Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 240

Cântarea lacrimii

Prof. Maria Gabor
Tags: Sofroni Ana; poezii;

Poezia adevărată este cântare. 
Nu rima, nici ritmul sau altfel de prozodie o face slovă scrisă.
Poezia este o cântare a inimii care vede străfundurile rostirii cu iubire nesfârșită.
Astfel este poezia-cântare a poetei Ana Sofroni, din BASARABIA.
O întâmplare providențială m-a dus la o lansare de carte unde am avut descoperirea unui suflet curat, care scria despre Dumnezeu și cânta în același timp cu sinceritatea mărturisirii adevărate.
Cântec și cântare la propriu este creația domniei sale.
O melodie ivită din nevăzut.
Cântările ei interpretate, nu recitate, auziseră harpa Psalmilor lui David și simțiseră înțelesurile ascunse ale Evangheliilor și ale scrierilor Sfinților Părinți.
Acolo își aflase bucuria rugăciunii, abia conștientă de harul primit.
M-am îndrăgostit de acest suflet curat cu o frenezie greu de redat. Poeziile erau partituri ale cântării interioare izbucnite în afară cu puterea de convingere a iubirii din Corinteni 1: 13.
Versurile erau reprezentări cu titlu. 
Căutam trimiteri artistice la Grigore Vieru și Alexei Mateevici, dar o găseam mereu pe ea în Cântare. Adevărata rostire era cântarea din Epistola I Corinteni 13 și Psalmii de laudă ai lui David.

  *

Mult mai târziu mi-a venit metafora "Lacrimă de bucurie" cu care o caut și acum în toate stările mele pe Ana Sofroni, poeta din Basarabia.
Ea a devenit zilnic bucuria celor mai minunate stări de poezie ale noastre și am numit-o astfel. (Cu metafora poeziei cântate chiar de ea și repetate mereu de atunci, de la lansare: "Lacrimă de BUCURIE!")
Cânt și plâng. Mă bucur și MULȚUMESC Domnului că o cunosc aievea. Mă împărtășesc din stări și stări, căci ne unește simțirea la fel și DUHUL care ne învață cântarea! Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție!
Refren cu sonor înregistrat pe CD-ul inimii: 


"Lacrimă, lacrimă, lacrimă de bucurie!
Câtă iubire în inimă,
Mi-ai adus tu astăzi mie!"

10 iunie 2025, Făgăraș

12-06-2025
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Ana Sofroni - 12-06-2025:

Când niște trăiri sufletești, descoperite și altora prin poezie -cântec, sunt atât de fin recepționate de persoane cu o inteligență surprinzătoare, precum este Doamna Profesor Maria Gabor, te simți în al nouălea cer de fericire. Îi sunt Doamnei Gabor foarte recunoscătoare pentru influența nespus de benefică asupra creației și chiar a existenței mele.