Siteul folosește cookies pentru navigare (ce nu pot fi dezactivate) și pentru analiza traficului (ce pot fi refuzate) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 209

Inima este clopotul ce cheamă omul la veșnicie

Valeriu Tănasă
Tags: inima; mila; viata duhovniceasca;
 

Nu cred să fie vreun om care să nu-și fi auzit inima bătând și chemând sufletul la Liturghie către Cel ce se află într-însa.

Bătăile inimii se înalță precum o muzică psaltică inefabilă, tocmai prin faptul că sunt rostiri luminoase ale sufletului înmiresmat cu harul dumnezeiesc.

Glasul inimii vestește mulțimea bunătăților care izvorăsc și răsar fără încetare din raza ce ne-o trimite Dumnezeu Cuvântul din însăși Fața Sa.

Toată frumusețea cântării (bătăii) inimii se ridică din prezența glasului Domnului aflat în ea.

De ce bate inima? La cine își înalță… glasul său?! Știm cu toții că nu este exclusiv numai o frământare a trupului acesta din carne!!!

Arată fața Ta peste robul Tău, mântuiește-mă cu mila Ta

Sfinții din Sinaxare spun… prin chipurile lor, - că bătaia inimii este o “suferință” și o iubire a Sfântului Duh, ca o jertfă,care împreună cu voia noastră lucrează la sublimarea persoanei umane întru lumină. „Arată fața Ta peste robul Tău, mântuiește-mă cu mila Ta”, ne învață psalmistul inspirat de Duhul lui Dumnezeu.

De aceea, încercăm să spunem că bătaia inimii este „degetul” Mântuitorului Cuvânt , care bate la ușa sufletului omului pentru a i se deschide. Sau, este Fecioara Maria, care caută îngrijorată loc să nască pe Cuvântul lui Dumnezeu. Asemănarea bătăii inimii cu cea a clopotului dezvăluie de fapt o neputință a noastră, fiindcă nu se poate explica o taină ce este inaccesibilă minții noastre încă necurățită de patimi.

Dar bătaia inimii asociată cu bătaia clopotului inspiră o bucurie și o speranță venită din transcendental. Cu toții tresăltam în vremea copilăriei, când auzeam bătaia clopotului. Părea pentru noi glasul din Cer al Domnului. Sau îl asociam [glasul Domului] cu o veste care sfințea și transfigura totul, o veste bună și plină de mister, care era așa de frumoasă încât nu îndrăzneam s-o cercetăm cu mintea.

Inima duhovnicească

Trăim în aceste vremuri o mare tragedie, anume că civilizația timpului nostru este lipsită de inimă duhovnicească, mai simplu spus de inimă sfântă. O afirmă aceasta părintele Ioan de la Rarău printr-o sentință căreia nimeni nu-i poate intenta recurs. Să luăm aminte:

Pierzând legătura cu tradiția patristică, mulți dintre noi identifică mintea cu rațiunea. Nici măcar nu concepem că, în afara rațiunii, mai pot exista și alte puteri de o importanță mult mai mare: mintea și inima duhovnicească. Întreaga noastră civilizație este o civilizație lipsită de inimă, lipsită de suflet - și de aceea omul înțelege doar ce poartă în inima sa duhovnicească. Inima duhovnicească ni s-a îmbolnăvit de patimi, mintea ni s-a întunecat, iar noi nici măcar nu le mai percepem existența. Cei ce au Harul Duhului Sfânt înlăuntrul lor, cei ce sunt în duhul Revelației, nu au trebuință de astfel de clarificări, întrucât cunosc din proprie experiență prezența și activitatea minții și a inimii duhovnicești

Și dacă bătăilor inimii prezente nu le mai percepem existența din pricina patimilor, nu mai avem nici urechi să primim bătăile clopotelor care să înfioare inima când le aude chemările.

Domnul m-a ajutat să găsesc într-un magazin bisericesc cartea părintelui Ioan de la Rarău:  Gândurile bune (întrebări și răspunsuri). Foarte multă bucurie mi- a dus citirea cărții. Este egală cu Filocalia. De fapt părintele citează aproape din toți părinții Filocaliei. Am putea afirma că își are izvorul în Filocalie și … experiența duhovnicească a părintelui Ioan. Și găsește părintele la fiecare întrebare, formule de răspuns care tămăduiesc bolile sufletului și ale trupului.

Orice om, așa cum a fost zidit de către Dumnezeu, are în sine o bunătate primordială, care nu o poate năpădi patimile în totalitate. La acea bunătate strigă bătăile inimii și ale clopotelor. Glasul lor ne cheamă a merge la Biserică și a primi jertfa care purifică acea bunătate primordială care în timpul vieții pământești aproape că o stinge viforul ispitelor și a plăcerilor.

În ființa duhovnicească toate pleacă din inimă și tot acolo se întorc într-o mișcare circulară. Inima este locașul sufletului și tronul Domnului. De pe acest tron mintea omului îi vestește veșniciei că dorește să o primească după moarte.

 

 

 

03-05-2018
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu