Cum să luăm parte la Sfânta Liturghie și ce trebuie să facem în biserică
Cristina Roman
Intrând în biserică, nu uita că intri într-un locaș sfințit, în casa lui Dumnezeu. Nu este deci de prisos „Să știi cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui Viu...” (I Tim. 3, 15). În clipa în care pășim peste pragul bisericii, să lăsăm afară toate gândurile, toate grijile lumești, toate simțurile pământești. În biserică se intră «cu credință, cu frică de Dumnezeu și cu bună evlavie». Pășind în sfântul lăcaș, să fim astfel eliberați de povara grijilor de toate zilele: «Toată grija cea lumească să o lepădăm» și să ne ațintim gândul și inima numai spre cer și spre Dumnezeu: «Sus să avem inimile!», așa cum ne îndeamnă preotul înainte de a începe marea rugăciune în timpul căreia se aduce Sfânta Jertfă.
Intrând în biserică, pentru a participa la slujbe sau pentru o scurtă rugăciune, amintește-ți:
INTRAREA ȘI IEȘIREA DIN BISERICĂ
În duminici și sărbători să vii cât mai devreme la biserică, înainte de începerea Sfintei Liturghii; dacă ajungi la biserică după începerea slujbei, intră în liniște și fii atent la ce se întâmplă. Dacă se citește Apostolul sau Sfânta Evanghelie, sau dacă preotul se află în biserică pentru a cădi, ori pentru intrarea Mare sau intrarea Mică, așteaptă până se termină de citit toate acestea ca apoi să găsești un loc în care să te îndrepți sau să te așezi. Daca preotul citește predica, stai în spate până el termină. Să-i scoți pe cei mici din biserică este o altă situație care trebuie luată în considerare. Dacă un copil este gălăgios, trebuie scos discret și în liniște afară din biserică, atât cât e nevoie ca să-l liniștești. Reintrarea în biserică se face după regulile enumerate mai sus.
ÎNCHINAREA ÎN BISERICĂ
Să te închini cu evlavie la sfintele icoane, dar să nu săruți sfinții pe față; să te închini cu bună-cuviință și evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să stai prea mult îngenunchiat, mai ales în fața icoanelor împărătești, pentru a îngădui și altora să-și facă rugăciunile lor și ca să nu împiedici pe preot în săvârșirea slujbei; să aduci un mic dar la Sfântul Altar: prescură, lumânări, tămâie, pomelnic pentru toţi ai casei; dă-le preotului prin ușa dinspre miazănoapte a altarului (în partea stângă); să pășești ușor spre a te închina mai întâi în fața Sfintei Evanghelii și a icoanei de pe tetrapod, care închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi, în fața iconostasului;
Să faci semnul Sfintei Cruci corect, nu în batjocură, fluturând mâna de mai multe ori, fără să ştii nici tu ce voieşti să faci; semnul Sfintei Cruci se face astfel: îndoim înlăuntru și lipim de podul palmei drepte degetul mic și inelarul, apoi împreunăm vârfurile degetelor gros, arătător și mijlociu de la aceeași mână și cu ele astfel împreunate ne însemnăm pe frunte, pe piept, pe umărul drept și pe umărul stâng; orice rugăciune se începe cu rostirea: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin”, însoțită de semnul Sfintei Cruci, astfel: când zicem: „În numele Tatălui...” ne însemnăm pe frunte; când zicem: „Și al Fiului” ne însemnăm pe piept; când zicem: „Și al Sfântului Duh”, ne însemnăm pe umărul drept întâi și apoi pe cel stâng; și încheiem zicând: „Amin”.
