Exemple de viaţă ce duc spre mântuire

Trăind în comunitate, ai şansa de a prelua exemple frumoase de vieţuire de la semenii tăi făptuitori de cele bune. Binefăcătorii de obicei au suflet luminat, inimă caldă. Ei sunt nişte altruişti de neîntrecut şi tocmai de asta şi foarte comozi pentru oricine. Dar nu întotdeauna avem în preajma noastră asemenea oameni. Şi atunci ne vin în ajutor cărţile de suflet ziditoare – lucrările Sfinţilor Părinţi de rând cu Sfânta Scriptură. În ele aflăm atâta înţelepciune şi atâta har divin, atâta adevăr şi sinceritate despre întâmplări ce au avut loc din voia Domnului, că este imposibil să nu reacţionezi pozitiv la conţinutul lor, trăgând şi învăţămintele cuvenite.

În acest context menţionăm influenţa deosebită asupra credincioşilor a lucrărilor Sfântului Ioan de Kronştadt şi ale mărturiilor despre el[1], care au fost scrise într-un stil rar întâlnit: fiind foarte reuşit îmbinate pocăinţa publică şi imediata căinţă înaintea lui Dumnezeu de greşelile şi păcatele săvârşite. De asemenea multă iluminare revarsă asupra cititorilor creştini de azi şi comportamentul întru totul corect al Părintelui Ioan în rândurile enoriaşilor şi tuturor credincioşilor ataşaţi de parohia sa, comportament bazat pe Dragostea curată pentru Atotputernicul Creator şi împlinirea poruncilor Sale şi care făcea ca în relaţiile cu cei credincioşi Părintele să manifeste deplină dăruire de sine. O preţuire mai înaltă a omului nu ne putem imagina! Însă pe drept excepţională se arată în aceste lucrări  importanţa Sfintei Liturghii. Efectele ei descrise cu o sinceritate copleşitoare, trăirile profunde ale preotului în timpul săvârşirii Slujbei divine, atmosfera misterului religios – toate acestea într-un mod surprinzător ne descoperă nemărginita putere a lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan de Kronştadt ne este un exemplu excepţional de trăire în Hristos. Fiecare alunecare în ispită, fiecare presiune asupra stării sufleteşti ce ni se poate întâmpla are, după părerea sa, leac sigur – prezenţa Mântuitorului în sufletul nostru când noi Îl chemăm în ajutor. Cu toate că credinţa lui era puternică, de neclintit, totuşi ispitele nu-l lăsau în pace. Îl împingeau ba să se supere pe casnicii săi din cauza unor incomodităţi ce interveneau din partea lor, ba să cârtească când era prea insistent deranjat de cerşetori, ba îl enerva înfăţişarea neadecvată a vreunui slujitor al bisericii, ba mutarea din loc a lucrurilor din camera sa, ba nerespectarea postului de către unele persoane apropiate familiei sale; i se întâmpla uneori că sufere şi de pe urma abuzului de mâncare. Noi, credincioşii de rând, adesea nici nu bănuim că asemenea reacţii se referă la categoria păcatului. Nu ne grăbim la biserică  ca să le mărturisim. Pe când Părintele Ioan imediat îşi dădea seama că a greşit şi se ruga aprig la Mântuitorul Iisus Hristos să fie iertat. Şi tot atunci simţea cum îl cuprindea mila Domnului, cum i se uşura pe suflet şi orice indignare sau nemulţumire îi dispăreau.

Tabloul psihologic păcat-mărturisire ce se conturează din conţinutul lucrărilor în cauză, e fără cusur. La prima vedere ar părea că aceasta  e ceva pur personal. Dar altfel privea lucrurile Sfântul Ioan. El tocmai de aceea l-a „pictat” cu multă migăleală şi în amănunte, ca să fie pe înţelesul tuturor credincioşilor, să se poată şi ei izbăvi de tina păcatelor ce le săvârşesc zi de zi, pas cu pas. Numai un păstor adevărat are grijă în aşa măsură de turma sa, un păstor care-l iubeşte cu adevărat pe aproapele său.

Dragostea Părintelui de Atotputernicul Dumnezeu, respectarea poruncilor lăsate de Sus, răbdarea şi smerenia lui, milosteniile ce le făcea aduceau încontinuu har asupra-i. Cu harul dumnezeiesc el vindeca bolnavii, îi întărea în credinţă şi le ajuta să urmeze calea mântuirii. Astfel, fiind el însuşi un drept vieţuitor, se străduia să-i atragă şi pe alţii pe calea cea dreaptă. Era un adevărat luptător pentru apărarea şi întărirea Ortodoxiei.

În timpul oficierii Sfintei Liturghii Părintele Ioan se adâncea cu desăvârşire în ritualul bisericesc. Rugăciunile le rostea din tot sufletul şi din toată inima, adesea cu lacrimi în ochi şi pe obraji. Nu scăpa nimic din sinaxarul zilei, respecta întocmai rânduiala Slujbei. Iar la Împărtăşirea cu Sfintele Daruri parcă trecea printr-o transformare totală. Mai mulţi clerici contemporani au observat acest lucru, ca ceva ieşit din comun. Într-un pasaj din carte îi citim sfatul: „Ţine minte că în timp ce te rogi, Domnul se face aidoma nouă, asemenea chipului nostru celui dintru început şi că răspunde fiecărui cuvânt al nostru, fiecărei bătăi a inimii”[2].

Toată viaţa Sfântului Ioan de Kronştadt ne serveşte drept model perfect de vieţuire în Hristos. Ne arată că apropierea de Dumnezeu vine să ne lumineze sufletul, să ne izbăvească de boli şi necazuri, să ne apropie de limanul mântuirii. Mai pe scurt, face cu acei ce au credinţă puternică şi iubesc Biserica Ortodoxă nenumărate minuni, minuni care ne deschid ochii la frumuseţile credinţei aduse lumii de Mântuitorul ei.

                                                                         Dr. conf. univ. Ana Sofroni

07.01.2020,

Chişinău (vila)