Zeloţii antiecumenişti au devenit un fel de terorişti în Biserica noastră

Cuvântul de mai jos reprezintă un răspuns al arhimandritului Zaharia Zaharou de la Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia, formulat în timpul unei conferinţe ţinută în Episcopia Devei şi Hunedoarei:

„Zeloţii aceştia antiecumenişti au devenit un fel de terorişti în Biserica noastră. Zelotismul ţine de logica omenească. Dacă însă am aborda lucrurile cu rugăciune, am găsi calea cea dreaptă. Vedem adesea că este cu neputinţă să ai un dialog cu „zeloţii”, pentru că aceştia trăiesc, se mişcă şi vorbesc la un nivel foarte jos: acela al înţelegerii raţionale. Ei reprezintă o adevărată piedică în slujirea ierarhilor, nelăsându-i să-şi facă lucrarea în Biserică. Eu nu cred că vreunul dintre aceşti „zeloţi” ar fi mai înţelept sau mai îmbunătăţit duhovniceşte decât Patriarhul Daniel. Atunci când începem să criticăm asemenea oameni – precum Patriarhul sau Episcopii –, cu siguranţă ne aflăm pe o cale primejdioasă.Există un ecumenism rău, dar există şi unul bun. Vorbim despre unul rău atunci când relativizăm totul şi spunem că toţi una sunt. Ecumenismul cel bun este o adevărată artă de a-i evangheliza pe cei de altă credinţă în orice prilej întâlnit. De pildă, „zeloţii” de astăzi s-ar scandaliza să-L vadă pe Mântuitorul la fântâna lui Iacov stând de vorbă cu femeia samarineancă – care era, de fapt, o femeie desfrânată. Dar Iisus, Care cunoştea cele tainice ale inimii, a cinstit-o şi S-a smerit înaintea ei, aducându-o la o stare duhovnicească înaltă. El a văzut înlăuntrul sufletului ei căutarea cea adevărată.

Eu sunt de părere că ar trebui să avem încredere în Episcopii noştri şi, cunoscându-i pe aproape toţi Patriarhii, vă spun că sunt oameni serioşi, care nu ar trăda Biserica… Dacă suntem cu adevărat ortodocşi, nu avem a ne teme de nimic. Exprimând adevărurile Tradiţiei noastre ortodoxe – fără a intra în polemici şi contraziceri – nu facem decât să revelăm şi să arătăm celorlalţi unicitatea acestei credinţe. Am găsit un argument foarte simplist la aceşti „zeloţi” care acuză sinodul din Creta: anume că noi am atribuit termenul de „Biserică” şi romano-catolicilor şi protestanţilor – ştiut fiind că „Biserica este una singură”. Dacă însă urmărim firul istoric al sinoadelor, vom vedea că şi catolicii au fost menţionaţi (în actele sinodale rămase) tot cu numele de „Biserică”.

Noi toţi ştim că Biserica este Una şi aceasta este cea ortodoxă şi din acest motiv nu oferim Sfintele Taine nici unui non-ortodox. Oare nu este de ajuns aceasta: că noi nu dăm cele sfinte celor care nu mărturisesc adevărata credinţă? Trebuie neapărat să-i insultăm? Credeţi că Patriarhii Bartolomeu şi Daniel nu ştiu că „Biserica este Una, sfântă”? Cine ar putea şti mai bine decât ei? Aceasta este mărturia Bisericii noastre: „Biserica este Una” şi aceea este cea ortodoxă, pentru că noi nu dăm Sfintele Taine celor care nu sunt membrii ei. Trebuie însă să avem un cuvânt bun pentru toţi cei care intră în dialog cu noi.

Am să vă povestesc o întâmplare. Un părinte de neam elin – care trăia la Milano – s-a întâlnit în Sfântul Munte cu un profesor grec de Teologie, care se retrăsese în Athos. Şi l-a întrebat fostul profesor: „Ce faci, părinte, în mediul acela eretic din Milano?” Preotul a răspuns: „Noi acolo trăim şi slujim Sfânta Liturghie pentru fraţii noştri care, datorită anumitor împrejurări, au ajuns să vieţuiască în Italia.” Iar profesorul ajuns athonit a mai adăugat: „Şi ce faceţi cu ereticii aceia care vă înconjoară?” „Îi primim cu blândeţe şi le spunem câte un cuvânt bun ori de câte ori se întâmplă să-i întâlnim” – i-a răspuns părintele. „Lăsaţi-i mai bine să cadă în prăpastie şi să piară!”, a proferat fostul dascăl. După cum puteţi observa (şi) din această întâmplare, asta este mentalitatea „zeloţilor”, care, încetul cu încetul, îi duce până într-acolo încât ei înşişi se exclud din Biserică.

Marele sinod din Creta. „Zeloţii” spun că acesta nici măcar nu este un sinod. În ultimii 70 de ani, toate Bisericile ortodoxe şi-au manifestat dorinţa de a se întruni într-un sinod. Convocarea lui a avut drept scop de a dovedi lumii întregi că „Biserica este Una” şi că are un cuvânt unic – un unic răspuns la toate problemele cu care se confruntă. Acest sinod nu şi-a propus să ia în discuţie nici o problemă dogmatică fundamentală.

Nu ştiu cât de credibil sunt în afirmaţia mea, însă am luat parte la cele două sesiuni preliminare ale  inodului, în care s-au elaborat şi discutat documentele semnate de către întâistătătorii Bisericilor. Împreună cu un alt ieromonah din mânăstirea noastră, părintele Nicolae, care este rus de origine, am fost chemaţi să lucrăm în echipa de traducători. Şi am tradus acele documente din greacă în rusă, dar n-am găsit nici o chestiune de natură dogmatică în acele acte, ci toate scoteau în evidenţă aspectul filantropic al Bisericii din ziua de astăzi.

La acest sinod s-au discutat doar probleme pastorale: despre cum să se prezinte lumii de astăzi adevărul credinţei noastre, care ar trebui să fie relaţia dintre Biserică şi Stat şi cum ar trebui să se raporteze Biserica noastră la celelalte confesiuni creştine. Documentele sinodului lasă loc de diversitate în abordarea acelor probleme, diversitate ce rezidă din condiţiile de viaţă diferite în osebite părţi ale lumii.  le îngăduie o anumită flexibilitate.

De pildă, la acest sinod, Biserica Georgiană a insistat să nu se accepte căsătoriile între ortodocşi şi heterodocşi. Preşedintele de onoare al acestui sinod, Patriarhul Bartolomeu, a spus: „Dacă acest lucru este cu putinţă în Georgia, nu vă împiedică nimeni să-l păstraţi. Noi însă nu putem impune acest lucru întregii lumi ortodoxe contemporane.” Iar Arhiepiscopul Dimitrios al Americii – care are sub oblăduirea sa aproape şase milioane de credincioşi – a adăugat: „Dacă aplic acest principiu şi interzic căsătoriile cu heterodocşii, îmi voi pierde 95% dintre credincioşi! Făcând însă pogorământ, nu doar că izbutesc să-i păstrez, dar reuşesc să-i aduc în Biserică şi pe copiii care rezultă din aceste căsătorii.” Şi toţi ceilalţi întâistătători ai Bisericii Ortodoxe au fost de acord cu acest lucru.

Astfel, pot spune cu toată nevrednicia că, după părerea mea, n-am observat în toate documentele sinodului nici cel mai mic lucru care să nu fie în acord cu credinţa noastră ortodoxă. Nu vreau să continui cu argumentele întrucât nu vreau să par că îl apăr pe Părintele Patriarh Bartolomeu. În ciuda tuturor dificultăţilor, Patriarhul Bartolomeu a fost foarte fericit că s-a putut organiza acest sinod, pe care l-a condus într-un mod foarte duhovnicesc. Cred, de asemenea, că Patriarhul Daniel a avut dreptate când a propus ca asemenea întruniri sinodale să aibă loc la fiecare cinci ani. Ştiu că au fost câţiva ierarhi care s-au abţinut să semneze documentele finale ale sinodului, dar cred că în cazul lor au fost nişte motivaţii omeneşti – despre care n-aş vrea să vorbesc acum. Personal, eu n-am imţit nici cea mai mică primejdie  că aş fi trădat ca ortodox. De fapt, mai înainte de a începe sinodul, „zeloţii” au afişat panouri publicitare cu textul: „Biserica ortodoxă va fi trădată şi vândută catolicilor!” Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva. Odinioară, credincioşii mai întâi aşteptau încheierea  ucrărilor sinodului  şi abia apoi îşi exprimau părerile în legătură cu hotărârile luate. Să ştiţi că  dinamica zelotismului este de aşa natură încât cei care îi cedează treptat ies afară din Biserică. Or,  fântul Ioan Hrisostom ne îndeamnă să nu părăsim corabia Bisericii – chiar dacă se clatină pe valuri –, pentru că ea va ajunge la liman.” - a consemnat George Crasnean pentru Revista Lumea Credinței

• Părintele Proclu Nicău despre tulburarea creată de zeloți după Sinodul din Creta: „DUHURI AU TULBURAT LUMEA…”

Lumea este foarte tulburată din cauza Sinodului din Creta. Sunt fraţi de-ai noştri care nu mai merg la Sfânta Liturghie, nu îi mai pomenesc pe ierarhi…

Pr. Proclu: Nu trebuie să vorbim în privinţa asta. Doamne, ajută-ne! Doamne, nu ne lăsa! Trebuie doar să ne rugăm şi să ne iertăm unii pe alţii, şi scăpăm de astea. Sunt nişte duhuri care au tulburat lumea. Cât putem, să ne du­cem la duhovnic, să ne mărturisim şi să nu ne mai sfădim. Ne iertăm unii pe alţii, şi scăpăm de aceste duhuri. Trebuie să îi iertăm pe toţi şi să ne rugăm: „Doamne, ajută să ajungă toţi în Rai, cu tot cu mine!” Trebuie să ne ducem la Sfânta Liturghie şi să ne rugăm: „Doamne, ajută să ajungă toţi în Rai, toţi în Biserică!”

