Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noiNr. vizualizari: 2088

Învierea femeii lui Lot - Maria Gabor (CARTE)

Dr.conf.univ. Ana Sofroni
Tags: ;

Îndemn la ascultare

(Pe marginea volumului de poezii creştine

Învierea femeii lui Lot de Maria Gabor)

 

      În lumea cărţilor, la editura Cu drag din Chişinău, a apărut o ediţie nouă – volumul de poezii Învierea femeii lui Lot de Maria Gabor. Chiar de la prima vedere, citindu-i doar titlul, devine clar că autoarea se pronunţă în vers liric asupra unui argument luat din Biblie. E un pas îndrăzneţ din partea unei persoane laice, dar totodată şi salutabil, căci Sfânta Scriptură trebuie bine cunoscută de către toţi creştinii şi cei versaţi în materie fac un gest de laudă, venind în ajutor şi celorlalţi, mai puţin cunoscători de adevărurile biblice. Apoi, începând a răsfoi cartea, involuntar îţi opreşti privirea ba asupra unei poezii, ba a alteia, până când definitiv îţi dai seama, că trebuie să citeşti totul laolaltă. Şi te adânceşti în lectură cu cea mai mare pasiune, neputând să laşi cartea din mâni cu una-cu două. Fiindcă ea te cucereşte puternic şi rămâi nespus de impresionat. Te impresionează atât stilul liric perfect al autoarei, cât şi multiplele semnificaţii de sens ce ţi se descoperă de la un vers la altul. Sunt sensuri percepute de Dna Maria Gabor în rezultatul unor trăiri profunde ce le-a avut dânsa de la cunoaşterea întâmplării cu femeia lui Lot. În continuare, desprindem încă o ambianţă bine reuşită ce caracterizează cartea - echilibrul dintre cugetările autoarei şi limbajul bogat şi întru totul potrivit înaltelor ei trăiri! Toate împreună îţi ajută să înţelegi clar, cu întreaga-ţi fiinţă, cele mai mici nuanţe ale faptului descris în carte, fac să-ţi vibreze coardele inimii la cuvintele şi expresiile, care, fără doar şi poate că sunt purtătoare de har duhovnicesc, căci de la ele îţi vine şi căldură, şi lumină, şi linişte, şi nădejde în mântuire.

Cine se simte împovărat de păcatul neascultării, găseşte în această carte destulă mângâiere sufletească. Ţi-o insuflă pasajele în care autoarea vorbeşte despre mântuirea celor care, urmând exemplul femeii lui Lot, ar putea să se transforme şi ei în „stâlp de sare” şi să rămână pe veci fixaţi în mantia nemişcării, însă prin pocăinţă se învrednicesc de mila lui Dumnezeu şi El îi aude, le vine în ajutor. Deci, chiar părând a fi încremenit în păcate greu apăsătoare, omul cu credinţă puternică în suflet ajunge, mai devreme sau mai târziu, la pocăinţă sinceră, rostită din inimă zdrobită. Iată cum descrie Maria Gabor efectul unei asemenea stări: „Pământu-împovărat adună-n sare / Nemăsurata sete de căinţă”; şi atunci Dumnezeu face ca „Pământul să nu moară, ci să-nvie” (Cu alte viziuni). Laitmotivul învierii, renaşterii acelora care nu se pot numi pe sine altfel, „decât soaţa lui Lot”, adică se consideră ei însuşi stâlp de sare, când „Neascultarea le-a-ntrecut pe toate”, îl aflăm şi în următoarele versuri: Cu-a mea privire-ntoarsă înapoi, / Până la Judecata de Apoi, / Mai am nădejde să scap lumea mare, / Bărbaţi, femei, căzuţi din ascultare, / Care se bucură că stâlpul meu / I-a-ntors la timp, să creadă-n Dumnezeu”. (Cu-a mea privire-ntoarsă înapoi.) În aceste versuri se anunţă, după cum uşor se poate de înţeles, unul din obiectivele de bază ale creaţiei autoarei, care constă în îndrumarea semenilor de a crede neclintit în cuvintele Domnului. Căci când nu te îndoieşti de a crede în ele, se întâmplă ceva miraculos cu tine. Autoarea ne destăinuieşte acest gând în următoarele versuri: „Şi mii de ochi în solzii mei de sare, / Deschişi într-un extaz evlavios, / Îmi dau puteri şi simţuri neştiute. / Jur împrejur doar chipul lui Hristos / Mă binecuvântează din volute” (Pământ şi Cer nou la Marea Moartă). Stăpânită de aceleaşi simţiri înalte, altădată autoarea exclamă: „Simt bucuros lumina care răsare-n mine!” (Crinii luminii). Dar până a ajunge să simţi pătrunderea luminii în suflet, trebuie să te dedai cu totul rugăciunii, trebuie mereu să-L ai pe Dumnezeu în faptă şi în gând. Ne-o spune autoarea în poezia Azi mi-a bătut la poartă un cerşetor pribeag, unde citim: „Mă rog o noapte-ntreagă: Iisuse, vino iar, / Nu mă lăsa pustie, lipsită de-al Tău dar!” Şi în multe alte poezii sunt prezente cereri înflăcărate către Dumnezeu şi Maica Domnului, către Preacuvioşi părinţi din lumea celor drepţi, precum este Părintele Arsenie Boca, cinstirea căruia pentru Dna Maria Gabor a devenit o necesitate sufletească, de rând cu enorma recunoştinţă ce i-o poartă pentru mulţimea de binefaceri la adresa oamenilor credincioşi. Drept model de rugăciune stăruitoare e posibil să-i fi servit rugăciunile sfintelor femei creştine Emilia, Macrina, Anthusa, Monica ş. a., cărora le sunt închinate versuri uluitoare în poezia Mame creştine. Citim aici: „Îmi aduc deodată-aminte de Emilia, Macrina; / Câtă stăruinţă-n fapte şi în rugă, nopţi şi zile, / Mama, sora şi bunica Sfântului Mare Vasile. / Antiohia, Monica, văd în sufletul lor plin, / Pe Ioan Gură de Aur, pe Fericitul Augustin. / Toate-au alergat la Domnul, toate au crezut în bine, / Nona şi Anthusa, mame, sfintele femei creştine, […]”. Cu multe virtuţi e înzestrată autoarea Maria Gabor şi ele, prin acoperământul lor duhovnicesc, îi luminează nu doar propria fiinţă, ci şi calea spre sufletele şi inimile aproapelui. Oricine, adâncindu-se în citirea cărţii, s-ar putea convinge de influenţele benefice şi de suflet ziditoare ale versului gaborian.

Învierea femeii lui Lot e un volum de poezii foarte bogate în procedee artistice, de unde, în mare măsură, se şi trage ţinuta lui poetică de o eleganţă extraordinară. Merită a fi evidenţiate repetarea, imaginaţia în vis, metafora, epitetul. Cu ajutorul lor şi datorită iscusinţei sale deosebite de a mânui cuvântul şi a construi fraze splendide, autoarea a creat o operă de certă valoare literară în domeniul ortodoxiei. E o operă pe potriva înaltei pregătiri profesionale ce o are dumneaei şi a credinţei de neclintit la care a ajuns.

Procedeul repetării ne atrage atenţia în special când se fac referiri la florile de crini cu facultăţile lor specifice. Şi se întâmplă asta destul de frecvent, chiar un compartiment întreg însumează poezii, în care figurează această floare uimitoare. El are acelaşi titlu, ca şi poezia ce încheie compartimentul şi totodată volumul, şi se numeşte Cu florile de crin. Semnificaţia i-o întrevedem în strălucirea faptelor şi a gândurilor creştinului cugetător tot aşa, precum licăreşte de albeaţă şi de miresme un crin în alcătuirea lui firească. În limbaj poetic, melodios, autoarea ne arată influenţa crinului asupra stării ei sufleteşti în felul următor: „Bune Vestirile ce vin / Mi-aduc şi mie-un gând senin / Şi toată viaţa mulţumesc / Pentru ce simt şi ce trăiesc, / Cu florile de crin” (Poezia Cu florile de crin). Dintr-o altă poezie aflăm că îndrăgita floare îi şi vorbeşte autoarei, într-atât de strânse relaţii există între aceşti doi subiecţi. Exemplificăm faptul cu versuri din poezia La Crucea de la mormântul Maicii Zamfira: „Mă ţin de Crucea Maicii. Flori de crin / Îmi spun că ea mă ţine, nu mă ţin”. Da, crinii au prins grai în creaţia Doamnei Maria Gabor. Fantastic şi încântător moment poetic! El a putut să apară ca o urmare a purităţii sufleteşti, ca o dovadă a vieţuirii după legea cea dreaptă, căci doar atunci imposibilul din jurul nostru poate deveni posibil. Fiindcă atunci îşi arată puterea firescul din fiecare creatură a lui Dumnezeu şi ceea ce e firesc, te menţine mereu pe drumul drept, nu te lasă să te îndepărtezi de dreapta credinţă. De floarea crinului, ne mărturiseşte mai departe autoarea, sunt legate mai multe din visele ei frumoase. Citim în poezia Un vis cu crini: „[…] Şi simt cum se desface în mintea mea o floare, / Îmi năvăleşte-n faţă parfumul ei divin / Şi visul meu se umple cu mii de flori de crin”. Crinii simbolizează luciditatea şi limpezimea gândirii în orice împrejurare ne-am afla, dar în special când ne deschidem mintea către cele duhovniceşti. În preajma Tronului Maicii Domnului ei au trezit în sufletul autoarei simţiri incomparabile. Să atragem atenţie la următoarele versuri şi ne vom pătrunde adânc de semnificaţia crinilor în creaţia Mariei Gabor: „Boboci de crin pe bolta minţii mele se deschid […]”, ne spune cu mult patos autoarea la începutul poeziei Tronul Maicii Domnului, ca puţin mai târziu tot aici să adauge: „Binevesteşte-un clopot în ceru-i de aramă / Că s-au deschis toţi crinii”, iar „Un crin plecat în faţă, în chip de monogram, / Mă umple de mireasma minunii din frumos - / Văd începutul lumii de la Iisus Hristos…/ Toţi crinii de pe boltă cu rădăcini se prind / De mintea mea uimită, de sufletu-mi mirat, / Şi simt, Măicuţă Sfântă, că azi am înviat!” Deci, datorită crinilor, te simţi renăscut, readus la o viaţă nouă, priveşti la lumea din jurul tău cu ochi limpezi şi înţelegători. O asemenea stare ia naştere nu din altceva, decât din miraculoasa lumină dumnezeiască, iar minunaţii crini cu splendida lor albeaţă, cu claritatea şi prospeţimea lor sunt, după cum e ferm convinsă Doamna Maria Gabor, adevăraţi şi neîntrecuţi purtători de lumină dumnezeiască (Crinii luminii).

