Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 4808

Rara sau deasa împărtășanie și pregătirea pentru ea

Cristina Roman
Tags: Sfintele Taine; euharistie; Sfânta Împărtăşanie; Sfânta Spovedanie; Taina Spovedaniei;
Rara sau deasa împărtășanie și pregătirea pentru ea

 

S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când să te împărtăşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L primeşti pe Dumnezeu, cu adevărat îţi trebuie o pregătire. - Pr. Arsenie Papacioc

Semnificația Tainei Sfintei Împărtășanii pe scurt

            Părintele Dumitru Staniloae: „Când te apropii de Euharistie, principalul e să crezi în prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului în ea și că ești păcătos, dar și să fi luptat în tot felul împotriva păcatelor și pentru curățirea de ele. Adică să nu vii ca unul ce te împaci, cu nepăsare, cu starea de păcătos. Numai luptând din toată puterea, e prezent și Dumnezeu în tine, luptând cu puterea Lui împreunată cu puterea ta. Dacă lupt moleșit, Dumnezeu nu luptă cu tărie în mine. În tăria luptei mele e prezentă tăria luptei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să fiu ta­re, dar nu sunt tare dacă nu simt puterea mea încordându-se. Însă în încordarea aceasta e lucrator și Dumnezeu pe măsura ei. Deci mântuirea se capătă prin voia omului și se respinge prin ea. Cel ce se apropie cu părere de rău pentru păcatele sale de Sfântul Trup și Sânge se mântuiește, iar cel ce se apropie cu nepăsare sau dis­preț se osândește.ˮ

            Părintele Arsenie Papacioc: „Inima e adâncul cel mai adânc din noi. Aş putea să spun că inima e o fiinţă în fiinţă. De ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim în ea?» El nu locuieşte oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile Cerurilor, are placerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care L-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea primirii Sfintei Împărtăşanii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. A te impărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai fost şi te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită, sau strict omenească şi de a te regăsi într-o personalitate îngerească.ˮ

            Părintele Arsenie Boca: Dacă ne împărtășim cu Sfânta Jertfă a Domnului, ne împărtășim cu Taina Iubirii supreme a lui Dumnezeu, împărtășire, care, printre alte daruri, are și pe acesta: că ne ridică de la înțelegerea pruncească a vieții la înțelegerea pe care o avea Iisus, în temeiul căreia Îi suntem următori convinși și liniștiți, oricât de neliniștită ar fi marea vieții de aici. Știm Cui credem și știm Cine-i la cârmă.ˮ

Cum ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie

            Părintele Dumitru Staniloae: „Împărtășirea deasă cu Trupul Domnului ca și co­municare a puterii Lui către noi, comunicare a Duhu­lui Lui în sufletul și voința noastră, nu trebuie să fie deci o primire magică a Lui, ca lucrând prin El Însuși fără noi. Factorul activ uman comunică cu factorul activ care e Hristos, pentru a deveni și mai activ. De aceea trebuie o pregătire în acest sens din partea omului. «Cine se împărtășește cu nevrednicie judecată sieși mănâncă, nedeosebind trupul Domnului» (I Corinteni 11, 29). De ace­ea e mai bună o împărtășire mai rară dar bine pregătită, primită cu mare concentrare de putere și cu hotărârea de a conlucra cu puterea din Trupul Domnului, decât o împăr­tășire într-o stare laxă, nepăsătoare, a puterilor proprii. O împărtășire deasă cu Trupul și Sângele Domnului poate duce la slăbirea concentrării în primirea Lor.ˮ

            Părintele Arsenie Boca: „Să vă spovediți și să vă împărtășiți. Să aveți o clipă în care vă împăcați cu Dumnezeu. Să folosiți clipa întâlnirii cu Hristos ca pe o raza care vă luminează viața, ca El este Calea, Adevărul și Viața. Să-L luați pe Hristos cu inima împăcată cu Dumnezeu. Să nu plecați din fața lui Hristos întristați, ca tânărul bogat care n-a înțeles cu Cine stătea de vorbă.ˮ

            Sfântul Siluan scoate la iveală aceleaşi nuanţe pe care de cele mai multe ori le trecem cu vederea: „Dacă cineva se mărturiseşte nesincer şi îşi face voia proprie, atunci, chiar dacă se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, demonii viază în trupul său şi îi tulbură mintea. Dacă vrei ca demonii să nu vieze în tine, atunci smereşte-te, fii ascultător… şi mărturiseşte-te sincer…”.

