Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 626

Latura estetica a educatiei

Mihai-Alexandru Vladu
Tags: educatie; estetica; frumosul;

 

„Școala însemnează ordine și chibzuință de fiecare clipă.”[1]

Premise

Subiectul este atât de complex și interesant încât îmi va fi  imposibil să încerc o abordare exhaustivă dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi pune câteva gânduri în ordine, în sensul cerut de titlul eseului.

Când fac apel la conceptul de estetică mă refer la ceea ce este frumos, în sensul de bine, de ziditor, de devenire în Adevăr.

Înainte de toate, cred că este deosebit de important a se creiona mediul de școală, căruia i se vor circumscrie diversele laturi ale educației, între care cea estetică joacă un rol, în opinia mea, director și de mare influență asupra celorlalte. Spun aceasta deoarece nu cred că orice mediu școlar este indicat unui copil aflat în creștere, atât din punct de vedere fizic, cât și intelectual dar, mai ales, sufletește și, implicit, duhovnicește.

Un mediu propice, care să abordeze toate laturile educației, într-un mod firesc, direct proporțional cu sensul ontologic al omului, de mântuire, va pune în valoare toate dimensiunile personale și inter-personale pe când, un mediu în care toate aceste dimensiuni individuale și de grup vor fi abordate, așa cum se întâmplă frecvent în zilele noastre, în sensul răstălmăcirii valorilor, nu va face altceva decât să creeze false individualități, însemnând abatarea acestora de la drumul lor firesc, anume acela spre mântuirea personală și comunitară.

În ordinea de idei expusă mai sus, se pot evidenția, cu un rol clar și bine definit, în cadrul educației copiilor și nu numai, mai multe laturi ale educației precum cea intelectuală, morală, fizică și estetică. Nu că nu ar exista și altele dar mă voi limita la acestea.

În cadrul acestui eseu, dorind să mă aplec asupra laturii estetice, voi încerca o încadrare a acesteia în sfera vastă a educației, evidențiind influența asupra tuturor factorilor pedagogici implicați în procesul de predare și, implicit, consecința fertilizării abundente a manifestărilor și paradigmelor sub care se dezvoltă, acumulează și se zidesc actorii scenei educaționale: profesorii și elevii.

Ceea ce am expus mai sus are o implicație extraordinară și imediată: cu cât dascălul este mai ancorat în sfera esteticii pedagogiei, cu atât influența manifestată de acesta nu se repercutează numai asupra celor a căror grijă într-ale instruirii o poartă, ci și asupra lui însuși, ordonându-i pe mai departe atât modul de gândire pedagogică, precum și modalitățile de interacție, în sfera educațională, cu elevii săi.

Aflându-mă într-o vreme a vieții mele când studiul m-a purtat pe tărâmul fertil al Teologiei, nu pot lăsa deoparte această baie a ideilor spirituale și spiritualizante în care încerc, fără prea multă consecvență și putință, să botez propriile-mi idei.

Din această perspectivă, voi trata latura estetică ca pe purtătoarea simplității paradigmelor de gândire ale dascălului, simplitate aparentă sub raport intelectual, altoindu-se pe subsumarea ideatică a pedagogului la vastul tezaur al adevărului ontologic atât de prețios pentru devenirea umană individuală și, mai ales, pentru cea comunitară, aflată în duhul comuniunii, și anume Hristos: „A fi simplu înseamnă a fi în viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi și cunoaște sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăiește cu ochii în distanțele mari ale lumii.”[2].

 

Despre valoarea estetică a educației

„Pentru caracterizarea mai departe a valorii estetice, este necesar a distinge între valori și bunuri-mijloace și scopuri.”[3]

Importanța fundamentală a educației constă în dezvoltarea ființei în așa fel încât aceasta să-și înțeleagă rostul pentru sine și pentru ceilalți. Pentru a putea sintetiza, educația ar trebui să ofere fiecărei persoane instrumentele necesare pentru a-și putea răspunde la următoarele întrebări esențiale pentru fiecare dintre noi: Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?

Nu este însă de ajuns să îți găsești răspuns la aceste întrebări în sine-ți sau în cunoștințele primite de la pedagog, ci și modul în care aceste răspunsuri sunt exprimate este extrem de valoros și important. Aici se poate începe discuția de la modul de organizare ideatică a conceptului ce se dorește a fi împărtășit, până la verbalizarea din punct de vedere lingvistic a celor predate.

Latura estetică a educației se circumscrie, în cadrul celui mai simplu sistem de categorisire, în jurul a trei elemente definitorii procesului educațional: reușita pedagogului în a-și ierarhiza propriul sistem de conceptualizare conform unei foarte oneste și concise scări a valorilor, modul de manifestare a cunoștințelor pedagogului și, nu în ultimul rând, potențialul de receptare a detaliilor de ordin estetic al celor cărora li se predă. Pedagogul are nevoie, înainte de toate, să-și întocmească modul de conceptualizare, în duh estetic, conform unei scări a valorilor foarte precisă și ancorată în Adevăr. Pentru a reuși în acest demers extrem de valoros și necesar activității sale pedagogice, este nevoie ca el însuși să-și dumirească răspunsurile la cele trei întrebări esențiale, enumerate mai sus.

Odată lămurite aceste întrebări, conceptualizarea devine, prin însăși orânduirea ei, estetică în perspectivă și în particular, neputând să mai odrăslească, pe tărâmul ideilor și părerilor, decât temeiuri de devenire, atât pentru pedagog, cât și pentru elevii acestuia.

Dacă prima condiție a fost întrunită, modul de manifestare pedagogic nu mai poate sălășlui decât în sfera limbajului estetic și estetizant, dorindu-și să țâșnească, nu atât către mințile dar către și în sufletele elevilor. Lăsând la o parte orice tendință către romantismul poetic, manifestarea pedagogului descrie, din acel moment, o scară pe care împreună-urcă dascălul și elevul, nu mână în mână ci, mai cu seamă, inimă-n inimă.

Totodată, cuvântul se va țese în jurul propriului sâmbure de Adevăr, conținând numai sensurile curate, necesare și ziditoare, al căror temei s-a născut în rodnicia conceptualizării dascălului: „Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea și rodnicia pe care o câștigă omul.”[4].

Bineînțeles că toate aceste pârghii de comunicare și împărtășire a ideilor și sensurilor nu se pot manifesta în lipsa unui auditoriu al cărui organ de receptare să fie pregătit în această direcție. Aici intervine, de altfel, problema esențială a timpului nostru istoric, căreia se adresează și eseul de față.

Lipsind această latură fecundă a educației, elevii nu mai recunosc exprimarea și sensul ziditor al esteticii mesajului unora dintre dascălii contemporani, de altfel foarte puțini la număr.

Această frustrare și neconcordanță de ordin perceptiv are, ca și cauze, numeroase influențe programate și urmărite sistematic de-a lungul ultimelor decenii, cărora nu vreau să le fac referire în lucrarea de față, dar care ar trebui tratate separat, într-un mod extrem de serios, pentru a fi înfierate ca atare și puse la colțul rușinos al istoriei.

Oricare ar fi aceste influențe, rezultatul imediat al acestora s-a săvârșit în sfera înțelegerii și simțirii elevilor, aceștia devenind, în majoritate, pahare nepregătite a fi umplute din tezaurul estetic al unora dintre pedagogi și, mai crunt decât toate consecințele, se observă o mutilare a limbii naționale, a dezvoltării intelectuale și a simțirii inimii, toate acestea încadrându-se în sfera de interes a procesului educațional. Alminteri spus, latura estetică a educației, în opinia mea, poate hotărî, pe de-o parte, devenirea elevilor ca individualități creatoare și simțitoare, iar pe de altă parte, împlinirea sensurilor pedagogice pentru dascălii a căror inimă încă vibrează estetic.

 

Legătura dintre latura estetică a educației și alte laturi ale acesteia

„Printre cele dintâi preocupări ale unui sistem de estetică stă și definiția valorii estetice, în sine însăși și în raport cu celelalte valori cu care se întrunește în unitatea culturii.”[5]

Primele dimensiuni în care educația are efect sunt disciplinarea și introducerea ordinii în viața cotidiană a copilului, într-un sens constructiv, pentru a putea adăuga noi acțiuni pe măsura maturizării educaționale. Ceea ce urmează implicit este acumularea de informații, analiza și sinteza acestora în idei directoare, fundamentale și ordonatoare ale vieții de zi cu zi, fie ea materială sau sufletească.

Celor care trec printr-un sistem de educație conceput și desfășurat după ideile punctate în prima parte a acestui eseu, ar trebui să li se descopere treptat, ținând cont de condițiile de mediu și interes, aptitudinile directoare, native, iar acestea trebuie să fie cultivate, îmbogățite, dezvoltate și rafinate în sensul integrării constructive, practice și eficiente a activității acestora în sânul comunității. În acest fel, persoana devine pregătită și specializată într-un anumit domeniu pentru care are aptitudini native și, totodată, devine util comunității în cadrul căreia își desfășoară viața, aducând o plus valoare prin competențele dezvoltate prin educație.

Nu în ultimul rând, ne asigurăm că persoana va urma să dezvolte o activitate care îi aduce plăcere și satisfacție sufletească, mulându-se pe competențele sale native și nefiind obligat să desfășoare orice tip de activitate care doar să-i satisfacă accesul la resursele necesare nevoilor primare, indiferent dacă acest tip de preocupare intră în sfera sa de interes sau nu.

Indivizii care trec printr-un astfel de sistem de educație vor fi pregătiți pentru nevoile timpului în care trăiesc deoarece deciziile lor de natură profesională și personală vor fi fundamentate într-o serie de principii acumulate și verificate în timpul formării lor educaționale.

În altă ordine de idei, indivizii pregătiți temeinic din punct de vedere educațional, posedă convingeri, principii și idei proprii, puternice, morale și ancorate în timpul în care trăiesc. Cu cât aceștia sunt mai prezenți în domeniile legate de societate, în ansamblul ei, cu atât societatea devine mai puternică și mai stăpână pe destinele proprii, din punct de vedere economic, educațional, intelectual, social, militar, politic etc. Cu alte cuvinte, o educație corectă și concretă produce o societate greu de manipulat, stăpână pe propriile interese și pe drumul său în cartea istoriei.

Toate temeiurile prezentate mai sus, cât și altele, neatinse dar lesne de intuit, permit, în deplină cunoștință de cauză, militarea pentru o educație estetizantă a individului, fără de care acesta nu își poate rotunji asperitățile intelectuale și sufletești pe drumul către devenirea sa personală și a slujirii neamului său.

Din această perspectivă, latura estetică a educației are un aport și o influență decisive asupra celorlalte dimensiuni ale pedagogiei, și anume intelectuală, morală și fizică: „Același obiect poate fi introdus printr-un act de gândire în sfera altor valori, caracterul lui schimbându-se în consecință.”[6].

Din perspectiva influențării exercitate asupra dimensiunii intelectuale, efectele imediate sunt subsumate unei organizări armonioase a întregului sistem de valori intelectuale și posibilității individuale de conceptualizare, fie acestea realiste sau abstractizante. Practic, estetica ajută la punerea bazelor unui temei al gândirii ordonate, urmând a fi transpusă în termeni lingvistici de profundă încărcătură ideatică și cu o nuanțare verbalizantă de mare influență în jur.

Din punct de vedere moral, nimic nu poate dezvolta o persoană mai mult decât aplecarea acesteia asupra conceptelor și metodelor estetice, acest fapt înfrumusețând și dezvoltând bogatul tezaur sufletesc al persoanei respective. Așadar, valoarea morală a conceptelor și acțiunilor celor trecuți printr-un sistem educațional marcat de latura estetică, se găsesc într-o continuă creștere calitativă, de natură a influența timpul lor istoric într-un mod de netăgăduit.

În ceea ce privește influența asupra dimensiunii fizice a sistemului pedagogic, vreau să mă refer într-un mod cu totul excepțional la o anumită categorie de consecințe fizice ale procesului educațional, concretizate prin acțiunile ulterioare ale celor educați în cadrul acestui tip de sistem. Pentru aceasta, vă rog să țineți seamă de cei care au construit un pod peste prăpastia timpului care ne despărțea, din punct de vedere artistic, de evoluția statelor occidentale trecute prin etapele creatoare ale Renașterii. Șerban Cantacuzino înființează la București Academia domnească, urmată de cea de la Iași, instituții care au funcționat aproape pe tot parcursul veacului al XVIII-lea. Eforturile au fost continuate de către Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu și Regele Carol I.

În pofida unor lupte mult mai susținute împotriva cotropitorilor, în comparație cu cele ale Sfântului Domnitor Brâncoveanu și Regelui Carol, realizările artistice ale epocii Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare, prelungită până la Petru Rareș, sunt mai consistente și mai profunde; de asemenea, și epoca lui Neagoe Basarab e comparabilă cu cea a Sfântului Domnitor Brâncoveanu. Operele lor în procesul de reconstrucție artistică a neamului românesc sunt fără precedent și fără moștenitori de aceeași talie, din cauza impermeabilității sistemului pedagogic românesc contemporan la factorul estetic.

În acest sens, latura estetică a pedagogiei ar putea anula o lipsă de viziune artistică românească căreia, după părerea mea, chiar ținând cont de marii artiști individualizați de-a lungul istoriei noastre moderne, îi lipsește integralitatea și organicitatea ideilor creatoare subsumate celorlalte categorii de nevoi ale unui neam: sociale, culturale, administrative etc.

Lesne de precizat, influența laturii estetice asupra celorlalte dimensiuni ale procesului educațional este, mai ales, evidentă prin modelul negativ, al lipsei unității de exprimare valoroasă la nivelul omogen al unei generații de intelectuali și artiști, într-un timp istoric dat, față de care momentul istoric contemporan se evidențiază, din păcate, ca un exemplu de decădere majoră, imposibil de depășit fără mila și îndurarea lui Dumnezeu.

 

Reflecții de final

„Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat.”[7]

În această ultimă parte voi încerca să desprind câteva concluzii, în viziunea mea, esențiale pentru buna înțelegere și transmitere a mesajului dezbătut.

Pentru a crea un sistem de educație ancorat în temeiurile ontologice umane trebuie să avem la dispoziție un cadru propice, cu legi și oameni pregătiți să funcționeze într-un sens bine delimitat și care să slujească intereselor umane, atât individuale cât și comunitare.

Rolul educației este de a crea personalități individuale capabile să își atingă potențialul maxim într-un domeniu de specialitate ales, ca grup de comuniune, în sensul slujirii aceluiași ideal comun, acela al mântuirii.

Pentru ca cele două concluzii generice de mai sus să poată deveni lucrătoare în ființa unui neam, premisele care trebuie să stea la baza unui astfel de sistem și de proiect trebuie să fie numai și numai de natură hristocentrică pentru a putea sluji idealul de activitate umană pusă în slujba comunității, prin comuniunea de credință în Dumnezeu.

În acest sens, este de dorit numai un sistem de educație care să respecte premiza ființială a omului și anume mântuirea. Dacă sistemul existent nu corespunde acestei direcții de educare a copiilor, tinerilor și adulților, atunci este de preferat ca aceștia să primească educația în sânul familiei și nu într-un mediu organizat.

De asemenea, profesorii care sunt parte integrantă a acestui sistem trebuie să înțeleagă direcțiile spre care trebuie să îi îndrepte pe cei pentru care sunt pedagogi și, în aceeași măsură, să fie specializați ca atare pentru a-și putea pune amprenta, atât ca profesioniști în domeniul fiecăruia, cât și ca îndrumători de suflete. Din acest punct de vedere, cred că titlul acestui eseu reflectă o realitate de necontestat, aplicabilă educației, cu rezultate pe termen mediu și lung de natură să schimbe structura ființială, intimă, nu numai a unui individ trecut printr-un proces educațional impregnat și ordonat în jurul dimensiunii estetice, ci și al neamului din care individul face parte.

Cu alte cuvinte, dimensiunea estetică a educației poate iradia, în mod direct și nemijlocit, asupra condiției individuale și de neam, într-un timp istoric dat, influențând necesitățile, afectele, voințele și devenirea unui neam, prin punerea ca temelie de nezdruncinat a valorilor perene, absolute, just ierarhizate, în contextul concret ale momentului istoric respectiv.

Și, pentru a concluziona într-un mod care să îndrepte anumite neînțelegeri ce caracterizează timpul istoric actual, vreau să remarc însăși auto-descrierea Mântuitorului Hristos, atunci când îi îndeamnă, pe cei care Îi stăteau aproape, să Îi urmeze în duhul Său pedagogic, exprimat mai ales prin intermediul parabolelor, duh manifestat prin două calități esențiale, cu profunde implicații estetice, de sorginte sufletească dar care presupune o sinergie a tuturor puterilor și virtuților omului, împrejurul frumuseții divine circumscrise lui: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre”[8].

 
NOTE

[1] Simion Mehedinți, „Optimismul lui Eminescu”, Editura Ziarului „Universul”, București, 1935.
[2]Ernest Bernea,  „Îndemn la simplitate”, editura Vremea, p.11, București, 2006.
[3] Tudor Vianu, „Estetică”, volumul I,  Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, p.59, București, 1934.
[4] Îndemn la simplitate, Ernest Bernea, p.11, editura Vremea, București, 2006.
[5] Tudor Vianu, „Estetică”, volumul I,  Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, p.17, București, 1934.
[6] Tudor Vianu, „Estetică”, volumul I,  Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, p.57, București, 1934.
[7] Mihai Eminescu, fragment dintr-un proces verbal de revizie școlară, încheiat în urma unei inspecții școlare, la o școală din județul Neamț.
[8] Sfânta Evanghelie după Matei, cap.11, v.29, Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renașterea, Cluj Napoca, 2009.
28-02-2023
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu