Puterea cărţilor sfinte

Suntem cu adevărat ceea ce citim?!...-, adică ori sfinţi, ori demoni!?

Fiecare dintre noi s-a convins că citirea unei cărţi sfinte şi ziditoare de suflet este un medicament pentru suflet, mai mult, un balsam care are darul de a

înmiresma mintea ÅŸi inima omului. Nu vedem că până într-un sfârÅŸit, cărÅ£ile marelui Dostoievski au avut puterea ÅŸi menirea de a întoarce la Hristos foarte mulÅ£i intelectuali!

Însă o carte ce este insuflată de putere demonică sau luciferică, oricum dorim să-i  spunem, este otravă pentru suflet ÅŸi de multe ori pierde pe acel om ÅŸi îl transferă în aÅŸa zisă împărăţie a nimicului care este de fapt cea a inexistenÅ£ei.

De un timp intrasem într-o mlaÅŸtină înÅŸelătoare căreia noi, îi mai spunem ÅŸi... formalism.

Încă nu prinsese rădăcini viguroase în inima mea ideea că, inclusiv rugăciunea adevărată, nu o dobândim cu forÅ£e proprii, ci ne-o oferă Domnul, în dar, când noi ne aÅŸteptăm mai puÅ£in.

Tocmai mă pregăteam să merg la Å£ară, adică în satul natal, altfel spus acasă, fiindcă la oraÅŸ nu m-am simÅ£it niciodată ca acolo. Ultima oară când am vizitat localitatea mă impresionară trei copilaÅŸi care au trecut de câteva ori pe drumul prăfuit al aÅŸezării. MicuÅ£ii îmi dăduseră “Bună seara”. Fără să pricep de ce, amintirea lor stăruia în mintea mea, aÅŸa că mă hotărîi să le duc un mic dar.

Am cumpărat câteva caiete, trei pixuri, o pâine ÅŸi, de la Catedrala Albă a oraÅŸului, am găsit Cartea “Puterea rugăciunii copiilor”.

Acele povestiri creÅŸtine din cuprinsul cărÅ£ii le vor umezi ochii ÅŸi spăla sufletele precum cântările îngereÅŸti de la  slujba Învierii. Tote povestirile sunt calde ÅŸi curate ca însăşi sufletele copiilor, însă ultima -, “Roagă-te pentru mine” este de o cerească delicateÅ£e. Se vorbeÅŸte despre condiÅ£ia unei fetiÅ£e de la Cernobâl care a fost radiată ÅŸi a murit. Felul în care micuÅ£a se poartă în ultimele clipe ale vieÅ£ii, cu mama ÅŸi prietena sa, sunt de o înălţătoare candoare. Apoi modul cum îÅŸi încredinÅ£ează păpuÅŸa prietenei sale ÅŸi detaÅŸarea de cele pământeÅŸti, sunt o lecÅ£ie pentru noi, toÅ£i adulÅ£ii, acriÅ£i de otrava păcatului. Prin mesajul ultim care îl lasă ,responsabilizează toată umanitatea, cerându-ne indirect să ne rugăm toÅ£i pentru mama sa, durerea ei părându-i-se insignifiantă în comparaÅ£ie cu a aceleia, care i-a dăruit viaÅ£a...TotuÅŸi, din toate atitudinile fetiÅ£ei rămâne cititorului faptul că pe nimeni nu se răzvrăteÅŸte mintea copilei, ci pe toate le vede bune, primindu-le ca din mâna lui Dumnezeu. AÅŸa am înÅ£eles ÅŸi eu, că copii sunt fii lui Dumnezeu prin nevinovăţie, fiindcă rabdă orice rău le-ar face alÅ£ii fără să culpabilizeze ÅŸi să fie cuprinÅŸi de nici cel mai mic gând al răzbunării.