Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Biserica. Neamul. Politica. LumeaNr. vizualizari: 135

Satul românesc – Paradis terestru

Valeriu Tănasă
Tags: satul romanesc; an omagial; taran; sat;
 

Am văzut lumina pe pământ într-un mic sat situat în vasta vatră a Ortodoxiei numită Colinele Tutovei, care a mai primit și metafora de Colinele Voievozilor, fiindcă majoritatea Sfintelor Biserici au drept ocrotitori pe sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil pe care neamul românilor îi numește voievozi.

Cum sunt născut în 1958 nu am scăpat de exilul pus la cale de regimul bolșevic așa că am părăsit satul la 14 ani și m-am mutat iar la sat, -  după 40 de ani de pribegie prin mai multe orașe ale României. De data aceasta m-am stabilit în Filioara Agapiei situată în centrul numărul 1 al Ortodoxie românești, adică în Athosul românesc care îl reprezintă ținutul munților Neamțului. Deci am identitatea de țăran și m-am întors de la oraș tot cu statutul de țăran, dar artificializat.          

Elogiu satului românesc                

Toate satele românești păstrează tainic un altar de paradis terestru, sau spus cu delicatețe: satul este locul unde fiii săi împrăștiați pe toate meridianele lumii sunt atrași irezistibil acasă, unde se simt pentru o clipă din nou copii. Fără nici o îndoială că satul e o taină și este locul unde s-a născut veșnicia după cum așa de profund a simțit și a exprimat, prin această metaforă genială, marele poet și filozof Lucian Blaga.  Pentru că la sat nemurirea s-a născut din Pomul vieții care este Biserica Domnului.

De aceea nimeni, care e iubitor de Dumnezeu nu contestă faptul că centrul satului este Biserica. Aici sufletele devin vii de la naștere… prin sfântul Botez. Apoi tot aici se oficiază cununia religioasă care împreună și în chip tainic, întregesc omul desăvârșit prin primirea cuminecării cu trupul și sângele Domnului.

Toți știu că odată întemeiată, familia însăși devine o Biserică mai mică.

Poeții și geniile noastre s-au jertfit pentru ca Neamul nostru românesc să nască o cultură majoră și să aibă drept sursă de inspirație Evanghelia și toată Creația Domnului. Ei au dedicat poezii și imne satului. Cunoaștem cu toții poeziile închinate satului de către Eminescu, Blaga, Coșbuc, Depărățeanu și mulți alții.

Satele românești în proporție mare s-au format pe locul sau în apropierea vechilor sihăstrii mănăstirești. De aceea, oricine, simte la intrarea într-un sat, acea liniște ancestrală, izvorâtă din rai.

De fapt toate sihăstriile au avut și au drept  sens refacerea sau rezidirea paradisului în sufletului călugărilor și al sătenilor, altfel spus ridicarea la înălțimea transcendenței.

În multe sate clopotele plâng, anticipând cumva iminenta urcare pe Golgota pentru a împlini și primi Învierea.

S-ar cuveni să opunem rezistență prin credință și cultură pentru a opri câtuși de puțin, ofensiva globalizării și a desacralizării care amenință să distrugă icoana satului de altădată. Dacă se va întâmpla această catastrofă, atunci va pieri cu siguranță și cuvântul dor din limba română, cuvânt care este o minune ce a dus la crearea culturii noastre.

Să nu uităm că originalitatea noastră are ca temelie Ortodoxia, care a fost și este trăită în viața de obște sătească. Prin aceasta suntem diferiți de vecinii noștri. Prin faptul de necontestat că avem câteva veacuri de creștinism în plus față de slavi, de unguri, bulgari și toți cei din jurul vechii Dacii.

Ce se va întâmpla cu satul românesc?

E o întrebare care torturează pe oricine s-a născut  în sat. Românului, chiar cel din ceața orașului, după ce vede satul românesc, fie și pentru o singură dată, i se vede o transfigurare pe chipul său, o seninătate ce-i topește toate depresiile.

Ce se va întâmpla cu satul românesc, eu nu pot răspunde dar am aflat un răspuns la Eminescu printr-un vers din Memento mori:

„Vrei viitorul a-l cunoaște, te întoarce, spre trecut”.

Deducem din acest vers că cine ignoră trecutul va trăi o cădere a prezentului.

Ideea sublimă ar fi aceasta că tot ce face și creează omul trebuie să le facă de pe înțelegerea de a fi colaboratorul lui Dumnezeu. Când se abate de la această idee asistăm la venirea  haosului, a lipsei de sens și la căderea chiar din orbita timpului și la o plutire irațională în abisul infinitului. Aceste idei sunt foarte bine dezvoltate și argumentate de Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului. Trebuie să urmăm divinitatea, avem în acest sens porunca Mântuitorului: “Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți în numele meu să le faceți”. Această idee de colaborare este  prezentată într-o manieră sigură de apostolul (1 Petru 4, 11), gândindu-se, fără îndoială la cuvintele Mântuitorului, citate mai sus: “Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru că întru toate Dumnezeu să se mărească prin Iisus Hristos”. Deci nu avem cum să zidim un alt infinit afară de cel făcut de Dumnezeu, dar putem prin actul creației să-l înfrumusețăm, să-l facem mai bun și mai frumos. Că doar nu degeaba a spus Dostoievski că frumusețea duhovnicească va salva lumea.

În încheiere prezentăm trei avertismente ale unor pericole care pot duce la căderea din prezent a temeliei creștine a Neamului nostru:

Primul se referă la o dezbatere care s-a desfășurat la Sinaia referitoare la eterna temă: Criza Educației. De remarcat că niciunul din cei prezenți acolo nu a pronunțat cuvintele educație religioasă , despre Hristos firește că nu s-a suflat nici un cuvânt. Să nu ne mirăm deci de faptul că auzim sintagma,, au început să se strice cuvintele”. E firesc, fiindcă sufletul nostru s-a deconectat de la Dumnezeu Cuvântul.

Al doilea lucru se referă la casa de la Văratic unde a locuit pentru o vreme Mihai Eminescu. Aș propune înființarea unei asociații care să se ocupe de refacerea casei. Firește că e o problemă subiectivă. Dar eu am fost foarte impresionat când am văzut singurătatea din jurul casei și starea de nepăsare care domnește și care m-a speriat. Deci e vorba despre o empatie infinită și personală pentru martirul poeziei române, Mihai Eminescu.

Al treilea avertisment care ne îndeamnă la trezvie maximală este faptul că s-a emis directiva europeană prin care în viitorul foarte apropiat se va introduce buletinul de identitate biometric standardizat. Această îndosariere electronică va transforma identitatea persoanei noastre umane într-un număr și va pregăti terenul pentru pecetea cea de tot urâtă, a Antihristului – 666. Frați creștini ortodocși români, treziți-vă și rămâneți statornici și de neclintit în Sfânta Credință Ortodoxă și nu vă îndoiți că „Aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră (1 Ioan 5, 4)”.

 

 

 

 

                                                                                                               

 

13-05-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu