Clipele in siragul vietii

E bine cunoscut faptul că clipele, ca intervale de timp foarte scurte, nu favorizează acţiuni de lungă durată, pentru care omul depune un anumit efort, totodată  investind şi din energia sa interioară. Clipele sunt într-atât de trecătoare, într-atât de vremelnice, că adesea ele nu pot fi cuprinse nici de cea mai sporită atenţie din partea noastră. Şi totuşi majoritatea din ele ne lasă în memorie amprente adânci. Prin încărcătura lor emoţională la grad înalt. Indiferent de este aceasta o încărcătură pozitivă sau negativă. Şi apoi ele, clipele, neapărat îşi află locul lor în şiragul de întâmplări şi evenimente, care cu timpul devin pagini de biografie, uneori chiar dintre cele substanţiale. Deci clipele întregesc, prin semnificaţii şi prin efectele ce le produc, calea parcursă  sau istoria vieţii trăite. Ele nicidecum nu pot fi neglijate, desconsiderate şi nici subapreciate.

Să luăm, de exemplu, clipele de trăire duhovnicească, care ne aduc în suflet o mare uşurare, o lumină nebănuită, o bucurie imensă. Evident că şi acestea dispar în curând, totuşi starea generată de ele lasă amprente pronunţate în memoria fiinţei omeneşti, motivându-i în continuare comportamentul religios şi ţinuta creştinească corectă. Însă pentru aşa ceva se cere  conştientizarea deplină a celor trăite puternic, o conştientizare ce  ar fi bazată pe  libera voinţă când se tinde a deosebi binele de rău, frumosul de urât, virtuţile de bine lucrătoare  şi altele aidoma lor de viciile hidoase, lipicioase şi atotdistrugătoare. Şi atunci, dintr-o grămadă de clipe pozitive, la prima vedere izolate între ele, ne facem un puternic scut de apărare în lupta  cu greutăţile din cale. Starea sufletească a celor cărora li se reuşeşte o asemenea lucrare are mult de câştigat. De aceea este foarte important să fie apreciate pe drept şi la timpul oportun clipele pozitive din viaţa noastră. Astfel am scăpa şi  de tulburările ce ne întunecă zilele fără cruţare şi încă ar deveni mai viabile şi faptele cele bune pe care le săvârşim.

Nu mai puţin intensiv omul îşi trăieşte şi clipele triste din  viaţa sa, provocate de diferiţi factori, însă asupra lor se cuvine să nu ne concentrăm atenţia. Dimpotrivă, este indicată evitarea  influenţelor negative, pe care ele le exercită asupra organismului uman.  Conform învăţăturii creştin-ortodoxe, toate clipele stresante se ocolesc, fără a reveni la ele, fără a le pomeni şi a le readuce la viaţă. Răul trebuie dat uitării, iar binele de pomenit cât mai des! Aceasta e formula cu ajutorul căreia cele bune pot fi înmulţite, iar cele rele – definitiv stârpite.

Pe ce căi ne vin cel mai des clipele de trăire duhovnicească? De obicei, acestea sunt căi legate de educaţia şi orientarea religioasă. Mai întâi de toate, creştinii rămân adânc impresionaţi la ascultarea Sfintei Liturghii şi a predicilor ţinute de preoţi iscusiţi.  Totodată, dea dreptul  frapante sunt  sărbătorile religioase şi pelerinajele credincioşilor la locurile sfinte, care şi ele produc trăiri uimitoare. De rând cu cele menţionate, evidenţiem şi importanţa Scrierilor Părinţilor duhovniceşti, purtătoare şi ele de o foarte mare energie pozitivă şi care fac să ne păstrăm  starea sufletească în limitele firescului, a ceea ce este normal, înălţător. O  ştiu bine din experienţă. Totodată faptul poate fi confirmat prin cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul, care scria: „Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar şi o pagină-două pe zi. Sunt „vitamine” foarte energizante”[1]. Deci iată cărui factor energizant  se datorează, în mare măsură, naşterea speranţelor frumoase, starea de optimism în viaţa noastră, perceperea deosebit de sensibilă a minunilor creaţiei divine – acestea sunt cărţile de suflet ziditoare! Pe scurt spus, clipele insuflate de Scrierile duhovniceşti îţi trezesc sentimentul adevăratei fericiri şi speranţa  că poţi deveni vrednic de mântuire. Însă cel mai important aici este faptul că  ele ne ajută să trăim „prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi”[2], în acelaşi timp insuflându-ne şi „învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei…”[3]. Cu o asemenea încărcătură sufletească nicidecum creştinii nu vor rătăci pe drumurile încâlcite ale vieţii, fiindcă ele vor fi luminate de dreapta credinţă. Nu vor avea loc în minte nici gândurile cele urâte: ale invidiei, mândriei, lăcomiei, urii, vicleniei, minciunii, răzbunării, trândăviei, vorbirii de rău etc.

Clipe… Clipe… Clipe… Care mai palide, care mai pronunţate. Unele cu totul mici, altele mai evidente. Clipe fulgerătoare sau încântătoare şi înălţătoare, iar alteori poate şi neînsemnate. Totuşi luate  împreună ele desenează un tablou cu totul specific al celor trăite, rămase destul de departe în urmă. Memoria clipelor frumoase şi venerarea lor e un indice mult grăitor de bună-cuviinţă pe fondalul a tot ce e omenesc, a tot ceea ce mişcă viaţa creştinilor spre desăvârşire şi mântuire.

Să ne trăim fiecare clipă de viaţă cu dragoste şi recunoştinţă că ne-a dăruit-o Dumnezeu, cu multă demnitate şi mare preţuire.