Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 85

Lumina înțelepciunii și Bucuriile iubirii

Valeriu Tănasă
Tags: iubirea; smerenia; inchisorile comuniste; sfintii inchisorilor; lumina;
 
Lumina Înțelepciunii     

„Înțelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean și nu sălășluiește în trupul supus păcatului” (Solomon 1, 4)

Revin cu evlavie, respect și prietenie la Sfântul Maxim Mărturisitorul. Adică la capodopera numită Ambigua. Este o lucrare a sfântului care aduce folos și bucurie infinită sufletului iubitor de frumos, smerenie și înțelepciune. Iată o rază din cugetarea Mărturisitorului: „Căci dumnezeirea e mai presus de orice cuvânt și de orice înțeles”.

Acum pricep de ce marele și sublimul Dante a ținut și a respectat să nu apară în Divina comedie niciodată cuvântul Dumnezeu. Dar  Sfântul Maxim e în sincronizare uimitoare cu profetul Isaia: “Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor!”

Cât de vulnerabili suntem toți la oprirea trufiei care ne șoptește că toți sunt mai jos decât noi în ale inteligenței. Necruțător este și Înțeleptul Solomon față de cei care manifestă indiferență față de cuvântul smerenie: “Dacă vezi un om care se crede înțelept în ochii lui, să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât la el”.

Smerenia  înseamnă treptele care unesc cele două brațe ale Scării ce ne ajută să urcăm la Cer. Opusul smereniei orcine știe că e mândria. Din nefericire auzim și elitele acordând virtute acestui cuvânt. Dar mândria e ucigătoare și responsabilă de căderea Evei și a lui Adam din Rai. Oameni buni, apropiați-vă puțin de cuvintele Scripturii și încetați cu falsa smerenie. Iarăși și iarăși revenim la Sfântul Maxim care ne cucerește cu adâncimea cugetării sale: “Cel ce iubește poartă în sine chipul, întipărirea celui iubit” (Ambigua, scolia 225 a părintelui Dumitru Stăniloae). Am început cu Înțeleptul Solomon și încheiem tot cu un verset a celui mai înțelept om de pe pământ, fiindcă toate cuvintele sale sunt inspirate de însuși Dumnezeu Cuvântul.

„Înțelepciunea este duh iubitor de oameni și nu lasă nepedepsit pe cel care hulește prin vorbele sale, căci Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse și pătrunde fără greș inimile și aude toate cuvintele” (Solomon 1, 6)

Logica lumească versus logica duhovnicească

În timpul care-l trăim a pătruns logica lumească până în Sfintele Altare. Sunt preoți care slujesc în fața Jertfelnicului cu telefonul mobil la brâu. Mai către nordul Altarului este ecranul calculatorului care afișează imaginile din Biserică și din exterior ale camerelor de luat vederi. Personal nu sunt de acord cu astfel de practici.  Am auzit de la preoți evlavioși din Rusia că prezența telefonului la părintele slujitor în timpul Sfintei Liturghii poate opri coborârea Duhului Sfânt către Suprema Jerfă adusă de credincioși pentru a fi sfințită. Mai ales că unii preoți țin telefonul deschis să transmită Sfânta Liturghie și altor suflete. Eu cred că această practică are în ea logică lumească. Sunt Eparhii care au ajuns să organizeze campionate de fotbal alcătuite din echipele parohiilor. Iată o altă față a logicii lumești. Dar noi știm despre crimele petrecute pe stadioane. Amintim doar cazul din 1985, când aproape o sută de spectatori au fost uciși pe un stadion din Belgia de către fani huligani britanici. Iar victimele au fost din rândul italienilor. Dar sânge a curs și pe stadioanele noastre, în special din București.

Trebuie spus organizatorilor campionatului de fotbal că atunci când o echipă marchează gol, trimite în gol, de fapt în neant, mințile spectatorilor și ale fotbaliștilor. Îi întreb cu tot respectul pe acei domni care iubesc fotbalul. Mintea lor se află la Dumnezeu când privesc un meci?!!!

“Căpeteniile acestui popor îl duc la rătăcire și cei conduși de ei vor pieri”(Isaia 9, 15)

Așa grăiește marele proroc Isaia. Și căpetenii sunt toate persoanele care se erijează în învățarea oamenilor. Avem un singur Învățător: Domnul nostru Iisus Hristos!