Noi trebuie să căutăm să nu facem rupere în Biserică. Trebuie să îi iertăm pe toţi, trebuie să ne rugăm pentru toţi: „Doamne, ajută-le să ajungă înapoi în Rai!” Asta e din cauză că noi am stat de vorbă cu gândurile, şi gândurile sunt diavolii. Cât putem, să ne rugăm: „Doamne, ajută-i să ajungă toţi în Rai, să ajungă în Biserică!”. Biserica e a lui Dumnezeu. Cât putem, să ne rugăm: „Doamne, luminează-le mintea să vină înapoi la Biserică!” Doamne, nu ne lăsa! Doamne, nu ne lăsa! Ai văzut că unii Părinţi au plecat din mănăstire, şi e foarte rău. Vai de mine! Noi trebuie să îi iertăm pe toţi şi să ne rugăm: „Doamne, ajută-le să ajungă în Biserică”. Biserica e a lui Dumnezeu, şi noi am lăsat Biserica.

„S-A ÎNTÂMPLAT CE S-A ÎNTÂMPLAT CA AM FOST LIPSIŢI DE SMERENIE”

Părinte, cum să ne comportăm cu cei care au creat tulburare în Biserică?

Pr. Proclu: Avem nevoie să iertăm, că dacă ne-a zis, şi eu am să îi zic... văleu, am picat! Doamne fereşte! Când zicem: „mi-a zis, şi am să îi zic”- vai de mine, trebuie să ne păzim de astfel de treburi! Trebuie să îi iertăm pe toţi. Judecăţile lui Dumnezeu sunt nepătrunse de mintea noastră, şi noi suntem datori a ne ruga pentru ierarhii noştri: „Doamne, ajută-le să ajungă în Rai! Doamne, nu-i lăsa! Doamne, nu ne lăsa!”. De asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat, că am fost lipsiţi de smerenie. Vorba tuturor aşa a mers: „Mi-a zis şi am să îi zic”. Dar dacă mi-a zis şi eu nu i-am mai zis, atunci s-a făcut vreme bună. Suntem oameni slabi. Cu cât ne ducem la mărturisire, scăpăm de duhuri. Trebuie să ne spovedim cât de des, trebuie să ne iertăm unii pe alţii. Eu mă rog la bunul Dumnezeu: „Doamne, nu-i pedepsi! Doamne, nu ne lăsa, ajută-ne să scăpăm!” Eu mă rog pentru toţi să ajungă toţi în Rai, numai diavolii să rămână în iad, atât. Să ajungă toţi în Rai, să îi iertăm pe toţi. Şi noi trebuie să ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne mântuiască — şi pe noi, şi pe ei. Dacă ne rugăm, bunul Dumnezeu poate schimba din rău în bine. Rugăciunea e calea, şi să-i spui aşa la gând: „Am să îi zic, dar nu azi, ci mâine”.

„PRIN VORBIRE ADUNAM DUHURILE ASUPRA NOASTRĂ”

Trebuie să mă smeresc – şi, dacă mă smeresc, Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri.

Trebuie să punem început bun şi tre­buie să îl pârâm pe diavol. Dacă a venit un gând rău, eu spun aşa: „Toată hula ta, asu­pra capului tău să fîe”. Pe urmă zic: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Doamne, izgoneşte acele duhuri care tulbură Biserica noastră!“. Şi atunci Duhul Sfânt va izgoni acele du­huri. Duhurile te fac să tremuri de frică, dar trebuie să ne rugăm: „Doamne, nu ne lăsa! Doamne, ajută-ne!“. Trebuie să adormim în rugăciune, şi când te-ai trezit iar trebuie să te rogi, şi atunci vor fugi duhurile şi nu mai ai frică de duhuri. Mai întâi, duhurile vin prin gând, şi îţi spun că cutare e aşa, cutare e aşa – şi atunci prin vorbire adunăm duhurile asupra noastră. Trebuie să zicem: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte pe noi. Amin! Să zicem des rugăciunea asta.

Cât puteţi, să vă ţineţi de duhovnic.

Cea mai mare patimă este atunci când cineva nu se mai poate smeri şi dă vina pe altul. Nu trebuie să dăm vina pe altul, ci să spunem: Pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta.Lucrul ăsta se întâmplă din cauză că am duhurile cu mine. Când diavolul mă în­deamnă să zic de cutare, gata, mă cuprinde mare frică – Doamne fereşte! Trebuie să ne mărturisim şi să nu dăm vina pe nimeni. Pentru că de asta avem atâtea ispite, că dăm vina pe altul, şi dacă dăm vina pe altul, ne doare capul. Doamne, ajută să ne smerim! Că dacă ne smerim, scăpăm de duhuri şi de toate. Nu avem smerenie – nu avem nimic. Diavolului îi place să stea de vorbă cu noi, dar noi tre­buie să ţinem gura închisă şi să zicem aşa: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Dumnezeu să vă ducă în Rai – şi, cât puteţi, să vă rugaţi! 

(Material realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu pentru Familia Ortodoxă)