Migratia externa nu poate fi stopata, trebuie optimizata

La nivel declarativ, românii migrează cu intenția de a se întoarce, la un moment dat, în țară. Dar foarte mulți abandonează această dorință și se stabilesc definitiv în țara în care ajung. De ce se întâmplă acest fenomen?

Pentru că există o foarte bună comunicare între cei rămași acasă - rude, prieteni, cunoștințe - și cei plecați. Atunci când sunt ale­geri, votul celor din comu­nitățile de origine, din țară, este puternic influențat de cei plecați în străinătate. În baza acestei comunicări, plus a relatărilor din mass-media, situația din țară este relativ bine cunoscută de către cei care au plecat. În baza acestei cunoașteri, decalajul inițial dintre „oferta de acasă” și ce își doresc migranții aflați în străinătate tinde să se mărească. Aspirațiile celor plecați în străinătate nu mai sunt cele de la plecare. Au sporit, pe modelul „vrem o țară ca afară”. 10 august 2018 spune și azi, ca și atunci, mult despre ceea ce și-ar dori de la țară și de la guver­nanții ei românii din străinătate. Nu numai ei, ci și cei care gândesc asemănător, în țară. Nivelul de aspirații și de exigențe pentru, să le spunem, „emigranți de lungă durată” sporește după plecarea din țară. Cu ani în urmă, un migrant român din zona Madrid, la întrebarea pusă de către un student (de la Universitatea București, Facultatea de Sociologie): „În ce condiții v-ați întoarce acasă?”, a răspuns: „M-aș întoarce în țară, chiar dacă aș câștiga ușor sub nivelul de aici, dar să am acolo aceleași condiții în spitale, școli, primării, servicii publice, în ­general, ca și aici”. Aș comenta acest răspuns spunând că din sondajele de specialitate știm că modul deficitar în care funcțio­nează instituțiile (vezi recentul scandal legat de „azilele groazei”) influențează și deciziile de emigrare temporară sau permanentă. Deși motivația instituțională a emigrării este specifică celor cu nivel de instrucție peste medie, foarte probabil că la imi­granții care au trăit deja în străinătate de mai mult timp acest gen de motivație acționează din ce în ce mai mult în balanța (ne)revenirii în țară. Dar să revin la contextul care poate lămuri interpretarea anterioară. Nu știm încă de la Institutul Național de Statistică (INS) ce s-a aflat la ultimul recensământ cu referință la 2021, dar realizat în 2022, în legătură cu migranții români din străinătate. Rezultatele pe temă vor fi anunțate în septembrie anul acesta. Știm, însă, tot de la INS, cum au evoluat plecările temporare de lungă durată în străinătate. În perioada 2012-2021, plecările temporare din țară au fost în creștere, de la 170.000 plecați în 2012 la 217.000 în 2021. A existat un maxim al plecărilor de migranți temporar, de lungă durată, de 242.000, în 2017. Nu știm de ce tocmai în anul respectiv. La începutul pandemiei, în 2020, a existat un declin al plecărilor, dar cu revenire la valori ridicate chiar din 2021. Dacă ceva s-ar fi schimbat semnificativ în bine în România deceniului la care am făcut referire, atunci plecările temporare în străinătate s-ar fi redus și revenirile, foarte probabil, ar fi crescut.

„Exodul din România are efectele predominant negative, de durată” 

Ce impact are migrația la nivel macro, social, dar și la firul ierbii, în comu­nități mijlocii și mici, spre exemplu?

Exodul din România în străinătate, în special după anul 2000, are efectele predominant negative, de durată. Aduce, pe termen scurt, mediu și lung, depopulare, îmbătrânire, deficit de forță de muncă în anumite sectoare, separarea unora dintre copii de părinți pentru nu se știe cât timp. Sunt, însă, și efecte negative mai puțin discutate în spațiul public. Diminuarea consistentă a bugetelor locale, spre exemplu. De ce? Din simplul motiv că aceia care au plecat sunt majoritar tineri, capabili să aducă venituri nu numai pentru ei și familiile lor. Prin banii trimiși acasă, un astfel de deficit la nivel familial este oarecum compensat. Însă la nivel de comunitate locală deficitul nu mai este compensat. În comune din județe precum Botoșani, Bacău, Galați, spre exemplu, astfel de efecte erau puternice.

Ce zone devin mai vulnerabile ca urmare a acestui fenomen?

Majoritar, cele care erau sărace sau îmbătrânite deja. Și o să mă refer în special la îmbătrânirea demografică a unor comune din cauza migrației în străinătate. Dacă analizăm relația respectivă, județ cu județ, vom constata că o astfel de îmbătrânire, asociată în special cu migrația externă, se manifestă în special în județe precum Neamț și Bacău din Moldova, Ialomița și Călărași din Muntenia, Olt din Oltenia, dar și în Satu Mare din Maramureș.Efectele migrației în străinătate asupra dezvoltării comunelor, ca să limităm spațiul de ra­por­tare, sunt diferențiate în funcție de regiunea istorică. Ten­dențial, în comunele din Transilvania, emigrarea a contribuit la sporirea nivelului de dezvoltare (măsurat prin indicele dezvoltării umane locale IDUL 2018). Efectul de sens invers, însă, este întâlnit mai ales în Oltenia, unde emigrarea intensă a dus la reducerea nivelului de dezvoltare locală. Contează, însă, semnificativ și țara de destinație. Plecările în Germania, țară puternic dezvoltată, tind să aducă un plus în dezvoltarea comunelor de la originea fluxurilor de emigrare, mai ales în Transilvania și, în anumite cazuri, în Moldova. În vreme ce plecările sporite în Italia tind să aducă mai multă sărăcie în comunele din vestul țării, din Banat și din Crișana-Maramureș. O excepție de la regulă este în Muntenia, cea de sud în special, unde emigrarea în Italia pare să aducă dezvoltare rurală. Cel puțin așa spuneau datele recensământului din 2011. Rămâne să vedem ce spun cele din 2021, culese în 2022. Comentariile mele se referă la dezvoltarea rurală considerată simultan sub triplu aspect - ca dezvoltare a condițiilor de locuire, îmbunătățire a stării de sănătate și infrastructurii de comunicare. Dacă vom considera efectele emigrării pentru fiecare dintre cele trei aspecte - infrastructură de comunicare, condiții de locuire și stare de sănătate - constatările sunt mai nuanțate. Datele analizate pe fiecare dintre comunele țării permit câteva constatări. În primul rând, la nivel de mediu rural, efectele pozitive de maximă intensitate ale emigrării s-au constatat pentru aspectele materiale ale locuirii și pentru sporirea gradului de conectivitate, prin internet mai ales, cu cei din alte comunități locale. Nu se poate vorbi, însă, pe total comune, de un efect semnificativ al migrației în străinătate asupra stării de sănătate. Numai în Oltenia și Muntenia rurală, emigrarea pare să fi avut efecte pozitive și semnificative asupra stării de sănătate a populației rurale.

Este vitală „stimularea migrației circulatorii” 

În România a existat, mai ales în ultimul deceniu, un discurs al lamentației vizavi de mi­grație. (Spre exemplu, mi­gran­ții sunt mereu de vină pentru dezechilibrele de pe piața muncii.) Cum vă expli­cați acest tip de discurs? Cum e privită migrația, ca proces, în alte țări europene?

Migrația externă, mai ales pentru o societate precum cea românească, trebuie optimizată astfel încât să aducă beneficii atât la origine, cât și la destinație. Nu poate fi stopată. Stimularea migrației circulatorii, institu­ționalizată prin contracte, ar putea contribui semnificativ la acest proces. 

Necesitatea implementării unor politici de migrație - e o teză foarte vehiculată în spațiul public românesc. Ce ar trebui să conțină, cum ar trebui să arate, în viziunea dumneavoastră, aceste politici de migrație? De ce nu au existat până acum politici solide, coerente pe această temă?

Din păcate, este unul dintre domeniile în care decalajul dintre vorbă și faptă este extrem de ­mare. Menționez numai câteva principii de acțiune. Este nevoie, în primul rând, cu urgență și seriozitate maximă, de politici de migrație și dezvoltare la nivel național și regional. Strategiile interne de dezvoltare regională trebuie corelate cu cele de prevenire a emigrării și de stimulare a revenirii. Greu de realizat, însă, astfel de politici într-o țară supercentralizată, cu multe unități administrativ-teritoriale foarte mici, nefuncționale. Greu și cu politicile pentru stimularea revenirilor în țară. Cum să faci politici de migrație fără a cunoaște sistematic problemele, aspirațiile și intențiile celor plecați în străinătate? Guvernul României a comandat sondaje de documentare de acest tip ultima dată în 2007/2008, realizate în Italia și Spania. Ideea că „noi știm și fără sondaje în diaspora ce vor românii” nu poate duce decât la improvizații în domeniu, la politici neadecvate. La fel și cu medicii, constructorii sau alți specialiști. Facem politici care să îi vizeze fără a le fundamenta sau evalua. Legat și de întrebarea dumneavoastră anterioară, despre cum abordează celelalte țări migrația, aș formula sugestii: vedeți cum își fundamentează polonezii politicile în domeniu; ar fi de văzut cum au folosit portughezii sau spaniolii sau irlandezii bani din fondurile Uniunii Europene pentru a stimula revenirile.

Spuneați într-un interviu că va fi inevitabilă trecerea României de la stadiul de țară de emigrare la cea de țară de imigrare sau de tranzit. Cum vor schimba acestea dinamica socială și mecanismele de echilibrare a pieței muncii?

Desigur, imigrarea va rezolva unele dintre problemele cu care România se confruntă. Da, este un stadiu inevitabil. Costurile socio-umane și economice care se plătesc, societal vorbind, prin folosirea imigranților în locul unor migranți români care ar putea, dar nu mai revin sunt mari. Iarăși, se poate vedea cum acționează țările de imigrare, versus cele de emigrare, sub acest aspect. Cheile de principiu pentru rezolvarea unor probleme de politici în domeniul migrației sunt, în esență, promovarea meritocrației în spațiile profesionale, creșterea competitivității, descentralizarea rațională, fundamentarea știin­țifică a strategiilor de dezvoltare și a actelor normative prin reducerea corupției și stimularea controlului sistematic, astfel încât să fie evitate situații publice precum cele din, iarăși le menționez, „azilele groazei”.

Un articol de Otilia Bălinișteanu pentru Ziarul Lumina