Siteul folosește cookies pentru navigare (ce nu pot fi dezactivate) și pentru analiza traficului (ce pot fi refuzate) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 5317

Postul în familie

Cristina Roman
Tags: post; familie; Dumnezeu; tradiţie;
Postul în familie

Mântuitorul a spus: „(...) milă voiesc, iar nu jertfă” (Mt. 9, 13). Sensul postului stă în abţinerea de bună voie de la mâncărurile de dulce, concomitent cu lucrarea faptelor bune, îndeosebi milostenia. „Adevăratul post stă nu numai în istovirea trupului, ci şi în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu însuţi să o mănânci.” (Sf. Serafim de Sarov)

Postul în familie

Postul în familie înseamnă disciplină. Se creeaza o disciplină, fără să vrei, nu pregătești oricum mâncarea, dacă ții post nu muncești prea mult, dacă nu muncești prea mult, ai mai mult timp de rugăciune, dacă ții post mancarea ce-o mănânci nu cere vin, cum cere friptura, dacă nu e vin, nu e somn, dacă nu e somn, sunt metanii. Vedeți câtă legătură? Foarte multă legătură. Ca să știm de ce postim. Și nici nu postim ca alții, nu postim toată ziua și noaptea dezlegăm la tot felul de mâncăruri, noi postim cu multă dreaptă socoteală și încă o dată avantajul rămâne al nostru. (Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2011, p. 287)

Tot mai mult ne-am obişnuit să spunem că „nimic nu mai este ca pe vremuri”, oftând cu gândul la acele împrejurări de viaţă în care ni se părea că totul era mai uşor, mai firesc, mai simplu. Referindu-se la post, mulţi vârstnici îşi amintesc că acesta era ţinut cu sfinţenie de întreaga familie şi că ei „aşa s-au pomenit”. Articolul de faţă se adresează creştinului modern, familiei ortodoxe contemporane, ai cărei membri au vârste diferite, probleme de sănătate diverse, se confruntă cu lipsa de timp, şi, mai ales, au o mai mare libertate de gândire şi exprimare, nemailuând ca literă de lege tradiţia din bătrâni. Cum, cât, cu ce eforturi şi renunţări poate posti creştinul de astăzi şi ce îl aşteaptă la capătul postului ca răsplată pentru jertfa sa? Mai este cu putinţă în zilele noastre ca această tradiţie a postului în familie să se păstreze?

Realitatea este că acest lucru se întâmplă tot mai rar, iar cei mai mulţi dintre cei care îşi pun problema de a ţine post renunţă şi se consolează spunând că „nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură[1]…” Acest mod de a rezolva problema este superficial şi arată că nu știm prea bine şi nici nu investim timp să înţelegem ce ne îndeamnă Sfânta Tradiţie, ci preferăm să ne adaptăm mai degrabă lumii decât lui Dumnezeu.

„Eu nu pot să ţin post” sau „Decât să pofteşti, mai bine să mănânci (de dulce)”

„Dai voinţă, iei putere” spun sfinţii părinţi. Înainte de a decide că este peste puterile noastre să postim, ar fi bine măcar să încercăm, dar nu cu sentimentul eşecului asumat din start, ci cu nădejdea că atunci când ne va fi greu, Dumnezeu ne va întări să depăşim ispita de a renunţa. Este fals să credem că dacă pe durata postului poftim la un produs de dulce, mai bine este a mânca acel lucru decât a posti în continuare. Postul este tocmai un exerciţiu de renunţare la ceea ce ne place, la pofte, dar el nu anihilează simţurile noastre. Mirosul, papilele gustative, legăturile măiastru create de Dumnezeu între simţurile noastre continuă să existe la cei care postesc, iar meritul lor este cu atât mai mare cu cât, ispitiţi fiind, nu cedează. „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.” (Luca 4,4).

Postul prin urmare, este o luptă aspră cu însuși trupul tău. Dacă birui, bine îți va fi, iar dacă nu, să știi că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curățească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet… Nu postul ne mântuiește ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuiește, ci mila Tatălui. Dar osteneală să faci, că altfel nu vine Mila.” (Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 72-73)

Să dăm postului un scop

Dacă postim că „aşa trebuie”, puţin probabil să ne alegem cu vreun folos, constrângerile dovedindu-se a fi cele mai ineficace metode de învăţare şi progres. Alta să ne fie abordarea. Să fim conştienţi că aşa cum Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunea noastră, ci noi avem nevoie să ne rugăm, Dumnezeu nu are nevoie de postul nostru, ci noi avem nevoie să postim. Suntem plini de păcate, de suferinţe trupeşti şi sufleteşti, de griji şi nevoi. Să ne plecăm genunchii în faţa icoanei şi să dăruim ziua de post lui Dumnezeu ca jertă pentru pocăinţa noastră, ca rugăciune pentru împlinirea nevoilor şi dorinţelor noastre bune. Să postim cu un scop concret, acela de a-L chema pe Dumnezeu în ajutorul nostru pentru ceea ce ne apasă sufletul în mod deosebit. Minunat ar fi să postim pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi a-i da mereu Slavă!

„Voi posti la bâtrâneţe”

Bine ar fi şi aşa, căci Dumnezeu primeşte oricând pocăinţa noastră, dar ce ne garantează că vom trăi până la adânci bătrâneţi? Ce siguranţă avem că nu ne va încerca vreo boală care cu adevărat ne va împiedica să postim la vârsta a treia? De ce am avea la bătrâneţe o mai mare voinţă şi determinare în a posti, câtă vreme noi nu am exersat la tinereţe aceste lucuri, ci ne-am lăsat duşi de valul poftelor? "Privegheaţi şi vă rugaţi, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului!" (Matei 25, 13). Nu ştim daca vom apuca ziua bâtrâneţilor şi cărunteţilor şi aşa cum ne va găsi obştescul sfârşit, aşa vom fi judecaţi. Să punem astăzi început bun mântuirii noastre!

Postul copiilor

„Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor” (Marcu 10,14). Dacă am da curs îndemnului Mântuitorului Hristos, dacă i-am aduce pe copii la biserică încă de foarte mici, spre ascultarea slujbelor şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, harul lui Dumnezeu ar face ca la vremea potrivită, postul copiilor să fie acceptat şi aşteptat în mod firesc. Copilul crescut în biserică poate înţelege şi chiar râvni să postească alături de părinţii săi, fără ca acest lucru să i se pară o corvoadă, ci o faptă bună făcută din dragoste pentru Domnul  Iisus Hristos.

Sfântul Episcop Teofan Zăvorâtul dă următorul sfat părinţilor: „Copilul trebuie hrănit astfel, încât odată cu dezvoltarea trupului, aducătoare de putere şi sănătate, să nu-i aprindem în suflet patima îmbuibării pântecelui. Să nu ne uităm că este mic, ci chiar din primii ani să-i potolim trupul atras de păcat şi să-l învăţăm să-l domine pentru ca în adolescenţă, în tinereţe şi mai târziu să stăpânească cu uşurinţă această necesitate”.

Enciclica Sfântului Sinod din anul 1956 stabileşte că: până la împlinirea vârstei de şapte ani, copiii sunt dezlegaţi de pravila (obligativitatea) postului, ei putând mânca "de dulce" în tot timpul anului. Pentru copiii de până la doisprezece ani, pravila postului ar fi în zilele următoare: toate zilele de miercuri şi vineri de peste an, în afara de cele în care se face dezlegare la peşte; prima şi ultima săptămână din Postul Sfintelor Paşti şi din cel al Naşterii Domnului; ultima săptămână din Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; cele două săptămâni ale Postului Adormirii Maicii Domnului; Ajunul Crăciunului (24 decembrie); Ajunul Bobotezei (5 ianuarie); Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) şi Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). În celelalte zile şi săptămâni de post din an, copiii pănă în doisprezece ani sunt dezlegaţi a mânca peşte, icre, ouă, lapte şi brânză.  

Postul şi suferinţele fizice

Părintele şi duhovnicul Paisie Olaru spunea: "canonul bolnavului este patul suferinţei sale". Când omul este bolnav, Dumnezeu nu cere de la el canon, ci să rabde suferinţa cu mulţumire, fără cârtire, şi aşa se va mântui. Chiar şi în aceste situaţii este nevoie de discernământ din partea bolnavului şi a familiei sale şi să se ceară îndrumare din partea părintelui duhovnic.  Cunoscând şi înţelegând situaţia, părintele poate da celui bolnav pogorământ. Altfel, dacă am lua prea în serios şi pe cont propriu neputinţele noastre fizice, niciunul nu am mai posti. Nu este vreun om contemporan fără vreun tip de alergie alimentară, vreo intoleranţă, care să nu fi avut măcar un episod de gastrită sau colecistită, iar sondaje recente arată că noi, românii, stăm prost atât cu glicemia, cât şi cu colesterolul. A posti nu înseamnă a pune sare pe rana noastră digestivă, dimpotrivă, înseamnă a o pansa cu acele alimente pe bază de legume şi fructe, cu ceaiuri şi supe care vindecă şi uşurează atât trupul, cât şi sufletul.

