Nu putem ierta pentru că suntem stăpâniÈ›i de dorinÈ›a de a supravieÈ›ui; ne iubim viaÈ›a noastră mai presus de orice. […] Iertarea semenilor ne deschide calea către Dumnezeu. Când nu iertăm înseamnă că ne iubim pe noi înÈ™ine mai presus de orice È™i atunci rămânem închiÈ™i față de harul lui Dumnezeu. Atunci când nu iertăm devenim atât de egoiÈ™ti încât suntem în stare de orice nelegiuire.

Recunoștința
Dacă ne facem un obicei din a aduce neîncetat mulÈ›umită lui Dumnezeu, El va deschide ochii sufletului nostru încât să vedem din ce în ce mai limpede binefacerile Lui față de noi È™i față de semenii noÈ™tri. […] Cu cât dăm mai multă mulÈ›umită, cu atât vom primi mai îmbelÈ™ugat un duh smerit È™i vom atrage asupra noastră harul lui Dumnezeu care ne ajută să-I mulÈ›umim È™i mai mult, să-I mulÈ›umim chiar È™i pentru fiecare răsuflare pe care ne-o îngăduie. Și în această dinamică a mulÈ›umirii vine momentul în care ne încearcă o mare mâhnire pentru că nu suntem în stare să-I aducem lui Dumnezeu mulÈ›umita pe care I-o datorăm È™i pe care o merită. Acesta este începutul pocăinÈ›ei care se naÈ™te din recunoÈ™tință È™i acest fel de pocăință nu are sfârÈ™it pe pământ.

Inspirația vieții

Cred că există trei lucruri care pot inspira viaÈ›a creÈ™tinului. Unul este chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos – pentru că atunci când chemăm neîncetat Numele Domnului pătrundem în prezenÈ›a Lui È™i prezenÈ›a Lui este deosebit de sfinÈ›itoare È™i dătătoare de viață. Apoi, un alt lucru este participarea la Sfânta Liturghie. Când venim la Liturghie È™i aducem ce avem mai bun în noi, cele mai bune aÈ™ezări din inima noastră, È™i le punem în darurile aduse lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu în schimb va pune viaÈ›a Sa în aceste daruri È™i ni le va reda nouă: în Liturghie are loc un schimb de viață. Iar al treilea lucru este citirea permanentă a cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, când este citit mereu, lasă în noi amprenta Duhului care l-a izvorât. Aceasta face să crească harul lui Dumnezeu în noi, iar acest har devine în noi izvor de însuflare pentru rugăciune È™i pentru toată buna făptuire.

Selecții din Arhim. Zaharia Zaharou,
Merinde pentru monahi, ediția a doua,
Ed. Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2013
Volumul poate fi descărcat integral de la această adresă.

http://putna.ro/revista2014/articol8