Laudă Înțelepciunii

„Pildele” și „Înțelepciunea lui Solomon” sunt două cărți ale Vechiului Testament de o frumusețe sublimă care, citite cu evlavie, duc cu siguranță gândurile minții către cetatea plină de lumină a transcendentului. Doresc să spun că aceste două cărți glăsuiesc despre Înțelepciune că este oglinda prin care se vede lucrarea lui Dumnezeu. Înțelepciunea spune Împăratul Solomon că „…este strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu și chipul bunătății Sale”(Solomon 7, 26)

„Lauda de sine nu miroase a bine”. Cât adevăr exprimă aceste cuvinte. Am auzit un om lăudându-se că a fost șef peste mii de oameni. Foarte rău îi stătea. Pentru că iată ce e înțelepciunea… după Solomon: “Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată”.(Solomon 4, 9). Omul înțelept este iubitor de bine și nu de sine. Știm că iubirea de sine este ca un cavou de plumb pentru mintea care dorește să cunoască pe Dumnezeu. Înțelepciunea are, fără nicio îndoială, mireasma sfințeniei și e nepământească fiindcă e străină de orice pasiune omenească.

Cel care caută dis de dimineață cununa Înțelepciunii este un om care a înțeles că:  „O ființă creată nu se desăvârșește decât ajungând prin mișcare la ținta finală Care e Dumnezeu cel personal și infinit”,  după cum învață părintele Dumitru Stăniloae în cartea Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, p, 296, Scolia 248.

 

Bucuriile iubirii

                        (Bucuria iubirii izvorăște din jertfă, aprinsă din lumina suferinței)

„Cel ce vrea să urască ispitele lumii e dator să iubească pe Dumnezeu din tot sufletul și să-și aducă pururea aminte de El. Căci nimic altceva nu ajută ca acestea să părăsești toate cu bucurie și să te întorci de la ele ca de la niște gunoaie”  Sfântul Simeon Noul Teolog

Să nu uităm, ferească Dumnezeu, jertfa Martirilor din închisorile comuniste, că atunci pierdem iremediabil sensul orientării spirituale a Neamului, fiindcă unii dintre dânșii au lăsat testament că suferința lor n-a fost roditoare în mod veșnic; “pentru păcatele mele și ale altora s-a dovedit mântuitoare pușcăria, spune părintele Dimitrie Bejan în cartea Bucuriile suferinței. Pentru păcatele Neamului jertfa a fost insuficientă, căci n-a rodit deplin. Poporul nostru încă orbecăie în întuneric și încă nu sesizează lumina care vine de la Ierusalim. De altfel toată creștinătatea a uitat că Mântuitorul nostru acolo a viețuit, acolo a învățat oamenii, acolo ne-a mântuit prin jertfa de pe Golgota, acolo a înviat a treia zi și S-a înălțat la cer de pe Muntele Eleonului”. Părintele Dimitrie Bejan cu sinceritatea sa dezarmantă lasă astfel de cuvânt ce  l-am întâlnit în carte sa Bucuriile suferinței!!!

Domnul prin Mila Sa m-a ajutat să găsesc bucurie și lumină în săptămâna a-5-a din Postul Mare. În cartea Îndrumări duhovnicești  a Starețului Efrem Filotheitul am descoperit sfaturile unui prieten, părinte și iubitor de oameni. Iată ce frumoasă învățătură am aflat: “Așadar, vezi că rugăciunea nu numai că îl bucură pe cel care se roagă, ci ea se transmite mai departe, se revarsă și se răspândește, deci se transmite de pe buzele lui, prin el către întreaga creație. Inspirând, el se curățește, este readus la viață, se sfințește. Expirând, el curăță, aduce la viață și sfințește creația. Nu el însuși face aceasta ci harul dumnezeiesc ”. 

Și cine este harul  dacă nu iubirea lui Dumnezeu care trebuie s-o dobândim și noi ca virtute, fiindcă altminteri Domnul Iisus Hristos… la Judecată, nu ne va putea identifica. Vom pierde Împărăția dacă vom fi găsiți lipsiți de virtuți. Iar prima dintre toate virtuțile; împărăteasa și doamna lor, e într-adevăr iubirea.  Fără iubire vom auzi cuvintele osândei Judecătorului: “Nu te cunosc pe tine”(Matei 25, 12). Pentru că în altă epistolă Apostolul Iubirii ne spune clar, că noi cei care-I urmăm vom arăta întrucâtva asemenea Mântuitorului. Că doar știm că suntem creați după chipul și asemănarea Lui.

De  aceea e tragică pe pământ chestiunea uneori insolubilă a identității. Mergem într-o țară și nimeni nu ne cunoaște. E ca o răstignire sentimentul străinătății sau  pierderii propriei identități, fie ea și națională. Dar dacă o pierdem pe cea creștină, atunci e strigător la Cer, fiindcă vom ajunge scalvul împăratului întunericului. Că cine ne va identifica în Infern?! Cui vom da acolo , bună ziua!?

Iubirea nu este întinderea mâinii ci dăruirea inimii, spune un sfânt, iar un altul ne uimește prin paradoxul sau antinomia cerească a iubirii: “Doamne, fă-mă în așa fel ca să ajut pe alții și nu ca să mă ajute ei pe mine. Fă-mă să iubesc și să nu fiu iubit. Fă-mă să îi înțeleg pe ceilalți și nu să mă înțeleagă ei pe mine”.

Iubirea se revarsă prin milă sau compătimire. Adică particip cu sufletul la durerea celuilalt. Dacă-l văd gol fac ceva să-l acopăr… cum a făcut Ham, fiul lui Noe, care nu s-a sfiit și a privit goliciunea tatălui său… și ne aducem aminte că s-a ales cu veșnicul blestem.

Sfântul Ioan cel Milostiv, marele lucrător al iubirii, cel incomparabil cu nimeni altul a cercetat foarte mult Viețile Sfinților și i-a făcut o impresie deosebită Viața Sfântului Serapion din Sidonia, de care se minuna foarte mult. El istorisea adesea următoarea întâmplare din viața lui.

„Odată Sfântul Serapion – cunoscut pentru viața lui ascetică și pentru lipsa lui de orice bunuri lumești (adică pentru sărăcia lui - n. trad.) – a întâlnit un om foarte sărac, de care i-a părut atât de rău, încât și-a scos haina și i-a dat-o.

Mergând mai încolo a văzut pe cineva care tremura de frig. Ce să facă? Fără a sta pe gânduri, și-a scos cămașa și i-a oferit-o. Atunci a rămas gol și ținea în mâini Sfânta Evanghelie. De îndată ce un cunoscut l-a văzut gol, i-a spus:

Omule al lui Dumnezeu, cine te-a dezbrăcat de haine?

Aceasta de aici, a răspuns Sfântul Serapion, arătând spre Sfânta Evanghelie.

Însă nu a întârziat să vândă și această Evanghelie, oferind banii sărăcilor.

Un ucenic l-a întrebat:

Părinte, unde este Evanghelia aceea mică pe care o aveai?

Fiul meu, ce să îți spun?, i-a răspuns Sfântul Serapion, oare nu a zis Domnul: Vinde-ți averile tale?

Eu m-am supus și acestui cuvânt. M-am gândit că nu trebuia să îmi pară rău nici de această carte, în care sunt scrise poruncile Domnului, ci să o vând, de dragul săracilor”.

Deci “vorba sună și fapta tună”, spune un smerit părinte dintr-o mănăstire din Moldova.

Aceste fapte ale sfinților ar trebui cunoscute de medicii atei și profesorii din școlile românești, (cu excepțiile de rigoare firește), -pe care nu i-a clintit nimeni din chinga atee. Acum e pandemie în România și pe Golb însă spitalele județene nu au terapie intensivă, dar sunt numite spitale de urgență de mulți ani!!! Unde sunt fondurile alocate. Firește că unii doctori au devalizat aceste fonduri și și-au făcut ditamai casele care sunt aproape cât un pavilion de spital. Măcar această stare de urgență să le cutremure mintea și să înțeleagă că lăcomia face zob omenia.

 


           

 

25-05-2020
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Iubirea, Smerenia, Inchisorile Comuniste, Sfintii Inchisorilor, Lumina,