            Cuviosul Paisie Aghioritul ne spune acelaşi lucru: „N-are atâta importanţă cât de des se împărtăşeşte cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregăteşte pe sine pentru aceasta, şi cât de mult Îl păstrează înăuntrul său pe Hristos după aceea. Dacă ar fi fost să se sfinţească omuI aşa, pur şi simplu, atunci toţi preoţii care se impărtăşesc în cursul săptămânii și în fiecare duminică ar fi deja sfinţi! Contează cum se împărtăşeşte cineva şi câtă osteneală face pentru aceasta. Unul care se împărtăşeşte des nu înseamnă că se va și sfinţi. Dacă ar fi astfel, s-ar sfinţi toţi preoţii care consumă întreg Sfântul Potir. Cât timp rămâne harul Sfintei Împărtăşanii cu cel care o primeşte? Oare nu-l pierdem de îndată?… Pregătirea are un mare rol în păstrarea harului Sfintei Impărtăşanii.ˮ

            Starețul Dionisie de la Colciu:  Părinte Dionisie, vă rugam sa ne vorbiți puțin despre bucuria împărtășirii, despre Taina Sfintei Împărtășanii. Cum să ne pregătim noi ca să ne bucurăm că ne unim cu Hristos în Taina Sfintei Împărtășanii?

            „ - Vedeți, vedeți? Atâta de mult S-a smerit Dumnezeu pentru ca omul – omul ăsta plin de păcate, om de nimic – să se învrednicească de Trupul și Sângele Însuși Mântuitorului Hristos! Cum am mai zis, Dumnezeu îi cheamă pe toți: „Veniți către Mine, toți cei osteniți, toți păcătoșii”… De aceea, ca să fie sufletul fiecăruia în pace, trebuie mai întâi să trecem pe la duhovnic. Fiecare dintre noi avem un duhovnic, nu? Să-i spunem toate necazurile și neputințele noastre cu care ne-o înșelat firea, cu care ne-o inșelat Satana și am căzut. Și vezi câtă bunătate e la Dumnezeu! A dat darul acesta preotului duhovnic că dacă te iartă, iertat rămâi, iar dacă nu te iartă, neiertat rămâi. Ceea ce leagă el pe pământ e legat și în ceruri, și ce dezleagă pe pământ este dezlegat și în ceruri. Vezi câtă bunătate dumnezeiască ne-a arătat Dumnezeu! Putea să pună un înger, că doar miliarde de miliarde de îngeri are, nu-i așa? „Tu, îngere, să fii duhovnicul tuturor oamenilor ăstora!”. Nimeni nu ar fi îndrăznit să zică în fața unui înger: „Eu am greșit, am căzut în atâtea păcate!”. S-ar fi gândit omul: „Cum să-i spun lui? Da’ se poate? Cu neputință”. Dar a lăsat Dumnezeu, prin harul Sfântului Duh, pe preot. Punând arhiereul mâinile pe capul unui preot și binecuvântându-l și citindu-i rugăciunea, se pogoară harul Sfântului Duh și are putere – ce iartă, iertat este și în ceruri, ce nu iartă, neiertat este în ceruri. Vedeți câtă bunătate arată Dumnezeu! Acuma, te duci la preot. Preotul acela e om și el, chiar să fie și duhovnic; trup poartă, are neputințele lui, are patimile lui, și așa te duci către el. Poate să aibă și el niște neputințe ale lui; nu te interesează pe tine. Tu știi că el e preot care a fost pus duhovnic prin Sfânta Biserică și are puterea de a lega și dezlega. Ceea ce are el, ceva neputințe, nu te interesează.ˮ