Metania este o formă de închinare, de regulă în fața sfinților reprezentați în icoane. Se pot face metanii mici și metanii mari. În primul caz, credinciosul se apleacă spre pământ până când îl atinge cu mâna dreaptă, apoi se ridică, făcându-și simultan semnul Crucii. În al doilea caz, el îngenunchează, atinge pământul cu fruntea sprijinindu-se cu brațele, apoi se ridică, făcându-și în același timp semnul Crucii. Metania mare, specifică postului, este un gest de profundă smerenie. În timp ce se săvârșește o metanie, se spun cuvintele: „Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul”. Căderea în genunchi simbolizează căderea în păcat, iar ridicarea, însoțită de semnul Crucii, simbolizează ridicarea din păcat, posibilă numai cu ajutorul lui Dumnezeu;
Să te așezi la locul potrivit în funcție de regula bisericii. În general, regula este ca bărbații să stea în dreapta, iar femeile în stânga. Sunt și biserici unde regula este ca bărbații să stea în față, în naos, iar femeile să stea în spate, în pronaos; să ai grijă să lași la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce vor veni după tine și pentru sfințiții slujitori, când trebuie să cădească toată biserica; să ai grijă, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare să rămână gol, pentru ca preotul să poată ieși pe acolo cu Sfânta Evanghelie și cu sfintele Daruri;
Este cuviincios ca stranele să rămână libere, la îndemâna celor mai în vârstă, mai neputincioși și mai osteniți decât tine, pentru ca aceștia să poată să ia loc în anumite momente ale slujbei; poziția picior peste picior este interzisă la biserică și se consideră lipsă totală de respect. Să nu umbli și să nu te miști fără rost în biserică, ci rămâi în liniște la locul pe care ți l-ai ales dintru început, pentru a păstra liniștea și buna rânduială ce trebuie să domnească în casa Domnului, căci „Dumnezeu nu e al neorânduielii, ci al păcii” (I Cor. 14, 33);
VORBIREA ÎN BISERICĂ SAU ÎN TIMPUL SLUJBEI
Să nu vorbești în timpul slujbei; nu vorbi și nu râde, nu fi necuviincios și nu-ți roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese sau ce face vecinul tău, ci urmărește cu atenție rânduiala slujbei, luând parte la cântările Sfintei Liturghii, bine știind și încredințat fiind că toate cele ce se săvârșesc în timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toți, slujitori și credincioși laolaltă. Nu se cuvine a prelua vreun apel telefonic în biserică timpul slujbei. Telefoanele mobile trebuie închise.
ATINGEREA POALEI VEȘMINTELOR PREOȚEȘTI
Acest lucru este acceptat, pios sau considerat obicei creștinesc dar trebuie să fim precauți, să nu tragem prea tare de vesmânt, să nu ne împiedicăm făcând acest lucru și să nu îi împingem pe ceilalți.
ÎMBRĂCĂMINTEA/VESTIMENTAȚIA DE BISERCĂ
Ar trebui să-i arătam respect lui Dumnezeu prin cea mai decentă îmbrăcăminte de-a noastră și nu prin îmbrăcămintea de zi cu zi. Ar trebui să ne îmbrăcam modest, nu într-un mod care să atragă atenția asupra noastră. Machiajul ar trebui să lipsească în totalitate de la biserică, dar mai ales rujul să fie șters de pe buze înainte de a săruta Sfintele icoane. Îmbrăcămintea noastră ar trebui întotdeauna să fie de bun creștin. Pantalonii scurți nu sunt acceptați la biserică. Fustele purtate de femei ar trebui să fie peste genunchi, nu sunt acceptate tricourile sau bluzele fără mâneci, bluzele care se leagă după gât sau topurile care dezvăluie părți intime ale corpului. Să păstrezi tot timpul, în ținuta și înfățișarea ta trupească, cuviința și evlavia pe care trebuie să le avem în fața Împăratului Tuturor. Nu sta relaxat la strană, ci drept, în picioare: «Să stăm bine, să stăm cu frică și să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!»
Bărbații ar trebui să poarte pantaloni lungi, gen costum, nu îmbrăcăminte sport sau ca de plajă, sau orice alt articol de îmbrăcăminte necorespunzător. Nu sunt potrivite nici tricourile cu imprimeuri, cu logo-uri, motto-uri sau poze imprimate. Bluzele și cămășile ar trebui să fie modest butonate. Cămășile trebuie să aibă gulere și să fie încheiate până la gat. E permis doar un nasture de sus de la guler neînchis, nu mai mulți. Doar copiilor mici, sub 10 ani, le este permis să poarte pantaloni scurți la biserică. Încălțămintea trebuie să fie curată și cu toate baretele închise pe picior. Rochiile trebuie să fie decente și modeste. Nu sunt premise topurile mulate, rochiile cu bretele sau fustele scurte (mini) sau rochiile mulate pe corp. Rochiile are trebui să fie decente, nu cu spatele gol sau decolteurile prea mari.
