Comorile Casei Dosoftei din Iasi

Ca turist ajuns în Iașiul zilelor noaste, ai nenumărate opțiuni de petrecere a timpului liber. De la turismul religios, care a luat amploare pe fondul existenței în Iași a multor lăcașuri de cult, mai noi sau mai vechi, valoroase și prin arhitectura lor, la turismul cultural susținut prin zeci de muzee și expoziții de artă întâlnite la tot pasul, până la turismul recreativ. Dacă amintim doar de vestitul Parc Copou de aici, cu Teiul lui Eminescu, dacă amintim de vestita Grădină Botanică ieșeană, dacă amintim de nenumăratele clădiri vechi din oraș, mustind a istorie, putem presupune că Iașiul zilelor noastre reprezintă o destinație turistică visată de mulți dintre noi. 

Am avut bucuria să revăd Iașiul, după o pauză de aproape cinci decenii! Probabil că distanța dintre Sibiu și Iași m-a determinat să tot amân vizita aceasta în capitala istorică a României, de la un an la altul. De curând, după un drum de mai multe sute de kilometri făcut pe un traseu îmbrăcat în culorile toamnei, am revăzut Iașiul! Odată ajuns în centrul orașului dominat de clădirea impozantă a Palatului Culturii, nu mi-a trebuit mult să-mi găsesc calea către o serie de obiective turistice, de mare importanță națională și europeană. Mi-a atras atenția însă, de la bun început, o clădire mică din imediata apropiere a Palatului Culturii. O clădire-muzeu, dedicată începuturilor tiparului în Moldova: Casa Dosoftei!

I-am trecut pragul și am avut bucuria să fim întâmpinați de o doamnă amabilă, binevoitoare, care ne-a destăinuit o parte din istoria acestei clădiri vechi din centrul orașului, mijlocindu-ne calea către descoperirea unui adevărat tezaur cultural al națiunii române: o serie de cărți valoroase și manuscrise tipărite în această clădire, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, de către Mitropolitul Dosoftei.

Am purtat un scurt dialog cu doamna Camelia Macoveschi, custode al Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei-Mitropolitul” / Casa Dosoftei. Ca jurnalist, am pus întrebări. Am primit răspunsuri bine argumentate, care mi-au trezit interesul pentru detaliile legate de exponatele muzeului.

Ion Talpoș: Vă mulțumim pentru că ne-ați primit cu brațele deschise! Ce ne puteți spune despre această clădire și despre  exponatele de aici?

Camelia Macoveschi: Casa Dosoftei a fost construită pe vechiul amplasament al Curții domnești. Zidurile care merg în prelungire, înconjurau biserica și vechiul Palat pe ruinele căruia, pe la 1906, a fost construit Palatul de Justiție. Casa Dosoftei este monument istoric pentru că este cea mai veche construcție civilă din orașul Iași.

I.T: De ce clădirea aceasta poartă numele „Casa Dosoftei”?

C.M.: Pentru că Dosoftei vine la Iași în a doua jumătate a secolului al XVII-lea! În anul 1671 este ales Mitropolit al Moldovei. Preia conducerea Mitropoliei și-și aduce o a doua tiparniță cu care lucrează aici, pentru o perioadă scurtă de timp, din 1679 până în 1686. Asta pentru că prima tiparniță pe care o adusese domnitorul Vasile Lupu, care semăna foarte bine cu replica aflată astăzi în muzeu, a ars la 1650, odată cu mânăstirea.

Mitropolitul Varlaam, care lucrase și tipărise Cazania la 1643, se retrage. Așa că Mitropolia rămâne liberă, pentru că nu s-a mai putut sluji acolo. Dosoftei vine și primește această casă, unde  își continuă activitatea de tipărituri. Tipărise o serie de materiale în Polonia, își făcuse ucenicia acolo și lucrează în continuare aici.

I.T.: Ce exponate pot fi văzute în muzeu?

