Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 2571

Când se războiesc cu bunul simț, creioanele se frâng...

Cristina Roman
Tags: terorism; ateism; laicitate; libertate religioasa;
Când se războiesc cu bunul simț, creioanele se frâng...

Fără nicio îndoială, subiectul cel mai aprins al lunii ianuarie 2015 a fost atentatul terorist de la Paris. Acesta a ținut prima pagină a ziarelor, a primit spațiu de emisie în prime-time la televiziuni și a încins site-urile de socializare și blogurile. S-a spus și s-a scris aproape totul pe acest subiect, exploatându-se fiecare detaliu într-o dezbatere care a căpătat pe alocuri aspecte războinice din cauza divergențelor de opinie. Acum, la sfârșit de ianuarie, când evenimentele s-au mai calmat și creioanele s-au tocit, ne propunem să reflectăm asupra câtorva concluzii pe trei planuri: religios; al libertății de exprimare și privind crima fundamentată religios.

Vom începe cu un punct de vedere al Sfântului Paisie Aghioritul, care deși datează din anul 1988, rămâne de actualitate și face o radiografie a situației actuale din Franța. (Pentru mai buna înțelegere a textului următor, reamintim că Franța se mândrește a fi un un stat laic, în care toți membrii guvernului s-au declarat a fi atei, și că atacatorii de la Paris aveau cetățenie franceză și religie islamică. Mai mult, 10% din polulația Franței este de religie musulmană, iar jumătate din numărul șomerilor francezi sunt musulmani. De asemenea, după cum citim în chiar titlul cărții citate, Părintele Paisie a făcut aceste afirmații cu durere și dragoste, spre folosul duhovnicesc al omului contemporan).

            Sfântul Paisie Aghioritul: "În Franța, cu toate că e stat avansat – nu e supradezvoltat – de curând (n.n.: în jurul anului 1988) optzeci de mii au devenit musulmani. De ce ? Pentru că au făcut din păcat modă. Vezi bine că erau mustrați și au vrut să-și odihnească conștiința. Și precum vechii elini, ca să-și îndreptățească patimile lor, au aflat pe cei doisprezece zei, așa și aceștia au căutat să afle o religie care să le justifice patimile lor, ca să aibă odihnă în problema asta. Mahomedanismul îi servește într-un anumit fel. Le îngăduie să ia câte femei vor. Le făgăduiește în cealaltă viață un munte de pilaf, un lac de iaurt, un râu de miere. Și orice păcate ar avea, dacă îi spală cu apă caldă când mor, se curățesc. Merg la Alah curați. Ce altceva vor? Toate la îndemână. Dar francezii nu vor afla odihnă. Vor să-și odihnească cugetul, dar nu se vor odihni, pentru că patimile nu se justifică. Orice ar face oamenii, și fără simțire de ar fi, tot nu vor afla odihnă. Vor să justifice cele ce nu se pot justifica, dar lăuntric se chinuiesc, se sălbăticesc. De aceeea cer distracții, aleargă la muzică, se îmbată, privesc la televizor. Adică cască gura, ca să uite de ei înșiși pentru că sunt mustrați. Si când dorm, crezi că se odihnesc? Există constiința, vezi bine. Prima Sfânta Scriptură pe care a dat-o Dumnezeu primilor creați este constiința, și noi acum purtăm fotocopia părinților noștri. Oricât și-ar călca cineva constiința sa, înlăuntrul său îl mustră. De aceea se spune: “Cariul îl mănâncă”. Da, nu este lucru mai dulce, ca a-și avea cineva constiința sa odihnită. Simte aripi înlăuntrul său; zboară."(extras din cartea Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos)

Religia

“Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (I Corinteni 13:2)

