Rugăciune și lucrare sau lucrarea omului și binecuvântarea Domnului

        La 25 de km de Pitești urmând șoseaua spre Râmnicu Vâlcea, în comuna Drăganu satul Ursoaia se află un loc oarecum ascuns între dealuri și brazi, un loc plin de frumusețe, de harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Este Sfânta Mânăstire Bascovele poate mai puțin cunoscută și vizitată, dar în care orice închinător sau pelerin care ajunge pe aceste meleaguri regăsește bucurie, liniște și pace sufletească dar mai ales întâlnirea tainică, prin rugăciune, cu harul dumnezeiesc.

Aici te întimpină cu binecuvântarea și bucurie mărturisită Preacuvioasa Stavroforă Petronia Dobrescu, stareța Mânăstirii Bascovele.

Am cunoscut-o pe Maica Petronia acum aproape trei ani, când, prin voia și mila Domnului am ajuns pentru prima dată la Sfânta Mânăstire. Am remarcat de la început fața strălucitoare a măicuței, așa cum obișnuiesc să-i spună închinătorii Mânăstirii, ochii plin de viață, cuvântul blând și plin de bucurie sinceră cu care m-a întâmpinat, evlavia, credința și voința pe care le exprimau întreaga sa ființă. Am ajuns la Mânăstirea Bascovele, așa cum spuneam, nu întâmplător, ci prin voia și iubirea Domnului care mi-a descoperit aceste sfinte locuri datorită cuvântului și îndrumării primite de la Părintele Iacob de la Mânăstirea Turnu. Această fascinantă întâlnire era oarecum în contrast cu starea actuală a acestui Sfânt și vechi lăcaș de cult și de închinăciune care este Mânăstirea Bascovele, peste care timpul și vitregia vremurilor a lăsat urme adânci. Dar așa cum vom încerca să arătăm prin modeste cuvinte, menirea, crucea și voința Preacuvioșiei Sale Petronia este de a rectitori acest Sfânt lăcaș, de a revigora viața monahală în aceste locuri binecuvântate.

Cred că măicuța Petronia transpune foarte bine în viața de zi cu zi cuvintele Părinților deoarece a făcut din rugăciune lucrare iar din lucrare rugăciune. Viața Preacuvioșiei Sale Petronia este o îmbinare fericită plină de har între aceste două componente existențiale ale vieții monahale rugăciunea plină de credință și evlavie împreună cu lucrarea spre a împlini astfel voia Domnului

Pentru a înțelege mai bine chemarea și vocația Maicii Petronia trebuie să legam viața întru Domnul a măicuței de cele două Mânăstiri care poartă urmele ființei Sale, rugăciunea și lucrarea sa: Robaia și Bascovele, ambele situate în județul Argeș.

Conform documentelor care s-au păstrat, începuturile vieții călugărești din ținutul Robaia se situează pe la mijlocul secolului al XIV-lea din timpul înființării Mitropoliei Țarii Românești (1359), Valea Robaia, care oferea adăpost românilor din acele locuri în vremuri de primejdie și bejenie a adăpostit de-a lungul zbuciumatei noastre istorii de multe ori sate întregi care se retrăgeau din calea năvălitorilor așteptând cu răbdare trecerea lor.

Legenda spune că în urmă cu 8-9 secole, în noaptea Învierii, au năvălit barbarii, au ucis bărbații, au incendiat biserica în care au ars de vii femei și copii și au luat robi. Martiriul acestora a sfințit locul, făcând ca, peste ani, apa limpede și curată a unui izvor care țâșnește de sub o stâncă din apropierea actualei Mânăstiri Robaia să fie leac tămăduitor pentru mulți oameni. In memoria celor care au suferit moarte martirică în aceste locuri s-a ridicat ulterior un schit al cărui nume amintește de robii răpiți de tătari - Schitul Robaia.

Actuala Mânăstire Robaia este situată în satul Robaia, comuna Mușetești, județul Argeș la aproximativ 25 de km de Curtea de Argeș, spre Câmpulung Muscel. Hramurile edificiului religios de pe Valea Robăii sunt: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Izvorul Tămăduirii.

Matei Basarab, printr-un hrisov din 10 august 1648, dădea lui Sava din Furdulești și soției sale, Livera, o moșie în satul Mușetești. Boierul Sava și soția sa Livera au construit din piatră Mânăstirea Robaia, înlocuind vechea construcție din lemn ridicată de banul Armega.

Existența Mânăstirii este pentru prima dată consemnată într-un zapis din 23 aprilie 1644 prin care boierul Sava împreună cu soția sa Livera și socrul său Mușat adeveresc faptul că au construit pe moșia lor sfânta Mânăstire din temelie de piatră, în apa Robăii. L-au ales ca ocrotitor al acesteia pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Ctitorii au înzestrat Mânăstirea cu sate și cu moșii și l-au așezat ca egumen pe părintele Sava ieromonahul.

Livera și fiul ei logofătul Mihai, în anul 1671 au închinat așezământul monahal mânăstirii Curtea de Argeș, iar în 1793, când a fost înființată Episcopia Argeșului, Robaia a devenit metoc al acesteia.

S-au efectuat lucrări de refacere în anul 1704, după distrugerile provocate de incendiul din acel an. La începutul secolului al XIX, prin strădania Episcopului cărturar Iosif I a efectuat alte lucrări de refacere și consolidare a Mânăstirii. Între anii 1843-1868, la îndemnul Episcopului Ilarion, starețul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul și Naum monarhul au întreprins ample lucrări de extindere, toți trei fiind considerați ctitori de vrednică amintire. În secolul trecut așezământul monahal era format din biserica Sfântul Gheorghe, o clopotniță cu două chilii și clădirea stăreției construită în anul 1935 prin grija Episcopului Nichita Duma. Biserica a fost repictată în anii 1848, 1901 și 1951.

În perioada exodului creștinilor ortodocși din Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, egumen la Robaia era un viitor sfânt, Cuviosul Sofronie de la Cioara (1764-1766), luptător ardelean pentru Ortodoxie, mentorul mișcării de opoziție față de unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma

Tot la mânăstirea Robaia meșterul zugrav Pârvu Mutu, considerat pe bună dreptate cel mai mare pictor bisericesc român, fondatorul școlii de pictură renascentiste în Țara Românească, promotorul artei portretistice religioase, dar și laice, și-a aflat aici liniștea sufletească și odihna veșnică în anul 1735 sun numele de schimonahul Pafnutie.

Pârvu Mutu Zugravul a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 4-5 iulie 2017, cu numele Sfântul Cuvios Pafnutie- Pârvu Zugravul. Proclamarea canonizării a avut loc la 6 august 2017, la Mânăstirea Robaia iar prăznuirea anuală se face pe 7 august.

Mânăstirea Robaia - loc cu influență duhovnicească în evul mediu românesc, deținea un patrimoniu bibliofil remarcabil, rod al preocupărilor continue a stareților de a înzestra Mânăstirea cu cărți de ritual, dar și datorită actului generos al episcopului cărturar Iosif al Argeșului, care a donat Mânăstirii Robaia volume extrem de necesare pentru dezvoltarea slujbelor.

Înfățișarea actuală a Mânăstirii Robaia este legată și datorată în același timp de viața, rugăciunea și lucrarea Preacuvioșiei Sale Stavrofora Petronia Dobrescu care a slujit și s-a nevoit aici timp de 33 de ani dintre care ultimii 23 de ani în calitate de stareță

Trebuie să menționăm că înainte de începerea reconstrucției în anul 1993, Robaia era practic o ruină, nu avea curent electric și nici măcar gard împrejmuitor.

