Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 96

Preoți și preotese din Țara Făgărașului, jertfe vii pe altarul Marii Uniri de la 1918

Pr. Alexandru Socaciu
Tags: Marea Unire; marturisire; preoti; preoteasa;
 

 „Cel ce n-a gustat amarul/Nu preţuieşte zăharul”, spunea în cartea sa de memorii preotul Nicolae Borzea, protopopul Făgăraşului la 1918. Aceste cuvinte se potrivesc descrierilor de mai jos. Amar au suportat mulţi preoţi şi preotese din Ţara Făgăraşului care s-au alăturat armatei române pentru a smulge Ardealul de sub dominaţii străine de neam. Era şansa românilor ardeleni ca, după un mileniu de supunere, să se alăture fraţilor lor de dincolo de Carpaţi, din România Mare. Atunci se scriau şi celebrele versuri: „Treceţi, batalioane române, Carpaţii…”

Protopopul Borzea, primul arestat

Protopop al Făgăraşului în 1918 a fost Nicolae Borzea (1905-1936), originar din Viştea de Jos. La trecerea sa în veşnicie, cea mai bună descriere a adus-o marele istoric Nicolae Iorga: „s-a stins la Făgăraş un om din cei vechi ai Ardealului, voinic şi inimos, cald la prietenie, gata la faptă, bucuros să ajute oriunde”. El este cel dintâi care a suferit pentru poziţia sa fermă de unire cu românii din Regat. A fost deportat la Oradea între 5 septembrie 1916 şi mai 1917.

Pr. Pavel Borzea din Viştea de Sus a fost surprins de potera jandarmilor unguri la o consfătuire cu preoţii din zonă asupra evenimentelor de după 1916, anul intrării României în Primul Război Mondial; s-a ascuns într-o pivniţă părăsită pe câmp. Din cauza ameninţării cu focul a întregului sat, preotul Pavel s-a predat. Urma să fie împușcat, dar cu dibăcie reuşeşte să scape deghizat în haine ţărăneşti. S-a refugiat în Ţara Românească şi de aici în Moldova, până la sfârşitul războiului.

Preotul Alexandru Popa din Lisa a avut exact aceeaşi soartă ca şi preotul Pavel Borzea, trecând munţii în Ţara Românească până în 1919. Acesta, împreună cu preoții Solomon Făgărăşanu din Drăguş, Ilie Măneluţă, Ioan Banciu, Trandafir Dragomir şi Pavel Monea au fuseseră pedepsiţi în anii 1910, 1911 şi 1912 cu pierderea salariului, pentru atitudinile pro-româneşti.

Pr. Vasile Stoicanea din Şercaia a fost acuzat împreună cu soția de „înaltă trădare”. I s-au făcut două percheziţii, iar la 1 septembrie 1916 a fost arestat. „Prin ploaie m-au dus la Sighişoara. În Şoarş un jandarm secui a vrut să mă spintece. Auzind că fac rugăciuni pentru nevastă şi copii s-a înmuiat şi m-a lăsat. Am fost expediat la Şopron [vestul Ungariei] şi internat la Repceköhalom, unde m-am susţinut ca pedagog al copilelor unui pădurar. Stam la masă cu ei, dar mie îmi dădeau altă mâncare, rea. Am trăit mai mult cu pâine şi cartofi primiţi pe ascuns de la copile şi cu macriş de pe câmp. La Paşti, în 1917, trecând în Şopron pe lângă un ofiţer român prizonier, acesta mi-a şoptit în treacăt: „Nu dispera, părinte! Dumnezeul strămoşilor e cu noi!”. Am fost eliberat în 5 iunie 1917. Acasă mă aştepta o scrisoare ascunsă sub o grindă din grajd, în care ofiţerii români retraşi din comună mă felicitau pentru suferinţele mele”. Preoteasa Stoicanea povestește și ea: „A doua zi după ce născusem, jandarmii mi-au făcut percheziţie. Doi au stat strajă la patul meu făcând glume triviale. Pe bărbat l-a deţinut. Pe mine m-au maltratat să le dau scrisori secrete. Am leşinat. După plecarea bărbatului meu, am fost mereu şicanată de organele administraţiei”.

Pr. Nicolae Aron din Galaţi, pentru a nu fi arestat de unguri, s-a îmbrăcat în cămaşă de noapte simulând că este bolnav. Pentru că nu s-a prezentat la postul de jandarmi, medicul evreu l-a cercetat la domiciliu şi a decretat „maladia” preotului. „În timpul ocupaţiei germane lipsa de îmbrăcăminte şi lemne m-a făcut adesea să cerşesc… am locuit în case de nuiele, lipite cu tină, m-a mâncat frigul, ploaia, păduchii de piele şi păduchii de lemn. O bucată de carne pârlită o puneam în buzunar la pomeni şi mâncam a doua zi, altfel doar ciorbă şi mălai”. A fost un excelent învăţător, preot şi istoric local şi regional. Traian Păcală, preot ortodox în aceeaşi localitate, s-a refugiat odată cu armata română timp de doi ani şi trei luni în Moldova.

Preotul Dănilă Sas din Homorod a fost arestat şi dus la Şopron în 1916, iar la eliberare s-a stabilit în judeţul Cluj. În Hurez preot paroh a fost Dumitru Purece care s-a refugiat peste munţi din cauza presiunilor autorităţilor.

Preotul greco-catolic Maxim Motoc din Săsciori a fost arestat chiar în biserică pe motiv că i-a îndemnat pe oameni contra unei patrule. „Am fost salvat de notarii Traian Herseni, renumit sociolog, şi Ioan Gavrilă, dar după retragerea armatei române am fost pârât ca trădător. Am stat închis la Odorhei vreo 10 zile”.

Pr. Octavian Bârsan din Corbi a fost împuşcat în toamna anului 1916, împreună cu primarul Zosim Dalea din Ucea de Jos.

Pr. Mihail Ganea din Veneţia de Jos a fost şi el arestat şi deportat din localitate pe motiv că la izbucnirea războiului nu a predat toate clopotele bisericii (1914). Eliberat apoi în 1916 şi trimis disciplinar pentru o scurtă perioadă ca preot în Părău, revine în satul Veneţia de Jos, pentru ca în 12 februarie 1917 să fie arestat de jandarmii unguri pe motivul că la serviciul divin, în biserică, a pomenit pe regele Ferdinand I şi familia domnitoare. Escortat la Cluj, a fost închis în temniţă grea, batjocorit, ocărât şi maltratat de ofiţerii investigatori. A fost osândit la 8 ani şi jumătate temniţă ordinară, înnăsprită în fiecare săptămână cu 2 zile întuneric şi post. Întors acasă şi-a aflat casa jefuită de soldați. În urma grelelor suferinţe a murit în 2 decembrie 1918, în vârstă de 48 ani, rămânând în urma lui soţia cu un copil de 2 ani, în lipsă şi fără nici un ajutor.

Damaschin Ghircoiaş a fost preot ortodox în Bucium. Numit de armata română primar în sat, povestește: „Am delăturat toate firmele ungureşti. Cu retragerea armatei am ajuns în Moldova pe moşia Româneşti a boierului Bădărău. După multe suferinţe, Ministerul de Război mi-a permis întoarcerea acasă. Pârât de un pădurar, am fost deţinut la 1 ianuarie 1918 şi închis în Cluj. După trei pertractări, cu 48 de martori, am fost osândit la trei luni temniţă ordinară şi 600 coroane amendă. Am fost eliberat în 23 octombrie 1918. Jandarmii mi-au sechestrat tot avutul.”

Aurel Muşat, preot ortodox în Ucea de Sus, a fost deţinut în 21 mai 1910 şi închis în temniţa din Braşov, de aici dus la Târgu-Mureş, de unde, după trei săptămâni, a fost eliberat. Urmărit din nou s-a refugiat în Vechiul Regat. După căderea Bucureştilor, a fost deţinut din nou şi închis în Braşov până la 25 decembrie 1916. „Întors acasă, am fost în 27 ianuarie expediat la Şopron. Internat în comuna Locsmand, am fost eliberat la 5 iunie 1917 şi pus sub supravegherea jandarmeriei până la revoluţia din 1918”.

Ion Popiţa, preot ortodox în Comăna de Jos. Pârât de notarul satului că a făcut servicii armatei române, pomenind la liturghie pe regele Ferdinand, a fost deţinut la 1 noiembrie 1917 şi închis în temniţa din Cluj, „unde am avut parte de un tratament asiatic”. L-a eliberat revoluţia din noiembrie 1918.

Gheorghe Conta, preot ortodox în Cincu. Deţinut în 7 septembrie 1916 la ordinul prim-pretorului sas Hening, a fost expediat la Şopron. Internat în comuna Lakfalva până în 20 iulie 1917. În absenţa de acasă, soldaţii unguri i-au prefăcut locuinţa în cazarmă şi magazie, devastând totul. „În timpul internării m-am contras [cu] o boală incurabilă de picioare”.

Pr. Ion David Pop din Scorei a fost închis în Târgu-Mureş în 1916, unde după un an şi nouă luni a decedat. Tot în Scorei era preot David Timotei. El a fost refugiat în Olteniţa, apoi în Moldova (1916-1919).

Diac. Dr. Gheorghe Comşa din Comăna de Sus, doctor în teologie la Sibiu, viitor episcop al Aradului, povestește: „În seara de 4 septembrie 1916, pe când trupele române erau în marginea Sibiului, iar patrulele maghiare circulau prin oraş la vănătoare după intelectuali români, mă refugiasem cu colegul Dumitru Coltofeanu, azi asesor consistorial în Sibiu, la colegul Ioan Truţia în reşedinţa mitropolitană. Ne credeam la adăpost, când cineva solicită intrare în reşedinţă, Truţia iese la poartă şi se întoarce legat, condus de patru jandarmi unguri. Am fost deţinuţi şi noi şi legaţi am fost duşi la poliţie de patrulă, al cărei şef era plutonierul Borbély. Pe drum a fost ataşat la noi şi colegul Aurel Todoruţ, funcţionar al Consistoriului Arhidiecezan. La poliţie, am fost loviţi cu patul puştii, iar lui Ioan Truţia, azi preot în Râşnov, i-au despicat urechea cu baioneta. Sângele ţâşnea cu putere în timp ce soldaţii veneau să ne spânzure cu funiile ce ni le treceau ameninţător pe dinaintea ochilor. Pe la orele 10 seara am fost porniţi pe jos printre patrulele maghiare spre Ocna-Sibiului. Santinelele cereau insistent patrulei să ne îngroape de vii. Ajunşi în Şura Mică, am fost ţinuţi o noapte întreagă legaţi şi postaţi cu faţa la perete în cele patru unghiuri ale camerei în care soldaţii beţi ne loveau fără cruţare. În 5 septembrie am fost trimişi la curtea marţială din Ocna-Sibiului. Graţie maiorului de jandarmi Krauss, curtea marţială ne-a declarat liberi, după un arest preventiv de două săptămâni. Calvarul nostru s-a continuat pe la corpurile de trupă, unde am fost duşi pentru a face serviciu militar.”

În raportul nr. 195 din 7 februarie 1936 al Plăşii Arpaşul de Jos către prefectura din Făgăraş se menţionează că pr. Chiuşdea David din Şinca Nouă a fost „[…] urmărit în 1916 pentru purtarea sa demnă şi românească, s-a refugiat în pădurea Strâmba, unde după câteva zile de pribegie a fost prins şi arestat. Dus la Şinca Veche, condamnat la moarte, însă, cu ajutorul câtorva prieteni şi cunoscuţi din Şinca Veche, a fugit din închisoare şi vreo 7 zile a umblat ascuns prin pădurile de pe hotarul comunei. La retragerea armatei române a luat calea pribegiei şi s-a refugiat împreună cu preoteasa Anastasia în oraşul Roman. Mai târziu a ajuns în Bolsoaiavisca, lângă oraşul Elisabetgrad. S-a reîntors la domiciliu în anul 1918 după ocuparea, din nou, a Transilvaniei de armata română”.

Preoţii refugiaţi din cauză că au colaborat cu armata română

Preoţi refugiaţi au fost: Andrei Radeş din Berivoii Mici, Matei Răduleţ în Berivoii Mari, Ion Conora din Boholţ, Gheorghe Solca din Calbor, Nicolae Şoneriu din Cincu, elev la Seminarul Andreian, Radu Miron din Cincu (autorităţile maghiare i-au vândut averea prin licitaţie publică), Solomon Făgărăşean din Drăguş, Nicolae Clonţa și Iacob Popa din Făgăraş, Constantin Grama din Râuşor, Valeriu Literat și Bartolomei Zaharie din Ludişor, George Boeriu din Teleki-Recea, Valeriu Crişan din Mărgineni, Eftimie Maniu din Fântâna – deportat cu fiica Maria, iar casa devastată de nemţi, Ilarie Boer din Grid, Dumitru Bărbat din Şercăiţa, Ilarie Cocan din Mândra, Cornel Pop din Părău, Matei Nicoară din Rucăr, Ion şi Vichente Pop din Sâmbăta de Sus, Ioan Fulicea din Şinca Veche, Lazăr Popa din Şinca Nouă, Ioan Stoica din Ticuşu Nou (originar din Veneţia de Jos, a scris şi o carte de memorii), Petru Debu din Toderiţa (a participat ca delegat al cercului electoral I Braşov la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, iar după Marea Unire a fost ales chiar deputat şi senator în Parlamentul României), Ioan Bunea din Vad, Gheorghe Vasu din Voila.

Acuze şi fugă din calea urgiei

Pr. Lazăr Popa din Şinca Nouă. Sentinţa de condamnare a părintelui a fost pronunţată de Tribunalul Diviziei honvezilor din Cluj nr. 421 din 23 martie 1917. Spicuim: „Deţinutul, aflat în arest preventiv, Lazăr Popa, născut şi cu domiciliul în Şinca Nouă, de 64 de ani, de religie ortodoxă, căsătorit, preot ortodox, se face vinovat de crimă împotriva armatei statului, pe care a făcut-o prin aceea că în toamna anului 1916, când trupele româneşti duşmane au ocupat comuna Şinca Nouă, şi-a permis să intre în înţelegere cu duşmanul, cu scopul de-a avantaja trupele sale şi a ne dezavantaja armata proprie şi anume: a) Şi-a exprimat deschis simţămintele sale antimaghiare, prin aceea că la alegerea de primar, care a avut loc sub prezidiul ofiţerilor duşmani, a colaborat cu ei, protestând împotriva alegerii fostului ajutor de primar Ilie Flucuş, în acest post, socotind că pe acesta l-au pus maghiarii şi că lor nu le trebuie un astfel de om; b) După retragerea duşmanilor, a plecat de bună voie cu ei în România, de unde s-a reîntors cu aprobarea comandantului aliaţilor germani abia la sfârşitul lunii decembrie în anul trecut (1916 n. ed.) […] Pe baza art. 329 din legile militare, s-a avut în vedere şi faptul că acuzatul, ca preot, prin atitudinea sa, prin care a sprijinit duşmanul, a influenţat foarte defavorabil pe credincioşii săi în simţămintele lor patriotice. Sentinţa: Acuzatul este condamnat la 8 ani închisoare, cu post cu pâine şi apă o zi pe lună, în zilele de post urmând să doarmă pe duşumea; i se înăspreşte pedeapsa, ca să fie ţinut izolat (singur) în carceră în prima, a patra şi a opta lună, pe toată perioada condamnării; în afară de aceasta, este condamnat şi la pierderea slujbei preoţeşti”. În urma recursului, judecat la Înalta Curte a Honvezilor din Budapesta, nr. 222 din 27 iulie 1917, pedeapsa i-a fost redusă la 3 ani închisoare, o zi de post cu pâine şi apă odată la două luni, când va dormi pe duşumea; iar în primul şi al doilea an de închisoare va face câte 14 zile de carceră.

Ioan Capătă, preot în Şona. „După retragerea trupelor române am fost pârât de un catolic din sat că am fraternizat cu românii şi am pomenit pe regele Ferdinand. În 16 mai 1917 m-au deţinut jandarmii. Dus pe jos la Braşov, am fost expediat la Cluj, stând o noapte întreagă în ploaie şi vânt pe tampoane, căci în vagon nu m-au lăsat soldaţii. În temniţele Clujului am îndurat torturi cumplite. În 5 decembrie 1917 m-au osândit la 5 ani puşcărie. În 26 martie 1918 am fost achitat de curtea de casaţie, dar internat în Cluj. Întors acasă, în 28 mai 1918, n-am mai aflat nimic, nici ce mânca, nici cu ce mă îmbrăca.”

Preoteasa Elvira Cioran, născută Comaniciu, fiică de notar din Veneţia de Jos, Ţara Făgăraşului, a devenit în1906 soţia preotului ortodox Emilian Cioran, cu care a avut trei copii: Virginia, Emil (viitorul filosof) şi Aurel. „La retragerea armatei române, în 26 septembrie 1916, m-am refugiat peste munţi. Neputând urca toţi copilaşii munţii, pe cel mai mic de 2 ani şi jumătate l-a luat un căpitan cu sine călare şi a luat-o înainte. Pierzându-se de mine, căpitanul l-a predat unui soldat, care a lăsat copilul într-un părău. Altui soldat, tată de familie, i s-a făcut milă de plânsul lui, l-a luat cu sine şi l-a predat la primăria Titeşti, care l-a dat unei femei spre îngrijire. Aceasta l-a dus la cartierul general. Un maior l-a trimis într-un automobil spre Bucureşti. La Călimăneşti copilul a zărit pe o verişoară a mea, aceasta l-a luat de la soldaţi, ducându-l la prefectura oraşului Râmnicu-Vâlcea, unde l-am aflat după patru zile. La Crăciun, rămânând în teritoriul ocupat, m-am întors acasă. La 20 februarie 1917, împreună cu alte 4 femei, am fost deţinută de jandarmi şi dusă 5 zile în temniţa tribunalului din Sibiu, de aici în vagon de cărbuni, pe un ger cumplit, în temniţa Clujului. Aici am fost ţinută 10 zile în celulă, apoi 3 luni de zile în celelalte temniţe. Drept pedeapsă m-au internat acasă cu considerare la cei 3 copii, până la revoluţie.”

Ana Popa, preoteasă ortodoxă în Lisa. „După lupta de la Porumbac, bărbatul meu a trecut munţii cu armata română. Din 2-25 decembrie 1916 veneau în toată noaptea jandarmii la percheziţie ameninţându-mă că mă spânzură. În 26 decembrie m-au dus în temniţa din Braşov. Cei doi copii, unul de 11 şi unul de 9 ani, au rămas singuri. Istovită de drum, pe frig şi ninsoare, un jandarm m-a izbit cu pumnul, strigând: „Urcă, Dumnezeul tău de putoare valahă!”. A doua zi ne-au dus la Cluj, 1300 bărbaţi şi 220 femei. Pe drum batjocuri, huiduieli şi scuipări. Închisă într-o odaie murdară cu ţigănci şi alte haimanale, am stat până la 26 iulie 1917. Mulţi au mâncat bătăi straşnice, le plesnise pielea de curgea sângele şiroi, alţii s-au umplut de bube. Zilnic mureau 3-4. Copiii adunau cojile din gunoi şi le rodeau. Acuzată cu trădare, după cinci pertractări, neputându-se dovedi nimic m-au eliberat. Acasă totul ni se pustiise. Închisoarea de la Cluj a fost cumplită. Toţi cei închişi aici şi-au contractat boli grave, aici au trecut la cele veşnice mulţi preoţi ca Ioan Caţaveiu din Lisa, nădăjduind într-o lume mai bună dincolo, o lume atât de deosebită de lumea aceasta.”

Iosif B. Caţavei, preot ortodox în Lisa. Acuzat de primarul satului că a pomenit la Liturghie pe regele Ferdinand al României, a fost reţinut în 1 octombrie 1916 şi dus în temniţa din Cluj. În 6 octombrie 1917 tribunalul militar l-a aflat vinovat şi l-a osândit la patru ani închisoare ordinară. În urma tratamentului barbar şi a investigaţiei sălbatice s-a îmbolnăvit şi a murit într-un spital militar din Cluj în 14 ianuarie 1918. Familia l-a adus acasă şi l-a îngropat creştineşte. Zbuciumul sufletesc a răpus în iunie 1918 şi pe soţia lui rămasă acasă fără sprijin.

Petru Caţavei, preot în Rodbav, apoi în Lisa. Lupta îndârjită purtată ani de-a rândul cu saşii din comună, pentru câştigarea de drepturi egale cu saşii la averea comunei şi susţinerea şcolii, „mi-a atras ura prim-pretorului sas Hening, care m-a pus pe lista neagră şi la 1 septembrie 1916 am fost internat în comuna Repce Kőhalom. Şase luni am stat aici, susţinându-mă ca scriitor în cancelaria notarială, până la 15 martie 1917. Întors acasă mi-am aflat soţia şi trei copii alungaţi de acasă, locuinţa ocupată de armata germană şi tot avutul devastat.”

Muntean Nicolae, preot în Lisa, a fost arestat în 1916-1917 şi închis la Cluj până în 17 martie 1917, când în urma unei tuberculoze netratate şi a fracturii cangrenate a uneia dintre mâini a decedat. Înmormântat în Cluj a fost deshumat şi reînhumat apoi în Lisa. În perioada interbelică o stradă din zona Pieţei Gării din Cluj a fost rebotezată cu numele său. A lăsat în urmă o văduvă şi şapte copii orfani, una dintre fiicele sale, Rozeta, fiind de asemenea închisă timp de cinci săptămâni deoarece a întâmpinat cu euforie trupele române.

 

Pr. Alexandru Socaciu – Veneţia de Jos

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 107, ianuarie-februarie 2019

 

04-02-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu