Agheasma Mare nu înlocuieşte Sfânta Împărtăşanie, iar busuiocul nu ne spune viitorul

Agheasma Mare și Sfânta Împărtășanie

Agheasma Mare se sfințește cu puterea Duhului Sfânt o singură dată în an, la Bobotează, bându-se întotdeauna pe nemâncate, înainte de a lua anaforă, în perioada 6 - 14 ianuarie. După data de 14 ianuarie, Agheasma Mare se mai poate bea, tot pe nemâncate și cu post, numai în situații de boală, primejdie și tulburare sufletească deosebită. Cel mai bine este să cerem binecuvântarea duhovnicului pentru a mai bea din Agheasma Mare în restul anului. Dacă într-un moment de cumpănă, de ispită, timpul nu ne permite să îl căutăm pe preot, nu este greșit a bea Agheasmă Mare, dar cu deosebită evlavie, cu post și ajunare.

Cu binecuvântarea duhovnicului Agheasma Mare se dă spre mângâiere sufletească și persoanelor care s-au spovedit, iar din cauza unor păcate grele nu au primit dezlegare pentru Sfânta Împărtăsanie. Trebuie să luăm aminte că Agheasma Mare nu înlocuieşte Sfânta Împărtăsanie! Nimic nu poate înlocui binefacerile Sfintei Împărtășanii pentru primirea căreia se cere pregătire duhovnicească deosebită, pocăință sinceră, fapte bune și participarea continuă la toate Sfintele Taine.

Busuiocul și curiozitatea aflării viitorului

În primul rând trebuie să reamintim faptul că orice formă de ghicitorie este un păcat. „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă, nimeni care să întrebe pe morţi”  (Deutoronom 18, 10-11). A noastră este numai ziua de astăzi, ca dar de la Dumnezeu. Viitorul este la Domnul, în a cărui voie trebuie să ne încredințăm deplin, după cum cerem și în rugăciunea Tatăl Nostru: „Facă-se voia Ta”.

Din păcate, practici vechi necreștine s-au amestecat cu obiceiuri ortodoxe ale zilelor noastre, astfel că de Sfântul Andrei și în Ajunul Bobotezei, fetele cred că își vor visa viitorul soț. Important de știut este faptul că sfințirea apei se face prin rugăciunile preoților și invocarea Sfântului Duh, busuiocul nefiind un element indispensabil. Deseori preoților care merg cu Botezul li se cere un fir de busuioc, pe care tânăra să îl pună sub pernă, spre a-și afla ursitul.

Această nefericită legătură între busuioc și ghicitorie s-a creat prin asocierea unui simbol necreștin cu o practică religioasă. Astfel, originar din India, busuiocul era considerat de greci și romani drept iarba dragostei și a fertilității. Din motive practice, pentru a-i stropi pe credincioși cu apă sfințită, preoții ortodocși folosesc crenguțe de busuioc datorită cupelor pe care le are floarea de busuioc, la care se adaugă mirosul frumos și proaspăt. Din aceleași motive, preoții folosesc busuiocul pentru a împodobi Sfânta Cruce – în Duminica a treia din Postul cel Mare și la Înălțarea Sfintei Cruci – când aceasta este scoasă din Sfântul Altar în mijlocul bisericii, spre închinare.