Puterea cărţilor sfinte

Suntem cu adevărat ceea ce citim?!...-, adică ori sfinţi, ori demoni!?

Fiecare dintre noi s-a convins că citirea unei cărţi sfinte şi ziditoare de suflet este un medicament pentru suflet, mai mult, un balsam care are darul de a

înmiresma mintea şi inima omului. Nu vedem că până într-un sfârşit, cărţile marelui Dostoievski au avut puterea şi menirea de a întoarce la Hristos foarte mulţi intelectuali!

Însă o carte ce este insuflată de putere demonică sau luciferică, oricum dorim să-i  spunem, este otravă pentru suflet şi de multe ori pierde pe acel om şi îl transferă în aşa zisă împărăţie a nimicului care este de fapt cea a inexistenţei.

De un timp intrasem într-o mlaştină înşelătoare căreia noi, îi mai spunem şi... formalism.

Încă nu prinsese rădăcini viguroase în inima mea ideea că, inclusiv rugăciunea adevărată, nu o dobândim cu forţe proprii, ci ne-o oferă Domnul, în dar, când noi ne aşteptăm mai puţin.

Tocmai mă pregăteam să merg la ţară, adică în satul natal, altfel spus acasă, fiindcă la oraş nu m-am simţit niciodată ca acolo. Ultima oară când am vizitat localitatea mă impresionară trei copilaşi care au trecut de câteva ori pe drumul prăfuit al aşezării. Micuţii îmi dăduseră “Bună seara”. Fără să pricep de ce, amintirea lor stăruia în mintea mea, aşa că mă hotărîi să le duc un mic dar.

Am cumpărat câteva caiete, trei pixuri, o pâine şi, de la Catedrala Albă a oraşului, am găsit Cartea “Puterea rugăciunii copiilor”.

Acele povestiri creştine din cuprinsul cărţii le vor umezi ochii şi spăla sufletele precum cântările îngereşti de la  slujba Învierii. Tote povestirile sunt calde şi curate ca însăşi sufletele copiilor, însă ultima -, “Roagă-te pentru mine” este de o cerească delicateţe. Se vorbeşte despre condiţia unei fetiţe de la Cernobâl care a fost radiată şi a murit. Felul în care micuţa se poartă în ultimele clipe ale vieţii, cu mama şi prietena sa, sunt de o înălţătoare candoare. Apoi modul cum îşi încredinţează păpuşa prietenei sale şi detaşarea de cele pământeşti, sunt o lecţie pentru noi, toţi adulţii, acriţi de otrava păcatului. Prin mesajul ultim care îl lasă ,responsabilizează toată umanitatea, cerându-ne indirect să ne rugăm toţi pentru mama sa, durerea ei părându-i-se insignifiantă în comparaţie cu a aceleia, care i-a dăruit viaţa...Totuşi, din toate atitudinile fetiţei rămâne cititorului faptul că pe nimeni nu se răzvrăteşte mintea copilei, ci pe toate le vede bune, primindu-le ca din mâna lui Dumnezeu. Aşa am înţeles şi eu, că copii sunt fii lui Dumnezeu prin nevinovăţie, fiindcă rabdă orice rău le-ar face alţii fără să culpabilizeze şi să fie cuprinşi de nici cel mai mic gând al răzbunării.