Din Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii înţelegem că Dumnezeu este în acelaşi timp milostiv şi drept. Când ne pocăim şi cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv şi iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, şi, în mod viclean şi egoist, doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate faţă de semenii noştri, adică nesocotim iertarea Lui şi nu o facem roditoare faţă de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră şi a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar şi drept, iertător, dar şi îndreptător, în înţelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăinţa spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv şi iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv şi neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este şi el iertător asemenea lui Dumnezeu. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El şi împlinesc voia Lui, adică numai sfinţii. Prin urmare, omul care nu iartă altora greşelile lor nu poate dobândi sfinţenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne asemănăm cu Dumnezeu câtă iubire sfântă şi milostivă adunăm în sufletul nostru, prin pocăinţă şi iertare, prin rugăciune şi prin fapte bune. Oamenii sfinţi sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertători ca Dumnezeu Cel iertător, însă ei sunt şi drepţi sau îndreptători ai altora, precum şi Dumnezeu este drept şi îndreptător al celor ce rătăcesc sau greşesc, cu voie sau fără voie. (PF Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
14-02-2020