Un MUZEU cat o TARA! - Muzeul satului lovistean din Titesti-Valcea

„Țară de legende, împărăție a munților, plai strămoșesc al păstorilor, vechi și curat leagăn al românismului, cronică de viață și de luptă a unor oameni frumoși la suflet, grai și port (...) Mireasă dintotdeauna frumoasă, ale cărei veșminte sunt țesute cu firul de aur al cântecului, cu firele de iarbă ale plaiului, cu frunzele codrului, cu susurul izvoarelor și freamătul brazilor (...) Oricât de multe definiții am da Loviștei, n-am putea reda totul, deoarece frumusețea ei e infinită. Aici este infinit totul. E infinită setea de nou a locuitorilor, hărnicia lor în crearea noului. E infinită înțelepciunea bătrânilor... I-am ascultat cu nesaț și uimire... Câtă istorie nescrisă cunosc bătrânii din Boișoara sau Titești, Ciunget, Malaia sau Voineasa!... Prin ei, istoria fiecărui munte, a fiecărui loc din acest plai mirific e vie și proaspătă ca apa izvoarelor”.[1]

Nu știu dacă aș fi putut prin cuvintele mele să definesc zona Țării Loviștei în cuvinte mai expresive decât a făcut-o Nicolae Ciurea-Genuneni, autorul fragmentului de carte de mai sus.

M-am întrebat adesea: de ce oare, mulți istorici de-ai neamului nostru au considerat de-a lungul timpului meleagurile acestea, de o frumusețe rară, ca fiind ele în sine o „Țară”? O parte din răspunsul la această întrebare poate fi găsit, cred eu, în mărturiile nenumăraților călători care, din vremuri imemoriale, și-au tocit încălțările prin colbul acestor ținuturi minunate.

Pentru că, de-a lungul veacurilor, mulți cărturari, istorici, geografi sau oameni simpli și-au adus, în felul lor, aportul la cunoașterea acestei frumoase zone intracarpatice numită ”Țara Loviștei”. Au făcut-o, în cele mai multe cazuri, fiind impresionați de modul de viață simplu și de hărnicia oamenilor locului, de frumusețea peisajelor de aici, de autenticitatea și modul de conservare a tot ceea ce înseamnă viață spirituală, tradiții culturale, folclor etc.

Ideea amenajării unui muzeu în Titești este una mai veche. A fost susținută de mai multe persoane din Titești (Constanța Ștefan, profesorul Mihail Călinoiu, învățătorul Florea Vlădescu, profesorul universitar Alexandru Stănescu etc.). S-a concretizat, însă, în anul 2012 când consilierul local Constanța Ștefan a propus Consiliului Local Titești înființarea asociației cultural-istorice „Plai Loviștean” care urma să preia inițiativa ocupându-se de amenajarea și acreditarea muzeului. Proiectul a primit girul consilierilor locali, care au aprobat și decontarea de către Primărie a cheltuielilor făcute pentru constituirea și înregistrarea asociației. Ulterior, proiectul de amenajare a muzeului a fost susținut prin contribuții financiare și donații materiale ale Obștilor de moșneni, ale oamenilor locului și ale Primăriei Titești.

După cum mi-a relatat Constanța Ștefan  „...inițial, eu am vrut ca muzeul să fie unul al Țării Loviștei, în care să avem amenajat câte un colț  pentru fiecare comună aparținătoare acestei zone. Pentru că, din punct de vedere geografic, eu văd Titeștiul ca fiind inima Țării Loviștei, datorită  așezării sale în zona centrală a depresiunii”.  Deși au existat discuții pro și contra înființării asociației, după mai bine de trei luni s-a ajuns la un consens. Asociația a fost înregistrată, avându-i membri fondatori pe Constanța Ștefan, Florea Vlădescu și Mihail Călinoiu. Prin efortul comun al consilierilor de atunci, al Asociației Agricole „Țara Loviștei” și al altor persoane din afara comunei, a fost constituit un fond reprezentând patrimoniul asociației. 

Odată așezate pe făgașul lor firesc, evenimentele s-au derulat, oarecum,  în condiții normale:

