AuGust amar

Cu siguranță nu se gândeau că vor fi primiți cu pâine și sare, căci veniseră la stăpânire chitiți și cu jalba în proțap, dar nici nu se așteptau să fie izgoniți cu atâta ură, sub ploaia de gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Suntem în România lui 2018, aniversăm Centenarul Marii Uniri, suntem la vârsta maturității de neam dar, ce perplexitate, parcă retrăim Răscoala de la 1907 atunci când, pălmașii, iobagii și pribegii revoltați de atâta nedreptate și hoție, erau răstigniți cu capul în jos în fum de ardei iute. Se spune că trăim în epoca dialogului, a libertății de exprimare a convivialitații, dar iată că s-a încercat din nou reducerea brutală la tăcere a vocii poporului. Participanții la mitingul diasporei din 10 august au vorbit literalmente la pereți. Doar prin mesaje proiectate pe zidurile cetății le-au putut face cunoscute guvernanților cererile lor. Nimeni din sfera politică, nici măcar opoziția nu a făcut vreun gest de bun venit pentru zecile de mii de români care au dorit să arate că deși sunt departe, le pasă de țară și de viitorul ei. A fost timp pentru replici între palate, pentru conferințe de presă derutante, dar nu s-a găsit nicio resursă de timp și de disponibilitate spre a încuraja nu violența, nu vulgaritatea, ci formidabila capacitate de repliere a românilor din diaspora, ai căror bani trimiși acasă îi fac cel mai mare investitor străin.  Halal evoluție, democrație, civilizație, vai de ea unitate în diversitate! În România de azi, zilele AuGust amar.

"Zilele acestea din urmă ne-au vădit lipsa de înțelepciune. De bun simț social. De lipsă de liniște din care să se nască soluția supraviețuirii, ce zic, soluția viețuirii... Poate că uităm că „pacea de sus” despre care vorbește Biserica, nu este o pace făcută prin legi ori decrete, prin dicteuri instituționale, ci neliniștita pace a căutării liniștii. Nu suntem născuți ca oameni să fim neliniștiți continuu. Din vreme în vreme, măcar, inima noastră are nevoie de odihna așezării în pacea cu Dumnezeu. Cred că este o urgență de grad zero. Dacă nu pe Dumnezeu măcar umbra luminoasă a liniștii Lui să treacă peste noi…Neîngăduitorii și neatenții locuitori ai lumii în care am fi putut împlini iubirile noastre, nu urile continue în care ne așezăm…", reflecta într-o notă tristă Pr. Constantin Necula 

În fiecare an, în luna august, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române tuturor românilor migranți. Este deopotrivă un prilej, dar și o nevoie de a le adresa cuvânt de binecuvântare şi de întărire duhovnicească în această perioadă din an în care mulți dintre ei se află în concediul de odihnă acasă, la rădăcini. În anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, îndemnul Bisericii la unitate de credință și neam a fost menit să aibă înflăcărarea și forța de fi primit cu ardoare și dragoste de cei plecați din țară, să simtă cu adevărat că nicăieri nu-i ca acasă, că sunt oricând reprimiți cu brațele deschise spre a reîntregi trupește și sufletește România Mare. În zadar... majoritatea au plecat probabil deja spre zările străine purtând în amintire un AuGust amar, iar noi am rămas în tinda strămoșească să tăiem panglici tricolore și să cântăm imnul național la 1 Decembrie 2018 având în frunte aceleași machiavelice figuri, pentru care pasul înapoi, cinstea și onoarea sunt din păcate, de neconceput.

Curând vom avea din nou alegeri, va reîncepe campania electorală și își vor aduce aminte că o vizibilitate excelentă le dă participarea la slujbele bisericești. Morminte văruite, farisei care se cred corifei își vor lua aura popularității, a simplității și a empatiei și se vor înghesui să ne promită că vom trăi mai bine. Vor reuși oare să ne păcălească din nou? Anul acesta, la 10 august, politicienii au avut de dat un examen de curaj, asumare și maturitate, examenul lui a întoarce și celălalt obraz, nu spre a-l îngroșa, ci spre a-și oferi seninătatea chipului la dialog. Plecând de la parabola evanghelică de la Matei 5, 38-41 ("Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două” ), Părintele Constantin Sturzu explică:

Dacă la palmă răspunzi cu celălalt obraz, e un început de dialog.

A întoarce celălalt obraz celui ce te loveşte pe obrazul drept înseamnă a nu-i întoarce spatele, ci a continua să-l priveşti în ochi. A-l accepta drept partener de dialog. Dacă la palmă răspunzi cu celălalt obraz, e un început de dialog. Cu totul neconvenţional, ce-i drept. Dar e singurul mod de a „conversa” cu o persoană care te duşmăneşte. Dacă vrea să-ţi ia haina, adică cele exterioare, vizibile ale tale, îi dai şi cămaşa – adică cele ce-ţi sunt intime. Te foloseşti de o acţiune îndreptată de „vrăjmaş” asupra celor din afara ta, pentru a interioriza relaţia cu el, pentru a-l primi în inimă. Silindu-te să mergi o milă alături de el, tu mai adaugi încă o milă. Te foloseşti de agresivitatea lui, de dorinţa lui de a te domina sau manipula, spre a-i deveni tovarăş de drum. În felul acesta îi arăţi că nimic nu e mai important decât să fiţi împreună. Dar că asta este alegerea, nu slăbiciunea ta! Răutatea, manifestată sub influenţa diavolului, caută să dezbine oamenii. A „nu te împotrivi celui rău” înseamnă a nu intra în această logică. Ci, dimpotrivă, a întoarce acest rău într-o şansă de a fi împreună cu „duşmanul”, de a-ţi croi drum spre inima lui.  Sursa: Doxologia

Nesătui să ne tot resemnăm și deopotrivă să punem paie pe focul gâlcevii, vom găsi ca de obicei, că vinovați sunt tot ai noștri, cei de departe, că deh, au abandonat câmpul de luptă și au ales, egoiștii de ei, o viață mai bună. Ei bine, dacă suntem pe punctul să cădem în capcana vechilor scheme de gândire colectivă, e obligatoriu să ne luăm un răgaz și să reflectăm la vorbele profesorului Dan Dungaciu, care subliniază că milioanelor de români plecați în străinătate "nu banii, ci demnitatea, statutul, le-a lipsit": "Problemele economice sunt un motiv real. Dar mai este și statutul social. Oamenii care înainte de 1989 nu erau cei mai bogați aveau statut în comunitate și erau respectați ca atare (un profesor bun, un învățător bun). Astăzi, un învățător bun aproape nu mai contează. După 1989, lucrurile acestea s-au bulversat și am intrat într-o societate de piață, în care veniturile îți conferă un statut mult mai important decât cel dobândit prin profesie. E o chestiune de criză de identitate personală, care a determinat ceea ce aș numi o „migrație de statut”. De devalorizare a statutului social. Categorii întregi deveneau inutile. Aceștia nu au avut un proiect pozitiv, nu au emigrat ca să câștige mai mult, ci ca să scape de o situație pe care nu știau cum să o gestioneze.

Azi pare că predomină partea economică. Dar sentimentul pe care-l am este că și în acest caz s-a adăugat o dimensiune negativă, sau negativistă: acum este vorba tot de o devalorizare, dar nu a individului, ci a întregii comunități românești. Este unul dintre motoarele plecării. Este o problemă reală. Problema noastră a comunității a fost că, la nivelul discursului public, al intelectualului public, noi am trecut dintr-un exces în alt exces... Acesta este sentimentul omului care nu are o apartenență clar asumată. Când ai sentimentul că faci parte dintr-o comunitate ești mai atent la ce se întâmplă în jur și ai un sentiment de responsabilitate. Fără un sentiment de responsabilitate, nu poți să ai nici politicieni eficienți. Este o chestiune irațională. Ne împingem singuri către migrație. Sentimentul că nu se mai poate face nimic decurge firesc din cel că nu ai pentru cine să faci ceva. Chiar dacă rămâi în țară, dacă nu ai sentimentul că ești responsabil față de ceva, te afli și într-un fel de exil interior în raport cu politicul. Această stare de lehamite față de comunitate și față de politic face ca în domeniul politic să intre oricine, dar nu oameni de calitate." Sursa – Ziarul Lumina  

Acum că este atât de evident că românii de rând, mulți, dar departe de a fi proști, fie ei în țară sau în străinătate, se disociază de clasa politică ce a dovedit de prea multe ori că indiferent de doctrină și culoare, că indiferent de câte șanse de a se succeda la putere a tot primit, pune pe primul plan interesul personal și de grup, fiind de mult compromisă moral, nu ne rămâne decât arma puternică a exprimării prin vot. Înainte de alegerile generale, cel mai probabil vom avea o primă astfel de șansă chiar în luna octombrie, pe 7 octombrie mai exact, la referendumul pentru modificarea constituției și redefinirea Căsătoriei ca fiind uniunea dintre bărbat și femeie. Este crucial să participăm la vot. Tineri, vârstnici, toți cei cu drept de vot, să ne facem datoria față de dreptul la normalitate al generațiilor viitoare și să dăm dovadă de curaj în a mărturisi credința creștină în care ne-am născut. O fi mai ușor să cumperi o pâine cu banii munciți în străinătate, dar toate AuGust amar când te simți mereu străin, neintegrat, neasimilat, când deviațiile de exprimare și de comportament primesc cadru legal de dezvoltare, când te sufocă grijile și fricile celui care nu e stăpân în patria sa. Coaliția pentru Familie, cu susținerea puternică a Bisericii a spus răspicat: ​Singura noastră șansă de a îndepărta efectele normativizării ideologiei de gen, este Referendumul pentru căsătorie, deziderat susținut de cel puțin 3 milioane de români care cer la unison clarificarea și definirea corectă a termenului de ”soți”, prevăzut la art. 48 alin. (1) din Constituție. Să ieșim la vot! Să votăm DA!

Eu nu mă spăl de poporul meu

 

Doamne, apără poporul român.

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

Doamne!

poporul meu nu se spală de mine!

Eu nu mă spăl

de poporul meu!

Dacă-mi vine alt miros

decât mirosul lui,

mă spăl pe mâini

numai de propriile mele mâini

şi mă las legat

de boarea de zăpadă

a poporului meu.

Mărul se poate spăla

numai de măr,

de pomul mărului nu! De pom nu!

Apără, Doamne, poporul român

şi nu te spăla de el!

Pe maica mea

care m-a născut pe mine

am dăruit-o poporului român.

Dăruieşte-ţi, Doamne,

pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român!

(Nichita Stănescu, Eu nu mă spăl de poporul meu)

Citiți și: https://www.moise.ro/2018/08/16/o-lovilutie-dejucata-de-generatia-mobile-si-nici-razboiul-hybrid-nu-mai-este-ce-era/