Eforturile făcute de maica Stareță Petronia pentru reclădirea Mânăstirii și ale clădirilor necesare desfășurării firești a vieții de obște monahale sunt impresionante și dovedesc pe deplin credința tare, voința de oțel și dragostea profundă a Stareței Petronia care și-a pus sufletul, inima și viața pentru a reda acestei sfinte Mânăstiri strălucirea de altădată. Această lucrare a maicii Petronia a fost binecuvântată de Dumnezeu care prin lucrarea Duhului Sfânt și pentru rugăciunile Maicii Domnului, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul măicuței Petronia și a tuturor Sfinților, i-a dat putere și credință măicuței să învingă multe și grele piedici și să finalizeze opera de rezidire a Mânăstirii.

La inițiativa și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și sub directa, atenta și nemijlocită îndrumare a Preacuvioșiei Sale Petronia, stareța Mânăstirii Robaia, au fost efectuate într-un timp relativ scurt ample lucrări de refacere și reconstruire a acestui sfânt lăcaș. Enumerăm câteva din aceste lucrări: a fost construit zidul de incintă al Mânăstirii, o lucrare monumentală realizată în stil tradițional românesc; biserica a fost consolidată, zugrăvită a fost acoperită cu tablă de cupru și a fost practic renovată din temelii. A fost repictată de renumitul zugrav argeșean Ion Savu și a fost înzestrată cu mobilier lucrat din lemn de meșterii Gheorghe Antal și Ion Vișan; construcțiilor mai vechi li s-au adăogat două clădiri, una a chiliilor cu două etaje și o alta a noii stăreții, cu cinci etaje, în care se află și câteva chilii. Au fost construite atelierele de confecționat veșminte preoțești, atelierul de pictură bisericească, trapeza și sala expozițională ”Mânăstirea Robaia, străveche vatră de credință și de spiritualitate românească”. A fost introdus curentul electric și alte facilități domestice necesare bunei desfășurări a vieții monahale.

În incinta Mânăstirii se află ți un agheasmatar destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe Aendroiu din Mușetești și împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa ți Bârdici Găieșanu, precum și o troiță pictată de Gheorghe Sorin Nicolae și Marius Gologan.

A fost reamenajată și Fântâna de leac din apropierea Mânăstirii.

Maica stareță Petronia s-a preocupat și de cinstirea marelui pictor de biserici Pîrvu Mutu Zugravul, acum Sfântul Pafnutie. A ridicat un monument impresionant, pentru a cinstii astfel pe marele zugrav argeșean, care a trăit ultimii ani de viață la Robaia.

Maica stareță Petronia nu a supraveghea din exterior toată această muncă și operă de reconstruire a Mânăstirii Robaia. S-a implicat activ în orice amănunt și a ajutat nemijlocit la desfășurarea lucrărilor. Maica stareță a fost practic arhitect, diriginte de șantier, constructor și zugrav, fiind prezentă în toate zilele și în orice loc al șantierului, cu sfatul, îndrumarea ți munca sa.

Măicuța a fost ajutată în aceste eforturi de mulți oameni credincioși: arhitecți, constructori, zidari și alți meșteri, toți răspunzând cu credință și bucurie la chemarea, îndemnurile și sfaturile maicii starețe

Desigur simpla enumerare a acestor impresionante lucrări de reconstrucție, toate finalizate, nu este în măsură să redea efortul, dăruirea și sacrificiul de sine al Preacuvioșiei Sale maica Petronia. Mult a mai suferit măicuța datorită greutăților de tot felul, piedicilor subiective sau obiective care uneori păreau insurmontabile, vicisitudinilor timpurilor. Nu s-a descurajat și nu a abandonat lucrarea sa pe care o considera ca pe o datorie de împlinit față de Dumnezeu, față de oameni și față de propria sa conștiință. Povestea măicuța că atunci când greutățile o împresurau din toate părțile și puterile firave ale trupului omenesc păreau să o părăsească, se ruga în taină, noaptea târziu la icoana Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Mânăstirii și al Preacuvioșiei Sale, cerându-i ajutorul. Și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a ascultat rugăciunea ei și a ajutat-o, măicuța Petronia având bucuria împlinirii acestei impresionante lucrări de refacere și reconstrucție.

Dar, poate că ceea mai impresionantă lucrare a Preacuvioșiei Sale Stareța Petronia constă în continuarea neîntreruptă la Mânăstirea Robaia a orânduielilor monahale a slujbelor, îndeosebi a Sfintei Liturghii, a rugăciunilor care nu au încetat niciodată la Robaia.

Acum este liniște la Robaia și pacea Duhului Sfânt s-a pogorât peste acest binecuvântat așezământ monastic. Viața de obște în Mânăstire se desfășoară firesc, normal, după orânduirile și canoanele mânăstirești. Sfânta Liturghie și celelalte sfinte slujbe umplu aceste locuri de harul dumnezeiesc în fiecare zi. Închinătorii și vizitatorii ajung ușor la Robaia pe un drum aproape în întregime modernizat și găsesc aici o oază de liniște, un loc de rugăciune și de reculegere.

Preacuvioșia Sa Stavrofora Petronia poate fi considerată pe drept cuvânt ca ctitor al Sfintei Mânăstiri Robaia.

Dar, Preacuvioșia Sa Petronia, Stareța Mânăstirii, nu mai este aici. În luna octombrie 2015, din dispoziția Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și al Muscelului, Maica Petronia a fost numită stareță a Mânăstirii Bascovele din județul Argeș.

S-a despărțit cu tristețe și cu durere în suflet măicuța Petronia de aceste binecuvântat și sfânt locaș monahicesc în care s-a nevoit 33 de ani din care a slujit ca stareță 23 de ani. Si este firesc să se întâmple așa pentru că Preacuvioșia Sa a lăsat aici o parte din viața, inima ți sufletul său. Atunci când povestește de anii petrecuți la Robaia de eforturile depuse pentru reconstrucția Mânăstirii fața și ochii iradiază strălucire și bucurie, dar cuvintele sale cuprind nostalgia pentru acele locuri.

A făcut însă ascultare, cu care este dator orice monah, și a venit la Mânăstirea Bascovele cu multă credință în suflet și în inimă și cu voința de a face și în acest binecuvântat și sfânt loc ceea ce a reușit să înfăptuiască la Robaia. Măicuța consideră că aceasta a fost voia lui Dumnezeu pe care trebuie să o împlinească și aici.

Mânăstirea Bascovele, situată pe cursul superior al pârâului Bascovele din comuna Drăganu, județul Argeș, în apropierea șoselei dintre Pitești și Râmnicul Vâlcea, a fost ctitorită de Șerban Cantacuzino, fiul marelui spătar Drăghici Cantacuzino în anul 1695 în timpul domniei Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu. A fost a doua mânăstire cu viață de obște din Eparhia Argeșului. În decursul celor peste trei sute de ani de existență așezământul monahal a avut o istorie zbuciumată marcată de vicisitudinile naturii dar și ale oamenilor, De fiecare dată a renăscut prin darul lui Dumnezeu și lucrarea unor oameni cu dragoste și credință puternică.

Biserica a fost dărâmată de cutremurul din 1838. Aceasta a fost refăcută din temelie de către Șteful Nicolae și soția sa, Paraschiva, dar și cu osteneala stareței Platonida Căzănescu în anul 1843. În anul 1864 averea Mânăstirii a fost secularizată, iar în anul 1869 biserica a fost lovită de un fulger, arzându-i acoperișul, care s-a refăcut ulterior, în același an. La 1883 așezământul monahal a fost desființat, urmând ca doar biserica să fie folosită pentru săteni.

În anul 1932, episcopul Nichita Duma o reînființează, iar între 1932 și 1936 a fost renovată și repictată între anii 1948 și 1950 de către pictorul Teodor Petrescu din Tutana. Au fost refăcute și chiliile.

Stareța Veniamina Gheorghiu, numită în 1932, a reorganizat viața monahală și a creat aici o școală de industrie casnică, unde sunt lucrate covoare, inclusiv de către fetele sărace din județele Argeș și Olt.

În anul 1959 viața monahală s-a desființat, lăcașul monahal devenind biserică de mir a satului Bascovele. În clădirile Mânăstirii a fost înființat un cămin pentru persoane ci dizabilități.

La cererea credincioșilor și din inițiativa Episcopiei Argeșului fosta Mânăstire a revenit la funcționalitatea dintâi, fiind adusă aici o obște de monahii.

Mânăstirea are trei hramuri: primul din anul 1965 - Intrarea în biserică a Maicii Domnului, al doilea din anul 1843, Adormirea Maicii Domnului și al treilea, Nașterea Maicii Domnului

În anul 2009 s-au efectuat cercetări arheologice în interiorul și exteriorul Bisericii Mânăstirii, prilej cu care s-au descoperit fundațiile primului lăcaș edificat de Șerban Cantacuzino. Biserica are pe acoperișul de șiță două turle din lemn iar chiliile se înșiră sub acoperișul unui cerdac și sunt străjuite de expresia ”Nihil Sine Deo”. Dacă în 1770 obștea Mânăstirii cuprindea aproximativ 70 de maici, în prezent Stareța Petronia nu mai are obște. Atât Biserica cât clădirile înconjurătoare emană o durere surdă, observându-se cu ușurință degradarea construcțiilor și a picturii.

Totuși locașul monahicesc este plin de viață și de harul dumnezeiesc datorită eforturilor deosebite pe care Preacuvioșia Sa Petronia, stareța Mânăstirii le face pentru reconstrucția Bisericii și a chiliilor dar și pentru a menține viața monahală cu deosebire sfânta și dumnezeiasca liturghie dar și celelalte slujbe. Nu este ușor, greutățile sunt nenumărate, piedici de tot felul întâmpina maica stareță Petronia, dar toată ființa sa exprimă credința, dragostea și voința de a reda și acestui vechi lăcaș de închinăciune strălucirea de altădată. Este convinsă că va reuși cu ajutorul lui Dumnezeu dar și al oamenilor care au credință și dragoste pentru aceste locuri.

Maica stareță Petronia este bucuroasă ori de câte ori vin vizitatori și închinători la sfânta Mânăstire. Povestește cu multă dragoste de vizitele pe care le primește mai ales din partea unor grupuri de oameni organizate care vin cu autocarul și faptul că reușește cu eforturi să ție vie în acest așezământ flacăra sfintelor slujbe la care uneori participă mulțime de credincioși iar Biserica devine neîncăpătoare. Fiecare închinător și vizitator care vine la Mânăstire este invitat după slujbă la masă și primește în dar de la măicuță o sfântă icoană și un pliant care cuprinde istoria așezământului.

Pentru ca visul Preacuvioșiei Sale Petronia stareța Mânăstirii Bascovele, de a reconstrui acest vechi lăcaș de cult și de închinăciune să devină realitate este nevoie în continuare de mult ajutor din partea oamenilor, dar în special din partea autorităților.

Spunea vrednicul de pomenire Înalt Preasfinția Sa Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, că nu numai omul sfințește locul dar și locul sfințește omul.

O astfel de legătură puternică dintre sfințenia locului și sfințenia lucrării o realizează Preacuvioșia Sa Petronia Stareța Mânăstirii Bascovele.

Întreaga viață și lucrare a Preacuvioșiei Sale răspund poruncii Domnului nostru Iisus Hristos: ”Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” ( Matei, 5, 16), dar și cuvintelor Sfântului Apostol Petru: Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Iisus Hristos, a căruia este slava și puterea în veci! Amin.

Bibliografie

- Schituri și Mânăstiri Argeșene , Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013