            „Primăria comunei Titești a pus la dispoziție spațiul necesar amenajării muzeului, în incinta clădirii școlii vechi din localitate. Pornind de la o idee a profesorului Mihail Călinoiu, într-una din sălile mari de clasă a fost amenajată o căsuță tradițională lovișteană, cu „camera bună”, cu pridvor, cu cămară, cu bucătărie, cu tot ce trebuie, pe care să o mobilăm exact ca pe o locuință. Am găsit oameni pricepuți care să o construiască: doi meșteri populari din Boișoara, Doru Popa și Laurențiu Năstase. Trebuiau găsite soluții pentru plata meșterilor populari, asta însemnând decontarea unor cheltuieli de transport, cheltuieli de masă etc. Nu s-au cheltuit bani pentru drepturi salariale, dorința meșterilor  populari fiind aceea de a-și oferi rodul muncii lor ca și contribuție pentru înființarea muzeului. Aceste cheltuieli și altele necesare achiziționării unor materiale necesare amenajării spațiilor muzeului, au fost acoperite cu sprijinul Obștilor de moșneni Titești și Mâzgavu. Profesorul Mihail Călinoiu a fost cel care, folosindu-și priceperea, a sculptat lemnul porților de la intrarea în muzeu. Cătălin Daneș, Primarul comunei, a venit cu ideea construirii stânei  și a gardului de nuiele din incintă. A fost un efort comun, încununat de succes”. (Constanța Ștefan)

O altă pagină  din istoria înființării muzeului a fost scrisă chiar de locuitorii satului care, înțelegând rolul de reprezentare al muzeului pentru localitate și nu numai, scotocind prin gospodăriile proprii, au adunat și donat muzeului tot felul de articole reprezentative pentru categoriile importante de meșteșuguri desfășurate în sat: scule folosite pentru cultivarea pământului, pentru tâmplărie, dogărit, pentru țesutul în război etc.” (Constanța Ștefan)

Lucrările desfășurate în echipă nu au fost lipsite de tensiuni! În general, discuțiile contradictorii se purtau pe tema mijloacelor folosite pentru oglindiriea fidelă a unor obiceiuri locale străvechi... Aceste controverse ar fi trebuit să aibă un caracter progresist dar, din păcate, ele au dus la scindarea echipei și retrragerea din echipă a unuia dintre membrii fondatori ai asociației.

„Nu m-am implicat foarte mult pe partea aceasta de amenajare a spațiilor din interior. Am considerat că profesorul Mihail Călinoiu, fiind un om priceput la prelucrarea și finisarea lemnului, are priceperea necesară coordonării echipei de lucru. M-am ocupat, împreună cu bibliotecara Lenuța Rouă, de amenajarea spațiilor create de echipa de lucru, de distribuirea obiectelor de mobilier și ale celorlalte obiecte de uz gospodăresc în acele spații, în ordinea lor firească”. (Constanța Ștefan)

Muzeul a fost inaugurat pe data de 18 octombrie 2014 și expune o impresionantă colecție de obiecte de uz casnic, artizanat și construcții tradiționale din Țara Loviștei, adunate cu trudă de prin gospodăriile sătenilor lovișteni, de către inițiatorii proiectului.

  Aspecte de la inaugurarea Muzeului satului loviștean din Titești

 Muzeul a fost organizat pe săli tematice:

• o sală a fotografiilor, cărților vechi, documentelor și actelor (unele dintre ele având o vechime de peste cinci sute de ani!);

• o zonă reprezentând casa țărănească din secolul al XVII-lea, cu pridvor, odaie, bucătărie, cămară – dotate tradițional: covoare țesute manual, război de țesut, leagăn pentru prunci, lăzi de zestre, lavițe, ștergare, costume tradiționale etc.

• o zonă reprezentând stâna tradițională lovișteană, echipată cu toate obiectele și uneltele de păstorit; în aceeași zonă este reprezentată o curte țărănească cu gard din nuiele împletite, căruță, sanie, cazan de țuică, pomar, plug, mese de lucru pentru tâmplari și rotari, unelte agricole, sanie și bob pentru sezonul de iarnă...

Acestea sunt doar o parte dintre exponatele muzeului care și-au găsit aici locul, într-o înșiruire armonioasă.

Vreau să menționez că o mare parte a documentelor și obiectelor de uz gospodăresc expuse la muzeu au fost donate chiar de către membrii fondatori ai asociașiei „Plai Loviștean”. Profesorul Mihail Călinoiu deține o colecție impresionantă de acte vechi de proprietate, moștenite din partea familiei sale care pot lămuri, pentru cei interesați de istoria locală,  multe dintre problemele de genealogie și de proprietate ale familiilor din Titești (înrudite prin căsătorie, cu zestre moștenită ca „dotă”)  sau cu proprietăți transferate între familii prin acte notariale. 

Profesorul Mișu Călinoiu, loviștean get-beget, membru fondator al asociației cultural-istorice „Plai Loviștean”, a preluat și funcția onorifică de custode al muzeului. Ar mai trebui menționat, cred eu, că prin grija custodelui, muzeului i-au fost aduse, continuu, îmbunătățiri în anii care au urmat inaugurării, prin adăugarea de noi exponate și piese noi de mobilier (vitrine).

Sursa: Povestea vorbii, mai 2021