Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 555

Sfânta Împărtășanie preschimbă materia – în atenția persoanelor cu intoleranță la gluten

Cristina Roman
Tags: Sfanta Impartasanie; gluten; boala celiaca; taina;
Sfânta Împărtășanie preschimbă materia – în atenția persoanelor cu intoleranță la gluten
 

 

"Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dum­nezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcă­toși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuși Prea­curat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sân­gele Tău. Deci, mă rog Ție: Mi­luiește-mă și-mi iartă gre­șe­lile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință, și mă în­vred­nicește, fără de osândă să mă îm­pă­r­tășesc cu Preacura­tele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.

Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaş primeşte-mă: că nu voi spune duşmanilor tăi taina Ta, nici sărutare îţi voi da, ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisesc Ţie: pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta. Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie împărtăşirea sfintelor Tale Taine, Doamne, ci spre vindecarea sufletului şi a trupului meu. Amin"- (Rugăciunea ce se spune înainte de Sfânta Împărtășanie)

Articolul de față se dorește a fi o mărturie. Ca persoană diagnosticată încă din anul 2009 cu boală celiacă, deci cu intoleranță la gluten, am convingerea că un creștin ortodox cu o astfel de afecțiune cronică nu ar trebui să ezite să primească Sfânta Împărtășanie de teama conținutului de gluten din prescură. După cum mărturisim și în Rugăciunea ce se spune înainte de Sfânta Împărtășanie, cred cu toată ființa că noi ne împărtășim în chip real cu Trupul și Sângele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă îndemn să nu vă îndoiți nici dvs., cei aflați într-o situație medicală asemănătoare, că puterea credinței și a rugăciunii preschimbă rațiunea materiei, iar pâinea și vinul, oricât de paradoxal ar părea, ori mai presus de înțelegerea noastră, rămân doar sub ochii noștri trupești ca atare – pâine și vin -, dar sunt prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului prin puterea și acțiunea Duhului Sfânt. De altfel, în ultima parte a acestui articol puteți citi mai multe mărturii recente ale unor călugări despre prezența reală a sângelui și a cărnii în Sfânta Împărtășanie atunci când a existat îndoială cu privire la această Sfântă Taină și când Dumnezeu a binevoit să ne întărească astfel în credință.

Persoanele cu intoleranță la gluten cunosc faptul că în absența unui tratament medical pentru această boală autoimună, singura posibilitate de a evita grave complicații este abstinența totală de la orice produs care conține gluten (grâu, orz, secară, alac etc.). Chiar și o părticică infim de mică de aliment cu gluten poate declanșa în organism procesul inflamator specific. Un creștin ortodox practicant care se află într-o asemenea situație își pune problema: ce voi face acum? Mă voi lipsi tot restul vieții de Sfânta Împărtășanie de teama unor efecte somatice negative? Fiind și soție de preot, am problematizat acest lucru încă și mai mult. Am citit în Liturghier că prescura folosită pentru Sfânta Împărtășanie prevede anumite cerințe de calitate, între care obligatorie este și aceea de a fi făcută din făina de grâu curat, așadar din pâine cu gluten. Astfel, am primit unul dintre cele mai grele teste de credință. Am ales să cred cu toată ființa că niciodată, nimănui dintre cei care se apropie de Sfântul Potir pregătiți cu pocăință și dezlegare de la duhovnic, Sfânta Împărtășanie nu îi poate face vreun rău, iar la o adică, orice ar veni de la Bunul Dumnezeu trebuie acceptat, însă de unirea cu El în Sfintele Taine nu trebuie să ne lipsim niciodată. Am ținut cu strictețe dieta fără gluten în viața de zi cu zi, dar am continuat să primesc Sfânta Euharistie constant de-a lungul acestor 11 ani, măcar în cele patru posturi de peste an, iar de fiecare dată analizele periodice privind anticorpii la gluten, precum și biopsia duodenală, au confirmat că boala celiacă este în remisie. Anticorpii sunt în limite normale, iar inflamația intestinală arată doar urmele din perioada de început a bolii. Așadar, dacă respectă regimul de viață fără gluten, dar continuă sa se împărtășească, celiacii pot avea parametri comensurabili buni pe linie de sănătate trupească, iar din punct de vedere duhovnicesc nu se îndepărtează de  harul dumnezeiesc, mântuitor şi sfinţitor, căci în Sfânta Euharistie ei primesc pe Însuși izvorul harului, pe Hristos -Viața.

50. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.

51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.

52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?

53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.

56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.

57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.

58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. (Ioan 6, 50-58)

În sprijinul celor de mai sus aduc explicațiile teologice următoare, completate de alte argumente și mărturii. Cu privire la momentul central al Sfințirii Darurilor la Sfânta Liturghie, aflăm că: "Terminându-se rugăciunea aceasta, preotul se închină, după care urmează momentul sublim și înfricoșat al sfințirii darurilor, adică Epicleza. Astfel, acum preotul binecuvântează cu smerenie și cu frică pâinea zicând „Și fă pâinea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tău, Amin”, apoi binecuvântează vinul din Potir rostind „Iar ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău, Amin” și, după ce se închină, binecuvântează amândouă Sfintele, zicând: „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin. Amin. Amin”. În acest moment, dumnezeieștile daruri prin puterea și lucrarea Sfântului Duh, devin din pâine Trupul Mântuitorului și din vin Scump Sângele Său, spre a-L primi noi, credincioșii, prin Sfânta Cuminecătură sau Împărtășire pentru vindecarea şi nemurirea noastră. Preotul binecuvântează înainte de sfințire Cinstitele Daruri după exemplul lui Hristos, întrucât El, luând în mâini pâinea, a binecuvântat-o mai întâi și a frânt-o, iar când săvârșește actul euharistic și aduce lui Dumnezeu jertfa cea fără de sânge, reprezintă în persoana sa pe Însuşi Marele Arhiereu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut, Care după rânduiala lui Melchisedec, aduce lui Dumnezeu Tatăl jertfă pâine și vin, care pe Sfânta Masă se prefac în chip real, mai presus de înțelegerea noastră, în Însuși Trupul și Sângele Mielului Hristos". – Cătălin Toma /Doxologia 

Într-un articol pentru Ziarul Lumina, Theodor Damian scrie: "Din toate tainele şi paradoxurile creştinismului, Taina Sfintei Euharistii este una din cele care incită cel mai mult raţiunea umană, părând mai greu de explicat şi, prin urmare, de acceptat, mai ales în ceea ce priveşte transformarea materiei vizibile - pâinea şi vinul - în trupul şi sângele lui Hristos, trup şi sânge pe care nu le vedem ca atare, ci pe care le vedem tot în forma pâinii şi a vinului. Învăţătura şi viaţa creştină cuprind multe taine sau paradoxuri care prin însăşi definiţia lor nu se pot explica, ci se acceptă doar prin credinţă, deşi, uneori, unele taine pot fi destul de uşor acceptate de logica omenească. Prin moarte, materia trece de la un stadiu de existenţă la altul superior în evoluţia ei progresivă. Deci se poate accepta şi din punct de vedere logic că materia poate evolua în diverse forme în mod progresiv şi că această evoluţie poate fi controlată de Cel ce cunoaşte foarte bine legile materiei şi le stăpâneşte. Mulţi fizicieni, chimişti, biologi susţin că materia este o formă de energie, deci că energia poate avea mai multe forme de existenţă şi manifestare şi că deja, după cât cunoaştem noi în stadiul actual al ştiinţei şi tehnicii moderne, folosind legile materiei, prin diverse procedee putem obţine lucruri de-a dreptul miraculoase în ceea ce priveşte transformarea şi manifestările ei. Dar dacă Hristos a făcut atâtea minuni în timpul activităţii sale, deci dacă El cunoştea atât de bine legile materiei şi o stăpânea, atunci ne apare explicabil şi logic ca El să fi putut realiza transfigurarea, spiritualizarea propriului său trup, să fi provocat cu cheia ştiinţei sale - sau mai degrabă a atotştiinţei - ca materia trupului Său să treacă într-un alt stadiu - superior - de existenţă.

Deci, cum Hristos a putut schimba însuşirile materiei trupului Său, aşa poate schimba însuşirile materiei în orice formă ar fi ea, oricând voieşte. Aşadar, şi însuşirile materiei pâinii şi a vinului. Şi acestea nu în sensul unui simbol, cum mulţi cred. În privinţa Sfintei Euharistii, Mântuitorul a vorbit direct şi clar, fără subînţelesuri. Luând pâinea, a precizat: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu" (Matei 26, 26), iar despre vin: "Acesta este sângele meu, al legii celei noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 28). Dacă ar fi fost vorba de simboluri, ar fi putut la fel de bine în aceste clipe, când vorbea deschis cu ucenicii săi, să zică: "Acestea simbolizează, închipuiesc trupul meu…", or, El a zis: "Acesta este trupul meu". (...) Aşadar, putem mânca pâine şi vin, la prima vedere, dar, în fond, în mod esenţial, acestea sunt elemente transfigurate, prin comuniunea lor cu Hristos în Duhul Sfânt, prin asumarea lor de către Hristos, în însăşi materia trupului şi sângelui Său. Este vorba tot de o materie transfigurată, dar care păstrează calităţile sale iniţiale - aspect, formă, culoare. Formal, în aparenţă înşelătoare, eu mănânc pâine şi vin, dar în fond mănânc şi beau trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos." 

