Sfeştania, curăţitoarea caselor şi sufletelor

Începând de la jumătatea lunii noiembrie creştinii ortodocşi de rit nou intră în Postul Crăciunului. Acesta durează 40 de zile şi se încheie cu Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la 25 decembrie. Postul Crăciunului este considerat de credincioşi drept un post al bucuriei, un post uşor, atât datorită sărbătorii minunate pe care o precede, cât şi deselor dezlegări la peşte, vin şi untdelemn. Chiar şi aşa, spunea cu amărăciune un părinte, sunt putini cei care fac un efort de voinţă în a ţine postul întreg, căci dacă s-ar anunţa intrarea în dieta pentru slăbit şi detoxifierea de Crăciun şi nu intrarea în post, numărul abstinenţilor ar creşte. Dar nu despre confundarea postului cu dieta alimentară dorim să vorbim în acest articol, ci despre un lucru recomandat de a fi făcut mai ales în post: sfeştania. Vom clarifica ce este sfeştania, când trebuie ea făcută, care sunt beneficiile săvârşirii ei şi cum trebuie să ne pregătim pentru această slujbă.

În cartea Casa creştinului, Editura Bizantină, Bucureşti - 1997, Pr. Constantin Coman afirmă: „Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui viclean şi a tuturor relelor, poate fi bântuită de duhuri rele şi de răutăţile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Dimpotrivă, casa sfinţită şi cei ce locuiesc în casa binecuvântată sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor daca ei înşişi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui.”

Şi pentru că obiceiul este ca gospodinele să facă o curăţenie generală înaintea unei sărbători mari, vom reţine vorbele înţelepte ale altui părinte: „Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului:

Curăţenie de praf, mizerie în toată casa;

Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie;

Curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor la spovedanie.”

Ce este sfeştania

Sfeştania este o slujbă religioasă oficiată de preot la începerea unei activități, la darea în folosință a unei construcții sau la diferite cerințe ale credincioșilor, constând în rugăciuni și în stropirea cu apă sfințită. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii române (DEX), cuvântul sfeştanie are ca variantă şi regionalism forma feștánie şi provinde din sl. [o]svenštenije. La slujba sfeştaniei, prin invocarea pogorârii harului Duhului Sfânt, preotul sfinţeşte apa şi uleiul pregătite de credincioşi. Apoi casa se stropeşte cu apă sfinţită, numită şi aghiasmă mică, iar deasupra tocului uşilor se face semnul Sfintei Cruci cu untdelemnul sfinţit.

Când se săvârşeşte slujba sfeştaniei

Molitfelnicul şi celelalte cărţi de practică liturgică nu limitează săvârşirea sfeştaniilor la perioadele de post, dar tradiţia bisericească îndeamnă pe toţi creştinii să cheme preotul pentru sfinţirea casei măcar o dată pe an, într-o zi de post. În cazuri deosebite, precum după trecerea la Domnul a cuiva, ori când cineva este în suferinţă, la punerea temeliei unei case noi sau la mutarea într-o casă nouă, după renovarea unei locuinţe. Sfeştania se poate face totuși, indiferent de ziua din săptămână sau de perioadele de post, la o dată stabilită de comun acord cu părintele paroh.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoii credincioşilor, Biserica a rânduit şi sfinţirea caselor din ajunul Bobotezei, slujbă complementară sfeştaniei, dar în acest caz aghiasma nu se mai sfinţeşte la casa credinciosului, ci este adusă de preot, iar slujba este mai puţin cuprinzătoare din lipsă de timp. De aceea, este spre îndemn a nu ne mulţumi doar cu „primirea Bobotezei”, ci a ne organiza pentru o sfeştanie şi într-o altă perioadă din an.

De ce să facem sfeştanie

Ne plângem cu toţii de boala acestui secol, stresul. Ne-am însuşit şi uzităm adeseori expresia „simt în jur energii negative”. Constatăm la locul de muncă un mediu toxic pentru psihic şi aducem cu noi acasă povara grijilor şi nemulţumirilor zilei. La acestea adăugăm certurile casnice risipite în norii de fum ai ţigărilor şi fuga spre relaxarea oferită de televizor, expunându-ne şi mai mult la violenţă fizică şi de limbaj, la imagini obscene. Deseori uităm sau suntem prea obosiţi să ne mai facem rugăciunea de seara şi dimineaţa, ce să mai vorbim de aprinderea unei candele sau de a tămâia. Astfel, zi după zi, casa noastră se transformă din cămin plăcut şi liniştit într-un loc unde nu ne mai simţim bine. Aici intervine forţa curăţitoare şi necesitatea sfeştaniei. Ea este menită ca prin credinţă şi rugăciune, prin lucrarea Duhului Sfânt, să alunge orice lucrare a forţelor răului, să purifice spiritul şi materia şi să restabilească liniştea şi armonia în casă, în familie.

Iată ce ne învaţă Molitfelnicul despre slujba sfeştaniei: „Ştiut să fie că prea bun şi folositor de suflet obicei este să se facă în biserici, în mănăstiri şi case, sfinţirea apei. Această apă sfinţită are multe feluri de lucrări: duhurile cele viclene din tot locul se gonesc, se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele, mintea se curăţeşte de gânduri spurcate şi se îndreptează spre rugăciune, bolile le goneşte şi dă sănătate sufletească şi trupească. Toţi cei care o primesc iau sfinţenie şi binecuvântare. Pentru aceasta, datori sunteţi voi preoţilor, să vă învăţaţi enoriaşii ca să o primească cu credinţă spre marele folos al lor!”.  

Cum ne pregătim pentru Sfeştanie

Este cu atât mai potrivit să facem această slujbă în timpul posturilor de peste an întrucât este bine ca înainte de sfeştanie cei din casă să postească şi să se spovedească. După contactarea preotului paroh şi stabilirea datei şi orei săvârşirii sfeştaniei ne vom îngriji să pregătim următoarele:

• Un vas cu apă, larg la gură (în care preotul va înmuia busuiocul pentru a stropi casa şi pe cei prezenţi la slujbă);
• Cel puţin o lumânare care va fi aprinsă pe durata slujbei (se recomandă achiziţionarea unor lumânări de la pangarul bisericii şi este mai puţin recomandată folosirea lumânărilor decorative);
• Un păhărel mic cu ulei (odată sfinţit, acesta se va consuma prin adăugare la mâncare, fără a fi prăjit);
• Un pomelnic cu numele celor vii ai casei (la slujba sfeştaniei, ca şi la Sf Maslu, NU se pomenesc cei adormiţi);
• Un beţişor cu vată (va servi la ungerea casei şi credincioşilor prezenţi);
• Un vas pentru aprinderea de tămâie (se găseşte în comerţ aşa-numitul căţui). De regulă, preotul aduce cu el cărbuni, tămâie şi căţui, dar este recomandat să discutaţi acest amânunt înainte.

Recomandare: Pentru slujba sfeştaniei obiectele enumerate mai sus vor fi aşezate pe o masă, pe un şervet curat. Este bine ca în camera respectivă să existe măcar o icoană orientată spre răsărit, în faţa căreia să se poziţioneze masa astfel pregătită.

Sfaturi practice: Uşile casei să fie deschise larg pentru a permite accesul preotului în fiecare cameră. După sfinţirea apei, gazda este îndemnată să ia vasul cu aghiasmă şi să meargă înaintea preotului în fiecare încăpere, ţinând vasul la îndemână pentru ca busuiocul să fie permanent înmuiat.

Aghiasma rămasă se strecoară de resturile de busuioc şi se păstrează într-o sticlă curată spre consum dimineaţa, pe nemâncate şi spre stropirea casei de către credincioşi. Întrucât numai Aghiasma Mare este rânduită să se păstreze curată şi frumos mirositoare de-a lungul unui an întreg, se recomandă ca aghiasma mică de la sfeştanie să se consume într-un interval mai scurt (în decurs de o lună).

Apa sfinţită – puterea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire

La sfinţirea apei de către preot, se rostesc mai multe rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt. Astfel, făcând semnul Sfintei Cruci deasupra apei, preotul se roagă pentru ca: "apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, "pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică" şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor".

Omul are nevoie de sfinţirea materiei pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Omul are puterea de a stăpâni şi influenţa cele înconjurătoare prin fapte şi cuvinte, nu degeaba se spune în popor că „omul sfinţeşte locul”. Dar tot omul poate influenţa negativ materia şi are nevoie de restabilirea relaţiei armonioase cu Dumnezeu, de reapropierea de harul divin prin Tainele Bisericii: Ne împărtăşim de Dumnezeu Însuşi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împărtăşim de Trup şi Sângele lui Hristos prin pâine şi vinul euharistic şi primim lucrarea harului Duhului Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apă sfinţită sau prin untdelemn sfinţit. (Cristina Roman)