Clădire imprimată 3D la Heidelberg

Subiectul acesta al imprimantelor, pare unul abstract la prima vedere. Referindu-ne la ele, am putea să le privim doar ca simple periferice atașate computerelor noastre. Subiectul însă este unul mai amplu, complex, de care nu putem face abstracție când discutăm de digitalizare, de prelucrarea electronică a informațiilor și mai ales, de transpunerea în practică a rezultatelor obținute în urma prelucrării informatizate a datelor.

Ca în oricare alt domeniu de activitate, lumea imprimantelor a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare continuă, o transformare și adaptare la nevoile noastre actuale. Ele reprezintă, din punctul meu de vedere, o prelungire „inteligentă” a brațelor noastre, așa cum computerele moderne reprezintă astăzi o prelungire  a minții noastre în cadrul unui alt univers, cel al inteligenței artificiale.

Nu am să uit niciodată mirarea pe care am avut-o cu ani în urmă, atunci când atașându-i unui calculator 284 (rudimentar, pe vremea aceea!) o imprimantă Epson cu ace, am descoperit cu câtă ușurință pot fi tipărite pe hârtie documentele stocate în memoria calculatorului pe care îl aveam. Mă obișnuisem, deja, cu bâzâitul acesteia când am realizat că pentru a câștiga timp, trebuie să fac un pas înainte, schimbând imprimanta cu ace cu o alta dintr-o generație mai nouă, cu jet de cerneală sau laser. La început mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu ideea aceasta, din cauza costurilor ridicate ale noilor tipuri de imprimante apărute. Dar progresul tehnologic înregistrat pe piața instrumentelor periferice de acest tip a permis o scădere a prețurilor, facilitându-ne achiziția lor. Imprimante mai mici, pentru uz personal (pentru formate de hârtie A4 sau A3), imprimante pentru formate de hârtie mai mari (A1, A0), mai fiabile, concepute pentru uzul companiilor sau Plottere concepute special pentru a fi folosite în cadrul companiilor cu activitate axată pe proiectare, pe editare și tipărire, etc. 

Am aflat apoi că au apărut imprimantele 3D! Măi, să fie! La început nu înțelegeam felul în care funcționează, dar informațiile primite m-au ajutat să înțeleg asta și nu am mai fost surprins când, la un cenaclu literar la care am participat, am aflat că un distins coleg de presă vâlcean, inginer cu multiple preocupări inovatoare în multe domenii de activitate (Petre Cichirdan) ne-a vorbit despre operele sale de artă realizate cu ajutorul computerului, transpuse în practică cu ajutorul unei imprimante 3D!

Mergem în zilele noastre destul de des la medicul stomatolog pentru controale de rutină sau pentru reparațiile danturii. Nu cred că și-ar mai putea închipui cineva astăzi un tehnician dentar lucrând elementele unei danturi altfel decât la o imprimantă 3D! Precizia și calitatea cu care pot fi realizate astăzi genul acesta de lucrări, au devenit notorii!

În ultima vreme, mi-am pus tot mai des o întrebare: atunci când discutăm despre imprimante, până unde se poate ajunge pe linia dezvoltării acestora, din punct de vedere al tehnologiei încorporate dar și al dimensiunilor lor?

Aveam să-mi dau un răspuns (din multele posibile!) cu puțin timp în urmă când, aflându-mă într-o vizită în Germania, am văzut într-un oraș o clădire aparent ciudată din punct de vedere al geometriei construcției, al formelor sale exterioare. Nu părea a fi o clădire pentru locuit pentru că nu avea ferestre! Avea doar câteva uși de acces spre interior și părea, mai degrabă, un buncăr din beton. Privind-o, m-a cam luat cu frig pe șira spinării! La propriu vorbind, gândindu-mă la răceala acelor pereți realizați din beton masiv.

Am aflat ulterior că acea clădire a fost realizată cu o imprimantă 3D! Că a fost proiectată pentru a adăposti un număr mare de servere IT și că răceala pe care am simțit-o involuntar pe șira spinării, era unul din atuurile clădirii, proiectată astfel pentru a menține un nivel scăzut de temperatură în incintă, contribuind în felul acesta la economisirea energiei de care serverele au nevoie pentru răcire.

Din păcate, clădirea fusese dată în folosință și nu am putut vedea la fața locului și imprimanta 3D cu care fusese realizată. Straturile din beton ale pereților clădirii, depuse succesiv, mi-au permis însă să-mi fac o idee asupra modului de lucru al imprimantei.

Aș mai menționa doar faptul că orașul care adăpostește această clădire interesantă este Heidelberg, clădirea purtând un nume sugestiv pentru geometria pereților săi văluriți: „Wavehouse”  (casa vălurită!). Se întinde pe o suprafață de 600 de metri pătrați și este cea mai mare clădire din Europa creată cu ajutorul unei imprimante 3D.

M-am învârtit ceva vreme în jurul clădirii încercând să observ cât mai multe detalii ale construcției. Într-un final, am părăsit locația cu bucuria descoperirii făcute, dat și cu o întrebare rămasă nelămurită: unde se va ajunge oare, în viitor, în acest domeniu al imprimantelor? Am convingerea că un răspuns final nu vom primi niciodată, atâta timp cât dezvoltarea acestei lumi și viitorul ei înseamnă inovație, înseamnă creativitate, înseamnă performanță...