E timpul cernerii

 

E timpul cernerii

„Pentru ce să mă tem în ziua

cea rea, când mă va înconjura

fărădelegea vrăjmaşilor mei?”

(Ps. 48, 6)

                        E timpul cernerii. Satana

                        Îi pecetluieşte cu vaccin

                        Pe acei ce nu-şi dau bine seama

                        Că pot nimeri la groaznic chin.

 

                        Adumbriţi şi rătăciţi la minte,

                        Vaccinaţii uită de Hristos;

                        Uită că există lucruri sfinte,

                        Care te împodobesc frumos.

 

                        Şi se lasă păcăliţi de moarte

                        Şi împinşi pe drumul spre abis;

                        Ca să treacă mai pe la o parte

                        Nu vor reuşi, că-i drum închis.

 

                        Astfel se dezic de libertatea

                        Ce le-a dat-o Bunul Dumnezeu;

                        Astfel se-nfrăţesc cu laşitatea

                        La îndemn forţat de un călău.

 

                        Ei cu voia lor îşi curmă viaţa –

                        Nu vor fi iertaţi de Creator!

                        Poate vă opriţi, că-i scumpă viaţa?

                        Faceţi să trăiţi şi-n viitor!

 

Valul trecător

„Domnul este

nădejdea mea

din tinereţile mele.”

(Ps. 70,6)

                Rău-n lume s-a-nmulţit

                Azi ca niciodată…

                Bate-n oameni îndârjit

                Cu puterea-i toată.

 

                El a născocit Covid,

                Mască, izolare;

                Pe şefi tare i-a smintit,

                Dându-le parale.

 

                Şi aceştia au uitat

                Ce e omenia;

                Îşi fac, protejaţi de stat,

                Mârşav datoria,

 

                Răsturnând totul pe dos:

                Viaţa-n libertate,

                Dreptul de-a fi sănătos,

                De-a cunoaşte carte.

 

                Astfel contra lui Iisus

                Merg vânduţii ţării;

                Ei în gât voios şi-au pus

                Jugul desfătării.

 

                Nu-şi dau seama ei defel

                Că dezmăţul, frate,

                Nu îl lasă pe mişel

                Să-ajungă departe.

 

                Însă valul fioros

                Va dispare-odată

                Şi va înflori frumos

                Viaţa de Sus dată!’