Biserica si asa zisa pandemie de azi

Biserica se află astăzi, de rând cu toate celelalte instituţii sociale, culturale şi economice, în vizorul celor care gestionează „pandemia”. Nu se ţine cont, că biserica e o instituţie autonomă, separată de stat[1] şi se organizează potrivit statutelor proprii[2]. Se încalcă sfidător prevederile Constituţiei şi bisericii i se impun restricţii, care dezonorează credinţa, umilindu-i pe credincioşi, lipsindu-i de libertatea comportamentului religios statornicit de peste două milenii. Ceea ce în biserică s-a afirmat de la începutul creştinismului şi ţine de sănătatea sufletească şi trupească a enoriaşilor ei datorită lucrării Duhului Sfânt, răufăcătorii iată că încearcă să zdruncine din temelie prin acţiuni josnice, prin născoceli ateiste şi atacuri deschise la adresa Celui care este „calea, adevărul şi viaţa”[3] – a Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru că „Biserica, sub aspectul comunităţii creştine, constituie trupul lui Hristos, iar Hristos însuşi este capul acestui trup.”[4] Deci biserica şi Hristos sunt un tot întreg. De aceea aici lumea află alinare sufletească, dezlegare de păcate, izbăvire de necazuri şi nevoi. Din numeroase pericope evanghelice află despre puterea  tămăduitoare a lui Iisus Hristos, care, fiind în lume, miraculos lecuia cele mai grele şi insuportabile boli[5], săvârşind aceste minuni la dorinţa omului şi când acesta credea cu toată fiinţa sa în puterea lui Dumnezeu, când se ruga sincer şi fără îndoieli. Manifestările de credinţă porneau atunci din libertatea voinţei. Avem şi în ziua de azi credincioşi adevăraţi, care se ţin de Hristos şi biserica Lui, credincioşi cu voinţă puternică.  Poate datorită lor Dumnezeu ne mai rabdă încă multele rătăciri de la mersul firesc, cel orânduit de Sus, al vieţii pământeşti. Închizându-le şi lor calea spre biserică, ne-am pune de bună voie juvăţul în gât, ca să nimerim nicidecum nu în altă parte, decât în Infern.

Aşa cum a fost întotdeauna, voinţa de credinţă se situează şi în prezent pe Sfânta Scriptură. Căci prin practică s-a dovedit şi lumea a înţeles, că poruncile dumnezeieşti şi  sfaturile duhovniceşti, tipicurile liturgice şi rânduielile religioase folosite în biserică, sunt cele mai eficiente pârghii în procesul de educaţie morală,  că datorită lor devine posibil traiul creştinesc în arătare frumoasă,  cu posibilitatea avansării duhovniceşti în mod continuu. După cum se vede, anume aceasta şi nu le convine tulburătorilor de minţi la nivel global. Ei au pornit un atac insistent asupra Puterii Divine şi ochesc în biserică – locaşul ei sfânt. Vor să-i facă pe credincioşi să cedeze înaintea Celui care a creat lumea, care doreşte mântuirea păcătoşilor. Vor să-i facă să uite de minunile ce aveau loc când mulţimi nenumărate se îmbulzeau în jurul lui  Hristos ca să ia de la Dânsul, doar printr-o singură atingere de haina Sa, tămăduire de orice boală, izbăvire de necazuri, putere de viaţă. Credeau atunci cu fermitate în puterea Cuvântului şi pentru asta chiar şi de la distanţă le venea tămăduirea.

Astăzi, pe timp de „pandemie”, obligând lumea să stea la Sfânta Liturghie cu masca la nas şi la gură, să-şi dezinfecteze mâinile cu soluţii speciale, să păstreze distanţa socială, se insistă de a-i face pe credincioşi să nu creadă în puterea lui Dumnezeu, să creadă că un dezinfectant oarecare acţionează mai puternic asupra infecţiei şi o distruge, decât Sfintele Taine, agheasma, Sfânta Cruce. N-ar fi de mirare, când asemenea creduli se vor pomeni cu mânia lui Dumnezeu  revărsată asupra lor, că se ştie din Sfânta Psaltire, cât de tare s-a mâniat Domnul pe cei care n-au crezut că El poate să le dea şi hrană în pustie, precum făcuse să curgă apă din pietre ca să  potolească setea celor din neamul ales, pe când aceştia traversau pustia[6]. Tot aşa şi oamenii de azi, cuprinşi de îndoieli şi astfel încălcând încă un verset din Psaltire, cel despre îndemnarea sufletului de a-L binecuvânta pe Domnul, pentru că-i vindecă lui toate bolile[7], ar putea să atragă asupra lor marea mânie a lui Dumnezeu. Însă convingerea că  Domnul vindecă bolile şi nicidecum nu înlesneşte răspândirea lor este pentru creştini un mare scut de nădejde în condiţii de orice tip de pandemie, fie ea reală sau inventată, fiindcă atunci răul invizibil, infecţiile, microbii – toţi provocatorii de boli, dispar din calea omului.

Gândite şi impuse cu scop distructiv, restricţiile pandemice vin să răstoarne atitudinea creştinilor nu doar faţă de Sfânta Liturghie şi SfinteleTaine, ci şi  faţă de toate celelalte rânduieli religioase, care sunt de neconceput fără  o apropiere sufletească între participanţi, fără o comunicare de la suflet la suflet, fără a simţi prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos între oameni. Aceşti factori însoţesc în mod tradiţional şi botezul copiilor, şi cununiile tinerilor căsătoriţi, şi înmormântările celor adormiţi, şi parastasele. Să luăm, de exemplu, petrecerea celor răposaţi în ultimul drum. Doar câteva rude au dreptul acum să însoţească defunctul până la groapă, ceilalţi oameni apropiaţi – foşti prieteni, consăteni, colegi de serviciu, de şcoală etc. rămânând cu inimile îndurerare de tristeţe, cu simţul datoriei morale neîmplinite faţă de cel plecat dintre ei pentru totdeauna. Tot aşa şi cununiile, care dintotdeauna au fost prilej de bucurie nemărginită pentru oficierea căsătoriei religioase între un băiat şi o fată. Se bucurau împreună cu tinerii însurăţei părinţii şi buneii lor, fraţii şi surorile, verişorii şi verişoarele, prietenii şi vecinii, iar acum nu-i posibil să laşi bucuria aceasta să crească, ci eşti nevoit să te izolezi de lume în straiele tale de nuntă, pentru a nu da de vreun Covid-19 în cale. Falsurile abundente răspândite prin spectacolul înşelător îi lipseşte pe oameni de libertatea convieţuirii în comunitate, de bucuriile existenţei pe pământ, insuflându-le teamă de moarte, deznădejde în ziua de mâine şi în ajutorul lui Dumnezeu. Se face ca civilizaţia să dea înapoi de la nivelul la care s-a ajuns. Opreşte-i, Doamne, pe răufăcători!

                                                                        Dr. conf. univ. Ana Sofroni