Sfânta Taina a Euharistiei, a Împărtășaniei, sau a Cuminecării este Taina prin care creştinul se împărtăşeşte sub forma pâinii şi a vinului cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Din aceste considerente decurge aspectul mistic - sacramental al Euharistiei, care nu poate fi cuprins cu mintea omenească, dar paradoxal el este însuşit personal prin împărtăşirea cu Sfântul Lui Trup şi Sânge de toţi cei credincioşi. De unde rezultă că, dacă celelalte Sfinte Taine credincioşii se împărtăşesc de harul dumnezeiesc, mântuitor şi sfinţitor, în Sfânta Euharistie ei primesc mai mult decât atât, şi anume pe izvorul harului, pe Hristos Însuşi. Importanţa fundamentală a Tainei Euharistiei este dată de prezenţa reală a lui Hristos prin intermediul pâinii şi vinului care prin pogorârea Duhului Sfânt sunt prefăcute în mod real în Sfântul lui Trup şi Sânge. Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos la Cina cea de Taină şi în Taina Euharistică săvârşită în timpul Sfintei Liturghii, este un moment care nu poate fi cuprins şi înteles de mintea omenească.

Teologia ortodoxă în conformitate cu realitatea scripturistică admite pentru pregătirea darurilor ce vor fi aduse în cadrul jertfei euharistice numai pâinea de grâu curat şi dospită şi vinul curat, din struguri, fermentat, aşa cum Hristos a instituit această taină la Cina care a premers Sfintelor Sale Patimi. Prin prefacere, materia de pâine, apă şi vin în timpul sfinţirii, se preschimbă cu adevărat în trupul şi sângele Domnului, păstrându-şi forma exterioară pentru a fi primite firesc de credincioși. Prezența reală a lui Hristos sub forma pâinii şi a vinului sfinţite în timpul Sfintei Liturghii reprezintă de fapt esenţa şi puterea Euharistiei, puterea lui Dumnezeu care are drept scop iertarea păcatelor şi pregustarea vieţii veşnice de către credincioşii ce se împărtăşesc şi se unesc cu Hristos. (...) Odată sfinţite, pâinea şi vinul sau Sfânta Euharistie implică prezenţa lui Hristos pentru totdeauna. (...) Prin Euharistie se realizează maxima unire a omului credincios cu Hristos, prezent real, care prin intermediul pâinii şi vinului sfinţite în Trupul şi Sângele Său este contrupesc cu membrii organismului eclesial. „Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6,52-56).  – Sursa: Prezenţa reală a lui Hristos în Taina Sfintei Euharistii, Marin BUGIULESCU

Cele șapte calități ale Sfintelor Taine

Sfintele Taine sunt dumnezeiești. Dacă sunt dumnezeiești, înseamnă că sunt mai presus de fire, că țin de Dumnezeu, nu de om. Sau că Dumnezeu S-a revărsat în ceea ce vedem noi. Ce vedem noi? Pâine si vin. Ce e acolo? Trupul si Sângele Domnului Hristos. Lucrul acesta s-a realizat prin Dumnezeu, dar și prin om: omul care aduce pâinea și vinul, omul care se roagă.

Tainele sunt sfinte, adică sunt mai presus de ceruri. Ele sunt luate cumva din comun, din obișnuit, și puse separat pentru Dumnezeu, sunt atinse de Dumnezeu.

Sfintele Taine sunt preacurate. Ele nu pot fi întinate, nu pot avea ceva din întinăciune, ci numai din curăție.

Sfintele Taine sunt cerești, cum cerească este Liturghia, cum cerești sunt Sfintele Slujbe, cum ceresc este locașul în care se realizează toate acestea, biserica fiind cerul de pe pământ.

Tainele sunt nemuritoare, adică ele nu se nimicesc, ci rămân continuu. Noi nu ne putem închipui, de pildă, că împărtășindu-ne cu Sfintele Taine, ele se sfârșesc. Nici în înțelesul că ne-am împărtășit cu El și de la o vreme nu mai este, și nici în înțelesul că intrând în noi, acestea cumva dispar. Nu, ci dumnezeieștile Taine rămân. Cum e Mântuitorul de veșnic, așa rămân și ele de veșnice, în noi sau în afară de noi. Dacă suntem nevrednici, atunci nu rămân în noi, dar ele nu se pot nimici, nu se pot strica, ci rămân în continuare în veșnicie. Deci fiecare Sfântă Liturghie are rezonanță în veșnicie. Fiecare Sfântă Liturghie este o slujbă care nu se sfârșește când se sfârșește, ci efectele ei rămân în veșnicie, în credincios sau în afară de credincios.

