Generaţia perversă – realitate?

Starea de spirit a tinerei generaţii din ziua de azi ne întristează până la culme. Mulţi dintre băieţii şi fetele noastre au devenit într-atât de tare dependenţi de partea materială a vieţii, că spiritualitatea lor s-a pomenit cu totul prăvălită la pământ. Pe drept ea s-ar cuveni să fie urmare a „celor şapte ani de acasă”, să fie o continuare a obiceiurilor şi tradiţiilor neamului ce se transmit, concomitent cu ceea ce ţine de credinţă, din moşi-strămoşi. Căci aşa a fost dintotdeauna. Pe această cale omenirea a urcat continuu treptele civilizaţiei, păstrând intacte valorile-cheie, care sunt determinative în procesul educaţional. În prezent însă încărcătura celor „şapte ani de acasă” aproape că nu se mai simte, îndeosebi în rândurile adolescenţilor. La ei din ce în ce mai mult ia amploare înstrăinarea de firescul vieţii, tot mai evident dispare bună-cuviinţa, iar alături de ea şi nobleţea sufletească şi în locul lor cu tot dinadinsul prind rădăcini brutalitatea şi dezinteresul faţă de ceea ce e bun şi frumos.

Acest fenomen din cale afară de trist este cauzat de abaterea bruscă a tineretului de pe drumul obişnuit de trai, când respectul şi modestia, binefacerea şi bună cuviinţa, dragostea de muncă şi simţul responsabilităţii, tendinţa de a obţine o educaţie aleasă şi de a săvârşi fapte bune nu doar în interes propriu, ci şi în sprijinul aproapelui, inteligenţa şi eleganţa şi alte  calităţi asemenea acestora erau onorate şi, în mod conştiincios şi încă prin destulă sârguinţă, se cultivau insistent. Pe asemenea piloni se realiza cândva, în raport cu morala creştină, procesul educaţional. Şi omul  devenea destul de pregătit pentru încadrarea sa în rândurile lumii civilizate. Părinţii, dimpreună cu alţi responsabili de instruirea şi educarea lumii noi, celei în creştere, cu interes sporit aşteptau să-şi vadă rezultatele muncii depuse, adică să-şi vadă copiii sau discipolii oameni de treabă şi la locul lor. În ziua de azi însă aşa ceva se întâmplă rar de tot. Societatea este dominată de influenţări negative, care duc nestăvilit la dereglări psihice serioase în rândurile  tinerei generaţii. Afectaţii – fii şi fiice, nepoţi şi nepoate pentru noi ş.a. -  evită comunicarea sinceră cu persoanele în vârstă, în special comunicarea cu cei apropiaţi după rudenie, se izolează de ei fără vreo remuşcare de conştiinţă.  Fiindcă nu au nevoie de poveţele lor despre bine şi frumos. Mulţi adolescenţi privesc cu totală  desconsiderare la experienţa de viaţă a părinţilor şi buneilor. Aroganţi şi îndărătnici precum sunt, unii ca aceştia  îşi bat joc chiar şi de propria frumuseţe cu care i-a înzestrat Dumnezeu: adesea vezi în locurile publice persoane cu antebraţele şi picioarele pictate în mod bizar, cu inele de metal în nări, pe buze, în urechi.   Şi tatuaje de acestea vezi la ei pe tot corpul, de parcă ar fi îmbrăcat o piele de reptilă. Astfel ţi se creează impresia că printre oameni există azi indivizi care nu mai vor să fie oameni, de vreme ce resping ceea ce a fost creat cu nespusă înţelepciune de Ziditorul lumii. Ei aleg să-şi schimonosească grozav fiinţa lor omenească.

S-ar fi putut evita oare o asemenea anormalitate? Evident că influenţele anturajului şi diferitor circumstanţe nesănătoase din ziua de azi sunt enorme, însă individul nimereşte în vâltoarea lor doar după ce a trecut şcoala educaţiei în familie. Iată aici descoperim goluri după goluri, nereuşite din cele mai nedorite în edificarea  „celor şapte ani de acasă”. Ni se deschid larg ochii pentru a le înţelege, când citim poveţele Arhiepiscopului Iustinian Chira. Dânsul accentuează în scrierile sale, că anume de cei maturi depinde cum se simt copiii în familie, cum trebuie făcut ca ei să nu alunece pe căile unui mediu ostil.   „Nu-i întărâtaţi la mânie pe fiii voştri” (Efeseni 6, 4) însemnează: nu-i decepţionaţi, nu-i smintiţi, nu-i tulburaţi, nu le stricaţi sufletele prin faptele voastre, prin vorbele voastre, prin gândurile voastre. Staţi de vorbă mai mult cu copiii voştri. Priviţi-i mai atent... Fiţi mai înţelegători faţă de ei… Gândiţi-vă că fiii voştri nu au numai stomac şi trup. Aduceţi-vă aminte că fiii voştri au şi inimă, şi suflet”[1], - scrie Preasfinţitul.

E nespus de dureros când părinţii îi scapă pe copii din mâini şi ei o iau razna. Dar să ţinem cont şi de faptul  că puterile întunericului atacă pe front larg pe toţi şi pe toate. Putere de rezistenţă manifestă, în asemenea condiţii, doar cei binecredincioşi, care cu ajutorul lui  Dumnezeu găsesc cele mai potrivite modalităţi de educaţie. Pe unii ca aceştia este imposibil să-i manipulezi moraliceşte, să-i faci să uite de credinţă, de poruncile dumnezeieşti, de dragostea şi milele ce le revarsă Bunul Dumnezeu asupra neamului omenesc. Credinţa lor le ajută să menţină în familie o atmosferă creştinească, cea a bunelor relaţii, cu dragoste şi înţelegere reciprocă, cu preţuirea a tot ceea ce îl înalţă pe om în faţa lui Dumnezeu.

Este evident  faptul că adolescenţii nu sunt singurii vinovaţi de starea la care au ajuns, ci poartă vină pentru asta şi părinţii lor dimpreună cu toţi responsabilii de educaţie. Întoarcerea tuturor cu faţa la Dumnezeu ar scăpa omenirea de pierzanie. Şi chiar dacă antihriştii sunt încrezuţi că victoria e a lor, că au izbutit să încătuşeze toată omenirea, noi, creştinii ortodocşi, nădăjduim în Atotputernicul Dumnezeu. Că citim în Sfânta Scriptură: „Acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, în veac şi în veacul veacului; El ne va paşte pe noi în veci”[2].

Dumnezeu ne iubeşte şi ne aşteaptă pe toţi în Împărăţia Sa. Vrednici să fim!

                                                                       Dr. conf. univ. Ana Sofroni