Crucea preoției cosmice

Fiecare om este chemat în spațiul auroral al Ortodoxiei  iar urcarea pe Cruce este bucurie explozivă și se trăiește ca o venire delicată a luminii necreate, - prezentă în acele cuvinte din Scriptura Noului Testament: „Amin! Vino, Doamne Iisuse”.

„Cine nu vrea să treacă prin ocara crucii își închipuie că crucea e dintr-o dată pricinuitoare de slavă. Slava crucii se trăiește în purtarea ocării ei”, ne învață sfântul Isaac Sirul.

Atunci sunt liber... când mă aflu pe Cruce împreună cu Hristos, - pe Cruce mă lepăd de materia din mine însumi și în locul gol răsare lumina, vine iubirea și smerenia; armonia și pacea.

Nu ajungem la Cer decât prin Cruce cu darul iubirii lui Hristos.

În ruptura și depărtarea de Hristos se sapă prăpastia iadului, a îndoielii și a nesiguranței. A unei căderi infinite.

Creștinului din Răsărit, Crucea îi este turnul iubirii prin care urcă la Cer. Prin cruce creștinul se unește cu Hristos așa cum pruncul se contopește cu mama sa.

Căci zice Domnul: “De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).

Crucea e o prezență aproape obsedantă în viața creștinului. Sper să nu greșim dacă susținem că abscisele Cruci alcătuiesc leagănul sau corabia ce poartă pe toți iubitorii de Hristos către Împărăția Luminii.

Crucea, ține totul, dar mai cu seamă sufletul omului, - într-o îmbrățișare veșnică prin care orice persoană umană primește iluminarea, pacea și iubirea de la Dumnezeu. Cine are curajul și se urcă pe Cruce vede răsărirea soarelui dumnezeiesc în inima sa.

„Crucea sfărâmă porțile iadului inimii”, învață Evdokimov în Iubirea nebună a lui Dumnezeu și eliberează sufletul din legăturile morții și implicit din gheara forței satanice.

Toată suferința ce o resimțim, - atunci când punem piciorul pe prima treaptă a Crucii și ne hotărâm să începem ascensiunea către Muntele Sfânt, - e foarte concretă, fiindcă înseamnă oprirea prăbușirii în neant; e acea zguduitură ce o resimte parașutistul când i se deschide parașuta sau pilotul când se catapultează… trăiește o bucurie imensă însoțită de o smucitură pe măsură, - fiindcă are certitudinea că a scăpat de o moarte năprasnică . „Bucură-te, Cruce, păzitoare a creștinilor!”. – Tănasă Valeriu

Notă:

Cea de-a treia duminică din Postul Mare este închinată de Biserică Sfintei Cruci. La Utrenie, Sfânta Cruce este scoasă în procesiune din sfântul altar în mijlocul bisericii, unde este asezată spre închinare. La Sfânta Liturghie, Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Făra-de-Moarte miluieşte-ne!”) este înlocuit cu imnul „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!”. Cinstirea Crucii Mântuitorului marchează înjumătaţirea Postului Mare, perioadă care conduce către prăznuirea Patimilor şi Învierii lui Hristos. De aceea, atât duminica aceasta, cât şi întreaga săptămână care o urmează, sunt centrate pe închinarea şi contemplarea lemnului de viaţă făcător al Crucii lui Hristos. Duminica Sfintei Cruci este cea de a treia sărbătoare închinată Sfintei Cruci. Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul al XIII-lea, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. El completa sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfănta Elena, şi cea a procesiunii Crucii din 1 august, care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Cruci la Ierusalim, în anul 630. Din puterea Crucii, luăm putere pentru a continua efortul nostru de curăţire şi pocăinţă. Crucea ne dă puterea de a respinge, prin înfrânare, patimile trupeşti, pentru a ajunge la Înviere. Asa sa ne ajute Dumnezeu! - Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, trad. diac. Ioan. I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008

.