Sfintele Taine sunt și de viață făcătoare, adică Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Sfânta Euharistie au darul de a aduce viața, de a înmulți viața, de a da putere, așa cum hrana pe care o mâncăm pentru existența noastră fizică are lucrarea ei și fără ea nu se poate. Tot așa și Sfânta Împărtășanie are darul de a aduce în sufletul nostru puteri dătătoare de viață din viața Mântuitorului. Știți că Domnul Hristos a spus că cel ce mănâncă Trupul Lui și bea Sângele Lui are viață întru El. -  Nistea.com 

Minuni ale zilelor noastre

Viaţa fără Sfintele Taine seamănă cu o boală gravă fără medicament: "Iată că Dumnezeu a rânduit, pentru întărirea celor slabi în credinţă şi bucuria tuturor dreptslăvitorilor, o întâmplare care să vădească că Sfintele Taine sunt cu adevărat lucrătoare „spre tămăduirea sufletului şi a trupului”. În luna iunie 2009, pe pagina de internet a parohiei ortodoxe Bunavestire din Cranston, Rhode Island (S.U.A.), printre multe alte ştiri, evenimente şi anunţuri, este relatată şi povestea unei minuni: povestea unei tinere care nu credea în taina Sfintei Euharistii. Taja Ray, de 19 ani, enoriaşă a parohiei mai sus-amintite, avea de aproape întreaga viaţă o severă condiţie patologică neurologică. În ultimii ani, de la mutarea în Rhode Island, starea ei s-a înrăutăţit progresiv.

Minune: În urma investigaţiilor medicale, s-a descoperit că suferă de o malnutriţie cauzată de boala celiacă, pe care o avea de la naştere, fără să ştie – adică organismul ei nu poate procesa glutenul din făina de cereale. Mai exact, organismul respinge glutenul în intestine şi intestinele încetează să mai absoarbă nutrienţi. Tratamentul în acest caz este unul dietetic: regim fără gluten, excluzându-se făinile de grâu, de secară şi de orz, precum şi toate alimentele care le conţin (pâine, biscuiţi, paste făinoase etc.). Regimul trebuie urmat întreaga viaţă. Într-o Duminică, Taja Ray s-a pregătit împreună cu familia ei să se împărtăşească. Însă, înspăimântată de ultimele crize violente prin care a trecut din cauza bolii – ameţeală, stare confuză, senzaţie de paralizie a picioarelor şi, probabil, a suferit chiar şi un atac de cord! – a vrut să refuze împărtăşania, zicându-şi că pâinea din Sfântul Potir conţine gluten.Mama ei, însă, care a petrecut toţi cei 19 ani în rugăciune pentru fiica sa, a încurajat-o să se împărtăşească fără ezitare. „Niciodată Dumnezeu nu-i dă cuiva o boală care să nu-i îngăduie să se aproprie de Sfânta Euharistie” – i-a şoptit ea. Cu teama că ar putea suferi mai multe zile la rând, Taja a ascultat-o totuşi pe mama ei şi s-a împărtăşit. Ba, mai mult, a luat apoi şi anaforă. A aşteptat apoi resemnată să i se facă rău şi să fie dusă la spital. Dar, spre marea uimire a fetei, s-a săvârşit o minune în acea zi obişnuită de Duminică: nu a păţit nimic toata ziua! De atunci, această minune se repeta de fiecare dată când primeşte Sfânta Euharistie sau anafura – pe când, dacă înghite accidental alimente ce conţin gluten, are nevoie de internare de urgenţă. Aceasta este, iată, Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos, pe care porţile iadului nu o vor birui!" - (Articol apărut în numărul 8 al revistei “Familia Ortodoxă”, via Monitorul de Suceava)

Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii

Cântăreţul eretic

Un oarecare cântăreţ de la strană nu voia să accepte că Sfânta Pâine, cu care ne împărtăşim, este cu adevărat Trupul Domnului. Când au aflat, bătrânii schitului l-au chemat şi l-au catehizat (l-au învăţat dogmele religiei creştine) în dreapta credinţă a bisericii despre Nemuritoarele Taine. Acela însă insista în erezie. Părinţii l-au lăsat dar s-au rugat să-1 lumineze Dumnezeu, încât să înţeleagă adevărul. Într-o duminică, acel cântăreţ participa la Slujba Sfintei Liturghii. În momentul în care preotul a luat în mâinile sale prescura pentru proscomidie, cântăreţul a văzut, uimit, un prunc întins pe Sfânta Masă. Şi, când a început să taie prescura, s-a arătat un înger sfânt deasupra Sfintei Mese, ţinând în mână un cuţit şi, în acelaşi timp cu preotul, tăia Sfântul Prunc şi turna Sângele Lui în Sfântul Potir. Cântăreţul s-a cutremurat dar, după puţin timp, când s-au dus spre a se împărtăşi, s-a întâmplat ceva şi mai minunat. A văzut în Sfântul Potir carne omenească în sânge. Plângând atunci, a mărturisit erezia lui, rugând pe Domnul să acopere cu harul lui Sfintele Taine, vrând a se împărtăşi. Într-adevăr, în Sfântul Potir a văzut iar pâine şi vin, din care s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. (referinţă: Pateric, Monahia Habakis Teodora, Lidia, Salonic, 1993)

Monahul necredincios

Un monah se lupta cu gânduri îndoielnice dacă Sfintele Daruri sunt într-adevăr Trupul şi Sângele lui Hristos sau simple simboluri. Când au aflat despre aceasta, ceilalţi călugări l-au chemat la o slujbă a Sfintei Liturghii în timpul căreia s-au rugat toţi să-i arate Dumnezeu adevărul, ca să-i alunge gândurile necredinţei. După ecfonis (formulă cu care se încheie rugăciunile şi ecteniile, numită şi doxologie mică, rostită de preot cu un glas sau ton mai ridicat), fratele acesta a mărturisit celorlalţi următoarele: „Când diaconul s-a urcat în amvon (mică platformă, balcon) ca să citească Evanghelia, am văzut cum s-a deschis cupola bisericii. După rugăciunea proscomidiei, am văzut cum cerurile s-au deschis şi foc a coborât asupra Sfintelor Daruri. După aceea, s-a arătat mulţime de îngeri şi între ei un copil. împreună cu ei au coborât alte două persoane de o frumuseţe nedescrisă. După aceea, îngerii au stat în jurul Sfintei Mese iar Pruncul s-a aşezat deasupra ei. Când s-au apropiat preoţii să taie pâinea, am văzut acele două persoane luând pruncul de mâini şi de picioare şi, cu un cuţit, îl tăiau turnând sângele lui în Potir. În continuare, au tăiat Trupul Lui în părţi mici, pe care l-au aşezat deasupra bucăţilor de pâine. Atunci, imediat, pâinile s-au transformat şi acestea în carne. Când s-a ajuns la rostirea a „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi", fraţilor care se apropiau li se dădeau bucăţi de carne şi nu am putut să mă împărtăşesc. Atunci am simţit o voce şoptindu-mi la ureche: - Omule, de ce nu te împărtăşeşti? Nu ţi se oferă exact ceea ce ai cerut? - Fie-ţi milă de mine, Doamne! Nu mă pot împărtăşi cu carne! Află deci că dacă omul ar fi putut să se împărtăşească atunci cu carne, în Sfântul Potir ar fi existat carne aşa cum ai văzut tu. Însă, pentru că nu poate să mănânce ei carne, Dumnezeu a îngăduit pâinile proscomidiei. Dacă ai crezut că această pâine sfinţită este chiar Trupul lui Hristos, împărtăşeşte-te cu ceea ce ai în mână! - Cred, Doamne! am răspuns atunci îngrozit. Imediat carnea, pe care o ţineam în mână, s-a făcut iar pâine. Am mulţumit lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit. După ce s-a terminat Sfânta împărtăşire, am văzut cum s-a deschis iar cupola bisericii şi puterile îngereşti s-au ridicat la cer". (referinţă: Everghetinos, voi 1-4, Victor Matheos, Atena, 1957-1960 şi Patericul din Sinai, Tsamis D.G., Sfânta Mănăstire Theonatisu, Muntele Sinai, Salonic, 1988)