Este greșit să fundamentăm exclusiv religios atacul de la Paris. Orice religie îndeamnă la iubire și la proslăvirea pașnică a lui Dumnezeu, nu la răzbunare și violență. Dumnezeu este Adevărul, Dumnezeu este Dreptatea, Dumnezeu nu are nevoie să fie răzbunat, nici să i se facă dreptate. De altfel, verbul aslama de la islam (islamul, religia) înseamnă „a fi pătruns de pace, de pacea lui Dumnezeu“. Teroriștii de la Paris au fost tineri manipulați de oameni ale căror interese (financiare, de putere politică, militară, expansionistă etc.) nu au nimic sfânt, ci dimpotrivă, se folosesc fără scrupule de mesajul religios în scop egoist. Ei fac parte din acel curent fundamentalist, radical, care nu poate fi definit ca islam, ci ca islamism. Citând un teolog al secolului al XIX-lea, scriitorul C.S. Lewis spunea: "Cei care-și fac din religie zeul lor nu vor mai avea Dumnezeu pentru religia lor."

Deşi religia îşi păstrează în continuare caracterul de opţiune personală, foarte mulţi occidentali îşi trăiesc viaţa personală într-o formă secularizată, fără să mai ţină seama de anumite criterii sau valori religios-morale. Aşa cum subliniază cunoscutul teolog ortodox francez O. Clément, societatea secularizată de astăzi păstrează o tăcere absolută în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu; omul secularizat îşi duce, practic, viaţa ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. În schimb, musulmanii, ca şi hinduşii, se raportează cu totul altfel la propria religie şi valorile pe care aceasta le promovează. Pentru marea majoritate a musulmanilor de pretutindeni, islamul este un mod de a fi, un mod de viaţă şi comportament, prin care se legitimează ca musulmani, este cartea lor de identitate asumată cu toată fiinţa... Într-un volum colectiv publicat în limba germană, intitulat Islamul în Europa. Între politica mondială şi cotidian (2006), A. Hottinger susţine că musulmanii nu sunt neapărat „fanatici“, ci au fost şi sunt determinaţi să devină fanatici, sunt „fanatizaţi“, prin ceea ce el numeşte „ideologizarea religiei“ islamice. Îndrumătorii teroriştilor îşi fundamentează acţiunile pe un „islam“ pe care îl prezintă ca singura cale spre eliberarea politică a lumii islamice. Astfel, ei le promit musulmanilor putere, succes, prestigiu şi măreţie doar dacă urmează foarte exact principiile „islamului“. - Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (interviu pentru Ziarul Lumina)

Părintele Constantin Sturzu: "Dumnezeu nu are cum să ceară celor ce-I urmează Lui nici comiterea de crime spre răzbunare, nici pedepsirea necredincioşilor, nici impunerea cu forţa a unor adevăruri de credinţă. Şi nici nu are nevoie să-I fie apărată onoarea cu arma în mână. Evanghelia este limpede în acest sens. În noaptea în care a fost vândut, Mântuitorul S-a retras cu ucenicii în grădina Ghetsimani, la rugăciune. Acolo a venit Iuda cu "oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme" (Ioan 18, 3). Când "au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins" (Matei 26, 50), vulcanicul Simon-Petru, apostolul, a scos sabia "şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus" (Ioan 18, 10). A dorit să-L apere pe Domnul, ca şi cum Domnul nu se putea apăra singur, nu ar fi putut chema "mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri" (Matei 26, 53). Mântuitorul a fost categoric cu Petru, certându-l: "Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26, 53). Acest episod ne arată că Dumnezeu nu aprobă violenţa sub nici o formă, nici măcar atunci când cineva crede că îşi exprimă, astfel, râvna de a-I sluji Lui." – (sursa: doxologia.ro)

Andrei Pleșu observa: "În marginea dezastrului parizian, au apărut, inevitabil, irităriile curente la adresa religiei în genere... Dar ceea ce s-a întîmplat la Paris nu se datorează, cred, în primul rînd, unei tensiuni de ordin religios. În fundal, văd mai curînd mari stîngăcii politice, mari neglijenţe sociale, mari lacune juridice, mari şi subtile derapaje psihologice. Oricum, e limpede că se pronunţă asupra subiectului inşi care nu-i stăpînesc substanţa. N-au citit Biblia, n-au citit Coranul, n-au reflectat niciodată serios asupra unei agende spirituale autentice. Sunt doar înregimentaţi euforic în ideologii la modă, în jubilaţia contestării, în ”războiul” voios, fără riscuri, al ”provocării” ca mod de viaţă." (sursa)

Așadar, este neavenit și chiar periculos ca neinițiați în domeniul religiei și teologiei să se pronunțe sentențios. Este nevoie de discernământ și înțelepciune. Ne lămurește Părintele Dumitru Stăniloae: "Cuvintele Scripturii şi lucrurile lumii, inclusiv persoanele apropiaţilor noştri şi propriile noastre persoane, cu gândurile şi problemele lor, se află într-o legătură indisolubilă între ele şi cu Dumnezeu: toate sunt într-un anume fel adresate conştiinţei noastre şi date ei ca tot atâtea daruri şi chemări ale lui Dumnezeu, prin care împrejurările mereu schimbătoare ne solicită să ne arătăm modul nostru de vieţuire după voia lui Dumnezeu. Astfel, suntem chemaţi să ne maturizăm fiinţa noastră, să sporim duhovniceşte spre o înţelegere mereu mai deplină a bogăţiei gândirii divine şi a profunzimii iubirii lui Dumnezeu faţă de noi; şi astfel suntem chemaţi la o iubire mereu mai mare faţă de El şi la unirea cu El. Căci complexitatea circumstanţelor şi a problemelor pune în relief caracterul inepuizabil şi semnificaţia infinită a lucrurilor şi a persoanelor care se înrădăcinează în infinitatea lui Dumnezeu. Aprofundând din ce în ce mai mult sensul lucrurilor şi al persoanelor, putem să descoperim un sens mereu mai profund al Scripturii şi invers."

Libertatea de expresie

“Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

“Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica. Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” (II Corinteni 3:16-17)

Dacă noi, oamenii, am ține poruncile lui Dumnezeu, legile Lui, atunci legile din sistemul juridic ar fi inutile. Libertățile nu ar mai trebui definite, discutate, protejate, ar fi simple realități ale unei vieți plăcute lui Dumnezeu. Sfântul Augustin spune iubește și fă ce vrei, știind că iubirea ca virtute supremă are voie și are dreptul de a îngrădi de fapt libertatea înțeleasă greșit, care duce la haos. Părintele Stăniloae detaliază: "Este mare lucru să nu gândeşti nimic rău cu privire la ceilalţi. Asta înseamnă să te gândeşti la celălalt şi să comunici cu el întotdeauna cu iubire şi înţelegere pentru defectele sale care nu-i definesc fiinţa, cu sentimentul de iertare, cu sentimentul de a comunica cu o taină. Faptul ca cineva a comis o greşeală faţă de mine sau faţă de un altul, nu trebuie să scadă în ochii mei valoarea şi sensul incomensurabil al misterului său, acest dar inepuizabil pentru mine, acest dar absolut superior faţă de lucruri, dat fiind că celălalt reprezintă în întâlnirea sa cu mine o rezervă infinită de mister. Sfântul Isaac Sirul spune: „Nu căuta sa faci deosebire intre cel vrednic şi cel nevrednic, ci toţi oamenii sa fie pentru tine deopotrivă în bunătatea ta. Căci în acest fel îi vei putea atrage spre bine pe cei nevrednici. Domnul Însuşi a stat la masă cu vameşii şi cu desfrânatele şi nu i-a deosebit pe cei nevrednici pentru ca în felul acesta să-i atragă pe toţi la frica de Dumnezeu și prin cele trupesti sa-i apropie de cele duhovnicesti“. Evagrie monahul menţionează îndeosebi datoria de a nu lăsa ca reprezentarea fratelui nostru, prezentă în conştiinţa noastră, să fie răpită de fiara urii: “deci, dacă gândul despre fratele nostru se învarte în noi cu ură, sa ştim că o fiară sălbătică l-a răpit“".