Cele mai profunde viziuni ale sale autoarea le prezintă ca pe nişte reflecţii ale imaginaţiilor din vis. Procedeul e unul din cele mai potrivite pentru situaţiile, când logica realităţii s-ar putea să nu fie pe deplin înţeleasă de către cititori. În vis adevărul chiar şi gol-goluţ are drept la existenţă, tot în vis adesea te dumireşti mai uşor de cele ce ai greşit, dai şi de soluţii potrivite în cazuri de încurcături complicate etc., pentru ca trezindu-te din somn, să încerci a materializa în realitate ideile cele bune ce ţi se arătaseră. Visele de acest gen, ca o continuare a gândirii de zi, nu-ţi întrerup căutările duhovniceşti, ci, dimpotrivă, te ţin mereu pe unda cugetărilor asupra lor. Foarte frumos e redată starea de vis, de exemplu, în poezia Genunchii inimii. Iată cum o face aici autoarea: „M-am întâlnit cu mine-n vis, în strană. / Nu mă vedeam. Stăteam îngenunchiată, / Aşa că am trecut neobservată / Prin faţa mea, s-ajung drept la icoană”. Iar după rugăciunile din vis, s-au întâmplat următoarele: „Şi mă trezesc. Icoana Sfântă-n noapte, / Sub candela cu-a ei lumină-aprinsă, / Mă umple de-o putere neînvinsă: Cu osteneală, visu-mi cere fapte”. Deci, rugăciunile vor continua şi în realitate, dar deja mai înflăcărat, fiindcă protagonista se va ruga nu doar cu genunchii îndoiţi, ci şi cu inima îngenunchiată, ceea ce în vis, din lipsă de puteri, nu i-a izbutit. Însă graţie frumosului vis, ea şi-a aflat slăbiciunile şi acum ştie în ce chip e posibil să sporească în rugăciune. E ca şi cum a urcat încă o treaptă spre desăvârşire duhovnicească.

Complicate frământări sufleteşti din timpul visului aflăm într-un şir de poezii, cum ar fi Coşmar, Dă-mi plânsul adevărat! Un vis cu crini, Stare, În strană, Vreme este..., Zori etc. Toate ele ne sunt model de trăire profundă a sentimentelor ce ţin de credinţa noastră ortodoxă.

Dar mai mult ca orice, volumul de poezii Învierea femeii lui Lot vine să ne îndemne la ascultare de poruncile dumnezeieşti, de fiecare cuvânt al lui

Dumnezeu. Pentru ca să nu devenim, din proprie voinţă, „stâlpi de sare” la nimic folositori, ci să ne învrednicim de îndurarea şi mila Domnului întru mântuire sufletească. Vom scăpa de sarea de pe noi prin pocăinţă sinceră, pornită din inimă curată. Trăgând toate învăţămintele din pilda femeii lui Lot, să luăm-aminte şi la acela dintre ele, care ne spune să nu ne uităm cu regret la cele rele ce le-am lăsat în urma noastră, căci ele au fost trecătoare, iluzorii, împătimitoare de suflet. Noi niciodată să nu uităm, că nestăvilitele plăceri lumeşti atrag asupra omului pedeapsa cu prefacerea în stâlp de sare.

Cartea Învierea femeii lui Lot de Maria Gabor îşi aşteaptă cititorii fideli, că multe are a-i învăţa. Fie binecuvântarea Domnului peste noi toţi!

14.07.2014, Brescia (It.) Dr. conf. univ. Ana Sofroni

06-08-2014
De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Ana Sofroni - 07-08-2014:

Mulţumesc cordial redacţiei pentru atenţia cu care tratează noutăţile din domeniul credinţei ortodoxe. Cu cât mai la timp o vom face, cu atât mai degrabă vor încolţi seminţele semănate de noi şi cu atât mai mare ne va fi nădejdea de a strânge şi rod pe măsura ostenelilor depuse. Lui Dumnezeu slavă!