Trupul dumnezeiesc

La câţiva kilometri în afara Damascului sihăstrea un stâlpnic. Odată s-a scandalizat din cauza unui preot din oraş, despre care a aflat că acela cădea în păcatul desfrâului. Peste puţine zile, s-a întâmplat ca acel preot să meargă la mănăstire unde se afla şi ascetul. În timpul împărtăşirii, stâlpnicul a coborât Sfântul Potir pe care-1 avea cu el (în care îşi ţinea Sfânta împărtăşanie şi pe care o lua cu el în pustie unde se nevoia în asceză), iar în acesta i-au pus Sfintele Taine. Când însă a ridicat Sfânta Cuminecătură a avut reţineri. îşi aducea aminte de ceea ce auzise despre preot şi se gândea: „S-a sfinţit dar această părticică? A coborât Sfântul Duh peste acesta sau a fost împiedicat de păcatul preotului? Aşa ar trebui să mă împărtăşesc sau nu?". Pe când se gândea el astfel, Dumnezeu a hotărât să se întâmple ceva înfricoşător, ca să afle stâlpnicul şi, în acelaşi timp, să se întărească fiecare suflet creştin. În timp ce se tăia Preasfântul Trup, înaintea împăratului poporului, o părticică s-a rostogolit de pe Sfântul Disc şi a căzut pe Sfânta Masă unde s-a transformat în carne în faţa tuturor celor care erau prezenţi la slujbă. Preotul, plin de uimire, a încercat să atingă şi să culeagă Sfânta Părticică. Imediat ce a atins-o s-a lipit de degetul său, ca o bucată proaspăt tăiată, şi, în timp ce ridica mâna sa, Sfânta Parte a rămas lipită de degetul său. Imediat s-au scurs 3 picături de sânge pe Sfânta Masă care au udat primul acoperământ şi pe al doilea, ajungând până la marmură. Când a văzut stâlpnicul această minunată întâmplare, s-a împărtăşit cu frică şi groază din Sfânta Părticică şi a mărturisit tuturor necredinţa şi îndoiala lui. Sfântul Atanasie Sinaitul, care a povestit această întâmplare, a fost martor ocular al acestei minuni. S-a învrednicit să vadă, să se închine şi să ia cu el o parte din Dumnezeiasca Hrană. Pe când se afla în Ierusalim, a întâlnit un demonizat. Cu credinţă şi cu nădejde puternică, i-a agăţat de gât, într-o pungă, o părticică şi în câteva zile demonizatul s-a vindecat. (referinţă: Mărturia aghioritică, revistă, Sfânta Mănăstire Xirapotamou, Sfântul Munte, vol 8-9/1990, 12-13/1991, 16-17/1992)

Arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Trăia în ţara Alamanilor (alamanii erau un popor germanic care a apărut la mijlocul secolului al II-lea. Alamanii au reuşit să cucerească ducatul Alamaniei de-abia în secolul al X-lea, însă imperiul lor a ţinut până în secolul XI) trăia un preot foarte înduhovnicit, cu numele Pelaghie, care avea mare evlavie la Stăpâna de Dumnezeu Născătoare. Diavolul însă 1-a ispitit şi i-a dat gânduri de necredinţă pentru Sfânta împărtăşanie şi gândea în sinea lui: „cum este posibil să se facă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos?". Din cauza acestor gânduri se întrista, dar nu îndrăznea a cere sfaturi niciunui om. De aceea, s-a îndreptat către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi a rugat-o să-1 lumineze. Astfel, într-o zi, pe când săvârşea Sfânta Liturghie, când a ajuns la partea cu „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Măria, cu toţi sfinţii să o pomenim", Sfânta Prescură a dispărut de pe Sfântul Disc. A căutat peste tot dar nu a găsit-O. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna noastră Preabună şi Preamilostivă, a strigat înfricoşător, ştiu că pentru puţina mea credinţă şi pentru îndoiala mea a dispărut Hristos din faţa mea, pentru ca eu să nu mă împărtăşesc. Tu, însă, roagă-L să mă ierte! A văzut atunci, în faţa Sfintei Mese, pe Preasfânta împărăteasă cu Sfântul Prunc în braţe care i-a spus preotului: Acest Prunc este Creatorul a toate, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, întru totul om. Acesta a murit pe Cruce pentru mântuirea lumii şi a înviat. Acesta şi astăzi, în fiecare zi, coboară în chip minunat, asupra pâinii şi a vinului, din marea Lui iubire către oameni, şi Se oferă acestora către sfinţirea sufletelor lor. Lasă-L deci şi caută, fără frică, să vezi că este adevărat cu carne şi sânge aşa cum L-am născut. Aşa se întâmplă cu pâinea şi cu vinul când se săvârşeşte Slujba Sfintei Liturghii. Însă, pentru că omul nu poate să mănânce acea carne crudă şi să bea sânge, în chip înţelept Cel Atotputernic se oferă în chipul pâinii şi al vinului, încât fiecare să se împărtăşească cu El. Împărtăşeşte-te şi tu cu evlavie şi cu credinţă pentru că acela care gustă cu vrednicie, se face părtaş al slavei Lui. Cu aceste cuvinte, împărăteasa a aşezat Pruncul pe Sfânta Masă şi, după ce I S-a închinat, s-a făcut nevăzută. Atunci, preotul a luat cu frică şi cu bucurie în mâinile sale Sfântul Prunc, L-a îmbrăţişat cu evlavie şi a văzut că este într-adevăr un prunc viu. După aceasta, L-a aşezat pe Sfânta Masă, a căzut la pământ şi s-a rugat cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Care Te-ai născut din pururea Fecioara Măria. Îţi mulţumesc pentru darul de a mă învrednici astăzi, eu, nevrednicul, şi Te rog să-mi ierţi vechea mea necredinţă. Acum, învredniceşte-mă, Doamne, să mă împărtăşesc din Tine nu ca un „prunc, ci ca o pâine". După ce s-a rugat aşa cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut în faţa lui Sfânta Pâine aşa cum era înainte. S-a împărtăşit cu frică şi a continuat în toată viaţa lui a se împărtăşi cu Sfintele Taine, având multă evlavie. (referinţă: Mântuirea păcătoşilor, Agapie Monahul Landos, Rigopoulos - Salonic, 1993)