De aceea nicio corecție nu poate veni pe țeava puștii, indiferent cât de inacceptabil ar fi un gest din punct de vedere social, moral sau religios. Dacă se recurge la violență, să ne așteptăm ca ea să se întoarcă precum un bumerang la cel care a inițializat-o. Andrei Pleșu se întreabă retoric cu privire la infailibilitatea libertății de expresie: "Ce răspunderi îmi creează acest drept? Ce responsabilitate îmi revine, cînd mi se dă voie să mă comport liber? Dacă vrem să dezbatem cu folos acest subiect, trebuie să gîndim cuviincios, calm, fără emotivitatea colaterală a unei împrejurări fierbinţi. Or, toate reglementările lumii vorbesc despre inevitabile, necesare, igienice limite ale acestei preţioase libertăţi. E oare permis să putem spune orice despre oricine şi despre orice? Şi dacă avem dreptul să ne riscăm viaţa pentru opiniile noastre, avem dreptul să punem în pericol şi viaţa altora (care, eventual, sunt de altă opinie)? E băşcălia o valoare atît de înaltă, încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei? Merită un banc bun consecinţa unei hecatombe? Care sunt graniţele tolerabile ale batjocurii?" (sursa)

Am tot încercat şi încerc să înţeleg care ar putea fi explicaţia reală a „plăcerii“ de a satiriza până la exces în timp din partea acelui grup pasionat de satiră valorile sacre absolute ale unei comunităţi atât de sensibile religios şi cultural, precum cea musulmană, mai ales în condiţiile în care aceasta a trăit în istoria sa zbuciumată şi trăieşte şi astăzi un anume complex de inferioritate. Oare acest tip de comportament vizavi de celălalt şi valorile împărtăşite de el nu înseamnă tot o formă de exclusivism de nuanţă radicalistă? Şi dacă aşa stau lucrurile, nu cumva se confirmă, în chip cu totul nefericit, o teză verificată deja istoric, şi anume că extremismul atrage extremism, că extremele se magnetizează reciproc?

Acest „fundamentalism“ secular, laicist, împins uneori până la extrem, se caracterizează printr-o interpretare unilaterală şi deterministă, exclusiv seculară atât a societăţii, cât şi a persoanei, precum şi prin încercarea de a omogeniza oamenii în funcţie de modelul „secular“, împotriva voinţei lor. Un atare „fundamentalism“ secular are tendinţa permanentă de a interpreta lucrurile în termeni univoci, în alb sau negru, considerând chiar şi astăzi că între religie (care ar reprezenta în continuare fanatismul, înapoierea şi obscurantismul), pe de o parte, şi societatea sau ideile moderne (reprezentând exclusiv libertatea, inovaţia şi progresul), pe de altă parte, ar exista o ruptură totală şi definitivă. - Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Citind viața Sfântului Ioan Rusul vom vedea că deși ar fi avut toate motivele să îi urască pe musulmanii care ținându-l prizonier îl batjocoreau, umileau și exploatau doar pentru că era chiabur, adică fidel Ortodoxiei, alegând mai bine moartea decât convertirea la Islam, nu s-a răzbunat pe prigonitorii lui. Dimpotrivă, prin rugăciune fierbite a trimis în mod miraculos o farfurie cu pilaf din Procopie până la Mecca, spre bucuria stăpânului său, care mișcat de gestul Sfântului, a încetat a-l mai prigoni.

Indiferent de ce înseamnă libertatea umană, libertatea Divină nu poate însemna nehotărârea între alternative și alegerea uneia dintre ele. Bunătatea desăvârșită nu poate niciodată delibera asupra scopurilor de atins, iar înțelepciunea desăvârșită nu poate delibera asupra mijloacelor celor mai potrivite de a le atinge. Putem pesemne să ne închipuim o lume în care Dumnezeu ar fi corectat urmările acestei rele folosiri pe care făpturile Sale o dau, clipă de clipă, liberului arbitru: făcând ca grinda de lemn să devină ca un fir de iarbă când este folosită ca armă, iar aerul să refuze să mi se supună atunci când aș încerca să generez în el unde sonore ce poartă minciună sau insulte. O asemenea lume însă ar fi una în care faptele rele ar fi cu neputință și în care, libertatea ființei ar fi nulă... - C.S. Lewis, Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, Ed. Humanitas.

Crima fundamentată religios

“Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.”  (Matei 10:28)

Între acuzatorii celor care au comis crimele din Paris se numără și apărători ai dreptului la avort, văzut ca libertate a femeii emancipate de a dispune după bunul plac de corpul ei. Între aceeași acuzatori se numără atei care în numele libertății de expresie ucid prin puterea cuvântului idealuri, tradiții și vise legate de credința în Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune: „Sileşte-te, când te întâlneşti cu aproapele tău, să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile şi picioarele şi laudă-l chiar pentru virtuţile pe care nu le are“. “Iubește-i pe păcătoşi dar urăşte faptele lor şi nu-i dispreţui pentru greşelile lor“. “Căci prin acestea şi prin unele ca acestea îi atragi spre bine“.

"Ce este crima? Să omori un om, ar spune cineva. Este avortul o crimă? Nu, ar spune cineva. De ce? Fiindcă copilul înainte să se nască, legat fiind încă cu cordonul ombilical de mama sa, nu este om. După ce se naște este om și trebuie prețuit. Dar cu cordonul ombilical încă atașat de corpul său și al mamei sale nu este om și uciderea lui nu este crimă. Sau poate că este om și înainte dar, dacă de exemplu are o infirmitate, poate fi omorât și părinții săi nu sunt criminali, fiindcă nu puteau lăsa copilul acela să se nască și să trăiască așa, cu o infirmitate a trupului...  Dar există infirmități ale trupului și există infirmități ale minții și ale inimii. Ca orice infirmitate, poate fi înăscută sau poate fi dobândită. Un neadevăr este o infirmitate. Este prizionierat într-o lume a întunericului și a ignoranței. Acolo unde este întuneric este moarte. Un om întunecat este un om mort. Un om care răspândește neadevăruri și convinge alți oameni de acele neadevăruri este un criminal. Să ceri copiilor dintr-o religie să trăiască zi de zi într-o țară în care, în numele libertății de expresie, la fiecare colț de stradă le sunt batjocorite credințele și tradiția familiior în care s-au născut și cresc, este o crimă.

(...) Nu doar terorismul ucide. Și nici terorismul nu ucide întotdeauna. Este de ajuns să dai un telefon poliției în timpul unei coferințe despre libertatea presei și să spui că cineva a pus o bombă în clădirea conferinței. Nu vor lua oare conferențiarii o pauză de vreo două ore până este verificată amenințarea? Nu este asta o formă de teroare? Teroarea generează disensiuni, temeri, scepticism pentru cel de lângă tine. Suspiciunea că cel diferit este un pericol, o amenințare, îți invadează spațiul propriu cu simpla prezență, cu simpla existență undeva, acolo, în alt cartier, în alt oraș, în altă țară... De aceea, cred, crima nu începe cu apăsatul pe trăgaci. Poate începe și cu apăsatul pe “trăgaciul” pixului." (Sursa: avereabisericii.ro)

În stilul său ușor sarcastic, Andrei Pleșu concluzionează: "Din punctul meu de vedere, a ucide în numele lui Dumnezeu (şi – cinstit vorbind – nici creştinismul n-a fost scutit, în anumite momente ale istoriei sale, de fanatismul sîngeros al unor „militanţi” zeloşi) este un păcat „strigător la cer”. Aş îndrăzni să spun că e un păcat împotriva Duhului Sfînt, de vreme ce refuză libertatea Duhului „de a bate încotro vrea” şi presupune uzurparea Judecăţii divine prin suficienţa isterică a judecăţii omeneşti. Asasinii de la Paris nu au, aşadar, nicio justificare, nicio „motivaţie” acceptabilă, nicio „circumstanţă atenuantă”. Nu poţi decît să condamni fapta, să deplîngi soarta victimelor, să fii solidar cu suferinţa indusă la nivelul întregii planete de cîţiva bezmetici. "

Iar apropos de solidaritate, deși salutară mobilizarea a peste un milion de persoane în acel marș pe străzile Parisului, în prezența a peste 50 de oameni politici de rang înalt, ea rămâne în istorie ca un demers disproporționat. Când politica este ipocrită, și de cele mai multe ori este, unele vieți par mai valoroase decât altele. Aproape simultan cu atentatul de la Paris, o altă grupare teroristă ștergea de pe fața pământului o localitate din Nigeria, lăsând în urmă mai mult de 2000 de morți într-o singură zi. Nici liderii, nici presa nu au condamnat aceste crime cu aceeași vehemență...

Ortodoxia ne învață cum să fim solidari, să ne pese cu adevărat și să creăm puntea dintre noi, cel suferind și Dumnezeu prin puterea rugăciunii. "Dar rugăciunea pentru celălalt trebuie făcută în aşa fel ca să poți să simţi durerea lui ca pe propria ta durere. Prin aceasta te înfăţişezi lui Dumnezeu purtându-l pe celălalt în tine şi poţi să te apropii de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea față de celălalt care merge pană la însuşirea durerii lui de către tine, căci dacă Dumnezeu este iubire, el nu poate fi trăit decât în starea ta de iubire faţă de celălalt. În aceasta se arată preoţia universală a laicilor, care îi face să se roage unii pentru alţii. Aceasta face uşor de înţeles rugăciunea preotului comunităţii pentru toţi credincioşii din parohia sa. Din puterea lui Hristos Care ne ia la Sine prin jertfa Sa continuată într-un mod tainic, preotul primeşte puterea de a face acelaşi lucru. Sfântul Isaac Sirul spune: “ Sprijină-i cu cuvântul pe cei slabi şi întristaţi cu inima şi te va sprijini şi pe tine dreapta Celui ce poartă toate“ . Căci numai în chemarea pe care ţi-o adresează celălalt prin durerea lui, adesea prin simpla lui prezenţă, Dumnezeu însuşi te întâlneşte într-un mod mai evi­dent, iar în răspunsul tău la această chemare cu deplina durere a inimii tale se manifestă sensibilitatea și puterea lui Dumnezeu ce se revarsă nu numai asupra celuilalt dar și asupra ta, în măsura în care te-ai unit cu el. “Fă-te părtaş cu cei întristaţi la inimă în durerea rugăciunii şi în strângerea inimii tale şi se va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă“, continua Sfantul Isaac Sirul." (sursa și pentru citatele anterioare din Pr. Dumitru Stăniloae - “Rugaciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt“, Editura Deisis, Sibiu)

sursa foto: ziare.com

23-01-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
STEFANESCU MIHAELA - 01-02-2015:

....Sunt foarte impresionata de Articol!-Multumesc ...Suntem constienti,unii dintre noi, ca lupta dintre BINE si RAU  continua,guverneaza si v-a guverna vesnic,....iar acum ni se pare(?)mai ofensiva ca oricand!-Acum ne cernem?- ...                                     "IUBIREA E DINCOLO de BINE si de RAU"-(Fr.NITZSCHE)--IUBIREA (Forma de iubire actuala") NU poate fi DESAVARSITA ,TOTALA, "placuta lui Dumnezeu"caci e limitata BIDIMENSIONAL,adica are coordonate arbitrar-umane,are coordonatele "elementului uman-din prezent"=BINE si RAU!,,,deoarece,pierzandu-se legatura -cu VERTICALA-cu CREATORUL!,oamenii traiesc "pe orizontala",impovarati,simplist, fiind si nesupusi si dezorientati...Totul face parte din Plan..."E mai usor sa manipulezi un popor sau o populatie ,decat sa CONVINGI un om!"-(BUDHA_"Nu mai suntem CREATIA insasi,am devenit "altceva"-S-au petrecut schimbari nu numai genetice, ci si Cognitive (mintea ne e pervertita...!) , CONSTIINTA ...Suntem modificati cu totul...si atunci,IUBIREA-acest "HAR-TAINA"(mi-as permite sa-l numesc eu,caci vine de la Creator),acest "Element" indispensabil nu-si mai recunoaste si regaseste Subiectii=Oamenii ....dacat "dincolo de Bine si de Rau"-ul uman, in alte DIMENSIUNI, in alte cercuri, in alta lume,alta viata.....Si ca sa revin cu picioarele pe pamant=NESUPUNEREA e Pacatul Primordial al omului,,,,Si daca ma gandesc la Vechiul Testament din SFANTA noastra BIBLIE, la primii Regi(si Profeti);la SAUL, chiar David si Solomon....si recitesc crimele facute-n "familie"=ma ingrozesc!....Iar viata si incercarile PARINTELUI AVRAAM-tatal si a lui ISMAIL  si a lui ISAAC,ma duc cu mintea ca aceste razboaie fratricide domina viata de mii de ani...                 Doar ca acum TEHNICA luand-o inaintea SPIRITULUI si "timpul....micsorandu-se"!...OAMENII-si agresati cum sunt!- nu mai au interes si dorinta sa caute ADEVARUL,SA FACA CONEXIUNI SI SA VADA CA.....TOTUL SE REPETA!-....DOAMNE AJUTA!-"DOAR LITURGHIA MAI TINE LUMEA!"-Parintele ARSENIE BOCA

mai mult...
Ana Sofroni - 03-02-2015:

Fundamendată sinteză, argumentare făcută în mod convingător şi sprijinită pe adevărurile creştin-ortodoxe în viziunile religioase ale mai multor teologi. Considerăm articolul foarte binevenit cât la momentul zilei de azi, atât şi pentru zilele de mâine folositor.

Nicolae Ene - 07-02-2015:

Spuneti ca verbul aslama de la islam (islamul, religia) inseamna a fi patruns de pace, de pacea lui Dumnezeu. De fapt am vazut foarte multe opinii in care se spune ca orice religie indeamna la iubire si la proslavirea pasnica a lui Dumnezeu, nu la razboaie si la violenta,

Totusi orice analiza nu e completa fara a vedea viata celor ce stau la baza intemeierii unei religii. Dupa atacurile teroriste de la Paris s-a spus de multe ori ca crestinismul si islamul sunt religii iubitoare de pace.
In cazul crestinismului Iisus Hristos a fost intrupurea lui Dumnezeu Fiul, si fara nici o urma de indoiala a fost Omul cel mai iubitor de pace din cati au existat vreodata, si vor mai exista. Ne-a dovedit-o prin viata Lui, pe acest pamant, din iubire pentru oameni s-a lasat sa fie rastignit, la acea vreme moartea cea mai injositoare. .

In cazul profetului Mohamed, lucrurile au stat diferit. Iata doua fragmente din istorie: "Ca sa se mentina, Mahomed si "emigrantii" au trebuit sa intreprinda atacuri asupra caravanelor spre Mecca. Prima lor victorie a avut loc la Badr, in martie 627 (cf.3:123) ei au pierdut 14 oameni, pe cand idolatrii  70 si 40 prizonieri. Prada, destul de importanta, precum si rascumpararea prizonierilor, au fost impartite in mod egal luptatorilor sai. ... In anul urmator, musulmanii au fost invinsi la Uhud, de o armata meccana estimata la 3000 de oameni; Mahomed insusi a fost ranit". (Mircea Eliade - Istoria credintelor si ideilor religioase; Vol. III, pag. 77; Editia 1991).

Islamistii au justificare pentru razboaie si violenta in chiar viata profetului Mahomed.
Oricum s-ar interpreta Coranul, viata profetului Mahomed sta marturie.
Crestinii in schimb n-au nici o justificare pentru violenta,

 

mai mult...