C.M.: La etajul Casei Dosoftei este o sală dedicată acestor câteva cărți pe care le-a tipărit aici, cea mai importantă fiind Psaltirea. Și nu orice Psaltire! Psaltirea în versuri, tipărită la 1673, sau  ”Psaltirea pre versuri tocmită”. Să ne amintim doar un scurt fragment din Psalmul lui David (1), pentru a sublinia că lui Dosoftei îi datorăm prima versificare a Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, considerată în cultură și literatură (după cum afirma Zoe Dumitrescu Bușulenga), ceea ce este Voronețul în pictură!

„Ferice de omul ce n-a merge
    În sfatul celor făr de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
    Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
    Și-n legea Lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
    Să-I deprinză poruncile toate”

De aceea, Dosoftei este și primul poet studiat în literatura română. Tot ce se află expus în Muzeul „Casa Dosoftei” este scris în alfabetul chirilic. Parterul clădirii și sala dedicată Mitropolitului Dosoftei  conțin carte bisericească. Literatura începe, așadar, în cadrul acesta, bisericesc. Mai erau, la vremea aceea, zeci de  scrieri sau acte prezentate în cancelariile domnești. În cancelariile domnești se folosea tot alfabetul chirilic și limba slavă, limbă care a venit în Răsărit odată cu ortodoxia, prin sudul Dunării, prin cei doi frați teologi și misionari creștini greci bizantini din Salonic, Chiril (născut Constantin, 826–869) și Metodiu (născut Mihail, 815–885) și prin ucenicii pe care acești misionari i-au avut. A fost greu pentru omul de rând să înțeleagă slujbele ținute în biserici în limba slavă. Dar treptat, treptat,  cărțile au fost traduse. Oamenii învățați și-au dat seama că  trebuie să țină slujba în limba vorbită. De aceea, Apostolul, cartea liturgică ce conține citirile din epistolele apostolilor, în ordinea citirilor la slujbele de peste an, este în manuscris. Apoi Coresi, la Brașov, preia această carte, pe lângă Evangheliile pe care le traduce și le tipărește. Între timp, la Sibiu au mai fost făcute câteva încercări, pe la 1544. Din păcate, acele traduceri care au fost, cumva, cu influență luterană-calvină,  nu s-au păstrat. Trist a fost și faptul că traducerile lui Coresi nu au fost bine primite în Moldova, având influențe catolică, calvină și protestantă.  De aceea, moldovenii s-au pus la sfat și au  luat decizia să realizeze o carte după care să țină slujbele în tradiție ortodoxă.

I.T.: Ați amintit și despre câteva manuscrise adăpostite aici, în muzeu...

C.M.:  În Casa Dosoftei sunt adăpostite cărți în manuscris, pentru că vorbim de perioada 1300-1400 și abia la 1508 ajunge la Târgoviște  prima tiparniță și Liturghierul lui Macarie tipărit acolo, care punea, cumva, în ordine liturghia din Biserica Ortodoxă. Tiparul ajunge și în Moldova, la 1640. Aminteam de această tiparniță pe care domnitorul Vasile Lupu a adus-o aici, care a funcționat la Mânăstirea Trei Ierarhi. Începuturile tiparului în țările noastre au fost pe matriță. Aici, la Casa Dosoftei poate fi văzută o asemenea matriță care se făcea  pe un lemn dur, textul și imaginile de imprimat fiind sculptate/gravate în oglindă! Tehnica folosită este xilogravura, fiind utilizată și în zilele noastre, preponderent în artă. Erau desenate prin această tehnică multe scene biblice, chipuri de îngeri și elemente florale. Prin presare, folosind presa și teascul, între cele două plăci se așeza acea matriță dată cu cerneală, peste o hârtie specială. Desenul presat, se imprima pe hârtie. Fiecare pagină de carte se realiza în acea matriță.  Acolo se investea multă muncă, multă migală... Era o artă să faci acea matriță! Însă, după toată munca aceasta, rezultatul final era foarte valoros la timpul acela pentru că pe acea matriță puteau fi tipărite sute de cărți, față de o carte scrisă manual, a cărei realizare putea dura chiar și un an de zile!

I.T.: Categoric, tiparul a reprezentat un pas uriaș făcut în literatură...

C.M.:  În sensul acesta, progresul realizat  prin folosirea tiparului a fost unul însemnat! Casa Dosoftei adăpostește Cazania, prima carte tipărită în Moldova, cu multe învățături. Cazania conține un număr de 54 de învățături pentru fiecare duminică din an și 21 de cazanii pentru Sărbătorile împărătești de peste an. A fost scrisă și tipărită în Moldova, fiind finanțată de domnitorul Vasile Lupu. A ajuns să fie una din cele mai folosite cărți pentru realizarea unității de neam, recunoscută încă înainte de anul 1600 de către Mihai Viteazul, dar biserica a avut mijlocul și puterea să facă această unitate! Prin faptul că această Cazanie a fost scrisă și tipărită la Iași, alături de Noul Testament tipărit la Alba Iulia în limba română, ele sunt cărți importante pentru realizarea acestui deziderat.

O altă carte importantă a fost Pravila lui  Matei Basarab. A fost primul corp civil de legi și primele norme bisericești care au fost scrise, în perioada în care în Transilvania erau maghiarii, erau sașii care erau reformați, calvini, luterani... Fusese făcută reforma lui Calvin și Luther, în biserica catolică fuseseră multe frământări, multe schimbări... Biserica ortodoxă a considerat că trebuie să-și facă  legi cu norme scrise. Fiind scrise, ele trebuiau și îndeplinite. Așa că  Pravila lui Matei Basarab a avut o contribuție foarte mare în viața socială de atunci, la fel ca cea a lui Vasile Lupu. Pravila realizată  de Vasile Lupu, doar pentru Moldova, a fost inclusă în totalitate în Pravila lui  Matei Basarab,  alături de câteva norme și legi din greacă,  fiind considerate printre primele coduri civile din Europa, tipărite într-o limbă națională.

A fost o mare realizare! În prima parte a Pravilei sunt stipulate îndatoririle clerului, iar în partea a doua, ceea ce trebuia realizat în biserică. Adică ceea ce trebuia făcut, împlinit pentru familia tradițională, de la nașteri, botezuri, cununii, cumetrii și înmormântări.

Revenind la Dosoftei, cum am mai spus, în prima sală de la etajul Casei Dosoftei pot fi văzute lucrările tipărite aici: Psaltirea lui Dosoftei, apoi a doua traducere a Sfintei Scripturi, Biblia de la Blaj... Prima pagină de matriță care poate fi văzută aici, este chiar din Cazanie! Ultima sală de la etaj ne introduce în literatura modernă, fiind vorba de primii pași realizați de Școala Ardeleană, concretizați în realizarea primului dicționar modern (Lexiconul de la Buda),  apoi importanți cronicari moldoveni cum au fost Dimitrie Cantemir,  Miron Costin și reprezentanți ai Școlii Ardelene. Sunt expuse Letopisețele, Dicționarul amintit și Istoria lui Kogălniceanu, care face o tranziție de la  scrierea în slavă la alfabetul latin.      

*

După discuția purtată cu doamna Camelia Macoveschi, am efectuat turul muzeului, fiind atenți la detaliile exponatelor. Am părăsit apoi clădirea, cu bucuria că am avut prilejul să văd de aproape o serie de manuscrise și cărți vechi, despre care am auzit vorbindu-se, în școală. În școala de altădată, firește, în care dascălii nu aveau parte de tehnologia actuală, însă cartea învățată de noi, era carte! Poate că nu este prea târziu, încă, să luam parte la asemenea lecții de istorie ținute chiar în spațiile în care s-a scris istoria! Casa Dosoftei din Iași, reprezintă un astfel de spațiu, care ne așteaptă să-i trecem pragul.