Ascultă mai ales cu multă luare aminte cele ce se citesc la Apostol și Evanghelie, ca și cum ai asculta pe Domnul Însuși sau pe Sfinții Săi Apostoli; fii, de asemenea, atent la predica rostită de preot, căci el nu vorbește în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Luarea aminte, cuviința și credința noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfințirii Darurilor. Credincioșii ar trebui să stea în picioare, cu fața spre altar, mâinile pe lângă corp sau una peste alta la nivelul mijlocului/taliei. Nu se țin mâinile în buzunar, la spate sau încrucișate la piept. Când Sfântul Potir este adus din Sfântul Altar pentru Împărtășanie ar trebui să rămânem în picioare.
CUM PRIMIM SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE
Când mergi să te împărtășești, să ții lumânarea aprinsă în mâna stângă și cu mâna dreaptă să ții sub bărbie procovățul dimprejurul Sfântului Potir pentru ca nicio picătură de împărtășanie să nu se scurgă în mod necuviincios; să deschizi gura larg primind Sfânta Împărtășanie pentru a putea sorbi întregul conținut al linguriței pregătite de preot; după Sfânta Împărtășanie să te retragi încet la locul tău prin partea stângă a bisericii, luând mai întâi anaforă; primirea Împărtășaniei este permisă numai pentru acei credincioși care sunt botezați în religia ortodoxă și care s-au pregătit pentru această Sfântă Taină prin postire, rugăciuni, participarea la slujbe și au primit dezelgare de la duhovnic prin spovedanie.
CE AR TREBUI SĂ FACEM CU ANAFORA
După ce primim Împărtășania și după ce se termină slujba este obișnuit în tradiția creștin-ortodoxă să mâncăm o bucată de anaforă care a rămas după ce s-a distribuit credincioșilor pentru Împărtășanie. Anafora este pâine binecuvântată și ar fi bine să fie mâncată cu grijă încât să nu se lase firimituri în urmă. Se poate lua anaforă și pentru o altă persoană, sau pentru acasă, dar cu mare grijă, într-o punguță curată pentru a nu cădea pe jos. În timpul săptămânii anafora se ia dimineața, pe nemâncate.
CUM PROCEDĂM CÂND PUNEM PARASTAS ÎN BISERICĂ
Când faci parastas pentru cei adormiți ai tăi, adu în biserică prinoasele din timp, înainte de începerea slujbei, pentru a nu crea zgomot și deranj; așteaptă încheierea slujbei parastasului pentru a împărți din prinoasele tale, nu este plăcut lui Dumnezeu a foșni pungi și pachete în timp ce preoții continuă Sfânta rugăciune; nu pleca de la slujbă înainte ca aceasta să se fi sfârșit;
PLECAREA DE LA BISERICĂ ÎNAINTEA BINECUVÂNTĂRII FINALE
Plecarea de la biserică înaintea binecuvântării finale pe lângă faptul că e nepoliticos, ne lipsește de binecuvântarea propriu-zisă. Slujba religioasă are un început (Binecuvântata este Împărăția..) și un sfârșit (În pace să ieșim..). Când revii acasă de la Sfânta Liturghie, să faci 3 închinăciuni și să rostești rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat...”.
Este permis a da copiilor cu vârsta de până la 4 ani o gustare ușoară la biserică, dar acest lucru trebuie făcut discret, fără a crea firimituri și foșnet. Se recomandă ca de la vârsta de 4 ani copiii să fie încetul cu încetul obișnuiți de a nu mai mânca în timpul slujbei și a primi împărtășania pe stomacul gol. Este de la sine înțeles că nu se cade a mesteca gumă în timpul slujbei.
| Citeste si: | De acelasi autor: |
Adaugati un comentariu:
Doamne ajuta !
Am citit cu atentie aceste sfaturi minunate si va multumesc din suflet .O parte din ele le cunosteam .Acum sunt pe deplin multumita ca am invata randuiala in CASA DOMNULUI .
Uneori din necunoastere sau ignoranta ,graba nejustificata,facem greseli ,pacate .E important sa publicati asemenea sfaturi pentru a deveni buni crestini ,pentru a transmite mai departe aceste invataminte si pentru a fi pace ,liniste ,lumina in sufletele noastre .Sa facem lucruri frumoase ,placute lui DUMNEZEU si sa ne lasam in voia LUI .AMIN !
Cum trebuie sa procedam atunci cand pacatul se repeta, mai ales cu buna stiinta?
Pentru GHEORGHE;
De câte ori vei cădea, scoală-te și te vei mântui!!
