Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 190

Ortodoxia, sufletul acestui neam

Cristina Roman
Tags: Biserica Ortodoxa; Ortodoxie; neam; identitate;
 

 

Fericiţi veţi fi când vor ocărî şi vă vor prigoni pe voi şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine! Matei 5, 11-12

Ortodoxia a fost pripit și greșit judecată într-un studiu recent, realizat de doi economiști bulgari, ortodocși la rândul lor. Situația este la fel de nedelicată și de nepotrivită precum jignirea propriei mame. Ne referim aici la studiul celor doi pentru Banca Mondială, citat de Bloomberg, studiu care fără a convinge, se chinuie să concluzioneze printre altele că Ortodoxia ar fi incompatibilă cu capitalismul, că este o sursă de tensiune cu țările din occident, dar și că Ortodoxia a făcut ca anumite țări să devină un teren fertil pentru comunism și, în general, le-a modelat calea,  în altă direcție decât în cea luată de țările cu tradiții creștine occidentale. Mai mult, se afirmă că ortodocșii sunt mai puțin fericiți decât catolicii sau protestanții, că ortodocșii dețin un capital social mai scăzut, că preferă ideile învechite și locurile de muncă sigure, că sunt înclinați spre idei de stânga și sprijină implicarea guvernamentală în economie – la fel, spre deosebire de protestanți și catolici.

Teza celor doi se bazează în mod bulversant doar pe date statistice care concluzionează că în țările ortodoxe se trăiește prost și oamenii sunt nefericiți – doar pentru că sunt ortodocși. Legătura dintre ortodoxie și bunăstare este făcută în baza cuantificării credinței în felul următor: de câte ori merge creștinul ortodox la biserică, de câte ori se roagă, fiind prezentate câteva tabele. Este ca și cum ai spune că merele și perele sunt fructe pentru că nu sunt legume!!!... Autorii își iau o minimă măsură de precauție și arată că nu pretind că au oferit o soluție care explică totul. „Sunt multe forțe care modelează dezvoltarea politică și economică, și religia este una dintre ele”, spun ei în lucrarea citată, evocând teoria mai veche a lui Berdayev după care „sistemul social al comunismului poate fi în întregime conciliat cu creștinismul ortodox, mai mult, în orice caz, decât sistemul capitalism”.

Din păcate, studiul nu a trecut neobservat, ci a fost chiar luat în serios din cauza prestanței profesionale a autorilor săi, economiști renumiți, dar care în opinia noastră au dovedit un exces de zel lansându-se în ipoteze de ordin social riscante și dăunătoare atâta timp cât nu au ca bază un riguros efort științific. Autorii sunt Simeon Djankov, fost vicepremier în Guvernul bulgar condus de Boiko Borisov în perioada 2009-2013, colaborator al London School of Economics and Political Science şi al Peter G. Peterson Institute for International Economics (USA), considerat unul dintre cei mai respectaţi economişti bulgari și Elena Nikolova, membru asociat la Central European Labor Studies Institute (Slovacia), Leibniz Institute for East and Southeast European Studies (Germania) şi University College London.

Iată un citat din studiul celor doi economiști, preluat via Activenews„Creștinismul occidental (care a dat naștere catolicismului și protestantismului) a pus accentul pe raționalism, pe explorarea logică, individualism și  pe chestionarea autorităților. Creștinismul Răsăritean (din care se trage Ortodoxia Răsăriteană) a fost asociat cu fenomene mistice, a fost mai afectuos și mai comunitar și a pus mai puțin accentul pe lege, rațiune și pe chestionarea autorităților. Remarcabil însă este că aceste diferențe de atitudine pe termen lung au supraviețuit și după aproape 50 de ani de comunism”. Liderii comunitari nu au fost prea prietenoși în ceea ce privește relația cu Biserica, ci, după cum susțin Djankov și Nikolova, au exploatat trăsăturile lumii ortodoxe, pe care le-au considerat utile, cum ar fi: accentul pus pe tradiție, comunitarismul, „mai puțină încredere în schimburile juridice” și un respect mai mare pentru autoritate. Așadar, mentalitatea modelată de religia suprimată a persistat, reprimând respectul pentru statul de drept, iconoclasmul, creativitatea și inovația. Diferențele teologice dintre diferite denominațiuni creștine ar fi putut aduce țările pe căi de dezvoltare diferite, cu mult înainte de  venirea comunismului”, scriu Djankov și Nikolova. 

Nu ne propunem aici să demontăm studiul printr-un contraatac la rigurozitate și metodică, ori la logica bunului simț, dar vom enumera câteva lucruri care nu pot trece neobservate, între care cel mai important ni se pare a fi înnoitul atac la sănătatea și tradiționalismul curat al Ortodoxiei, vânate azi de reformatori cu interese obscure. "Eu vă spun vouă, nu vă împotriviți celui rău!" (Matei 5, 39), ne îndeamnă  Mântuitorul, drept aceea vom trece ulterior mai degrabă la a cita în rândurile următoare elite ale ortodoxie românești, despre rolul religiei la cârma vieții poporului român.

Așadar, putem lesne constata în studiul bulgarilor o lipsă de coerență metodologică. Autorii ignoră istoria zonei geografice analizate, sărind direct la postularea relației de interdependență dintre credință și civilizație. Uită sau ignoră cu bună știință cei doi economiști succedarea permanentă a epocilor de asuprire socială și economică, ce au vitregit spațiul est european de-a lungul veacurilor. Este cu desăvârșire ignorat faptul că și că tocmai păstrarea, chiar cu prețul vieții a credinței ortodoxe, a adus supraviețuirea ca neam și ca popor atunci când biruri mai mari decât orice închipuire trebuiau plătite ca imperii păgâne sau de rit catolic să ridice palate și să huzurească, să înalțe catedrale acum pustii de slujbe și de credință, vizitate doar de turiști curioși. Aurul din munții noștri strălucește pe cupole străine, în timp ce iobagii de ieri și de azi își bătătoresc încă palmele arse de nedreptăți lumești.
 
Biserica Ortodoxă, ținta unui nou atac
Nu de puțină vreme Biserica Ortodoxă este acuzată de a fi învechită în limbaj și atitudine, înapoiată. Însăși ipoteza cauzalității directe dintre Ortodoxie și înapoierea de ordin social este deja veche, nu este un concept inovator al celor doi autori bulgari.  Dar să reflectăm puțin: de ce a fost ea din nou și atât de artificial, de forțat adusă iar în prim plan, de ce progresul și avansul din Vest ar fi motiv de laudă? În Germania de exemplu, mai bine de jumătate din populație se declară atee, în tot Occidentul secularizat morala și virtuțile creștine sănătoase sunt înlocuite cu legi dedicate unor minorități cu interese perverse atât la propriu, cât și la figurat. Nu se mai nasc copii, iar civilizații lumii îmbătrânesc murind adeseori singuri, îngrijiți în azile de românii, bulgarii, sârbii și moldovenii dispuși a face muncile de jos. Cităm dintr-un articol recent apărut în Revista Atitudini Nr. 52, sub semănătura prof. dr. Vicu Merlan:

"Politica postdecembristă a guvernanților României a fost una păgubitoare pentru poporul român. Din ce în ce mai mult, parcă, se urmărește o politică de dezrădăcinare și distrugere a poporului român, folosindu-se diverse strategii machiavelice. Guvernele ajunse la putere nu țin cont de interesele generale ale românilor, dând legi ce-i înstrăinează de la o zi la alta, de glia și obiceiurile strămoșești... Dacă până mai ieri pălmașii Europei proveneau din rândul polonezilor, sârbilor, albanezilor, arabilor etc., după 2007, românii au invadat piața locurilor de muncă necalificată. Se poate observa că la ora actuală, românii prestează cele mai grele și mai dificile munci, cele mai prost plătite, cele mai insalubre locuri etc. Intelectuali români, forțați de circumstanțele economice românești s-au angajat, pe o perioadă scurtă (vacanțe, concedii fără plată) prestând servicii necalificate, unele umilitoare, din dorința de a câștiga câțiva euro în plus, muncă pe care acasă nu ar fi prestat-o niciodată. Salariul obținut acolo într-o lună de zile, mult sub media autohtonilor, reprezintă de cele mai multe ori suma a peste jumătate de an câștigați în țară, motivația principală fiind așadar banul. Apelând la această măsură extremă, ce implica multe riscuri (se știe că unii români au murit în condiții misterioase sau în accidente de muncă),  românii, luați de val, s-au înglodat în datorii la cămătarii internaționali (bănci), din dorința de a avea unele bunuri de strictă necesitate, la care tânjeau cu decenii în urmă. Multe din cele râvnite și le-au cumpărat... S-a constatat că în oricare țară te-ai duce, procentul de autohtoni care să efectueze muncile grele din agricultură sau construcții (domenii prioritare pentru imigranți) este redus sau zero.

Autoritățile occidentale au pe agenda de zi, primirea imigranților doar din interes economic și nicidecum din compasiune sau mărinimie... Statul din care provin pălmașii, primește doar o parte din banii câștigați de aceștia, prin faptul că ei vin acasă și cumpără materiale de construcții sau alte bunuri, aduse de cele mai multe ori tot din Occident, poate lucrate chiar de pălmașul român. Taxele sunt astfel absorbite de Corporațiile străine, de Multinaționalele care fentează Statul prin diverse moduri, ce sug ca niște căpușe bruma de profit a pălmașului român, folosind diverse tehnici persuasive în a-l determina să devină un consumator fidel. Așadar, de cele mai multe ori, produsele pe care le cumpărăm și care ar trebui să ridice nivelul economic prin taxele care ni se impun și prin încurajarea capitalului autohton, sunt importate, fiind vândute la noi cu prețurile din Occident, astfel încât produsele românești sunt înăbușite din fașă prin prețul necompetitiv.

La toate acestea se mai adaugă și discriminarea neafișată pe care o resimt toți românii, etichetă datorată unor etnii parazite care merg în străinătate la furat sau cerșit. Faptele acestora scad dramatic stima față de români, față de prestanța intelectuală, fiind priviți cu suspiciune la tot pasul. Eticheta discriminatorie este prezentă chiar și în rândul pălmașilor de alte naționalități.

Cu toate acestea apare un paradox:

– românul este cel care prestează muncile cele mai grele, fiind cel mai harnic și mai priceput în toate, ceea ce dovedește o inventivitate peste media celorlalți;

– are cel mai ridicat nivel intelectual în rândul pălmașilor (ingineri, profesori, medici etc);

– se adaptează cel mai ușor la condițiile și tipurile de muncă, fiind priceput la toate;

– dovedește altruism față de semeni și chiar față de camarazii străini;

– este un bun bucătar (mâncând cel mai sănătos);

– poate să se ridice de la nivelul pălmașului (care muncește toată săptămâna) la nivelul exploratorului, al omului de știință, al turistului pasionat de tainele munților, al culturii și civilizației locale și internaționale întâlnite în muzee și vernisaje la sfârșitul săptămânii.

Nu este evident deja că substratul studiului celor doi bulgari este doar acela de a discredita Ortodoxia și de a manipula năzuința esticului simplu la o viață mai bună, întorcându-l împotriva propriei identități de credință, de neam, silindu-l să reformeze tot ceea ce era sacru în viața lui odinioară...??!! Lipsa documentării lor și a unui minim de  cultură generală rezultă și din omiterea de către cei doi a perioadei cruciale și progresiste a Împăratului Constantin cel Mare și a Împeriului Bizantin, când au fost puse baze ale sistemului juridic modern și au fost acordate în premieră drepturi fără de care civilizația vestică de astăzi poate că nu ar fi existat ca atare. Un comentariu Cuvantul Ortodox: "Trebuie arătat încă un lucru. Ortodoxia, contrar opiniei majoritare dar neinformate, nu a făcut jocurile care contează în această ţară începând încă din sec. XIX. Noi trăim acum într-o modernitate creată de elitele paşoptiste, liberale, progresiste. Comunismul a fost şi el un program de vastă modernizare. Toate aceste regimuri au spoliat Biserica şi au căutat să o controleze. Discuţia e prea vastă pentru a intra în amănunte, însă măcar atâta lucru poate face oricine: să caute, istoric, să vadă care a fost programul ideologic ce a stat la baza fundării statului modern român şi să vadă câtă legatură are cu ortodoxia. Cei care ar contesta acest argument invocând rezistenţa „fondului” tradiţionalist la reformele „luminate” venite de sus ar trebui să demonstreze, în primul rând, valabilitatea şi realismul acestor reforme. Apoi, în al doilea rând, să demonstreze inepţia că oamenilor – de orice credinţă ar fi ei – le place să trăiască în sărăcie (nu este vorba aici de sărăcia aleasă de bunăvoie). În orice caz, este greu de înţeles de ce mai nimeni nu problematizează programul politic ce a stat la baza modernităţii româneşti dar foarte mulţi se mulţumesc cu teze superficiale de genul „ortodoxia e de vină”."

Adevăratul rol al Ortodoxiei în România- identitate, neam

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Prin voia lui Dumnezeu, poporul român a avut şi are vocația conviețuirii pașnice cu numeroase minorități etnice şi religioase, fiecare având caracteristici şi particularități diferite, pe care le-a păstrat, cultivat şi valorificat... În acest sens, România este o „Europă în sinteză”, cum o numea un om de cultură, o punte între Orient şi Occident, o bogată istorie a conviețuirii pașnice între etnii şi culte religioase diferite, în special în Transilvania, Banat şi în Dobrogea... Istoria ne arată că armonia şi buna înțelegere a poporului român cu minoritățile etnice, culturale şi religioase au fost tulburate doar atunci când în România s-au impus ideologii totalitare sau opresive străine,  care au învrăjbit grupurile etnice în vremuri tulburi... România a fost şi trebuie să fie „o țară a punților”, a dialogului şi a cooperării, pentru a contribui la promovarea păcii în Europa şi între popoarele lumii, dar şi la păstrarea şi afirmarea identității spirituale şi culturale a fiecărui neam sau popor.

Ioan-Aurel POP

Președintele Academiei Române

De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile... Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români. Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui. La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională.

Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii. În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față... „Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp... Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli. Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc. Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii. Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu. Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români? Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește! Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația. Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția. - Material realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu, Revista Familia Ortodoxă

Nicolae Iorga

Legea românească

„Religia noastră este o religie de preoţi simpli, este o religie de săteni, formată în împrejurările acelea smerite ale trecutului nostru. Ea s-a născut, ca şi civilizaţia noastră, ca şi forma politică, s-a născut din acea viaţă adâncă a bietelor mulţimi româneşti. Am fost legaţi de Bizanţ, pentru că se cerea îndeplinirea unei forme. O parte dintre noi au fost legaţi pe urmă de Roma, fiindcă şi legătura de Roma era, într-o anumită contingenţă de împrejurări, îndeplinirea unei forme. Dar când ziceau ţăranii noştri „legea românească“, ei înţelegeau un mare adevăr. Da, există o lege românească. O lege românească împărţită în două în ceea ce priveşte pe episcopi; o lege românească, una singură, în adâncul conştiinţei ţăranilor noştri“.

Biserica şi cultura

Din punctul de vedere al relevării rolului cultural al Bisericii în viaţa românilor, opera lui Iorga este de neegalat. El se îndepărtează categoric de opiniile celor care credeau că numai de la unirea unei părţi a românilor ortodocşi cu Roma a existat cultură în Biserică. Cu argumente covârşitoare, Iorga arată că de la începuturile ei ortodoxia românească a jucat un rol cultural (în sensul larg al noţiunii) de prim rang în viaţa naţională, iar acest rol s-a menţinut până când spiritul modern i-a făcut pe politicienii români să încerce tragerea Bisericii pe linie moartă. Programatic, Iorga îşi propune să înfăţişeze „priveliştea unei vieţi organizate, aproape milenare, în cursul căreia Mitropoliţii, Episcopii, Egumenii şi de atâte ori şi smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi nevoile lui, au sprijinit statul fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti – dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi“. - Ziarul Lumina 

Mihai Eminescu

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)

„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)

„Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.” - Doxologia 

Părintele Justin Pârvu

„Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creştinismului şi de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam... Ortodoxia circulă în sângele românului nostru..., aşa cum zicea Nae Ionescu, că a fi român înseamnă a fi ortodox, după cum animalul cal este şi patruped“. Despre rolul Bisericii, a acestei „maici a poporului român“ în unitatea neamului românesc, marele duhovnic zice: „Neamul nostru este născut, crescut şi dezvoltat în sânul Bisericii. Noi suntem născuţi creştini şi este astfel o mare deosebire între noi şi popoarele vecine care au fost creştinate la comandă. Popoarele slave s-au culcat seara păgâne şi s-au trezit creştine a doua zi. Viaţa noastră creştinească a evoluat de la Sfântul Andrei şi până astăzi în aşa fel încât Ortodoxia noastră a creat o adevărată structură sufletească“.

Geniul Ortodoxiei stă în capacitatea de a fi în acelaşi timp sobornicească şi naţională, adică putând să-i cuprindă pe toţi ortodocşii într-o unitate superioară, în Hristos Iisus şi în Biserica Tradiţiei, fără a ştirbi identitatea naţională, ci transfigurându-le însuşirile şi zestrea“.

„La început trăiam cu nădejdea că voi fi eliberat, însă, după ce am înţeles că neamul românesc cere jertfa răbdării noastre, că Dumnezeu a binevoit să suferim acest martiriu ca prin jertfa noastră să ispăşim din păcatele neamului, atunci ardea inima în noi să îndurăm orice nedreptate“.

„Poporul român să fie legat şi unit de Biserică, să aibă o unitate. Să ne înţelepţească Dumnezeu să ne simţim cot la cot, unul şi acelaşi trup mistic al lui Hristos şi să ajungem la biruinţa veşnică, la Înviere spre a ... clădi o elită de creştini, o elită de preoţi, o elită de mănăstiri, ca să păsteze nealterată tradiţia, viaţa şi credinţa noastră ortodoxă, pentru ca Dumnezeu, întru curăţia inimii noastre, să zidească un duh nou al unităţii noastre...“. - Ziarul Lumina 

Părintele Cleopa Ilie

Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat aproape de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. De atunci, de când am primit şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Băgaţi de seamă! Ca popor creştin de două mii de ani  de când suntem noi, am avut toată administraţia noastră şi toată tradiţia noastră sfântă. Să ţinem cu tărie la Credinţa Ortodoxă.

Aţi văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova, Muntenia şi Ardealul, toţi au fost creştini ortodocşi. Aţi văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriţă. Du-te la Mănăstirea Cozia şi vei afla lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mănăstire şi-i înmormântat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: «Aici odihneşte monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul» – ai auzit? El, domn peste trei principate şi mama lui, călugăriţă. Apoi şi Ştefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este îngropat Petru Rareş, făcută de el. Vei vedea lângă dânsul scris: «Aici odihneşte roaba lui Dumnezeu, monahia Maria Oltea, mama lui Ştefan cel Mare». Ei domni, şi mamele lor, călugăriţe! Vedeţi voi câtă unire era atunci între credinţă şi conducere? Aşa trebuie să murim!” - În memoria Părintelui Cleopa, «Mânca-v-ar Raiul!», Ediţia a III-a, 2002, pp. 49-50

 

Citiți și:

Importanța Bisericii Ortodoxe Române pentru neamul românesc - Voci. ro 

Dragos Paul Aligica: Studiul Bancii Mondiale despre ortodoxie, posibil argument de decuplare a est europenilor de vest - Inliniedreapta

”La muncă, ortodocșilor!” Fundamentarea pseudo-științifică a atitudinii anti-ortodoxe prin falsificarea istoriei, - George Damian 

Varianta PDF a studiului Băncii Mondiale.

2018, Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri - Basilica

23-05-2018
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu