Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 2303

Ora de religie în şcoli - înfrângere morală a justiţiei, dar şi prilej de mărturisire şi victorie a libertăţii de conştiinţă

Lector univ. dr. Marius Andreescu
Tags: libertatea conștiinței; libertate religioasa; ora de religie;

 Judecător – Curtea de Apel Piteşti 
Lector universitar – Universitatea din Piteşti

Este regretabil că, în realizarea menirii sale nobile, uneori justiția rămâne la precaritatea fenomenală existențială și nu consfințește prin hotărârile pronunțate realitatea libertății de conștiință, așa cum este fundamentată de gândirea filozofică și teologică, pe care, în puține cuvinte, am încercat să o conturăm în articolul „În numele libertății de conștiință”.

Ne referim la Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curții Constituționale a României, [1] prin care instanța constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că dispozițiile art. 9 alin. 1 și alin. 2 teza a II-a și a III-a din Legea învățământului nr. 84/1995, precum și dispozițiile art. 18 alin. 1 și alin. 2 teza a II-a și a III-a din Legea educației naționale nr. 1/2011, potrivit cărora studiul religiei este o disciplină care face parte din trunchiul comun al materiilor pentru învățământ, sunt neconstituționale.

 Dincolo de orice comentarii, redăm în esență, argumentarea instanței noastre constituționale pentru a fundamenta această soluție: Curtea constată că modul în care legiuitorul, prin textele de lege mai sus menționate, a reglementat oferta educațională la disciplina Religie, este de natură să afecteze libertatea de conștiință. Se apreciază că aceste texte de lege contravin dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii, a conștiinței și a credinței religioase. Se mai reține că există obligația negativă a statului de a nu interveni în formarea sau aderarea la o convingere sau o credință religioasă, iar, pe de altă parte, există și obligația pozitivă, potrivit căreia, în măsura în care persoana se manifestă în sensul studierii sau receptării studierii unui anumit cult sau credință religioasă, să creeze cadrul legislativ și instituțional necesar exercitării acestor drepturi. Instanța constituțională consideră totuși că în nici un caz o persoană nu poate fi pusă în situația de a-și apăra sau proteja libertatea conștiinței, pentru că o asemenea abordare „ar contraveni obligației negative a statului, care, în virtutea acestei obligații, nu poate impune studierea religiei”. În concluzie, în opinia Curții, este necesar să existe o opțiune clară, precisă din partea elevului sau a ocrotitorului legal pentru studiul religiei.

În opinia noastră, o astfel de argumentare este contrară spiritului reglementărilor cuprinse în normele mai sus menționate, care în redactarea lor inițială confereau suficient de multe garanții privind dreptul la liberă opțiune a elevului sau a părinților pentru studiul religiei, chiar dacă această disciplină era inclusă în trunchiul comun al disciplinelor predate în școlile de stat.

Obligația negativă a statului, de care face vorbire Curtea Constituțională, nu prezintă relevanță juridică față de prioritatea impusă statului de a garanta libertatea de conștiință, inclusiv prin formele învățământului religios inclus în disciplinele de bază din sistemul educațional. Prin urmare, decizia Curții Constituționale reprezintă o diminuare a garanțiilor constituționale ale libertății de conștiință, fapt interzis de dispozițiile art. 152 alin (2) din Constituție dar și de jurisprudența constantă a Curții Drepturilor Omului. Totodată, este și o restrângere nejustificată a acestei libertăți, prin scăderea gradului de protecție juridică, fiind în contradicție în acest fel cu exigențele principiului proporționalității, așa cum este el consacrat de art. 53 din Constituție.

Mai mult decât atât, trebuie să subliniem că, potrivit art. 1 alin.(3) din Constituție, autoritățile statului, inclusiv Curtea Constituțională, sunt obligate să interpreteze și să aplice legea și Constituția, în raport cu tradițiile democratice ale poporului român. Or, așa cum am precizat în scurtele considerații istorice mai sus expuse, libertatea de conștiință, sub forma libertății religioase, și mai mult decât atât consacrarea juridică a ortodoxiei ca religie dominantă în stat, face parte din valorile tradiționale democratice edificate de-a lungul veacurilor și reflectate juridic în Constituțiile din 1866 și 1923.

Ce este și mai grav este că instanța constituțională, printr-o altă hotărâre, este vorba de Decizia nr. 306 din 27 martie 2012 [2] având același obiect referitor la critica de constituționalitate a reglementărilor normative mai sus amintite, autorul excepției de neconstituționalitate fiind aceeași persoană, a respins ca neîntemeiată excepția invocată, motivând în esență că este garantat dreptul părinților sau a tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit dispozițiilor legale menționate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt încălcate dispozițiile art. 29 alin. 1 și ale art. 32 alin. 7 din Constituție cu privire la garantarea învățământului religios.

 Nu este o simplă diferență de jurisprudență, ci este o contradicție esențială, care din punct de vedere logic lipsește de autenticitate și valoare și, am spune noi, de legitimitate Decizia nr. 669/12 noiembrie 2014 a Curții Constituționale.

Este evident că această ultimă decizie reprezintă o înfrângere morală a justiției constituționale care nu a cunoscut sau nu vrea să cunoască realitatea profundă dincolo de fenomenalitatea politică sau socială a conștiinței și a libertății.

Cu toate acestea, înfrângerea morală a justiției a dus la o victorie a libertății de conștiință, pentru că o astfel de hotărâre judecătorească a fost, cum spune Mântuitorul „prilej de mărturisire”. În timpul care a trecut, majoritatea elevilor sau a părinților au mărturisit libertatea conștiinței și credința ortodoxă și au solicitat frecventarea cursurilor de religie, ba mai mult, există și organizații ale părinților care susțin o astfel de inițiativă.

Mărturisirea de credință și, implicit, a libertății conștiinței este de fapt confirmarea profunzimii omului ca persoană spirituală liberă ce depășește, prin voința sa, granițele artificiale sau constrângerile impuse uneori vremelnic de hotărârile justiției ce rămân într-o fenomenalitate și aparență lipsită de valoare.

NOTE

 [1] Publicată în M.Of. nr.59 din 23 ianuarie 2015
 [2] Publicată în M.Of. nr. 388 din 11iunie2012

 

 

22-03-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Libertatea Conștiinței, Libertate Religioasa, Ora De Religie,