În Biserica Ortodoxă dimensiunea penitențială există în fiecare slujbă, taină sau ierurgie, pentru că mereu cădem și mereu ne ridicăm, cel puțin așa ar trebui să fie. Acest verset din Sfânta Scriptură, parcă ne-ar spune la timpul viitor că de căzut vom cădea, dar că în căderea noastră să nu ne complacem, să nu lâncezim, ci să ne ridicăm. Același vers conține îndemnul „scoală-te” și nu „să te scoli, să te ridici”, la viitor, pe de o parte arătând că acum, în timpul prezent, vrea Dumnezeu să te ridici și nu în viitor, adică nu mâine, poimâine, ci acum în momentul prezent, iar pe de altă parte, îndemnul se referă la noi, care suntem niște „căzuți” din Raiul cel veșnic și nu putem spune vreodată că suntem mântuiți, așa cum spun protestanții, că ei sunt deja mântuiți, ori credința „fără de fapte moartă este”(Iacov 2, 20). Și tot noi suntem cei care tot timpul cădem, de aceea și îndemnul se referă la timpul prezent. De fapt întreaga noastră viață se află între cădere și ridicare, de aceea și Apostolul Pavel spune că: „celui ce i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă” (I Cor. 10, 12).
Deci Sfânta Scriptură ne spune într-un verset că de vom cădea, să ne ridicăm, iar în altul să luăm aminte să nu cădem. De ce asta? Pentru că Dumnezeu în bunătatea Sa „nu vrea moartea pacătosului, ci să se întoarcă și să rămână viu” (Iez.18,23) și înțelege căderile noastre, suferă odată cu noi în căderi, dar nu se dezgustă de ele și la cea mai mică dorință de ridicare din partea noastră, este gata să ne ajute să punem un „început bun”- până când? Până ne vom mântui. Un părinte spunea să cerem lui Dumnezeu să murim în momentul ridicării noastre din păcat, ceea ce coincide de fapt cu „sfârșit creștinesc vieții noastre”.
După toate acestea va trebui să fim foarte atenți, că poate apărea gândul că: „oricum de căzut eu tot am să cad, pentru că am probat, am văzut pe propria piele și atunci nu-i problemă dacă cad: dacă în zi de post mănânc de frupt, dacă mă uit pe site-uri pornografice, dacă înjur” etc. și aceste gânduri nu sunt altceva decât o mulțumire a noastră cu starea de fapt, iar acest lucru reprezintă o nedorință din partea noastră de a lupta, de a ne nevoi, ori Hristos ne cere bărbăție, curaj și în ciuda faptului că am căzut, să ne ridicăm, să ne străduim să nu mai cădem și dacă am căzut să ne ridicăm, să o luăm de la capăt.
O să spunem acuma, că în straduința asta apare deznădejdea, deprimarea și nu e rea, dacă e cu „măsură”, adică dacă deznădăjduim de noi înșine și nu de mila lui Dumnezeu, pentru că puterea lui Dumnezeu se „desăvârșește în slăbiciune” (II Corinteni 12, 7-12).
Un personaj dintr-un roman, biruit de nenumarate ori de patimile sale, se apucă de jură că, de se va mai întoarce la faptele lui, se va sinucide, pentru că altă cale, chipurile, nu există. A rezistat o lună, două, iar în a treia cade în patimile de mai înainte și așa cum și-a zis, se sinucide, fără să ceară mila și ajutorul lui Dumnezeu, pentru că el de fapt se baza pe niște puteri proprii inexistente.
Pănă nu ne vom dezgoli de ego-ul nostru (nu la modul impersonal cum se întâmplă în budism, unde tu parcă ai fi un „alter ego” și negi propriile neputințe, patimi, de parcă nu ar fi ale tale), care crede că poate face ceva, nici Dumnezeu nu are de unde să înceapă, pentru că El a făcut lumea din „nimic” și dacă noi credem că suntem ceva și nu „nimic-ul” cu care să înceapă El, atunci în zadar… .
Revenind la problema noastră de zi cu zi, avem un exemplu și chiar mai multe, în patericul egiptean, pe un călugăr care de multe ori cădea în desfrânare, el timp de zece ani repeta același păcat și de câte ori cădea, de atâtea ori se pocăia, se tânguia și cerea iertare de la Dumnezeu, iar după atâția ani de zile, se întâmplă ceva, un dialog cumplit: diavolul invidios, îi reproșeză lui Dumnezeu că el o dată a căzut și a fost pedepsit, iar acesta de atâtea ori cade și nu este pedepsit. Urmează apoi replica lui Dumnezeu în care diavolul este blestemat pentru îndrăzneala lui, el care a căzut și nu s-a mai pocăit, iar sufletul călugărului, aflat la rugăciune după ce iarăși căzuse, este pe loc luat de Dumnezeu în Împărăția Sa cea Veșnică, pentru râvna și pocăința sa.
Iar despre deznădejde, avem viața Sfântului Siluan Athonitul, care deznădăjduit de faptul că Harul lui Dumnezeu l-a părăsit, pentru vreun gând de mândrie, cade în genunchi înaintea icoanei Mântuitorului și aude o voce care îi spune: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Un mesaj ce ni se adresează și nouă tuturor: „Ai căzut. Nu deznădăjdui. Așa este, asta se întâmplă când te umfli în pene, dar Eu sunt cu tine!”. Și noi să răspundem: „Doamne fără Tine nu pot face nimic”.
Se mai întâmplă ceva din căderile și ridicările noastre: învățăm să nu mai judecăm, învățăm smerenia și să-i iertăm pe cei de lângă noi, pentru că altfel vom auzi cuvintele: „<>. Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria”. (Mt. 18, 23-35- pilda datornicului nemilostiv) - Doxologia
Pe frunte ,burtă, umar drept apoi stâng se face semnul crucii , nu pe piept ci pe.burta căci iese un T rasturnatvdava facem.cum scrie aici plus ca e vba de pantwcw căci de acolo s-a născut mântuitorul.
Invatatura despre insemnarea corecta cu Sfanta Cruce a fost preluata de aici: "Orice rugăciune se începe cu rostirea: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin”, însoțită de semnul Sfintei Cruci, astfel: când zicem: „În numele Tatălui...” ne însemnăm pe frunte; când zicem: „Și al Fiului” ne însemnăm pe piept; când zicem: „Și al Sfântului Duh”, ne însemnăm pe umărul drept întâi și apoi pe cel stâng; și încheiem zicând: „Amin”.
Însemnarea cu semnul Crucii este o deprindere creștinească foarte veche: chiar din timpul Sfinților Apostoli. Facem semnul Crucii însoțind orice rugăciune rostită cu glas tare sau în gând și când trecem pe lângă biserică sau pe lângă o troiță, când începem și când sfârșim un lucru ori, cum spune Tertulian († 240), „La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm... cu semnul Sfintei Cruci”.
Când facem semnul Sfintei Cruci, să cugetăm la mărirea Celui PreaÎnalt, în numele Căruia îl facem. Drept aceea, să nu facem semnul Sfintei Cruci în grabă, oricât de mult am fi zdrobiți de treburi. După felul cum facem crucea văd ceilalți oameni cam ce loc are în inima noastră Dumnezeu."
(Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, p. 195)
- lucrarea a fost citata in linkul privind enumerarea regulilor, dar ca urmare a schimbarilor intervenite pe site cu trecerea timpului, legatura directa s-a pierdut. Vom actualiza trimiterile bibilografice in scris la finalul articolului. Multumim!
Este bine ca, în timpul Sfintei Liturghii, unul din preoți sa spovedească zeci de credincioși? Nu trebuie sa fim atenți și sa participam pe deplin ka tot ceea ce se petrece în Sfântul Altar? Va mulțumesc frumos.
Cine a instituit EREZIA rugăciunii comune, din luna ianuarie a fiecărui an? De ce românii dorm duhovnicește și nu iau poziție? Pentru ca nu sunt catehizati... În străinătate, sunt preoți care slujesc Acatiste în locașuri catolice (nu sunt biserici, Biserica e UNA, cea Ortodoxa). NICI un preot nu vorbește despre cum sa se păzească ortodoxul de uraciunea ecumenismului, erezia ereziilor. Nimeni nu condamnă pe față uraciunea de la Creta, din 2016. Înșelăciunea este peste tot. Cum ne trezim? Doamne, ajuta!
Este normal sa se cânte muzică laică, în Biserica Ortodoxă? Pian, vioară? Preoții ortodocși au voie sa facă Acatiste în locașuri de cult catolice, în cinstea Sfinților comuni? Sau sa se închine, făcând slujbe, la tunica Domnului Iisus, tot în locaș catolic, împreună cu credincioșii ortodocși? Vă mulțumesc. Doamne, ajuta-ne și dă-ne tuturor, ierarhilor, preoților și mirenilor, discernământ... Iertati-mi întrebările, dar trăim vremuri confuze și smintitoare.
Rectificare. Referitor la cinstirea tunicii, menționez ca locașul de închinare era ortodox. A fost adusa de la Argenteuil tunica. Din câte am aflat ulterior, ortodocșii cinstesc doar cămașa Domnului Iisus, care se păstrează in Georgia. Care e legătură cu tunica din bazilica catolica Saint Denis, din Argenteuil, venerata de ortodocși și de catolici?
Răspuns pentru FLOREA
Ideal ar fi să dedicăm fiecărei Sfinte Taine timpul ei individual, insă pogorămintele din biserică sunt necesare uneori. Adesea, spovedania din timpul Sfintei Liturghii este de folos celor care urmează să se și împărtășească la acea liturghie.
Acolo unde sunt mai mulți preoți slujitori este îngăduit a se proceda și astfel.
Cât despre luare aminte, fiecare suntem datori cu atitudine potrivită și cu atenție la cele sfinte în biserică, făcând tot posibilul să nu ne lăsăm distrași de cele din jur.
Răspuns pentru Ilinca
Canoanele BOR interzic săvârșirea de sfinte taine sau de ierurgii împreună cu alte culte, după cum puteți citi detaliat în linkul atașat:
https://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/dispozitii-norme-canonice-referitoare-rugaciune-70624.html - Pr. Prof. Dr. Nicolae Dura
Nu stim la ce va referiti mai exact in intrebarea dvs, dar este de dorit a nu căuta paiul din ochiul aproapelui, ci bârna din ochiul propriu, a nu cauta motive sa fim dezamagiti, ci comunitati ortodoxe solide, in care sa ne integram onest si cu o viata duhovniceaca autentica.
In ceea ce priveste unele relicve despre care se spune ca au apartinut Mantuitorului Hristos, aceastea nu sunt recunoscute ca fiind autentice si prin urmare nu sunt nici cinstite in Biserica Ortodoxa, spre deosebire de Braul Maicii Domnului, de exemplu.
Vorbeam exact de RUGĂCIUNEA COMUNA, cea a ortodocșilor impreuna cu ereticii: catolici, protestanți, care are loc în România, în fiecare an, luna ianuarie. Urâciune. CHIAR NU ȘTIAȚI???Nu e vorba de paiul din ochiul altuia, este vorba despre UNDE mai găsim propovaduita Adevărata Învățătură. Multe dintre Sfintele Canoane, despre care vorbiți, sunt destul de "neglijate" de foarte mulți preoți si ierarhi. Numai la adunarea aceea de la Creta, vedem Canoane sfârtecate, plus faptul ca se NEAGA ÎNSUȘI CREZUL ORTODOX, neafirmandu-se ferm ca BISERICA ESTE UNA, CEA ORTODOXĂ. Celelalte confesiuni nici măcar creștine nu le putem numi, căci ei cred într-un alt dumnezeu, nu in Sfanta Treime, unde Sfântul Duh purcede de la TATĂL erc., etc. Bănuiesc ca sunteți preot sau teolog și știți foarte bine ce vreau sa spun. Sfinții noștri parinti Iustin Parvu, Calciu-Dumitreasa, Proclu, Iustin Popovici sau Ignatie Briancianinov (sec. XVIII) sa se roage pentru noi, pentru ierarhii noștri rătăciți, căci calauzele oarbe ne vor duce direct în gheena. Mulți sunt lupi în piele de oaie și învață ce nu trebuie.
Tunica de la bazilica catolica Saint Denis, din Argenteuil, este cinstita în Franța, si de ortodocși și știu exact ce spun. Sunt imagini și pe internet. De ce, dacă doar Brâul Maicii Domnului este recunoscut ca relicva. Eu ce sa cred din asta???? Nu caut nod în papura, caut preoți care (mai) sunt în Adevăr.
https://m.facebook.com/story.php/?story_fbid=pfbid0s4ceJmpBmTfRkcNrXf55yNW6XBm8obVSbeRFDS79LxzZMPh7ghAsdGitE9VYuFgil&id=100076144074929
Biserica, Valori Creștine,