Relaţiile intime şi postul

Postul înseamnă abţinere; de la anumite mâncăruri, de la anumite băuturi, de la a face răul şi a răspunde răului cu rău, dar şi de la plăcerile senzuale, distracţii şi chefuri, aşadar, şi de la relaţiile intime dintre soţi. Ar fi absurd a limita postul la regimul alimentar, permiţându-ne toate celelalte plăceri. Frumuseţea Ortodoxiei constă însă, în faptul că ea le stabileşte pe toate cu dreaptă măsură şi dreaptă socoteală. Aşadar, măsura este aceea care va defini cum şi cât postim, mai ales în cazul relaţiilor dintre soţi. „Armonia dintre femeie şi bărbat păzeşte viaţa noastră a tuturor şi susţine lumea întreagă, căci, precum se prăbuşeşte întreaga clădire dacă se clatină temelia, tot astfel se dă peste cap toată viaţa noastră dacă soţii trăiesc în neînţelegere.” - Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia despre deznădejde.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni învaţă pe cei uniţi prin Taina Cununiei cum să gestioneze relaţiile lor trupeşti. ,,Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere” (1 Cor. 7, 5). Sf. Ioan Gură de Aur clarifică: „Dar ce vrea să spună el aici? Să nu se înfrâneze femeia, zice, dacă bărbatul nu voieşte, şi nici bărbatul, dacă nu voieşte femeia… Deci trebuie a prefera buna-înţelegere înaintea tuturor, fiindcă este şi mai însemnată decât toate. (…) Pentru aceea zice: Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din buna înţelegere până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi în post şi rugăciune – vorbind aici de rugăciunea cea cu multă sârguinţă. Şi iarăşi să vă împreunaţi, ca să nu ispitească pre voi Satana din pricina neînfrânării voastre.”

Tâlcuind sfatul Apostolului Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "omul neînfrânat, omul ahtiat după plăceri, omul care nu se abţine de la femeia sa nici în vremea postului şi nici în alte vremi asemănătoare, nu-i pedepsit, dar nu-i nici lăudat (I Cor. 7, 5). Pavel a făcut pogorământul acesta atât de mare faţă de cei căsătoriţi din pricina slăbiciunii voinţei noastre, din pricina lipsei de atenţie asupra noastră înşine".

În cazul în care unul dintre soţi doreşte înfrânare, iar celălalt nu, Sfântul Ioan Gură de Aur dă următorul sfat: "Ce să fac, mă poate întreba cineva, dacă bărbatul meu nu-şi poate stăpâni poftele, iar eu vreau să mă înfrânez? - Trebuie să te pleci neapărat poftelor lui. Chiar dacă n-ai vrea să faci aceasta, dulcele lanţ al căsătoriei, ce te încătuşează, te târăşte după poftele soţului şi te trage către cel cu care dintru început te-ai legat. Dacă te împotriveşti şi rupi lanţul, nu numai că nu scapi de lanţuri, dar mai eşti şi deplin pedepsită.”

Cum ţinem postul

În Epistola către Romani a Sf. Apostol Pavel, cap. 14, vers. 2, se spune astfel: „Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă, mănâncă legume”. Nu cei desăvârșiți au nevoie de post ci, noi, cei slabi, pentru a ne putea desăvârși! Prea mult se scrie şi se vorbeşte oriunde despre ce este voie și ce nu este voie să se mănânce în post,  despre ce pot să facă sau nu în această perioadă cei care postesc, iar destul de puţin se vorbeşte despre scopul şi foloasele postului. Resorturi sufleteşti şi o adâncă dragoste creştină ar trebui să ne pună pe făgaşul postirii, nu disciplina de a îndeplini câteva reguli mai stricte de alimentaţie şi de viaţă. Dacă ne vom limita la bifarea cu acrivie a tuturor restricţiilor, fără a dubla efortul nostru prin fapte de milostenie, dragoste şi îndelungă-rabdare, folosul duhovnicesc al postului va fi limitat.

Orice gospodină ştie că a găti de post cere un pic de inventivitate şi atenţie, iar lipsa de timp pentru pregătirea unui meniu gustos şi sănătos, ne împinge să alegem soluţia surogatelor: crenvurşti vegetali; cârnaţi; şniţele; salam; lapte şi brânză pe bază de soia. În rândul surogatelor intră şi fructele de mare, iar abstinenţa de la ele s-ar impune cu atât mai mult cu cât sunt considerate o delicatesă culinară. Fructele de mare nu sunt de post, iar consumul lor ar trebui limitat la zilele cu dezlegare la peşte. Doar oul de post încă nu a fost inventat, în rest găsim le găsim pe toate cele de dulce în ambalaj de post. Nu greşim consumând în post produsele din soia, dar dacă vom căuta prea mult în alimente de post aromele şi gustul cu care eram obişnuiţi în perioadele „de dulce”, există riscul să ne prefacem că postim.

Postul şi televizorul

Invenţie recentă, de care cei trecuţi acum de a doua tinereţe nu s-au bucurat în copilăria lor, televizorul a ajuns nelipsit din casele noastre şi ne acaparează atenţia ore în şir. Postul ne îndeamnă la discernământ şi spirit selectiv şi în privinţa televizorului. Să limităm numărul orelor petrecute în faţa lui, să căutăm acele emisiuni decente, educative, schimbând repede canalul de pe programele vulgare, pornografice, care promovează incultura sau violenţa. Şi dependenţa unora de serialul, telenovela sau emisiunea TV preferată poate fi o piedică în calea postirii căci sunt consumatoare de timp. Timpul este un dar al lui Dumnezeu, să nu îl irosim pe lucruri trecătoare şi superficiale. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul dependenţei de computer, întâlnită mai ales la copii. Aşa numitul stat la calculator se cere a fi limitat, supravegheat şi înlocuit cu activităţi plăcute în familie ca plimbările, jocurile interactive, citirea unor cărţi folositoare.

Postul de păcate

"Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte! Cum? Dacă vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul în altă parte. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hoţie şi lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire la frumuseţile străine (…). Gura trebuie să postească de înjurături şi de alte vorbe ruşinoase". (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii şi Cuvântări)

Postul şi mentalitatea

Experienţa celor care postesc arată că atenţia la mâncare se păstrează şi în perioadele de dulce. Obişnuit cu mâncărurile uşoare din post, corpul va dori o trecere progresivă şi atentă la mâncărurile de dulce, ceea ce ne va face atenţi în continuare să avem pe masă garnituri de legume şi la desert fructe. Cu siguranţă cei care de obicei postesc, au un regim de viaţă mai sănătos şi în restul anului. Spunea cineva „postul m-a învăţat să mănânc ca să mă hrănesc, nu ca să mă simt bine, m-a învăţat să mănânc ca să trăiesc, nu să trăiesc ca să mănânc”. Este şi aceasta o formă de schimbare a mentalităţii care, exersată, duce la debarasarea de dorinţa de a mânca „ceva bun”, de a visa cu ochii deschişi la delicii culinare care se corelează de multe ori cu carenţe sau probleme emoţionale, stres etc.

Postitorul dă dovadă de mai mult autocontrol şi depăşeşte dilema multor familii: nu mai ştim ce să mâncăm, nu ne mai place nimic. Când orice poftă este imediat satisfăcută, când magazinele se întrec în oferte apetisante, este uşor a cădea în capcana pântecului fiind în final nemulţumit, nefericit, mereu în căutarea acelui „altceva”. Dacă am privi mai adânc în suflet am conşteintiza că hrana pe care o căutăm este cea spirituală, că atunci când suntem fericiţi nu ne mai trebuie nimic din ale gurii, din ale lumii. Prin păcat ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi am început a crede că putem trăi doar cu hrană materială. Ori postul exact acest lucru ni-l aminteşte, că de fapt nu suntem făcuţi pentru hrana materială, ci pentru Dumnezeu. „Din această cauză, mai întâi de toate avem nevoie de o pregătire duhovnicească pentru efortul postirii. Aceasta se realizează prin cererea noastră de ajutor către Dumnezeu. Ar trebuui să postim pentru Dumnezeu. Trebuie să redescoperim trupul nostru ca templu al prezenţei Lui.” (Pr Alexander Schmemann – Postul cel Mare)

sursa foto: Google.com

[1] „Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om." (Matei 15, 12-21)

28-11-2013
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


Carti/produse despre:
Post, Familie, Dumnezeu, Tradiţie,