MÂNTUIREA SMOCHINULUI - piesă de teatru pentru elevi (adaptare după o povestire scrisă de Vasile Voiculescu)

SINOPSIS

DISTRIBUŢIE:

            IOAN-EVANGHELISTUL

            POETUL

            UCENICUL 1

            UCENICUL 2           

            MAGDALENA

            ANA

ACTUL I     

SCENA I

(În scenă se află un smochin. Personajul este îmbrăcat în verde şi are braţele frânte. Rămâne pe scenă pe tot parcursul piesei.)

ACTUL I

SCENA II

(Ioan este lângă trunchi , având un sul de pergament şi un toc. Citeşte mergând.  Apare Poetul.)

POETUL: (Cercetează copacul. Apoi:)

- Omule, pentru ce s-a tăiat copacul?

IOAN:

- Nu a vrut să răspundă cu minunea rodirii!

POETUL:

- Mi se pare că minunile nu sunt dovezi...Aş vrea să ştiu dacă pomul avea vreun viciu: era urât, schilod...

IOAN:

- Era frumos, dar purta în el păcatul.

POETUL:

- Şi ce e păcatul?

(Apar  UCENICUL 1 şi UCENICUL 2)

UCENICUL 1:

- Se împotrivea Duhului!

POETUL:

- Şi dacă dădea umbră nu era de ajuns? Măcar pentru odihnă şi răcoare tot era bun!

IOAN:

- Când asudaţi, vă iese în cale o fântână, ce-i cereţi?

POETUL:

- Apă!

IOAN:

- Şi dacă fântâna e secată?

UCENICUL 1:

- Mai degrabă te apleci şi arunci cu pietre în ea...

POETUL:

- Adevărat! Aşa mi s-a întâmplat odată. De unde ştii?

(Stă pe gânduri. Apoi.)

POETUL:

- Smochinul putea să fie umplut cu sevă roditoare!

UCENICUL 2:

- Era cu neputinţă!

POETUL:

- Cum aşa? Ziceai că Iisus are puteri nemărginite!

IOAN:

- Din cauza smochinului nu se putea face minunea.

UCENICUL 1:

- Avea o racilă !

POETUL:

- O ce?

IOAN:

- Lăsaţ-o pe Magdalena să vă spună.

(Magdalena care stătuse departe  ghemuită se apropie. Se ridică şi Ana.)

MAGDALENA:

- Ieri, o gloată îndârjită a cerut doborârea  copacului acestuia. Proprietarul a venit mânios: Cu ce drept  aţi intrat pe proprietatea mea? Învăţătorul îl întrebă: Ce venit îţi aduce  pomul? Plăcerea de a-l avea! răspunse omul. Dar paguba n-a socoteşti? mai zise Iisus. Ai să plantezi în locul lui un smochin care să dea rod.

POETUL:

- Nu înţeleg nimic! Nu ar fi putut să îl învie pe primul?

(Apare şi Ana.)

ANA:

- Era bolnav. Avea la rădăcină viermele trufiei. Şi omul a fost convins. Tăind cu supunere trunchiul, scoase rădăcinile şi, între viţele încâlcite, stătea  pitulată o grămăjoară, ca o piatră.

MAGDALENA:

- Din încolăcirile rădăcinii...o ulcică!

UCENICUL 1:

- Ulcica era plină cu bani de aur care străluceau.

POETUL: (Cu bucurie, frecându-şi mâinile)

- Măi, să fie...

UCENICUL 2:

- Şi Stăpânul i-a arătat că în ulcică stătea boala smochinului.

UCENICUL 1:

- I-a zis că cine stă pe comori nu rodeşte niciodată.

POETUL:

- Şi ce s-a făcut cu aurul?

ANA:

- A fost împărţit săracilor!

 POETUL:

- Cum? Şi n-a mai rămas nimic?( Se apleacă să atingă ulcica.)

MAGDALENA:

- Nu o atinge! Mâna ta ar putea lua înfăţişarea smochinului.

            (Poetul trage speriat mâna înapoi.)

 POETUL:

- Dacă tot ce aţi spus e adevărat, eu nu pot înţelege cu nici un chip.

IOAN:

- Frumuseţea noastră coboară de sus.

 UCENICUL 1:

- E o scară pe care vă veţi sui şi voi.

UCENICUL 2:

- Pe care o veţi purta.

ANA:

- Treaptă cu treaptă.

 ACTUL I

SCENA III

(Se aud clopote. Dinspre răsărit apare o lumină mare. Toţi o privesc uimiţi şi se îndreaptă spre ea. Se aude un glas: Cei chemaţi, ieşiţi...Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi... Smochinul care a stat aplecat se ridică.)