            Sfântul Teofan Zăvorâtul:Sfânta Împărtășanie își arată puterea nu datorită vredniciei noastre, ci datorită bunătății lui Dumnezeu. Iar pregătirea pentru împărtășirea cu vrednicie este spovedania păcatelor cu hotărârea fermă de a nu ceda păcatului și de a nu omite nimic bun care trebuie făcut. Fermitatea și râvna aceasta sunt rădăcina și temelia vieții. Când ele există, casa pentru Domnul este pregatită. Ca să nu fie spre păcat (Sfânta Împărtășanie), trebuie să curățim păcatele prin pocăință și, apropiindu-ne, să ne apropiem cu credință și cu frică, cu zdrobire de inimă, fără să visăm la vreo superioritate față de ceilalți care nu se împărtășesc, ci întotdeauna să avem sentimentul smereniei și al umilinței. Principalul este să avem dorința și râvna de a face pe plac lui Dumnezeu, nu nouă. Căci, și atunci când facem bine, tot nouă ne putem face pe plac. Ceea ce vi se întâmplă în timpul postului dinaintea împărtășaniei… frica, neliniștea… trebuie să spunem că vin de la vrăjmasul. El, probabil, se agită în jurul vostru. Spovedania, însă, și împărtășania îl ard și îl gonesc. De aceea el, prevăzând acest lucru, stârnește neliniștea. Osteniți-vă să nu vă abateți de la pomenirea lui Dumnezeu, nici de la pomenirea morții… Ele nu numai în timpul postului, ci oricând îl gonesc pe vrăjmasul și îl ard și nu îi dau voie să se apropie de voi. Singuri vedeți cât de mântuitor este pentru voi postul dinaintea împărtășaniei… Şi tot singuri vă puteți hotărî să postiți mai des. Străduiți-vă să duceți postul până acolo încât să vă mulțumească. Chiar dacă am spus „mai des”, nu trebuie neapărat să înmulțiți, deoarece frecvența aceasta anulează o mare parte din evlavia față de cel mai important lucru… Mă refer la post și împărtășanie. Dupa cât se pare, v-am scris că este de ajuns să postiți și să vă împărtășiți în fiecare post mare din cele patru.ˮ

Este întotdeauna necesară Spovedania înainte de Sfânta Împărtășanie?

            Părintele Arsenie Papacioc: „ - Este, ca să-ți ierte păcatele. E nevoie să te spovedești nu numai când te împărtășești, ci să te culci mereu cu liniște, spovedit. Te duci la pansat de câte ori ești rănit. Sau, într-adevăr, să o faci pentru că există o serie întreagă de lucruri care ți-au scăpat. Lumea e obișnuită să spună niște păcate, dar să știți că foarte puțini își pun problema unor pacate pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face și nu le-ai făcut. Vedeți, și asta înseamnă o curățire. Și eu recomand tuturor să se spovedească bine, ceea ce înseamnă să te gândești la spovedit cu mult timp înainte, adică să-ți faci mereu acest control, iar la spovedit să te duci pregatit. Te-ajută duhovnicul, căci s-ar putea să uiți unele lucruri, dar în orice caz, nu te duce nepregătit sau din obișnuință.ˮ

În afară de spovedanie, cum se cuvine să ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie?

            Părintele Arsenie Papacioc: „ - Cu milostenie, în orice chip. Asta este una din marile pregătiri pentru veșnicie: milostenia. Să rupi din tine ceva. Vedeți, milostenie e toată Scriptura. Și Vlahuță spune lucrul asta. Evanghelia din Duminica Dreptei judecăți vorbește numai de milă: de ce nu M-ați îmbrăcat, de ce nu M-ați adăpat, de ce nu M-ați cercetat… Va să zică, de ce n-ați făcut milă? Se spune că s-a ridicat mila împotriva dreptății și a biruit mila. Atunci când vei fi băgat în groapă – eu am trăit cât de cât momentul ăsta -, un singur lucru îți va veni în minte, ori de te căiești, ori de te bucuri, și anume de ce nu lași din tine nimic afară. Deci asta ar fi o pregătire continuă.ˮ

Criteriul celor 40 de zile între două împărtășiri

            Părintele Arsenie Papacioc: „Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce înseamnă numaidecât acest patruzeci? Dragă, mai întâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca să te pregăteşti pentru marele eveniment ce are în vedere Veşnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit MântuitoruI. Patruzeci de zile durează postul Crăciunului și Postul Paştelui. E un timp suficient ca să te pregătești pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima. Noi am rămas la patruzeci de zile într-o formă tradițională, care nu e atât de recomandată. Te împartaşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te pregateşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie. Nu o faci pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunți la o serie întreagă de porniri spre rau: lăcomii, curvii, judecăţi. Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu. Și atunci, împărtăşirea este în funcţie de curățirea inimii tale.

            (...) „Inima e adâncul cel mai adânc din noi. Aş putea să spun că inima e o fiinţă în fiinţă. De ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim în ea?» El nu locuieşte oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile Cerurilor, are plăcerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care L-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea primirii Sfintei Împărtăşanii cu Trupul şi Sangele Mântuitorului. A te împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai fost şi te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să, te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită, sau strict omenească şi de a te regăsi într-o personalitate ingerească.

            Repet: nu se poate să mergi la împărtăşit fără dezlegare. Cu nevrednicie se împărtăşeşte un om împătimit, necurăţit, nespovedit, fără grijă, care merge din obicei sau care nu s-a spovedit cu adevărat. Pentru că o spovedanie bună este ca tu să fii pe poziţia de a nu mai face. Nu să te spovedeşti şi să spui că așa şi-aşa fac. Asta e o fraudă. Nu trebuie să te îngrijoreze marile păcate, pentru că toate se iartă, dar să fii pe o poziţie de mare căinţă. Te spovedeşti de pe poziţia de a nu mai face. Că se întâmplă, e accident, dar nu e deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu e pocăinţă falsă. Când te pocăieşti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel eşti vinovat de participare, nu de accidentare. Deci, ca să poţi să fii pregătit trebuie să fii un om de jertfă. Aceasta-i poziţia creştina: jertfa.”

Cât de des ne putem împărtăși

            Părintele Dumitru Stăniloae: „De aceea credem că nu e bine să se împărtășească toți credincioșii sau foarte mulți la fiecare Sfântă Liturghie, fără spovedanie și fără post, chiar dacă ei se socotesc lip­siți de păcate grele. Aceasta poate duce la un automatism lipsit de simțire al primirii Sfintei Împărtășanii. Prin spovedanie ne recunoaștem greșelile: doar astfel ne tăiem mandria noastră. De aceea Biserica Ortodoxă păs­trează rânduiala de a condiționa participarea la jertfa euharistică de mărturisirea păcatelor, de recunoașterea vinovăției noastre. Trebuie să trăim cu cutremur acest moment, atât din pricina obișnuinței noastre cu tot felul de gânduri, de critici ale altora, de supărări cu alții, cât și din conștiin­ța că ne împărtășim cu Trupul preacurat al Domnului ce­rului și pământului și cu preascump Sângele Lui.”

            Părintele Arsenie Boca: „Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălășluiește în noi de la Botez. Această sălășluire a Duhului Sfânt se înnoiește cu fiecare Sfântă Împărtășanie. De aceea creștinii primelor veacuri se împărtășeau în fiecare zi.  Și de aceea nu se temeau de priigoană. În ei nu era frică. Până și copiii erau mai curajoși decât mulți oameni mari de azi.ˮ

            Părintelui ieroschimonah Paisie Olaru:Nu deasa Împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea pacatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa Împărtăşanie este semnul slăbirii credinței şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. Îndreptarea şi sporirea noastră pe calea mântuirii începe cu deasa spovedanie şi se continuă prin post şi rugăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, împăcare cu toţi şi smerenie. Numai după ce facem toate acestea ne putem împărtăşi mai des. Altfel cum să-l primeşti pe Domnul cerului şi al pământului când sufletul tău este necurat, nespovedit, robit de patimi şi mai ales, plin de mândrie?”

            Părintele Arsenie Papacioc elucidează pe scurt, dar cuprinzător problema împărtăşirii: “Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăşim? Nu timpul decide. Asta-i o greşeală. Decide intensitatea credinţei tale, văpaia din inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Ani să-i dai? Vindecă-i rana!» Acesta-i scopul duhovnicului. Și, dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos prin împărtăşire. Nu ne împărtăşim pentru că au venit Paştile sau Crăciunul. Ne împărtăşim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtăşire cu Sfintele Taine ci şi o împărtăşire duhovnicească, adică această continuă prezenţă a inimii noastre la Dumnezeu. S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când să te împărtăşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L primeşti pe Dumnezeu, cu adevărat îţi trebuie o pregătire.ˮ

(...) “Aşa cum am spus, împărtăşirea nu trebie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară. Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său. Și îţi trebuie o pregătire. Și dacă te împărtăşeşti foarte des, începi, ca fiinţă omeneasca nerodată, neşlefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă şi frică de Dumnezeu. Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat şi te gandeşti la importanţa acestui fapt, atunci eşti bun de împărtăşit mai des.

Dar dacă o iei din obişnuinţă sau zilnic, cum am auzit ca se face în unele părţi, este o greşeală extrem de mare. Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este necesară, ca să te mai strujească niţel trupeşte. Trupul acesta trebuie să existe şi să împlinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim împotriva exagerării lucrurilor. Și atunci e necesară postirea.

Iarăşi e o primejdie mare, tocmai pentru ca-i foarte mare lucru – mai mare decât a te împărtăşi nu există nimic în viaţa cu Dumnezeu – să nu te iîmpărtaşeşti. Intervine şi Împărtăşirea duhovnicească, cu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!ˮ Dar nu înlocuieşte împărtăşirea aceasta pipăită, simţită. Sfânta Împărtăşanie nu iartă pacatele. Sfânta Împărtăşanie desăvârşeşte. Iertarea pacatelor o primim in Taina Pocăinţei: «Te iert şi te dezleg… ˮ

            Sfântul Teofan Zavoratul: „Spovedania și Sfânta Împărtășanie sunt neaparat necesare: una curățește, cealaltă este baia, plasturele și hrana. Trebuie să ne împărtășim în toate cele patru posturi. Și mai putem adăuga, în Postul Mare și cel al Nașterii Domnului să ne împărtășim de două ori… Şi mai putem adăuga, dar nu prea mult, ca să nu devenim neglijenți față de împărtășanie.ˮ

           

Surse bibliografice:

  1. Sfântul Teofan Zăvorâtul, “Sfaturi înțelepte”, Editura Cartea Ortodoxă
  2. Părintele Arsenie Boca,  “Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurieˮ -Antologie de cuvinte duhovnicești, Editura Agaton 2014
  3. Stelian Gomboș, Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc, starețul Mănăstirii Techirghiol
  4. Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentu omul contemporan“, Editura Evanghelismos, București, 2003
  5. Starețul Dionisie. “Duhovnicul de la Sfantul Munte Athosˮ, Ed. Prodromos, 2009
  6. Ieromonah Benedict Stancu, “Nuanțe și false nuanțe în viața duhovnicească”, Editura Sophia, București, 2007


 

20-12-2014
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu