Cancelarul Angela Merkel a anunţat, după demisia din 17 februarie curent a preşedintelui Germaniei, Christian Wulff, că Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, va fi noul preşedinte al ţării.
Joachim Gauck, preot evanghelic lutheran, militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană, a candidat la funcţia de preşedinte în 2010, dar a pierdut în faţa lui Christian Wulff. Potrivit unui sondaj publicat de Bild am Sonntag, 54% dintre germani susţin această nominalizare.
În vârstă de 72 de ani şi fost adversar al regimului comunist est-german, Gauck a fost comisar pentru investigarea arhivelor STASI, după căderea Zidului Berlinului, în 1989. Joachim Gauck nu face parte din nici un partid politic.
'Aţi ales un preşedinte care nu poate să gândească fără ideea de libertate' în el, a adăugat noul şef al statului.
Joachim Gauck a efectuat două călătorii în România, amândouă la invitația Alianței Civice. În anul 1992 a vizitat România între 25-26 mai, ocazie cu care a susținut conferința Cum se lucrează cu dosarele trecutului. În anul 1997 a fost în România între 4-5 iunie, când s-a interesat de stadiul legii Ticu Dumitrescu și de activitatea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
La data de 3 decembrie 1999 a participat la Frankfurt la vernisajul primei expoziții dedicate Memorialului Sighet, ocazie cu care a purtat un dialog public cu Ana Blandiana