Mari duhovnici ai României ortodoxe - Părintele Nicodim Măndiță

Părintele Duhovnic Nicodim Măndiță are peste zece mii de ucenici și se odihnește în cimitirul Sfântul Ioan Bogoslovul (Teologul) de la Mânăstirea Agapia.

A scris multe cărți sfinte și ziditoare de suflet; o bibliotecă aproape. A fost un mare iubitor de poezie. Era foarte atașat de universul poetic tradiționalist al lui Vasile Militaru. (O scurtă paranteză: Încă nu îl cinstim pe poetul Vasile Militaru. Am uitat că a trecut la Domnul în compania  ascezei singurătății, în infirmeria unei închisori ateiste, în condiții care, dacă le citim, ne bușește plânsul fără voia noastră; nu a făcut nicio concesie ideologiei ucigașe comuniste.)

Revenim la Preacuviosul  Ieromonah Nicodim Măndiță și mărturisim cu toată tăria că a fost și rămâne pentru foarte mulți un gigant tainic al iubirii de carte. Era convins că prin citirea unei cărți sfinte se aduce la Dumnezeu un suflet de om. Poate fi asemănat în această privință cu sfântul Nicodim Aghioritul.

Când a fost dibuit și prins de către securitate, că răspândea, prin ucenicii săi, carte în întreaga Românie Ortodoxă, a fost condamnat, dacă nu greșesc, la șapte ani de temniță. Ucenicii, atât îl iubeau, încât au sărit ca unul și s-au oferit, (ei înșiși!), să ispășească nedreapta condamnare a Părintelui Nicodim.

Și acum - după vreo 50 de ani de la moarte -, maicile de la Mânăstire îi țin mereu aprinsă candela care seamănă cu un sfeșnic ce luminează muntele Agapiei (Iubirii). Îmi amintesc că am ajuns într-o dimineață geroasă care înghețase cimitirul, dar din poartă am văzut lumina candelei de la mormântul său, și deodată o aură tainică s-a revărsat peste întregul sat mânăstiresc .

În fiecare an vin la mormântul părintelui, o mulțime de ucenici, la o întâlnire care,prin concretețe și venerație, arată că părintele a trecut la Domnul cu sufletul, dar prezența ipostasului său pământesc și aura duhovnicească este prezentă discretă peste întreaga adunare de oameni.

“Mergi printre noi cu sfânta-ți moarte vie,

ne tămâiezi cu marea ta tăcere…

Mormântul tău e numai înviere,

prin tine luminăm de veșnicie.” ( Radu Gyr, „Mormântul căpitanului”)

Prin parohiile din localitățile unde a slujit părintele Măndiță dispăreau… sectarii și bodegile!

Personal, am impresia că părintele a intrat într-o uitare nedreaptă, și este dureroasă această lipsă de iubire a noastră, a tuturor.

Știu că îmi veți spune:  - zece mii de ucenici îl poartă cu iubire în sufletul  lor, nu este de ajuns?!

Adevărat este! Dar ziceam că ar fi bine să-i mulțumim și noi mai cu tragere de inimă. Fiindcă nu avem prea mulți clerici așa de vrednici ca dânsul. Pentru că, părintele a mărturisit în vreme de prigoană, fiind unul din stâlpii care a susținut Ortodoxia într-o vreme cumplită pentru România. Să îi urmăm râvna, că avem și acum prigoană camuflată, când Ortodoxia se vrea amestecată  în falsa și otrăvita unire a religiilor -, ce portă numele de ecumenism.

Părintele știind cu certitudine că nu este ziditor a merge la sfânta Biserică fără a citi și sfânta Scriptură. De aceea după spovedanie dădea canon să se citească o Evanghelie sau Patericul de trei ori. M-a impresionat această pricepere duhovnicească. Urmărea prin aceasta iscusință să scoată sufletul respectiv din formalism și superficialitate. Apoi  îndemna credincioșii să ofere milostenie  cărți sfinte -, arătându-le care este folosul.

De aceea gândesc faptul că citirea și contemplarea cărților sfinte are menirea de a nu pierde nici noi, care nu l-am cunoscut, legătura cu sufletele alese ale Neamului.