Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 149

Nu am găsit pe cineva mai rău

Cristina Roman
Tags: alegeri; Romania; Biserica; marturisitori;
 

Împăratul bizantin (Flavius) Focas era foarte brutal, incompetent și nedrept. Sfântul Anastasie din Persia s-a rugat intens: „Doamne Iisuse Hristoase, de ce ne-ai dat un asemenea conducător?” S-a rugat neîncetat cu multe lacrimi și post până când Hristosul a apărut viu în fața lui. Atunci Sfântul Anastasie a îngenuncheat în fața Lui și a spus: „Domnul meu – De ce?” 

Mântuitorul a răspuns: „Nu am găsit pe cineva mai rău”. - sursa

 

Deși scris la o dată anterioară turului al II-lea al alegerilor prezidențiale din România, deși citit cel mai probabil la o dată posterioară acestora, dată fiind periodicitatea publicării Revistei, acest articol își păstrează valabilitatea afirmațiilor peste timp indiferent de rezultatul concret al scrutinului. Se adresează mai cu seamă dumneavoastră, creștinilor apropiați de Biserică, mărturisitorilor curajoși ai zilelor noastre, deopotrivă mâhniți de răutatea duhului veacului acestuia, dar și îmbărbătați de îndemnul Mântuitorului: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Articolul propune sublinierea câtorva concluzii și a unui bilanț făcut la acest important punct de reper în viața unei națiuni, astfel încât, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, după cum este rânduit de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, să reflectăm, să ne rugăm și să acționăm în concordanță cu aceste sfaturi al Sfântului Apostol Pavel:

Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor, Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei. Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos, Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus; Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu daţi loc diavolului. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoieDin gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.” (Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel. 4: 17-32)

Dincolo de încrâncenare, de ironii, de insulte, de rasism, de misoginism, de dreptul la replică sau dimpotrivă de dreptul la o tăcere obstinentă, din perspectiva creștinilor ortodocși, indiferent de apartenența sau simpatia lor politică, aceste alegeri s-au dovedit a fi descurajatoare pentru lupta de a conserva valorile morale și libertățile religioase, dar în favoarea importului de îndoctrinare occidentală, secularism și dictatură a minorităților. La aceasta s-au referit și părinții călugări atoniți din Mănăstirea Vatoped, care pe pagina lor electronică în limba română, Asceticexperience.com, cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor din România, au scris: „... o națiune poate parcurge două căi: una care se îndreaptă către Dumnezeu care este spre smerenie, pace și fericire și o altă cale care merge spre plăcerile lumești, diverse forme de ură (rivalitate, denigrare etc.), exploatare, presiune, minciuni etc. Dacă o națiune ia prima cale, atunci Dumnezeu dă o structură conducătoare care îi va ajuta pe oameni pe această cale. Dacă o națiune ia a doua cale, atunci Dumnezeu dă autorități dure care vor arăta în mod concret prin comportamentul lor față de oameni că drumul pe care l-au luat este greșit și trebuie să se smerească și să se roage pentru ajutor.”

Așadar, prea atenți fiind la aspectele lumești ale vieții noastre, departe de a trăi fiecare zi ca o liturghie după liturghie, în care să aplicăm în mod concret porunca iubirii și principiul iertării, mulți dintre noi am fost vulnerabili la manipulări și am acționat în consecință în aceste zile pline de încărcătură, trecând prin varii stări și sentimente, dar niciunele pozitive sau optimiste. Am realizat, a câta oară, cât de singuri suntem de fapt, cât de puțin reprezentanți, cât de mințiți, cât de meschin folosiți, căci de mulți suntem mulți, iar unii ne-au crezut, asemenea lui Alexandru Lăpușeanu, și proști, sau măcar ușor de prostit. Cu smerenie, cu credință, cu convingerea că mult mai importantă și în veci nepieritoare este reprezentarea în fața lui Dumnezeu, cu motivarea ca fiecare, acolo unde suntem rânduiți, să păstrăm ceea ce este bun, să schimbăm ceea ce este distructiv, începând cu noi înșine, am demonstrat că putem deopotrivă să ne polarizăm, dar și să ne disipăm, concluzia fiind totuși aceeași: rămânem oamenii lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce ar trebui să se înțeleagă din faptul că numărul voturilor din primul tur pentru candidatul dat ca favorit a fost mult mai mic decât numărul voturilor favorabile, strânse la Referendumul pentru Familie. Detalii și cifre exacte se pot găsi aici.

În aceeași cheie trebuie să înțelegem și această afirmație a celui care a fost considerat marele perdant al primului tur: "am crezut că suntem mai sus decât ne-a dovedit electoratul" . Înșelarea așteptărilor vine din narcisism, din iubirea de sine, oarbă la nevoile reale ale celui de lângă noi. Tinerețea, energia, sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care dacă le folosim contra Lui, se întorc împotriva noastră, iar în cazul concret de mai sus, chiar mai repede decât s-ar fi așteptat. Când spui că ai vota o lege pentru căsătoria între persoane de același sex, dar boicotezi un Referendum la care ai libertatea sa votezi și cu Nu, arăți că cel puțin pe un subiect de viață delicat și important pentru majoritatea conservatoare, esti duplicitar și contradictoriu, lipsit de predictibilitate și de a inspira încredere. Din păcate, duplicitari au fost și alți candidați la aceste prezidențiale, ale căror poziții au fost mai puțin analizate din cauza mizei lor procentuale mici în configurația rezultatelor finale. Ei bine, nu de puține ori "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului " (Matei 21, 42).

Prea docili față de ordinele "agenturilor străine", deseori trecând dintr-o barcă în alta, în căutarea unui curs și a unui vânt favorabil pentru propriile interese, insuficient pregătiți petru funcțiile ocupate și prea des batjocorind exprimarea corectă în limba română, politicienii români care au procedat astfel i-au scârbit pe românii conservatori, fie ei de dreapta sau de stânga. Grupul acestora este numeros și cuprinde ca vârstă perioada deplinei maturități, după cum o arată statisticile.  De asemenea, cuprinde oameni bine ancorați social, care știu să folosească mijloacele de social media pentru a-și comunica opiniile, favorabile pentru familia tradițională, creșterea demografică, apărarea drepturilor părinților împotriva propagandei demagogice din grădinițe și școli, coroborată cu limitarea propagandei homosexuale și a constrângerilor față de folosirea însemnelor creștine în locurile publice – ora de religie, icoane în școli și instituții publice. Lupta în social media a fost și rămâne crâncenă și disproporționată. Banii corporatiștilor și lipsa de etică deontologică a multor jurnaliști sabotează continuu egalitatea de șanse în exprimarea opiniilor și prezentarea adevărului nedistorsionat.

Identitatea națională, nu naționalismul extrem, este un alt țel important al acestui grup de români cu drept de vot. Este dovada oferită de votul din diaspora, care nu a girat imoralitatea și secularismul, care a sancționat corupția și incompetența administrației, dar care totodată și-a exprimat și nemulțumirea față de încălcarea promisiunilor electorale ale celui pe care l-au girat cu mult entuziasm la alegerile anterioare. Culmea este că și umbrelele internaționale avute de unii sau alții dintre candidați în anii anteriori s-au retras exact pe vreme de ploaie puternică, arătând că alianțele lumești sunt conjuncturale, că întotdeauna trebuie plătit un preț scump, "Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie" (Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel, cap. 13, 14).

Într-un mod civilizat și pașnic, cu o constantă pace sufletească, căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu cu convingerea că toate celelalte se vor adăuga nouă la vremea cuvenită, cu o viață activă în sânul Bisericii, citind mereu Sfânta Scriptură, ne facem scut și avem pavăză împotriva provocărilor și ispitelor lumești, căci dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? La aceasta ar fi bine să mediteze și cei care cer votul de încredere, dar mai ales cei care l-au primit, căci răspunderea de pe umerii lor nu este una vremelnică și nu se limitează la durata a ceea ce definim prin mandat, ci răzbate peste veacuri și va da cu siguranță fața cu Judecata finală a lui Dumnezeu. Să stăm cu frică, să luăm aminte!

Epistola 13 către Romani a Sfântului Apostol Pavel

1.         Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.

2.         Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.

3.         Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.

4.         Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul.

5.         De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.

6.         Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat.

7.         Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.

8.         Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.

9.         Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

10.       Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.

11.       Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut.

12.       Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

13.       Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă;

14.       Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.


 

Vă recomandăm să citiți și: Scrisoare către un hastagist - Activenews
 

 

14-11-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Tatar Alexandru - 05-12-2019:

Deci acest articol a fost scris dupa turul doi de scrutin cand se vedea clar cine iesse presedinte.

Autoarea, Cristina Roman, a votat Dancila si, vazand ca aceea este pe departe sa fie aleasa, s-a gandit sa combine niste texte biblice, de orisiunde, gandind ca isi varsa in acest fel otrava pe poporul roman mintit, chinui si inselat de 30 de ani de la revolutie.

Apoi draga Cristina Roman, textele tale nu au legatura si sunt departe cu votul dat de poporul roman. Ele se talcuiesc in altfel. Este vorba tocmai de marturisirea pacatelor si sorbirea Sangelui Domnului Iisus. Nicidecum cu explicatie biblica de ce nu a iesit Dancila.

Eu am votat Iohannis si sa il binecuvintze Domnul Dumnezeu!

 

agaton - 06-12-2019:

Dragă Alexandru, foarte bine că ai votat cu Iohannis. Știi ce vrei! O armată mai puternică, o lege a justiției mai dreaptă, legi economice care sprijină multinaționalele (că de economie națională tot nu mai putem vorbi), legi sociale pentru partenerii de acelasi sex etc. Una caldă, una rece. Cu ce ar fi venit Dăncilă?  Tot cu una caldă, una rece, dar… alta caldă și alta rece! Că asta e politica la noi. Și noi alegem fiecare ce ne place: cea caldă a lui Iohannis sau cea caldă a PSD-ului. Noi, credincioșii, când votăm facem un compromis. Suntem căldicei. Mai bine nu am vota decăt când e vorba de ceva legat de credință, cum a fost acel referendum. Cristina nu a votat. Ai dedus greșit. Poate ai și votat greșit. Vom vedea. Până după alegeri (anticipate sau nu) nu ne vom putea da seama. Însă porunca biblică este: ”Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire” (Ps.145, 3). ”Încredeţi-vă în Domnul pururea, căci Domnul Dumnezeu este stânca veacurilor” (Is.26, 4).

mai mult...


CARTI/produse despre:
Alegeri, Romania, Biserica, Marturisitori,