Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Biserica şi Neamul.Politica.LumeaNr. vizualizari: 644

Foloasele evlaviei

Valeriu Tănasă
Tags: evlavia; neam;

„...că evlavia este temelia şi fundamentul desăvârşirii”
-
 Sfântul Vasile cel Mare

Tot mai rar ajunge la urechile noastre acest cuvânt. Dar, să alergăm la sfintele Biserici şi Mănăstiri, că în ele aflăm Lumina evlaviei care împodobeşte Sfânta Liturghie. E suficient pentru stingerea aurei evlaviei şi un gând vulgar, desfrânat  sau întunecat. Prin anii 60 – 70 ai secolului trecut, la sate, cuvântul nu îl auzeai prea des pentru că evlavia era o stare de spirit. Încă nu fusese clintită din ramele timpului - Icoana Ortodoxiei - care ţinea aprinse sufletele românilor pentru iubirea Domnului Iisus Hristos.

Îngrijorător este că evlavia lipseşte din privirile majorităţii elevilor şi studenţilor, pentru că sentimentul acesta sfânt este o stare opusă îndrăznelii, manifestată prin neruşinarea unora faţă de alţii.

Omul evlavios este acela care s-a lăsat cucerit de iubirea divinităţii. Este o frumuseţe antinomică aici, fiindcă este o osteneală - aceasta - de a lăsa să primeşti bunătatea de sus. Nu o poate primi decât cel care a câştigat bătălia cu sine însuşi. Este o victorie. Adică cuvintele cucerire şi starea opusă cuceririi să aibă acelaşi semn pozitiv de înălţare.

Altfel spus, evlavia este un sentiment sfânt de iubire pentru Dumnezeu şi o cucernicie faţă de toţi oamenii... şi pentru toată Creaţia. Omul evlavios nu are resentimente. El urăşte doar păcatul. Acesta este singurul care stinge flacăra evlaviei. Scriu despre acest cuvânt fiindcă sunt îngrijorat de modul extrem de periculos în care se educă tinerii vremurilor noastre. Se grăbeşte instaurarea Apocalipsei, a vremurilor care grăbesc sfârşitul lumii. Iată cum definea sfântul Averchie sfârşitul lumii: “Iată cum va fi sfârşitul lumii: o sălbătăcire de obşte şi o înfricoşătoare lipsă de simţire – care într-o oarecare măsură pot fi văzute deja de acum”. O spunea în 1906! Ce ar declara acum, dacă ar vedea totala nesimţire la care am ajuns.

Evlavia este un sentiment ce s-a curăţat total de superficialitate şi mai ales presupune o abandonare a batjocoririi semenilor , dar şi a propriului eu.

Să ne amintim de sfântul Ştefan cel Mare. Ştim cu certitudine că apela în toate cazurile la sfatul Duhovnicului său, nimeni altul deacât cuviosul Daniil Sihastrul. Apoi, după dezastrul de la Războieni, ne amintim că toată vina a aruncat-o pe umerii săi. Şi iată ce smerită constatare face: “Pentru păcatele mele, Domnul m-a pedepsit, dar Ţara n-a pierit”. Şi, simţim cu toţii, că sfântul Ştefan cel Mare veghează la liniştea României. Toate capitalele de judeţ ale Ţării au cel puţin o stradă care îi poartă numele, sau un liceu sau o instituţiei de învăţământ superior. Păcat că cei care îşi mai amintesc, din când în când, de Icoana făuritorului Neamului românesc, s-au lepădat de Crucea Ordodoxiei, şi de evlavia marelui Domnitor.

Datorită acestei mari cucernicii pentru Domnul Iisus Hristos, a lui Ştefan cel Mare, Domnul nu a lăsat Moldova să piară în negurile şi prăpastiile istoriei.

În 1940, România a pierdut o treime din trupul Ţării. De ce a îngăduit Domnul?!! Este foarte simplu de răspuns. Toţi contemporanii s-au plâns de desfrâul care a fost prezent la Casa Regală până la abdicarea lui Carol al II-lea. Apoi modul necreştinesc prin care a fost redus la tăcere, Corneliu Zelea Codreanu de către acelaşi Carol al II-lea. Dar şi Patriarhul României din acea perioadă, Miron Cristea, a spus, că mai de folos este să moară un om pentru Ţară (Corneliu Zelea Codreanu),  decât să piară România.

Nu s-a împlinit profeţia Patriarhului Miron Cristea. S-a adeverit ceea ce a profeţit Căpitanul Zelea Codreanu şi marele  istoric al religiilor, Mircea Eliade, şi nu ceea ce a săvârşit Patriarhul Miron. Adică, România a pierdut o treime din trupul Ţării, şi după război a fost satanizată de către Rusia Sovietică. “Roadele”, mai bine zis otrava, o simţim din plin şi acum în sufletul nostru.

Aici conduce lipsa evlaviei din inima unei Ţări. Care este starea spirituală a momentului? Reuşim în prezent să dominăm cu spiritul – materia -, aşa cum spunea întemeietorul Legiunii Arhanghelului Mihail? Acesta este primul semn al evlaviei. Cultivarea spiritului. Iubirea sărăciei, a blândeţii, a căinţei, a dreptăţii, a purităţii. Spus mai sintetic, înseamnă păzirea Legii Iubirii adusă de Mântuitor. Se lucrează la noi pentru toate acestea, scrise mai sus?  Este altă cale pentru a păşi pe treptele de lumină ce duc la Cer sau care “coboară” în inimi?

Oamenii evlavioşi sunt aidoma unor ghiocei albi ce înfruntă asprimea iernii-, şi care atrag privirea, o bucură, şi o sfinţesc. Să încheiem cu o concluzie finală. Peste tot s-a spus că evlavia face unitatea unui popor. Deci semnele atunci se vor arăta, când nu ne vom mai suspecta reciproc cu invidie, egoism, lipsă de credinţă şi altele asemenea. Românii au realizat cu ajutorul Domnului,  Unirea într-un Stat Naţional. Dar unirea între oameni lipseşte mai mult - îngrijorător de mult - în comparaţie cu unitatea altor popoare.

10-11-2016
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu