Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 2126

Puterea rugăciunii bărbaţilor tari în credinţă

Dr.conf.univ. Ana Sofroni
Tags: rugăciune;

„Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit
şi a încetat bătaia” (Ps. 105, 30).

Viaţa omului creştin poate să decurgă în mod firesc doar cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu. Iar acestea noi trebuie să le cerem de la Domnul prin rugăciune. Rugându-ne insistent şi din adâncul inimii şi, totodată, fiind încrezuţi că suntem auziţi de El şi că neapărat vom primi ceea ce cerem, putem atrage asupra-ne neasemuita milostivire dumnezeiască[1]. E într-atât de mare puterea rugăciunii, încât şi ploaie ne poate aduce în vreme de secetă[2], şi vindecare de boli incurabile, şi curăţire de duhurile rele[3], pe scurt vorbind, prin rugăciune ne putem câştiga tot necesarul pentru o viaţă creştinească cumpătată.

La Dumnezeu se roagă mic şi mare, femei şi bărbaţi, bogatul şi săracul. Se roagă nu doar acei nedreptăţiţi de alţii şi neputincioşi în faţa greutăţilor, ci şi acei sănătoşi cu trupul, dar îndureraţi la suflet pentru necazurile aproapelui. Bunul Dumnezeu pe toţi osârdnicii îi ascultă şi, mai devreme sau mai târziu, tuturor le vine în ajutor, fie direct la rugăciunea lor, fie prin mijlocirea altor creştini, dar iată că nu toată lumea înţelege asta la timp. Numeroasele păcate şi orbirea sufletească le împiedică la mulţi să mânuiască cu pricepere arma rugăciunii. În asemenea cazuri, de mare folos ne este nouă tuturor învăţătura evanghelică, care ne spune: „Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă”[4]. Aşadar, nu trebuie să deznădăjduim atunci, când ar părea că nu suntem ascultaţi de Domnul, ci să ne unim în rugăciune cu acei care-s întru totul drepţi înaintea Tatălui Ceresc. Aceştia-s, în primul rând, Sfinţii care au urmat neclintit calea lui Hristos şi despre care psalmistul scrie: „Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei”[5]; aceştia-s şi Părinţii duhovniceşti care ştiu să ocolească deşertăciunile lumii trecătoare, şi în sfârşit, aceştia-s creştinii cei de rând, traiul cărora e de-a binelea îmbunătăţit duhovniceşte. Ca bineplăcuţi lui Dumnezeu, ei toţi ne pot fi de mare ajutor în lucrarea de mântuire sufletească, căci sunt în stare cu totală dăruire de sine să se roage pentru aproapele, ca să scape el de păcate şi necazuri. Ne-o spun Vieţile Sfinţilor, unde sunt descrise întâmplări minunate despre miracolele rugăciunii. Rezultatele uluitoare ale rugăciunii pot fi observate de fiecare dintre noi şi în viaţa de toate zilele, de-ar fi numai ca noi să privim cu ochi duhovniceşti la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Ni s-ar descoperi atunci, că Dumnezeu atâtea şi atâtea greşeli ne iartă; că ne împlineşte dorinţele de noi tăinuite; că anume de la El ne vine darul somnului odihnitor, puterea de muncă, inspiraţia creaţiei; că nimeni altul, afară de Dânsul, Cel care cu dragoste ne-a zidit după chipul şi asemănarea Sa, nu ne apără cu milă şi îndurare de atacurile înverşunate ale  vrăjmaşului.

Citind mai multe lucrări referitor la rugăciune, cu de la sine ţi se opreşte atenţia asupra pasajelor în care se vorbeşte despre rugăciunile bărbaţilor şi se arată cât de bine primite sunt ele înaintea lui Dumnezeu. De exemplu, când poporul evreu a uitat câte lucruri minunate a făcut pentru dânsul Domnul în Egipt, cum i-a salvat viaţa şi l-a scos din robie, iar el, acest popor, în loc să-I aducă laude şi mulţumiri, a început a se închina la idoli, atrăgând cu asta mânia lui Dumnezeu asupra sa, Moise a fost atunci acela care s-a rugat pentru poporul rătăcit şi a cărui rugăciune a fost primită. Căci „dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui, ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă”[6], nimeni n-ar fi scăpat de pedeapsa divină. O altă dată, din nou mâniind pe Domnul cu faptele sale de jertfire la idoli, poporul evreu a scăpat de aspra pedeapsă datorită rugăciunilor lui Finees: „Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia; Şi i-a socotit lui întru dreptate, din neam până în veac”[7]. Vedem deci, că a fost de-ajuns rugăciunea puternică a unui singur bărbat, pentru ca mila Domnului să se reverse asupra unei mulţimi de oameni căzute în idolatrie. Aceasta a fost rugăciunea unui drept pentru semenii săi, a fost rugăciunea pentru readucerea celor rătăciţi la păşunile domneşti, ceea ce la Dumnezeu se răsplăteşte cu bunătate nemărginită. În cazul dat, răsplată a fost binecuvântarea dreptului  „din neam până în veac”, da asta însemna că toată seminţia lui, prin care el va fi veşnic viu, se va afla sub binecuvântare dumnezeiască. Cine are urechi de auzit, să audă, şi să tragă învăţămintele cuvenite.

Ţinem să evidenţiem şi exemplele, când puterea rugăciunii unui singur bărbat cu sufletul larg deschis spre fapte bune şi vrednic la Dumnezeu, se răsfrânge asupra  universului întregii sale familii. Face să se reverse asupra ei liniştea şi pacea, lumina şi binecuvântarea, buna înţelegere şi dragostea creştinească, în general tot ceea ce duce spre mântuire. Ne-o spune simplu şi pe înţeles Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, atunci când ne dezvăluie unele dintre aspectele învăţăturii Sale în parabola evanghelică despre vameşul Zaheu. Până a-L vedea pe Iisus Hristos, Zaheu ducea o viaţă lipsită de dragoste şi de frică faţă de Domnul, căci, ca toţi vameşii, înşela lumea, era lacom de avere, dar s-a schimbat întru totul spre bine, după ce Mântuitorul a anunţat că va rămâne în ziua respectivă în casa lui. Din acel moment Zaheu era gata să împartă săracilor tot ce agonisise el pe nedrept, ba chiar să întoarcă împătrit celor  nedreptăţiţi de dânsul mai înainte. Mai mult ca atât, el a hotărât să pună capăt vieţii sale păcătoase şi să nu mai facă rău nimănui, deci s-a căit în felul său, gestul însemnând că el se ruga  pentru binele şi altor oameni, îndeosebi al acelora care sufereau din cauza nedreptăţilor. Vroia ca şi aceştia să se bucure împreună cu toţi de roadele muncii lor. Şi încă mai vroia Zaheu, după cum se vede, ca din familia sa pentru totdeauna să dispară păcatul adus de dânsul. Dorinţele lui manifestau o vrednicie creştinească rar întâlnită,  şi Mântuitorul imediat a răspuns la ele, zicând: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”[8]. Iată aici aflăm deznodământul-cheie al parabolei despre vameşul Zaheu: s-a făcut mântuire unei familii întregi, datorită credinţei neclintite a capului familiei. Şi doar el, Zaheu, direct nu se rugase pentru apropiaţii săi, însă Domnul i-a răsplătit râvna creştinească după măsura Sa. A făcut să se reverse lumină asupra tuturor casnicilor lui, izbăvindu-i pe toţi de păcatele ce-i împresuraseră.

Un alt nivel, mai restrâns, îl constituiau pe timpuri rugăciunile unor bărbaţi tari în credinţă, care se rugau pentru anumite persoane. De cele mai dese ori, era vorba despre persoane ajunse la limita vieţii, când, îmbolnăvite pe moarte, nu mai aveau puteri nici măcar de a se ruga la Dumnezeu ca să le fie iertate păcatele. Aşa a fost întâmplarea cu servitorul grav bolnav al unui sutaş din armata romană, care iată-iată s-ar fi stins din viaţă, dacă nu s-ar fi rugat pentru dânsul la Iisus Hristos stăpânul său, adică sutaşul [9], om cu credinţă puternică şi adâncă smerenie, căci nici să se ducă la Iisus cu ruga sa nu se socotea vrednic, şi nici să intre El sub acoperişul casei sale nu îndrăznea să-şi permită. Apoi de vreme ce mijlocea la Domnul pentru supusul său, pentru un inferior în rang, înseamnă că şi lipsit de mândrie era acest sutaş. Toate faptele lui izvorau din dragostea de aproapele. De aceea el era un plăcut al Domnului şi Domnul tot atunci i-a ascultat rugăciunea şi l-a făcut sănătos pe servitorul lui iubit.

La rugămintea tatălui său, Iisus Hristos l-a tămăduit de duh rău pe un copil ce se chinuia grozav când îl apuca duhul[10]. Se vede că şi rugămintea acestui părinte a fost destul de puternică, ieşită din inimă zdrobită de durere şi spusă cu mare nădejde în Dumnezeu. De asemenea s-a rugat la  Iisus, căzând la picioarele Lui, şi Iair, mai marele sinagogii, a cărui fiică, ca de doisprezece ani, era şi ea pe moarte, ba chiar cu adevărat murise pe când Învăţătorul era în drum spre casa lor[11]. Deci, şi rugăciunea lui Iair, rostită de dânsul din adâncul inimii, cu smerenia unui duhovnic şi încă în văzul şi în auzul oamenilor, a avut puterea necesară ca să  răzbată până la Domnul, căci, după cum se ştie, i-a fost înviată fiica.

Ar deveni de nerecunoscut lumea de azi, dacă în comunitatea noastră creştin-ortodoxă ar exista cât mai mulţi bărbaţi plăcuţi lui Dumnezeu pentru credinţa de nimic pătată, pentru viaţa lipsită de răutate şi înşelăciune, de distracţii şi plăceri trupeşti peste măsură, de interes exagerat pentru propria bunăstare materială şi altele de acest fel. Curajul şi puterea de voinţă dintotdeauna au înfrumuseţat chipul unui bărbat, astăzi, însă, ele par a fi la mulţi de-a binelea atrofiate. De aceea asemenea persoane nu pot rezista în faţa ispitelor, care, afară de faptul că îi împing la săvârşirea de păcate, fără nici o milă le mai strică şi viaţa. Puterile şi energia lor vitală se irosesc în zadar şi din stâlpi ai statului, ai familiei, precum le este dat să fie, ei devin derutaşi şi făptuitori de cele rele, devin nişte rătăciţi de la credinţă. Au de suferit atunci de pe urma lor atât mamele şi soţiile, copiii şi nepoţii, prietenii şi rudele, cât şi toţi acei cărora modul lor de viaţă le provoacă disconfort sufletesc şi totodată diferite probleme materiale, începând de la unele mici, uneori poate puţin însemnate şi ajungând până la situaţii foarte triste şi complicate, de-a dreptul dezastruoase.

Bărbaţii stăpâniţi de virtuţi, pe lângă puterea fizică cu care sunt înzestraţi de la Dumnezeu, devin deosebit de puternici duhovniceşte. Pe unii ca aceştia nicicând nu-i sperie atacurile ispitelor, fiindcă ei întotdeauna sunt ajutaţi de Domnul şi de Maica Domnului, de cetele îngereşti şi de Sfinţii ocrotitori. Într-un gând şi un cuget cu ceilalţi creştini buni la Dumnezeu, cu blândele şi smeritele femei, ei pot deveni adevăraţi stăpâni pe mulţimea de bunuri lăsate de Dumnezeu oamenilor întru vieţuire frumoasă. Dar, precum ştiut e, fiecare stăpân trebuie să fie demn de averea ce o moşteneşte. Deci, bărbaţi creştini, păstraţi ca ochii din cap comoara sufletească, pe care o aveţi de la Domnul! Păstraţi-o şi puneţi-o în folosinţă, înmulţind-o prin săvârşirea faptelor bune. Deveniţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, ca El să vă asculte rugăciunile şi oricând să vă scoată şi pe voi, dar şi pe ceilalţi, din necaz.

Ajută, Doamne, tuturor bărbaţilor creştini să fie vrednici de mila Ta!

                                                                  Dr. conf. univ. Ana Sofroni

16.03.2014, Brescia (Italia)


[1] Marcu 11, 22-26; Luca 11, 1-10; Matei 21, 18-22.
[2] Vieţile Sfinţilor / Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda. – Vol. IV. – Malovăţ: Editura Parohiei Malovăţ, 2013, p. 385.
[3] Marcu 9, 1-32.
[4] Ioan 9, 1-38.
[5] Ps. 15, 3.
[6] Ps. 105, 23.
[7] Ps. 105, 30-31.
[8] Luca 19, 1-10.
[9] Luca 7, 1-10; Matei 8, 5-14.
[10] Luca 9, 37-43.
[11] Luca 8, 41-56.
19-03-2016
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu