Gândul la moarte

Părintele Ilie Cleopa îndemna cu harul său inconfundabil faptul că monahilor acelora care nu aveau lacrimi la rugăciunea de noapte să meargă la cimitir, să vadă mormintele și astfel să le vină moartea în gând. Alții plecau, din mâhnire sinceră, la căpătâiul celor bolnavi sau care se aflau pe patul de moarte. Mai erau unii care-și făcuseră propriile sicrie și se odihneau în ele câteva ore în nevoință ascetică. Apelau la aceste metode pentru a primi gândul la moarte, zdrobirea inimii și a avea plâns la rugăciune.

Observăm de aici că suprema înțelepciune a monahului și laicului creștin este cugetarea la moarte.

La Sfântul Munte Athos, monahii se roagă noaptea în peșteri minuscule, poate mai strâmte ca un mormânt -, și când zorile dimineții alungă ultimele umbrele  ale întunericului, lacrimile le spală obrajii și alungă oboseala asprei nevoinței.

 De aceia se cere cu insistență pomenirea morții.

“Moartea nu vine să îi faci o cafea. E fără cruțare. Te ia așa cum ești! Nu o putem amâna nicio fărâmiță de secundă când va veni”,  ne învață părintele Arsenie Papacioc.

Pomenirea morții este, în fapt, rugăciune stăruitoare la Domnul de a aprinde candela învierii în inimă. Plumbul întunericului ne va cuprinde de nu vom fi pregătiți pentru moarte. “Facultatea facultăților este cugetarea la moarte și cercetarea cimitirelor.”, auzim încă, ecoul glasului părintelui Cleopa de la Sihăstria.

„De ce te temi de moarte, dacă te-ai pregătit pentru înviere?”, ne amintește iarăși părintele Arsenie Papacioc.

Fără gândul la moarte nu se poate intra pe o traiectorie existențială serioasă, duhovnicească -, care să aibă drept țintă urcușul către cer și deschiderea ferestrei inimii pentru a pătrunde Lumina divină.

De ce moaștele de la Aiud au sfințenie și puterea lui Dumnezeu în ele? Fiindcă prin jertfa mărturisirii pentru Ortodoxie și pentru Neam au biruit moartea, transfigurând uriașa închisoare imperială din orașul transilvan, într-o catedrală a Luminii. Acea Lumină l-a inspirat pe Radu Gyr să scrie poezia „Cu Iisus în celulă”, care convinge și o inimă împietrită că Hristos Domnul a coborât la mucenicii Aidului  îmbărbătându-i în suferințele inimaginabile care le-au îndurat.

„În trupurile Sfinților se păstra puterea divină chiar și după moarte”, învață sfântul Chiril al Ierusalimului în Cateheza XVIII.

Credincioșii care au fost prezenți la întâlnirea cu Sfintele Moaște de la Aiud s-au lămurit de acest adevăr. Unii cu credință multă au primit vindecare de boli.

Prin urmare, gândul la moarte are puterea de a detașa și a purifica mintea de fericirea iluzorie a lumii văzute. Lumina care a venit în închisoarea Aiudului l-a inspirat pe Radu Gyr să scrie și poezia filocalică: “As-noapte Iisus”

Toată spaima și întunericul morții este spulberat de iubirea ce o naște gândul la învierea întregii creații.

Cine are conștiința păcătoșeniei se urcă în libertate pe crucea suferinței.

“Cine știe că e păcătos și suferă pentru păcatele săvârșite, nu se teme de mâhniri și de moarte; dimpotrivă, se veselește atunci când moartea îl primește și se întristează în căința sa. Pentru că suferința străpungerii a subjugat inima lui sau mai degrabă că socotește o rușine să trăiască – ca să nu spunem să moară - în rău, de aceea se supune căinței față de păcatele sale. Căci cine nu are în inima sa simțirea dureroasă a păcatelor sale, acela va îngădui gândurilor lui să se întoarcă iarăși în el”, ne învață sfântul Isaac Sirul… și continuă cu o fină și delicată observație duhovnicească: “…adevărata căință și îndepărtare de păcat nu vin din frica de pedeapsă, ci din frica de a nu răni iubirea Tatălui”. Deci iubirea pentru Dumnezeu topește ca ceara unei lumânări, frica de moarte și de pedeapsă.

 Prin rugăciune, mintea este de mare folos să o concentrăm la “contemplarea iubirii”, care transfigurează gândul la moarte într-o înflăcărată nădejde a învierii. Apoi prin sfântul Siluan Athonitul, Mântuitorul a sfătuit pe toți creștinii “Să ținem mintea în iad și să nu deznădăjduim”.  Fiindcă ce este iadul decât o lipsă totală a iubirii și o prezență zguduitoare a morții.