Vedenia unui saracin

Emirul Siriei a trimis, cândva, pe nepotul său în Diospol cu oarecare treburi, în acest oraş, nepotul emirului a întâlnit o minunată biserică a Sfântului Gheorghe. Imediat a poruncit servitorilor lui să-i pună lucrurile în altarul bisericii, unde s-a instalat şi el. După aceea, a dat poruncă să bage în biserică şi cele 12 cămile ale lui împotriva a toate rugăminţile şi protestele preoţilor. Insă, imediat ce acele animale au intrat în biserică, au căzut fără suflare la pământ, în timp ce nepotul emirului a rămas să admire puterea Sfântului Gheorghe. Ziua următoare, pe când preotul săvârşea Sfânta Liturghie, saracinul (saracin = înalt funcţionar de stat al Siriei) urmărea din pridvor. Atunci, Iubitorul de oameni i-a deschis ochii sufletului, şi ce vede? Pe preotul care tăia un copil şi vărsa sângele în Sfântul Potir, iar trupul lui îl tăia în bucăţele şi-1 aşeza pe Sfântul Disc. Când s-a terminat Sfânta Euharistie, saracinul urmărea nedumerit cum preotul dădea poporului trupul şi sângele copilului. După Sfânta Liturghie, preotul a luat cele mai bune prescuri şi i le-a dat saracinului. - Ce sunt acestea? a întrebat saracinul. Acestea sunt pâini care le oferă credincioşii noştri. Cu acestea săvârşim Slujba Sfintei Liturghii în biserica noastră. - Din acestea ai luat si ai folosit astăzi? întrebă furios acela. Nu te-am văzut eu cum ai omorât copilul şi ai dat carnea şi sângele poporului? Crezi că toate acestea nu le-am văzut? Criminalule! Preotul s-a speriat, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: Cred că Dumnezeu te-a învrednicit să vezi această minunată taină. Acest lucru nu m-am învrednicit vreodată să-1 văd, ci am văzut mereu pâine şi vin. Noi credem că pâinea şi vinul, pe care le oferim la Sfânta Liturghie, sunt Trupul şi Sângele lui Hristos. Dar acest lucru minunat nu-1 vede oricine. Ascultând explicaţia, saracinul s-a minunat şi s-a hotărât să devină creştin, botezându-se şi mergând în Sinai unde s-a făcut călugăr, iar mai târziu a pecetluit credinţa sa ortodoxă ca martiriu. (referinţă: Noul Ecloghin, Nicodim Aghioritul, Astir, Atena, 1974)

„Păcatul" bătrânului Augustin

Un binecuvântat călugăr atonit, bătrânul Augustin Rusul (1882-1965), era foarte smerit şi harismatic. Cândva s-a arătat diavolul în chilia lui sub înfăţişare de câine turbat. Arunca flăcări din gură şi s-a aruncat asupra bătrânului să-1 sufoce pentru că nu suporta rugăciunile acestuia. Bătrânul Augustin 1-a apucat şi 1-a aruncat de zid, strigând: „Diavol rău, de ce te lupţi cu fiinţele lui Dumnezeu?". Diavolul, înfricoşat de primirea neaşteptată, s-a făcut nevăzut. Mai târziu însă, smeritul călugăr avea remuşcări deoarece a lovit pe diavol. Aştepta cu nerăbdare să se lumineze de zi, ca s se ducă la duhovnicul său, pentru a- şi mărturisi „păcatul". Într-adevăr, imediat ce s-a luminat afară, s-a dus la duhovnicul său, care locuia la o oră şi jumătate de mers pe jos, şi s-a spovedit. Povestea mai târziu bătrânul: „Duhovnicul meu era foarte înţelegător şi nu mi- a dat vreun canon dar mi-a spus să mă împărtăşesc. Eu, de bucurie, toată noaptea am făcut metanii şi după aceea m-am dus la Sfânta Liturghie şi m-am împărtăşit. Când preotul punea Sfânta împărtăşanie în gura mea, am văzut Sfânta împărtăşanie ca o bucată de carne şi sânge! Şi o mestecam ca să o înghit! În acelaşi timp simţeam şi o mare bucurie. Din ochii mei curgeau lacrimi dulci şi capul meu lumina ca o lampă. Am fugit repede ca să nu mă vadă părinţii, iar rugăciunile de mulţumire pentru Sfânta împărtăşanie le-am citit singur în chilia mea". (referinţă: Părinţi aghioriţi şi întâmplări de la Sfântul Munte, Paisie Monahul Aghioritul, Sf. Isihastrio a Evanghelistului Ioan Teologul, Suroti, Salonic, 1993)

O dovadă convingătoare

În biserica Cinstitei Cruci din Petersburg, Lavra Sfântului Alexandru Nevschi, s-a întâmplat cândva următorul fapt emoţionant: în timpul unei Sfinte Liturghii, arhiereul slujitor Ştefan, după ce a citit rugăciunea dinaintea Sfintei Împărăşiri „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. încă cred că Acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, Amin.", a ridicat acoperământul Sfântului Potir şi a rămas împietrit. A văzut carne şi sânge omenesc în Sfântul Potir! S-a întors către diacon, care va deveni viitorul stareţ Samson (tl979), şi 1-a întrebat: „Vezi, părinte?". Ce să facă?... Episcopul, după ce a aşezat Sfântul Potir pe Sfânta Masă, a îngenuncheat şi s-a rugat Domnului. Cum ar fi împărtăşit credincioşii cu sânge şi carne? Cine s-ar mai fi împărtăşit? După ce s-a rugat un sfert de oră cu braţele ridicate, s-a uitat din nou în Sfântul Potir. Sângele şi carnea se făcuseră vin şi pâine. Astfel, a ieşit şi a împărtăşit credincioşii. Câţi clerici au aflat despre această minune, au spus că a fost providenţa divină ca să se întărească în credinţă. Chiar diaconul Samson, care ţinea Sfântul Potir, a spus mai târziu că din ziua aceea nu a mai avut vreo îndoială şi a crezut din acel moment că pâinea şi vinul sunt chiar Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos! S-a convins el însuşi şi a spus-o şi altora ca să se întărească în credinţă. Această minune a fost şi un motiv ca preoţii să înţeleagă nevrednicia lor. (referinţă:: Stareţ Samson, Sfânta Mitropolie din Nicopolis Preveza, 1991)

Slujitorul luminat

Noul martir, Sfântul Iacov Aghioritul (prăznuit la 1 noiembrie), a povestit cândva ucenicului său, Marchian, câte lucruri minunate a văzut în timpul unei Sfinte Liturghii. Pe când îmbrăca veşmântul său preoţesc, s-a luminat cu lumină îngerească. Când a început Sfânta Proscomidie, 4 tagme (cete) îngereşti au stat în cele patru colţuri ale bisericii. Sfârşind Proscomidia, a acoperit cu Sfintele Acoperăminte Cinstitele Daruri care, în acelaşi timp, au fost acoperite de lumină. În timpul ieşirii cu Cinstitele Daruri, o lumină mergea înaintea preotului şi acoperea tot poporul. Aceeaşi lumină a înconjurat mai târziu Sfânta Masă, când Sfântul Potir şi Sfântul Disc au fost aşezate pe ea. În afara acestui cerc luminos stăteau îngerii, fară să îndrăznească să se apropie. Lumina nu 1-a părăsit pe preot pe toată durata Sfintei Liturghii. Din gura lui ieşea o flacără nevăzută în timpul ecteniilor şi când citea Sfânta Evanghelie. De asemenea, când îşi ridica mâinile, din ele curgea lumină. După sfinţirea Sfintelor Daruri, L-a văzut pe Domnul ca un Prunc ce stătea pe Sfântul Disc. Preotul l-a tăiat în patru părţi şi Cinstitul Sânge s-a vărsat în Sfântul Potir din care s-a împărtăşit Preotul. Când Sfânta Euharistie s-a terminat, L-a văzut iar pe Dumnezeiescul Prunc înălţându-Se cu slavă şi cinste la cer, însoţit de sfinţii îngeri. (referinţă: revista Sfântul Ciprian, Sfânta Mănăstire Sf. Ciprian, voi 193-194/1985, 195- 196/1985)

07-02-2020
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu